ICCJ. Decizia nr. 5148/2012. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5148/2012
Dosar nr. 1273/33/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta J.M. a chemat în judecată pe Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând Curţii, în calitate de instanţă de executare, să facă aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul de a aplica amenda prevăzută de acest articol în sarcina pârâtului şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 634/2011 din Dosarul 1154/33/2011 al Curţii de Apel Cluj a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, decizia cuprinzând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., teren de 624 mp şi casă de locuit de 64,90 mp, sub sancţiunea achitării unei penalităţi de 10 RON/zi întârziere. Decizia nr. 2312 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înlăturat sancţiunea aplicării penalităţilor, menţinând restul dispoziţiilor. Cu toate că se susţine de reclamantă că ar fi făcut demersuri pentru punerea în executare a hotărârii, acestea au rămas fără rezultat.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că nu s-a indicat numele preşedintelui Comisiei Centrale, nu poate fi formulat un petit îndreptat în abstract împotriva persoanei obligate, că din 29 mai 2012 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are un nou preşedinte, fiind modificată componenţa nominală a acestei comisii. De asemenea, a susţinut că nu există resursele financiare necesare şi a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 prin care au fost suspendate toate procedurile administrative. Totodată, pârâta a arătat că obligaţia de desemnare a unui evaluator va fi îndeplinită în următoarea şedinţă a comisiei centrale şi a susţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 1536 C. civ., text legal care face referire la daunele moratorii.
Prin sentinţa civilă nr. 779/2012 din 30 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a respins cererea formulată de reclamanta J.M., în contradictoriu cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a suspendat procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubiri potrivit Titlului VII al Legii 247/2005 pe o perioadă de 6 luni, ulterior prelungită din nou, prin Legea nr. 117/2012 până în 15 mai 2013, datorită lipsei fondurilor pentru acoperirea titlurilor de despăgubire şi, ca atare, există un impediment legal care face ca procedura de soluţionare a dosarelor să fie suspendată şi care nu poate fi înlăturat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
S-a mai reţinut de către instanţă că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care nu este prevăzut un termen pentru executarea hotărârii definitive şi irevocabile, executarea trebuie efectuată în termen de cel mult de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, însă cererea reclamantei nu poate fi admisă, întrucât prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate pentru că termenul prevăzut la alin. (1) este înlăturat de prevederile O.U.G. nr. 4/2012 şi respectiv ale Legii nr. 117/2012, astfel că punerea în executare a hotărârii pe care a obţinut-o reclamanta va fi efectuată în funcţie de posibilitatea autorităţii administrative de a-şi desfăşura activitatea raportat la resursele financiare alocate de Guvern.
A apreciat instanţa că aplicarea unei amenzi sau a unei despăgubiri nu ar conduce la obţinerea de către reclamantă a punerii în executare a hotărârii, deoarece nu poate fi imputat preşedintelui Comisiei Centrale punerea în executare cu întârziere a hotărârii judecătoreşti, ci aceasta se datorează epuizării resurselor financiare care a avut ca rezultat blocarea activităţii acestei autorităţi publice constatată prin actele normative mai sus indicate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta J.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa Curţii de Apel este netemeinică şi nelegală; că la data la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. 2312/2012, respectiv la data de 11 mai 2012, impedimentul legal reţinut de instanţă, respectiv actul normativ pe care Curtea de Apel şi-a întemeiat sentinţa atacată în prezentul recurs, O.U.G. nr. 4/2012, era în vigoare încă din luna martie 2012 şi, cu toate acestea, Înalta Curte a înţeles să nu facă aplicarea prevederilor amintitului act normativ, respectiv a înţeles să menţină, în pofida suspendării instituite prin acest act, obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei primei instanţe.
Recurenta apreciază că în aceste condiţii Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de executare, nu putea decât să ia act de decizia Înaltei Curţi, să constate că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în sentinţa definitivă şi irevocabilă în termenul prevăzut în cuprinsul sentinţei irevocabile şi să facă aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, sancţionând conduita preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Consideră recurenta că instanţa de executare a pronunţat o soluţie nelegală sub aspectul că, neţinând seama de faptul că Înalta Curte, în motivarea deciziei nr. 2312/2012, a înţeles să înlăture de la aplicare prevederile O.U.G. nr. 4/2012, instanţa Curţii de Apel a cenzurat practic, prin sentinţa recurată în prezentul dosar, soluţia instanţei supreme pronunţată în dosarul de fond, ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a legii.
Apreciază recurenta că nici măcar apariţia Legii nr. 117/2012 nu poate acoperi caracterul nelegal al sentinţei Curţii de Apel, atâta vreme cât acest act normativ nu face decât să aprobe ordonanţa care era în vigoare la data la care s-a pronunţat Înalta Curte şi ale cărei prevederi instanţa supremă a înţeles să le înlăture, din motive care nu pot fi cenzurate de instanţa de executare în cadrul acţiunii având ca obiect stabilirea amenzii pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor rezultate din sentinţa irevocabilă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Înalta Curte constată că obiectul cauzei deduse judecăţii îl reprezintă aplicarea amenzii, prevăzută de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, preşedintelui Comisiei Centrale până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, str. B., conform sentinţei civile nr. 634/2011 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2312 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi obligarea preşedintelui Comisiei Centrale la plata de despăgubiri în cuantumul prevăzut de art. 24 alin. (2) din lege.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
O.U.G. nr. 4/2012, articol unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi unele măsuri adiacente, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi a procedurilor de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.”
Înalta Curte arată că potrivit art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.
Ambele categorii de sancţiuni, respectiv amenda şi despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie.
Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat, cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind o faptă culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.
La aprecierea vinovăţiei în neexecutarea sentinţei Curţii de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competenţa de a analiza dispoziţiile şi dosarele de notificare pentru toţi solicitanţii din ţară.
În raport de aceste circumstanţe, nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, în vederea aplicării unei sancţiuni trebuie să se ţină seama de circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi atitudinea autorităţilor, de eventuala inerţie a acestora (cauzele Fociac c/România şi Sanglier c/ Franta).
Or, în cauza prezentă, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie şi procedurile de evaluare, împrejurările enunţate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situaţie în care nu se poate reţine starea de inerţie a autorităţii şi prin urmare culpa acesteia.
De asemenea, mai trebuie precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituţională a României, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenţei constante a curţii puterea obligatorie este ataşată şi considerentelor unei decizii.
Or, faţă de împrejurările enunţate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare şi evaluare a dosarelor, raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluţionate, nu se poate aprecia că a existat o conduită culpabilă a autorităţii pe perioada până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.
Înalta Curte arată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunţată în cauza Atanasiu ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că cererea reclamantei nu poate fi admisă întrucât prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate pentru că termenul prevăzut la alin. (1) este înlăturat de prevederile O.U.G. nr. 4/2012 şi respectiv ale Legii nr. 117/2012, astfel că punerea în executare a hotărârii pe care a obţinut-o reclamanta urmează a fi efectuată în funcţie de posibilitatea autorităţii administrative de a-şi desfăşura activitatea raportat la resursele financiare alocate de Guvern.
Întrucât neexecutarea hotărârii a fost impusă de dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus suspendarea temporară a emiterii titlurilor de despăgubire, ca şi a celorlalte operaţiuni, criticile recurentei cu privire la neaplicarea acestor dispoziţii legale, în cazul procedurii de executare silită specială prevăzută de art. 24, sunt nefondate.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu poate fi imputat Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor punerea în executare cu întârziere a hotărârii judecătoreşti, deoarece aceasta se datorează epuizării resurselor financiare, care a avut ca rezultat blocarea activităţii acestei autorităţi publice, constatată prin actele normative mai sus indicate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de J.M. împotriva sentinţei civile nr. 779/2012 din 30 octombrie 2012 din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5147/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5149/2012. Contencios → |
|---|
