ICCJ. Decizia nr. 525/2012. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 525/2012
Dosar nr. 2162/54/2009
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta SC F.R. SA a chemat în judecată pârâtele D.R.A.O.V. Craiova, Direcţia Tehnici de Vămuire şi Control Vamal din cadrul A.N.V. şi A.N.A.F., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziilor nr. 2662/THR din 04 februarie 2009 şi nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008, emise de Direcţia Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Deciziilor nr. 43908 şi 43907 din data de 16 decembrie 2008, emise de Direcţia Regională Vamală de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova. S-a mai solicitat ca, pe cale de consecinţă, să fie obligată D.R.A.O.V. Craiova, respectiv A.N.V. la eliberarea autorizaţiei pentru regimul de perfecţionare activă - sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2007, precum şi la rambursarea drepturilor de import achitate de SC F.R. SA în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, ca urmare a eliberării autorizaţiei pentru regimul de perfecţionare activă cu efect retroactiv.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, ulterior procesului de privatizare a SC A.C. SA, iniţiat la data de 12 septembrie 2007 şi finalizat la data de 19 martie 2008, F.M.C. a preluat controlul în societatea D.A.R. SA (denumită în continuare D.W.A.R.), care la data de 19 martie 2008, prin voinţa acţionarilor majoritari, şi-a schimbat denumirea în SC F.R. SA.
Anterior contractului de privatizare şi intrării societăţii D.W.A.R. în grupul F., aceasta făcea parte din grupul G.M., fiind producător şi distribuitor de autoturisme şi subansamblurile pentru autoturisme sub licenţă G.M.D.A.T, context în care, D.W.A.R. achiziţiona materiile prime pe bază de comandă de achiziţie de la G.M.D.A.T., operaţiuni de altfel uzuale în cadrul relaţiilor comerciale desfăşurate între companii aparţinând aceluiaşi grup.
A mai precizat reclamanta că, odată cu începerea procesului de privatizare, s-a impus necesitatea formalizării relaţiilor comerciale astfel desfăşurate, prin încheierea unui contract în conformitate cu care D.W.A.R. se obliga ca ulterior achiziţionării de subansamble auto şi diferite alte piese (materii prime) să fabrice cutii de viteze şi motoare pentru autovehicule, sens în care a fost încheiat contractul din data de 13 decembrie 2008, între G.M.D.A.T. şi D.W.A.R. (Contractul din 09 ianuarie 2008 – K.S.A. - denumit în continuare Contractul), urmând ca materia primă pentru fabricarea de cutii de viteze şi motoare să fie importată din Coreea în baza acestuia, iar bunurile rezultate din operaţiunile de import efectuate să fie utilizate la confecţionarea unor cutii de viteze şi motoare specifice produselor D.
Avându-se în vedere incertitudinea care caracteriza destinaţia viitoarelor produse D. în noua societate privatizată, bunurile importate în baza contractului au fost plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie cu destinaţie finală, acest regim fiind singurul care permitea o varietate mai amplă de operaţiuni ulterioare, acoperind diferitele ipoteze în care s-ar fi putut afla produsele D. după finalizarea privatizării.
Preluarea de către F.M.C. a controlului în societatea D.W.A.R. la o dată ulterioară încheierii contractului între G.M.D.A.T. şi D.W.A.R. a presupus şi dobândirea drepturilor şi obligaţiilor decurgând din contractele încheiate de către D.A.R. anterior finalizării privatizării.
A mai susţinut reclamanta că, în noiembrie 2008, după verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru eliberarea unei autorizaţii pentru regimul vamal de perfecţionare activă cu suspendare (inclusiv a condiţiilor pentru eliberarea sa cu efect retroactiv), a solicitat A.N.V., prin adresa din 13 noiembrie 2008, eliberarea autorizaţiei retroactive pentru activităţile desfăşurate în baza contractului, solicitând totodată ca, în conformitate cu prevederile legale, autorizaţia să-şi producă efectele începând cu un an înainte de data depunerii cererii. Totodată, printr-o cerere distinctă înaintată la D.R.A.O.V. Craiova, a solicitat scutirea de la garantarea drepturilor de import, drept consecinţă a plasării bunurilor (materiilor prime) care urmau să fie importate sub regimul vamal de perfecţionare activă, prin eliberarea autorizaţiei în cauză.
Solicitările formulate au fost respinse prin emiterea de către autorităţile vamale a Deciziei A.N.V. nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008, Deciziei D.R.A.O.V Craiova nr. 43908 din 16 decembrie 2008 (privind refuzul eliberării autorizaţiei) şi a Deciziei nr. 43907 din 16 decembrie 2008 (privind refuzul acordării scutirii de la garantarea drepturilor de import).
Reclamanta a mai arătat că, în atare context, a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. K31/85 din 14 ianuarie 2009, care a fost soluţionată prin Decizia nr. 2662/THR din 04 februarie 2009, emisă de A.N.V., Direcţia Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal prin menţinerea în mod nejudicios a punctului de vedere iniţial exprimat, specificându-se faptul că deciziile emise de către D.R.A.O.V Craiova au fost eliberate pe aceleaşi considerente, alegându-se astfel, calea unei motivări succinte, lacunare şi comune.
În şedinţa publică de la data de 12 ianuarie 2010, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Craiova prin sentinţa nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr. 581 din 08 aprilie 2010 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj şi s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea C.A. Craiova; s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă, iar dosarul a fost înaintat către I.C.C.J. în vederea soluţionării conflictului.
La data de 29 aprilie 2010, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 4756 din 03 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3163/63/2010, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea C.A. Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că reclamanta a formulat două capete de cerere, obligarea autorităţii vamale la eliberarea autorizaţiei pentru regimul de perfecţionare activă şi respectiv obligarea aceleiaşi instituţii la rambursarea drepturilor de import achitate de societate în perioada decembrie 2007 - decembrie 2008, acest din urmă petit fiind în mod greşit calificat drept un capăt de cerere accesoriu, rambursarea drepturilor de import implicând şi anularea declaraţiilor vamale de import, în baza cărora au fost achitate sumele aceste titluri de creanţă fiind asimilate actelor administrativ fiscale.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 134 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată, instanţa obligând pârâta D.R.A.O.V. Craiova la eliberarea autorizaţiei pentru regimul de perfecţionare activă - sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2007. Au fost, de asemenea, obligate pârâtele A.N.A.F., A.N.V. - Direcţia Tehnici de Vămuire şi Control Vamal şi D.R.A.O.V. Craiova la rambursarea drepturilor de import achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, instanţa respingând cererile având ca obiect anularea Deciziei nr. 2662/THR din 14 februarie 2009 şi a Deciziei nr. 66662/THR din 11 decembrie 2008 emise de A.N.V. - Direcţia Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal, precum şi a Deciziilor nr. 43908 din 16 decembrie 2008 şi nr. 43907 din 16 decembrie 2008 emise de D.R.A.O.V. Craiova.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind rambursarea drepturilor de import achitate de reclamantă pe perioada 13 decembrie 2007 - 16 decembrie 2008, excepţie invocată de pârâtele D.R.A.O.V. Craiova şi A.N.V., instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat, prin cererile înregistrate sub nr. 43907 din 05 decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova şi sub nr. 266 din 15 ianuarie 2009 la A.N.V., eliberarea autorizaţiei pentru regimul de perfecţionare activă - sistemul cu suspendare, începând cu data de 13 decembrie 2008, precum şi aprobarea scutirii de la garantarea drepturilor de import, înscrisurile respective îndeplinind condiţiile recursului administrativ graţios, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că cererea reclamantei având ca obiect rambursarea drepturilor de import este admisibilă.
S-a constatat, de asemenea, că A.N.A.F. are calitate procesuală pasivă, în raport cu împrejurarea că aceasta este autoritatea care gestionează veniturile bugetare ale statului reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, la data de 13 noiembrie 2008, prin cererea înregistrată sub nr. 62 din 13 noiembrie 2008, SC F.R. SA a solicitat A.N.V. emiterea unei autorizaţii retroactive pentru activităţile desfăşurate în baza contractului încheiat la 13 decembrie 2007 - între G.M.D.A.T. şi D.A.R. SA, solicitând totodată, ca în conformitate cu prevederile legale, autorizaţia să-şi producă efectele cu un an înainte de data depunerii cererii.
Aceeaşi cerere a fost depusă de reclamantă la data de 14 noiembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova, fiind înregistrată la această autoritate sub nr. K.3.1/2752 din 14 noiembrie 2008.
Printr-o altă cerere, înregistrată sub nr. K31/2955 din 03 decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova, societatea reclamantă a solicitat scutirea de la garantarea drepturilor de import ca şi consecinţă a plasării materiilor prime ce urmau să fie importate sub regimul vamal de perfecţionare activă, prin eliberarea autorizaţiei.
Cu adresele din 16 decembrie 2008 şi din 16 decembrie 2008, D.R.A.O.V. Craiova a comunicat reclamantei că cererea acesteia nu poate fi soluţionată favorabil întrucât „nici firma D.A. SA pentru perioada decembrie 2007 până în aprilie 2008 şi nici firma F.R. SA care s-a înfiinţat la data de 28 aprilie 2008 şi a preluat contractul firmei D., nu au formulat la D.R.A.O.V. Craiova cerere pentru obţinerea autorizaţiei de perfecţionare activă sistemul cu suspendare sau sistemul cu rambursare, deşi ar fi putut să o facă, condiţiile pentru obţinerea regimului fiind îndeplinite".
În cuprinsul adresei D.R.A.O.V. Craiova, se mai precizează şi faptul că cererea reclamantei nu poate fi soluţionată favorabil deoarece a fost o neglijenţă atât din partea firmei D. cât şi din partea firmei F.R. SA de a nu solicita autorizaţie de perfecţionare activă.
S-a mai reţinut că, urmare a refuzului D.R.A.O.V. Craiova de a elibera actul administrativ solicitat, reclamanta s-a adresat autorităţii vamale ierarhic superioare, respectiv Direcţia Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal – A.N.V., autoritate ce prin adresele din 24 februarie 2009 şi din 11 decembrie 2008 a comunicat reclamantei că îşi menţine punctul de vedere privind respingerea solicitării SC F.R. SA de acordare a unei autorizaţii retroactive de perfecţionare activă, motivul respingerii fiind acela că, în speţă, cererea face obiectul unei neglijenţe, în sensul că, SC F.R. a dat dovadă de neglijenţă în derularea operaţiunilor vamale desfăşurate ulterior datei de 22 aprilie 2008.
A apreciat judecătorul fondului că soluţionarea speţei presupune analizarea legalităţii şi temeiniciei refuzului organelor vamale de a soluţiona favorabil cererea reclamantei de eliberare a autorizaţiei de perfecţionare activă - sistemul cu suspendare.
Astfel, în raport cu materiile prime importate din Coreea în baza contractului încheiat la data de 13 decembrie 2007, la momentul îndeplinirii procedurilor vamale impuse de prevederile legale au fost apreciate ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 793 şi art. 824 din Regulamentul nr. 2913/1992, dispoziţii ce statuează în privinţa punerii în liberă circulaţie, respectiv punerea în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero pe motivul destinaţiei lor finale. In raport cu dispoziţiile Ordinul nr. 7789/2007 şi faţă de situaţia bunurilor importate de societate, din cuprinsul contractului depus la dosar rezultând că perfecţionarea de mărfuri importate de societate a fost realizată în contul unui comitent stabilit într-o tară terţă judecătorul fondului a constatat că regimul vamal aplicabil bunurilor era în fapt un regim vamal suspensiv - conform art. 84 lit. a) din Regulamentul nr. 2913/1992, iar regim vamal economic - conform art. 84 lit. b) din acelaşi Regulament, respectiv cel al perfecţionării active cu suspendare, diferit faţă de regimul vamal al punerii în liberă circulaţie, în care fuseseră plasate iniţial.
S-a mai constatat că solicitarea de către societatea reclamantă a plasării corecte a bunurilor sub regimul vamal al perfecţionării active nu a intervenit imediat ce a fost preluat controlul asupra SC D.A.R. SA, motivându-se această întârziere, în raport de evenimentele ce s-au derulat pe fondul privatizării D.W.A.R., de schimbarea acţionariatului majoritar al societăţii, dar şi de incertitudinea privitoare la continuarea sau nu a executării clauzelor cuprinse în contractul încheiat între G.M.D.A.T. şi D.W.A.R.
Raportat la ipoteza potrivit căreia societatea reclamantă ar fi manifestat o oarecare neglijenţă în privinţa depunerii cu întârziere a cererii de autorizare, prima instanţă a reţinut că potrivit prevederilor art. 508 din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/1993, al Comisiei, de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului nr. 2913/1992, al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar, autorităţile vamale pot emite o autorizaţie retroactivă, cu excepţia regimului de antrepozit vamal şi că în circumstanţe excepţionale, valabilitatea retroactivă a autorizaţiei poate fi prelungită din nou, dar nu mai mult de un an înaintea datei la care a fost prezentată cererea, cu respectarea anumitor condiţii.
Totodată, la nivel naţional, Ordinul nr. 7789/2007 prevede la art. 25 alin. (5), că „ facilitatea prevăzută la alin. (3) lit. c) se adresează în principal operatorilor economici care ar fi putut beneficia de un regim vamal economic pentru operaţiunile lor dar care nu au depus o cerere, necunoscând această posibilitate."
Judecătorul fondului a mai reţinut că din aceste dispoziţii se poate deduce că raţiunea legiuitorului naţional, în deplin acord cu legislaţia comunitară, a fost aceea ca, prin reglementarea autorizaţiei retroactive, să fie instituit un remediu pentru acei operatori economici care, deşi s-ar fi putut prevala de încadrarea într-un regim vamal economic, motivat de necunoaşterea acestei posibilităţi, nu au făcut-o, cu condiţia să prezinte dovezi referitoare la avantajele economice în cazul în care ar beneficia de autorizaţia retroactivă de utilizare a regimului economic, iar cererea să nu facă facă obiectul unei neglijenţe. Se consideră „neglijenţă" cazul în care solicitantul a utilizat deja un regim vamal economic şi, prin urmare, avea cunoştinţă de necesitatea obţinerii prealabile a unei autorizaţii - art. 36 alin. (4) lit. (c).
Faţă de prima condiţie prevăzută de art. 508 alin. (3) din Regulamentul nr. 2454/1993, şi anume aceea a justificării unor circumstanţe excepţionale, s-a considerat că starea de fapt expusă în considerentele sentinţei, conduce la concluzia că societatea reclamantă a făcut dovada existenţei situaţiei speciale.
În privinţa condiţiei ca solicitantul să prezinte dovezi referitoare la avantajele economice, judecătorul fondului a constatat că autorităţile vamale nu au negat îndeplinirea acesteia de către societatea reclamantă, astfel încât examinarea în speţă nu se mai impune.
Raportat la cea de-a treia condiţie, şi anume ca solicitarea să nu fie legată de o intenţie de fals sau o neglijenţă flagrantă, motiv pe care autorităţile vamale şi-au întemeiat de altfel respingerea cererii de autorizare, s-a reţinut că, din actele existente la dosar, rezultă că societatea reclamantă era îndreptăţită să beneficieze de regimul vamal de perfecţionare activă cu efect retroactiv.
Împrejurarea că reclamanta nu a depus cererea de autorizare, însoţită de documentaţia necesară, de îndată ce a preluat controlul la SC D. SA (22 aprilie 2008), nu poate să conducă la pierderea dreptului acesteia de a obţine autorizaţia ce îi conferă o serie de facilităţi vamale. În cauză a existat o neglijenţă din partea reclamantei, constând în depunerea cu întârziere a documentaţiei, însă pentru ca această neglijenţă să conducă la pierderea dreptului, instanţa a reţinut că trebuie să fie manifestă/flagrantă, or împrejurările speţei nu dovedesc existenţa unei astfel de neglijenţe.
În definirea noţiunii de neglijenţă flagrantă/evidentă, curtea de apel a avut în vedere şi principiul aplicării efectului obligatoriu al deciziilor C.J.U.E., respectiv interpretarea dată de Curte, în hotărârea din 20 noiembrie 2008 pronunţată în cauza C - 38/07 P. Heuschen & Schronff Foods Trading B.V., potrivit căreia existenţa sau inexistenţa neglijenţei se apreciază prin raportare la o anume experienţă în exercitarea acelei operaţiuni.
S-a reţinut că SC F.R. SA îşi desfăşoară activitatea în România din anul 2008, situaţie în care nu se poate susţine că societatea reclamantă avea o anumită experienţă în domeniu, din actele dosarului rezultând fără echivoc că în precedent societatea nu a mai formulat vreo cerere de acordare a autorizării.
Având în vedere că cererea a fost depusă de reclamantă în noiembrie 2008, iar data de la care a solicitat ca autorizaţiile să-şi producă efectele este de 13 decembrie 2007, instanţa a constatat că în cauză au fost respectate atât prevederile legale naţionale cât şi cele comunitare, nefiind depăşit termenul de un an prevăzut de lege.
3. Recursurile exercitate împotriva sentinţei
3.1. Pârâta A.N.A.F. a atacat sentinţa Curţii de Apel pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în parte, în sensul respingerii acţiunii formulate împotriva ei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
În esenţă, recurenta – pârâtă a arătat că soluţia de respingere a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, indicând, în acest sens, prevederile art. 13 – 15 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1939/2006, pentru aprobarea procedurii de compensare a creanţelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale şi de restituire a eventualelor diferenţe, ca urmare a cererii de compensare/restituire depusă de contribuabilul titular al operaţiunii vamale, art. 1 şi 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., art. 1, 2 şi 4 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V. şi art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) şi j) din Legea nr. 554/2004.
3.2. Pârâta D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi în numele A.N.V., a criticat sentinţa în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 şi 3041 C. proc. civ., solicitând casarea ei ca fiind netemeinică şi nelegală, respingerea pe fond a acţiunii şi menţinerea actelor administrative atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că aspectele reţinute în motivare şi concluzia cuprinsă în dispozitivul sentinţei sunt rezultatul aplicării eronate a prevederilor Legii nr. 554/2004, ale art. 508 din Regulamentul Vamal Comunitar şi ale Ordinului nr. 7789/2007 pentru aprobarea Normelor de autorizare a regimurilor vamale economice, situaţie care a dus la calificarea greşită a obiectului cauzei şi la dezlegarea nelegală a raportului juridic litigios, fără a se da semnificaţia cuvenită tuturor demersurilor efectuate de părţi, conform documentelor depuse la dosar, asupra cărora recurenta – pârâtă a făcut o analiză amănunţită, cu raportare la prevederile legale aplicabile.
A subliniat că intimata reclamantă era în măsură să cunoască existenţa regimului vamal de perfecţionare activă în legislaţia vamală comunitară, preluată şi aplicată întocmai în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că solicitarea autorizării retroactive a regimului economic de perfecţionare activă a avut drept cauză exclusivă neglijenţa manifestată de aceasta, iar nu existenţa unor circumstanţe excepţionale, conform art. 508 din Regulamentul Vamal Comunitar şi art. 36 din secţiunea 3.5 a Normelor de autorizare a regimurilor vamale economice, aprobate prin Ordinul A.N.V. nr. 7789/2007.
În altă ordine de idei recurenta - pârâtă a arătat că în speţă se impune şi înlăturarea argumentelor pe baza cărora s-a reţinut, în lipsa oricăror dovezi şi fără o motivare temeinică, îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute în art. 508 alin. (3) din Regulamentul Vamal Comunitar şi în art. 36 din Normele aprobate prin Ordinul A.N.V. nr. 7789/2007, mai precis acea condiţie potrivit căreia contabilitatea principală şi evidenţele ţinute de solicitant trebuie să permită verificarea derulării operaţiunilor în cazul mărfurilor pentru care se solicită autorizarea cu efect retroactiv, identificarea mărfurilor plasate sub regim, a mărfurilor sau produselor compensatoare obţinute şi atestarea faptului că toate condiţiile regimului sunt îndeplinite.
În ceea ce priveşte soluţia dată celui de-al doilea capăt de cerere, recurenta – pârâtă a arătat că judecătorul fondului a tratat speţa superficial, nu a stabilit corect limitele învestirii şi a ignorat aspectele de drept clarificate de instanţa supremă în decizia prin care a soluţionat conflictul negativ de competenţă.
Intimata – reclamantă nu a învestit autoritatea vamală cu o cerere de restituire a drepturilor vamale achitate în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008, astfel că, în opinia recurentei – pârâte, soluţia corectă era aceea a admiterii excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere respectiv, soluţie care se impune şi prin prisma faptului că nu au fost contestate declaraţiile vamale de import, titlurile de creanţă pe baza cărora au fost stabilite drepturile vamale şi au fost achitate sumele aferente.
În sprijinul susţinerilor sale sub acest aspect, autoritatea vamală a invocat prevederile art. 266 şi 267 C. vam. al României aprobat prin Legea nr. 86/2006, coroborat cu dispoziţiile titlului IX C. proc. fisc. aprobat prin O.G. 92/2003, republicată cu modificările şi completările ulterioare, cap. I, art. 205 – 218 şi cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a insistat asupra faptului că a solicitat în mod repetat, dar fără rezultat, că reclamanta să-şi precizeze acţiunea.
4. Apărările intimatei
SC F.R. SA nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus la dosar ample concluzii scrise, prin care a răspuns tuturor motivelor invocate în cele două cereri de recurs, cu argumente de fapt şi de drept.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentele - pârâte şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei, Înalta Curte constată că numai recursul A.N.A.F. este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs.
1.1. Cu privire la calitatea procesuală a A.N.A.F.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Parte în raportul juridic supus evaluării instanţei de contencios administrativ este, aşadar, autoritatea publică emitentă a actului atacat sau în a cărei competenţă intră atribuţiile privind rezolvarea cererii reclamantului.
Motivul pentru care prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. a fost acela că A.N.A.F. reprezintă statul în raporturile juridice fiscale, conform art. 17 alin. (3) C. proc. fisc. şi art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009, şi este autoritatea competentă să gestioneze veniturile bugetare ale statului, potrivit art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009, iar A.N.V., căreia îi revine obligaţia restituirii sumelor colectate cu titlu de taxe vamale, este o structură în cadrul A.N.A.F.
Concluzia la care a ajuns Curtea de apel ignoră însă caracterul exclusiv şi autonom al competenţei autorităţilor publice, care, în materie vamală, este consacrat în art. 32 alin. (3) C. proc. fisc.: „Impozitele, taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă, sunt administrate de către organele vamale”.
În acest sens sunt şi prevederile art. 4 din H.G. nr. 110/2009, privind organizarea şi funcţionarea A.N.V., în care sunt enumerate atribuţiile A.N.V., incluzându-le pe acelea de a administra drepturile de import şi de a reprezenta interesele statului, direct sau prin organele sale teritoriale, în litigiile vamale.
De aceea, Înalta Curte constată că recursul formulat de A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., este fondat.
1.2. Cu privire la calitatea motivării sentinţei.
Critica potrivit căreia hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei, formulată de autorităţile vamale recurente, este vădit neîntemeiată, pentru că judecătorul fondului şi-a motivat adecvat, în fapt şi în drept, concluzia în ceea ce priveşte obiectul acţiunii şi soluţia adoptată pentru fiecare dintre capetele de cerere, raţionamentele pe care s-a fondat hotărârea şi considerentele pentru care a reţinut ori a înlăturat unele susţineri ale părţilor, fiind îndeplinite cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare, motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
1.3. Cu privire la calificarea obiectului acţiunii.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. I.1. din prezenta decizie, intimata – reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune complexă, ale cărei capete de cerere tindeau la recunoaşterea dreptului pretins vătămat prin refuzul, considerat nejustificat, de eliberare retroactivă a unei autorităţi pentru regimul de perfecţionare activă, emiterea actului solicitat şi obligarea pârâtelor la rambursarea drepturilor de import achitate în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008, în condiţiile nerecunoaşterii incidenţei regimului de perfecţionare activă.
Anterior demersului judiciar, intimata - reclamantă s-a adresat cu cereri pentru emiterea autorizaţiei, atât la D.R.A.O.V., cât şi la A.N.V., privind răspunsuri negative, aşa cum s-a reţinut în considerentele sentinţei, prezentate, în rezumat, la pct. I.2. din prezenta decizie.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat al rezolvării unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal, constituie acte administrative asimilate, ce pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, stabilirea caracterului nejustificat al refuzului, conform definiţiei cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 constituind o chestiune de fond în cadrul judecării acţiunii.
În temeiul art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
Legea organică reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în care instanţa poate să dispună măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat; atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condiţiile legii, poate obliga autoritatea publică să efectueze operaţiunile ori să se dispună măsurile solicitate de reclamant, iar nu doar să reevalueze petiţia care i-a fost adresată.
O atare măsură se încadrează în soluţiile pe care este îndrituită să le pronunţe instanţa, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei publice, interpretarea contrară, propusă de recurentele – pârâte, fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.
În mod corespunzător, cererea de obligare a autorităţilor pârâte la rambursarea drepturilor de import achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008 poate fi circumscrisă reparării pagubei produse persoanei vătămate prin refuzul eliberării retroactive a autorizaţiei, încadrându-se în ipoteza normelor juridice indicate.
Considerentele reţinute în motivarea regulatorului de competenţă (Decizia nr. 4756 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) au ca scop fundamentarea aplicabilităţii, în speţă, a criteriului valoric prevăzut pentru litigiile fiscale şi vamale în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a tranşa, în mod irevocabil, alte chestiuni decât cea a instanţei competente din punct de vedere material .
1.4. Cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru emiterea retroactivă a autorizaţiei de perfecţionare activă.
Procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru obţinerea autorizaţiei cu efect retroactiv sunt prevăzute în art. 25 şi 36 din Normele de autorizare a regimurilor vamale economice, aprobate prin Ordinul A.N.A.F. nr. 7789 din 30 august 2007, emis în aplicarea Regulamentului Consiliului (C.E.E.) nr. 2913 din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar şi a Regulamentului Comisiei (C.E.E.) nr. 2454/1993 din 2 iulie 1993, de instituire a dispoziţiilor de aplicare a Codului Vamal Comunitar, cu modificările şi completările ulterioare.
La data formulării cererilor reclamantei, normele administrative menţionate aveau următorul cuprins:
„Art. 25 - (1) Cererea cu efect retroactiv se poate folosi numai în procedură normală de autorizare.
(2) Regimul de antrepozit vamal nu poate face obiectul unei autorizaţii cu efect retroactiv.
(3) Solicitantul poate cere emiterea unei autorizaţii cu efect retroactiv, cu valabilitate de la una dintre următoarele date:
a) data depunerii cererii;
b) data expirării autorizaţiei anterioare, dacă se referă la o cerere de reînnoire a autorizaţiei pentru operaţiuni şi mărfuri de aceeaşi natură;
c) o dată anterioară, suficientă pentru acoperirea operaţiunilor efectuate anterior, dar care să nu depăşească un an de la data depunerii cererii.
(4) Data de la care solicitantul doreşte ca autorizaţia să devină valabilă se menţionează în rubrica 6 a) din cerere.
(5) Facilitatea prevăzută la alin. (3) lit. c) se adresează în principal operatorilor economici care ar fi putut beneficia de un regim vamal economic pentru operaţiunile lor, dar care nu au depus o cerere, necunoscând această posibilitate.
(6) Prevederile art. 5 alin. (2) se aplică în mod corespunzător cererii de autorizare cu efect retroactiv”.
„Art. 36 (4) În cazul cererilor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. c) şi alin. (5), o autorizaţie cu efect retroactiv este emisă în următoarele condiţii:
a) solicitantul prezintă dovezi referitoare la avantajele economice în cazul în care ar beneficia de autorizaţia retroactivă de utilizare a regimului economic;
b) cererea nu este considerată ca o tentativă de înşelăciune în încercarea de a evita controlul şi identificarea mărfurilor nici la plasarea sub regim şi nici la încheierea acestuia;
c) cererea nu face obiectul unei neglijenţe; se consideră "neglijenţă" cazul în care solicitantul a utilizat deja un regim vamal economic şi prin urmare avea cunoştinţă de necesitatea obţinerii prealabile a unei autorizaţii;
d) cererea nu se referă la un termen de valabilitate mai mare decât cel care ar fi fost acordat în mod normal;
e) contabilitatea principală şi evidenţele ţinute de solicitant permit verificarea derulării operaţiunilor în cazul mărfurilor pentru care se solicită autorizarea cu efect retroactiv, identificarea mărfurilor plasate sub regim, a mărfurilor sau produselor compensatoare obţinute şi atestarea faptului că toate condiţiile regimului sunt îndeplinite;
f) în cazul mărfurilor sensibile, supuse unei verificări prealabile a îndeplinirii condiţiilor economice, s-a verificat faptul că la data începerii operaţiunilor de plasare sub regim acestea erau îndeplinite;
g) formalităţile necesare pentru regularizarea situaţiei mărfurilor, legate direct de regim sau nu, cum sunt, spre exemplu, prezentarea mărfurilor sau a produselor compensatoare, aplicarea măsurilor de politică comercială sau de alte formalităţi decât cele vamale, cum ar fi cele fiscale, au fost îndeplinite”.
Judecătorul fondului a analizat îndeplinirea acestor condiţii, în concordanţă cu prevederile art. 508 din Regulamentul C.E.E. nr. 2454/1993, explicând, în mod convingător, reperele factuale în raport cu care a reţinut că, deşi în cauză a existat o neglijenţă din partea reclamantei, care a depus cu întârziere documentaţia, neglijenţa nu a avut acel caracter flagrant, imputabil unui operator diligent care utilizase deja anterior regimul vamal respectiv, în măsură să ducă la pierderea dreptului şi la înlăturarea avantajelor economice pe care le-ar atrage aplicarea regimului vamal de perfecţionare activă.
Această abordare corespunde, de altfel, cerinţei asigurării unui echilibru rezonabil între interesul public şi cel privat, astfel încât măsura administrativă dispusă în privinţa cererii petiţionarului să nu producă efecte excesiv de împovărătoare şi să nu reflecte în mod exclusiv sau preponderent argumente de ordin formal.
Distinct de chestiunea „circumstanţelor excepţionale” şi a „neglijenţei flagrante”, autorităţile vamale au reclamat şi lipsa unor probe privind aptitudinea evidenţelor contabile ale societăţii de a permite verificarea derulării operaţiunilor pentru care s-a cerut autorizarea retroactivă, fără să indice în concret, în ce ar consta îndoiala cu privire la regularitatea sau realitatea operaţiunilor care au format obiectul unor declaraţii vamale şi au dat naştere obligaţiilor de plată a drepturilor de import.Dimpotrivă în răspunsurile formulate urmare a cererilor reclamantei, refuzul a fost motivat doar prin existenţa neglijenţei agentului economic, cu următoarele precizări făcute în adresa din 16 decembrie 2008 a D.R.A.O.V. Craiova:
„luând în considerare faptul că aceste contracte (de import al materiei prime şi export al produselor finite, n.n.) erau în vigoare, nici firma D.A. SA, pentru perioada decembrie 2007 până în aprilie 2008 şi nici firma F.R. SA, care s-a înfiinţat din 22 aprilie 2008 şi a preluat contractele firmei D.A. SA nu au solicitat la D.R.A.O.V. Craiova cerere pentru obţinerea autorizaţiei de perfecţionare activă, sistemul cu suspendare sau sistemul cu rambursare, deşi ar fi putut să o facă, condiţiile pentru obţinerea regimului fiind îndeplinite”.
Cu alte cuvinte, se pretinde, în recurs, nerespectarea unor condiţii care în procedura administrativă anterioară sesizării instanţei au fost considerate îndeplinite, fapt ce constituie un argument suplimentar în sensul netemeiniciei criticilor recurentelor - pârâte.
1.5. Cu privire la admisibilitatea cererii de rambursare a drepturilor de import achitate de reclamantă în perioada 13 decembrie 2007 – 16 decembrie 2008.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că în cuprinsul cererilor înregistrate cu nr. 43907 din 05 decembrie 2008 la D.R.A.O.V. Craiova şi nr. 266 din 15 ianuarie 2009 la A.N.V., intimata - reclamantă a solicitat atât eliberarea autorizaţiei pentru regimul de perfecţionare activă, începând cu data de 13 decembrie 2007, cât şi aprobarea scutirii de la garantarea drepturilor de import, fiind îndeplinite condiţiile recursului administrativ graţios, cu precizarea că o interpretare contrară ar fi excesiv de formală şi ar depăşi finalitatea prevederilor legale care instituie procedura prealabilă administrativă.
Acest punct de vedere este împărtăşit de instanţa de control judiciar, care constată, de asemenea, că în circumstanţele particulare ale cauzei, incluzând şi intervalul de timp care s-a scurs de la data formulării primei cereri de autorizare retroactivă, a impune contribuabilului să parcurgă o nouă procedură administrativă pentru restituirea sumelor plătite cu titlu drepturi de import ar fi o soluţie excesiv de împovărătoare, care ar deturna scopul prevederilor legale şi ar transforma procedura administrativă dintr-o cale mai facilă de rezolvare a cererii, într-o frână în calea accesului la justiţie.
Contrar susţinerilor recurentelor - pârâte, returnarea sumelor nu este condiţionată de contestarea şi anularea declaraţiilor vamale, judecătorul fondului sesizând corect specificul raportului juridic vamal în materia autorizării retroactive, desprins din prevederile art. 37 şi 38 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 7789/2007, care conferă autorităţii vamale dreptul de a aprecia dacă solicită sau nu invalidarea declaraţiilor depuse anterior autorizării, luând în considerare proporţionalitatea costurilor administrative pe care le-ar implica invalidarea.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul A.N.A.F., va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi va respinge, ca nefondat, recursul autorităţilor vamale, consecinţa fiind aceea a menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei Curţii de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F. şi Direcţia Regională împotriva sentinţei civile nr. 134 din 15 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei în contradictoriu cu A.N.A.F., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu şi pentru A.N.V., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 521/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 529/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
