ICCJ. Decizia nr. 5149/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5149/2012
Dosar nr. 2181/54/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii S.M., S.I. şi C.C.J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, amendarea preşedintelui Comisiei Centrale cu amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. L., obligaţie dispusă prin sentinţa nr. 295 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, respectiv obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa nr. 295 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, pârâta Comisia Centrală a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. L., că hotărârea judecătorească este executorie de drept, fără a fi necesare alte formalităţi, că aceasta nu fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă şi, în consecinţă, este sancţionabilă starea de pasivitate a pârâţilor.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Ulterior, reclamanţii au depus precizare, solicitând introducerea în cauză ca pârât a preşedintelui Comisiei Centrale, d-na D.D., iar la data de 27 aprilie 2012 reclamanţii au formulat o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, solicitând amendarea tuturor membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor C.M.S., C.F.T., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. şi R.V.B.
La termenul din 14 septembrie 2012 reclamanţii şi-au precizat din nou cererea de chemare în judecată, în sensul restrângerii obiectului cererii, solicitând amendarea preşedintelui Comisiei Centrale, D.D. cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru perioada 14 iulie 2011-15 martie 2012, pentru neexecutarea titlului executoriu, arătând că, chiar dacă prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire, până la această dată, în mod culpabil, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a pus în executare hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin sentinţa nr. 850/2012 din 21 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii S.M., S.I. şi C.C.J., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Preşedintele Comisiei Centrale, D.D., C.M.S., C.F.T., A.M., A.M.B., O.V., D.B., L.A. şi R.V.B., având ca obiect sancţiune pentru neexecutare hotărâre.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 295 din 4 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a obligat Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. L., judeţul Dolj; că sentinţa a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3443 din 14 iunie 2011, prin care s-a respins recursul formulat, iar prezentul demers judiciar al reclamanţilor vizează refuzul instituţiei publice obligate prin sentinţa menţionată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de instanţă.
Instanţa a reţinut că simpla neexecutare a hotărârii judecătoreşti nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie şi nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecinţa directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorităţii publice, atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligaţia stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci şi de împrejurările concrete ale speţei.
În speţă, Curtea a reţinut că în raport de prevederile art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, reclamanţii şi-au restrâns obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând amendarea preşedintelui Comisiei Centrale, D.D. cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la intrarea în vigoare a actului normativ citat, respectiv pentru perioada 14 iulie 2011-15 martie 2012, perioadă în care d-na D.D. deţinea funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reţinând şi faptul că la momentul pronunţării sentinţei, d-na D.D. nu mai deţinea funcţia de preşedinte al acestei comisii.
Faţă de ultima precizare a cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că finalitatea sancţiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este înfrângerea rezistenţei conducătorilor autorităţilor publice la executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, fiind evident că, în condiţiile în care d-na D.D. nu mai deţinea la acel moment funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o astfel de sancţiune aplicată acesteia nu poate asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.
Instanţa a apreciat că aplicarea unei amenzi acestei persoane, pe zi de întârziere, pe o perioadă determinată de timp, ar duce la denaturarea sancţiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se transformă astfel în despăgubiri pentru atitudinea presupus culpabilă a preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada în discuţie.
Ca atare, faţă de împrejurarea că dispoziţiile legale se aplică în conformitate cu scopul pentru care au fost adoptate, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respingând ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.M.a, S.I. şi C.C.J., criticând-o pentru neegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel încât nici nu se poate efectua un control judiciar, deoarece s-a dispus respingerea acţiunii, în sensul nesancţionării preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire şi, de asemenea, că perioada litigiului se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Arată recurenţii că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a O.U.G. nr. 4/2012, întrucât instanţa a interpretat, în mod greşit, dispoziţiile acesteia în sensul că prin acest act normativ s-ar fi suspendat şi procedura de executare silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi nu numai procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte constată că obiectul cauzei deduse judecăţii îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzute de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, preşedintelui Comisiei Centrale până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. L., conform sentinţei civile nr. 295 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3443 din 14 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
O.U.G. nr. 4/2012, art. unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi unele măsuri adiacente, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.
Înalta Curte arată că potrivit art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.
Ambele categorii de sancţiuni, respectiv amenda şi despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie.
Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat, cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind o faptă culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.
La aprecierea vinovăţiei în neexecutarea sentinţei Curţii de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competenţa de a analiza dispoziţiile şi dosarele de notificare pentru toţi solicitanţii din ţară.
În raport de aceste circumstanţe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, în vederea aplicării unei sancţiuni trebuie să se ţină seama de circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi atitudinea autorităţilor, de eventuala inerţie a acestora (cauzele Fociac c/România şi Sanglier c/ Franta).
Or, în cauza prezentă, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie şi procedurile de evaluare, împrejurările enunţate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situaţie în care nu se poate reţine starea de inerţie a autorităţii şi prin urmare culpa acesteia.
De asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituţională a României, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenţei constante a curţii puterea obligatorie este ataşată şi considerentelor unei decizii.
Or, faţă de împrejurările enunţate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare şi evaluare a dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluţionate, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorităţii pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.
Înalta Curte arată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunţată în cauza Atanasiu ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că nu sunt îndeplinite la momentul pronunţării, condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru aplicarea sancţiunii amenzii.
Întrucât neexecutarea hotărârii a fost impusă de dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus suspendarea temporară a emiterii titlurilor de despăgubire, ca şi a celorlalte operaţiuni, criticile recurenţilor cu privire la neaplicarea acestor dispoziţii legale, în cazul procedurii de executare silită specială prevăzută de art. 24, sunt nefondate.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că finalitatea acţiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este înfrângerea rezistenţei conducătorilor autorităţilor publice la executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, fiind evident că, în condiţiile în care d-na D.D. nu mai deţinea la acel moment funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o astfel de sancţiune aplicată acesteia nu poate asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.
Instanţa a apreciat în mod corect că aplicarea unei amenzi acestei persoane, pe zi de întârziere, pe o perioadă determinată de timp, ar duce la denaturarea sancţiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se transformă astfel în despăgubiri pentru atitudinea presupus culpabilă a preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada în discuţie.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M., S.I. şi C.C.J. împotriva sentinţei nr. 850/2012 din 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5148/2012. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5150/2012. Contencios → |
|---|
