ICCJ. Decizia nr. 5270/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5270/2012
Dosar nr. 6729/2/2011
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N. a chemat în judecată Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap şi Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap sector 6, organ de specialitate fără personalitate juridică şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6, solicitând:
- anularea deciziei din 27 mai 2001 de încadrare în grad de handicap emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap;
- anularea certificatului de încadrare în grad de handicap din 29 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap sector 6;
- obligarea la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap.
- în motivarea cererii, reclamantul a arătat că din anul 1994 a deţinut certificat de încadrare în grad de handicap cu deficienţă funcţională gravă, având asistent personal, deoarece, încă de la naştere, a fost diagnosticat cu Sindrom Down.
De-a lungul timpului, în urma revizuirii certificatelor, încadrarea în gradul de handicap cu deficienţă funcţională gravă, având asistent personal, a fost menţinută.
La data de 20 aprilie 2011, s-a prezentat la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector 6, în vederea revizuirii certificatului emis în anul 2010, care era valabil până la data de 19 aprilie 2011, unde a depus un set de înscrisuri emise de SCM P.A. SRL Bucureşti de la doctorul psihiatru, psiholog, oftalmolog şi generalist.
Referatul medical din 7 martie 2011, examenul psihologic din 7 martie 2011, cât şi scrisoarea medicală din 18 aprilie 2011 au confirmat diagnosticul de Sindrom Down şi Tulburare afectiva organica, toate specificând necesitatea existentei însoţitorului permanent, datorită lipsei abilitaţilor de autoîngrijire.
Cu toate acestea, la data de 29 aprilie 2011, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector 6 a emis certificatul din 29 aprilie 2011, în care, urmare a revizuirii certificatului anterior, pe baza documentaţiei depuse, s-a stabilit încadrarea în grad de handicap accentuat, în loc de grav, fără asistent personal, aceiaşi încadrare fiind menţinută şi după soluţionarea contestaţiei de către Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, care a emis decizia din 27 mai 2011.
În data de 22 noiembrie 2011, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale care s-a substituit în drepturile şi obligaţiile Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap conform art. 3, alin. (4) din O.G. nr. 68/2010, în conformitate cu dispoziţiile art. 115 C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 iar în subsidiar, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 772 din 6 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de autoritatea pârâtă.
A respins acţiunea formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâţii Comisia de evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector 6, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii în raport cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că reclamantul s-a adresat cu contestaţie Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, dovada aflându-se la dosar, fiind astfel făcută dovada îndeplinirii procedurii prealabile împotriva certificatului emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector 6 din 29 aprilie 2011, prin care s-a stabilit încadrarea în grad de handicap accentuat.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Încadrarea în gradul de handicap se face în conformitate cu criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/1992/2007 în baza actelor medicale de care dispune petentul.
În baza examenului psihologic efectuat, reclamantul a fost diagnosticat cu Sindrom Down, deficienţă mintală medie, tulburare afectivă organică.
Conform criteriilor ordinului comun mai sus menţionat şi care sunt avizate de Comisia de Neurologie a Ministerului Sănătăţii Capitolul I la criteriul funcţiile mentale, secţiunea I, evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare a funcţiilor mentale şi psihosociale se referă la retardul mintal şi tulburare autistă.
Rezultă că încadrarea în categoria de persoane cu handicap grav sau accentuat este determinată de gravitatea deficienţei asociate în funcţie de intensitate tulburărilor funcţionale generate de structura sau structurile afectate.
Astfel, în cauză Curtea a constatat că, din înscrisurile medicale aflate la dosar rezultă că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale prevăzute în criteriile medico-psiho-sociale pentru a fi încadrat în gradul de handicap grav, cu asistent personal.
La încadrarea de grad de handicap grav cu asistent personal potrivit criteriilor legale, deficienţa mentală trebuie să fie profundă cu un IQ mai mic de 21, rezultând că persoana are nevoie de asistenţă permanent.
Or, din raportul de evaluare complexă emis de Serviciul de evaluare complexă a persoanei adulte cu handicap sector 6 din 21 aprilie 2011 rezultă că reclamantul este o persoană parţial autonomă, fiind dependent parţial de alte persoane în îndeplinirea unor activităţi de zi cu zi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
Organul administrativ şi instanţa de fond nu au făcut altceva decât să reia prevederea legală a art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006, foarte largă ca şi exprimare, fără a adăuga nimic care să îi confere concreteţe şi personalizare, la adresa reclamantului.
Nu s-au cercetat şi nu s-au indicat nici unul dintre actele medicale sau rapoartele de evaluare depuse la dosar prin raportare la prevederile legale incidente şi faptul ca nu îndeplinesc cerinţele stipulate în Ordinul nr. 762/2007.
Studiind ordinul, se poate observa faptul ca, toate criteriile de apreciere se raportează la tulburarea autista şi nicidecum la Sindromul Down.
În timp ce autismul reprezintă o tulburare a dezvoltării, ce se diagnostichează abia după vârsta de 3 ani şi care este determinată de anumiţi factori, Sindromul Down, reprezintă o anomalie cromozomială, cu care se naşte persoana, deci, ireversibilă.
Din analiza prevederilor ordinului, actelor medicale şi rapoartelor efectuate în cauză, reclamantul se încadrează la deficienţă gravă, singura excepţie referindu-se la IQ care apare, în acest caz 50, dar cei care emit certificatul trebuie să realizeze o coroborare a tuturor aspectelor de ordin medical, psihologic şi social, pentru o corectă încadrare, ceea ce în acest caz nu s-a realizat.
Nu se încadrează la categoria „Deficienţă accentuată-handicap accentuat”, deoarece la aceasta se prevede că „persoana are un ritm de dezvoltare lent, curba de perfecţionare este plafonată, având loc blocaje psihice, ar fi capabil să efectueze sarcini simple sub supraveghere, şi se poate adapta la viaţă de familie, comunitate.”
Situaţia reclamantului este mult mai gravă, iar toate înscrisurile de la dosar întăresc această convingere.
Este evident ca Ordinul nr. 762/2007 exclude situaţia excepţională a persoanelor suferinde de Sindrom Down, dar aceşti oameni sunt incapabili să se integreze sau să se descurce singuri.
În ceea ce priveşte înscrisurile de la dosar, elocvente cauzei de faţă, sunt:
Referatul medical din 7 martie 2011 în care se menţionează ca nu are abilitaţi de autoîngrijire şi necesită însoţitor permanent.
Examenul psihologic care concluzionează ca nu poate efectua operaţii logice, este afectată sever memorarea, este evidentă incapacitatea de a citi sau scrie, necesită însoţire şi supraveghere permanentă, relaţiile sociale sunt restrânse la spaţiul familial.
Ancheta socială din 7 aprilie 2011 în care se menţionează: Igiena corporală-necesită îngrijire; Îmbrăcat-dezbrăcat-dependent de altă persoană; Deplasare în exterior-dependent de alte persoane; Preparare hrană-dependent de alţii; Activităţi gospodăreşti-incapabil; Gestionare venituri-incapabil; Efectuare cumpărături-depinde de alţii; Utilizare mijloace transport-numai însoţit; Dezorientat în spaţiu şi timp; Are nevoie de multă atenţie; Este necesar sprijin şi ajutor familial permanent.
Raportul de evaluare complexă-includere socială cu dificultăţi mari.
Respingând dreptul reclamantului la însoţitor, instanţa de fond îl condamnă la izolare totală, la neputinţa de a se mai hrăni, de a se mai îmbrăca, de a ieşi din casă, la neputinţa de a trai, deoarece mama acestuia, care îi era însoţitor, va fi nevoită să se angajeze, neputând trai doar din salariul tatălui.
În ceea ce priveşte codurile de diagnosticare a bolilor de care acesta suferă acordate atât de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap sector 6, cât şi cel modificat de Comisia Superioară, precizez faptul ca, ambele, nu reflectă realitatea.
În certificatul de încadrare în grad de handicap este prevăzut codul F38, adică alte tulburări ale dispoziţiei (afective) cu referire la orice alte tulburări ale dispoziţiei care nu justifică clasificarea la F30-F34, deoarece ele nu sunt suficient de severe sau nu au o durata suficienta, o codificare total eronata ce nu are legătura cu situaţia reala.
Comisia Superioară înlocuieşte acest cod cu F71, Retardare mentală moderată, Interval aproximativ al IQ de la 35 pana la 49 (la adulţi, vârsta mentala de la 6 la sub 9 ani). „Probabil rezultă întârzieri marcate de dezvoltare în copilărie, dar cei mai mulţi pot învăţa să dezvolte un oarecare grad de independenţă în îngrijirea proprie şi să dobândească o comunicare adecvată şi abilitaţi convenţionale. Adulţii vor avea nevoie de diferite grade de sprijin pentru a trai şi munci în comunitate. Include: subnormalitatea intelectuală moderată”.
Cum se poate asimila situaţia reală a reclamantului cu aceste particularităţi ale codului bolii, când toate actele şi anchetele de la dosar dovedesc faptul că acesta nu se poate îngriji, hrăni, deplasa decât dacă este însoţit, ajutat şi că este dezorientat în spaţiu şi timp.
Elocvent în cazul de fata, ar fi fost codul F72 Retardare mentala severa-Interval aproximativ al IQ de la 20 pana la 34 (la adulţi, vârsta mentala de la 3 la sub 6 ani). Rezultă o continuă necesitate de sprijinire. Include: subnormalitatea mentală severă.
Instanţa de fond nu a luat în considerare toate aceste susţineri şi nici faptul că reclamantul suferă, conform codului F53 de astigmatism şi hipermetropie, ceea ce îi îngreunează şi mai mult deplasarea.
Gradele de retardare mentală sunt estimate în mod convenţional prin teste de inteligenţă standardizate.
Modul cum a fost testat cu exerciţii specifice minorilor, dovedeşte neseriozitatea ambelor comisii. Exerciţiile trebuiau sa fie adaptate vârstei reale pentru o corecta apreciere, ceea ce nu s-a realizat.
Persoane reunite într-o comisie, pot spune, fără sensibilitate umana, iau hotărâri abuzive şi discreţionare, pe când în alte state ale Uniunii Europene şi nu numai, se caută, pentru cei suferinzi de Sindromul Down, găsirea a cât mai multe facilitaţi şi sprijinirea sub toate formele a acestora.
Curtea urmează sa aibă în vedere faptul că până în anul 2011, deci şi după ce devenise major, a avut gradul de handicap grav cu însoţitor, iar situaţia era considerată, întârziere psihică severă.
Deşi, nu s-a schimbat nimic de atunci şi nici nu are cum, deoarece în cazul acestei boli nu există îmbunătăţire şi evoluţie ascendentă spre bine, totuşi se ajunge, în urma gândirii a cinci persoane reunite într-o comisie, la această soluţie incalificabilă, menţinută în mod nelegal şi de către instanţa de fond.
Toate instituţiile care se ocupă de sprijinirea persoanelor cu Sindrom Down au concluzionat, faţă de această situaţie creată de lacuna legii cu privire la această boală, faptul că nu există specificaţii precise şi concrete, iar toate clasificările se fac prin comparaţie cu alte boli, ceea ce nu este normal.
Reclamantul face parte din Asociaţia Sindrom Down Bucureşti, iar toate activităţile pe care le desfăşoară acolo, nu le-ar putea exercita fără existenţa asistentului personal, care este mama reclamantului.
Tot cei înscrişi în această asociaţie sunt diagnosticaţi cu gradul de handicap grav cu însoţitor şi nu s-au confruntat cu înjosirea pe care trebuie să o suporte reclamantul din partea statului român care, prin soluţiile consfinţite de către instanţele din România, îl obligă să se adreseze C.E.D.O. pentru stoparea abuzului săvârşit.
Persoanele cu Sindrom Down pot avea un IQ peste medie, dar vor avea nevoie de ajutor toată viaţa pentru că, chiar dacă ştiu să spună frumos la comisie cum îi cheamă şi cât fac 1+1, nu vor putea niciodată trece singuri strada sau să aprindă aragazul să-şi încălzească mâncarea. Sunt exemple celebre cu persoane care, deşi ştiau formule matematice complicate, nu puteau să-şi lege şireturile la pantofi.
Aşadar, la încadrarea în grad de handicap, trebuia să se ţină seama nu doar de situaţia medicală a reclamantului, ci şi de aspectele psihice şi sociale, iar instanţa de fond putea să aprecieze, cu privire la posibilitatea de a se descurca numai cu însoţitor, pe baza celorlalte criterii prevăzute de lege, pornind însăşi de la definiţia termenilor „persoană cu handicap” şi trebuia să îl încadreze la Deficienţa gravă, cu următoarele caracteristici: având o minima dezvoltare senzitivo-motorie, reacţionează la comenzi simple îndelung executate, are nevoie de asistenta permanenta fiind incapabil de autoconductie şi autocontrol, necesitând asistent personal.
Faţă de situaţia dată, sunt necesare masuri de protecţie a reclamantului ş i, în consecinţă, se impune admiterea recursului, instanţa fiind singura în măsură a stopa aceste hotărâri abuzive şi discreţionare.
Daca în alte state ale Uniunii Europene din care şi România face parte, deviza cu privire la cei care suferă de Sindrom Down este de a-i ajuta şi iubi, sprijinindu-i prin numeroase acte normative, în ţară noastră, se caută a se limita drepturile unor astfel de persoane, prin încadrări nereale şi lipsirea lor de ajutorul obligatoriu pe care îl oferă un însoţitor permanent.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei civile nr. 772 din 6 februarie 2012, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulata, respectiv anularea deciziei din 27 mai 2001 de încadrare în grad de handicap emisa de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi a Certificatului de încadrare în grad de handicap din 29 aprilie 2011, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe lângă Consiliul Local sector 6 şi obligarea la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap prin care să se recunoască încadrare în grad de handicap cu deficienţa funcţională gravă, cu asistent personal, începând cu data de 20 aprilie 2011, cu recunoaşterea şi acordarea tuturor drepturilor de care trebuia să beneficieze.
Recursul este fondat.
Actele administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ sunt decizia de încadrare în grad de handicap din 27 mai 2011 prin care Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a atestat încadrarea recurentului-reclamant în gradul de handicap accentuat, fără asistent personal, şi certificatul de încadrare în grad de handicap, din 29 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, sector 6.
Ceea ce a contestat destinatarul actelor infralegislative amintite, domnul C.N., este încadrarea în gradul de handicap accentuat, fără asistent personal, ca urmare a revizuirii certificatului emis în 2010, măsură considerată de acesta ca fiind nelegală în condiţiile în care anterior, încă din anul 1994 şi până în anul 2010, a beneficiat de încadrare în grad de handicap grav, cu asistent personal, consecinţă a faptului că a fost diagnosticat cu Sindromul Down, anomalie cromozomială ireversibilă.
Potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute în art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap, dreptul la asistenţă socială, fiind prevăzut în art. 6 lit. d) din acest act normativ.
Astfel cum se precizează în art. 35 din actul normativ precitat, persoana cu handicap are dreptul, în baza evaluării socio-medicale, la un asistent personal, iar criteriile în temeiul cărora se stabileşte gradul de handicap sunt cele aprobate prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Sănătăţii Publice, nr. 762/1992/2007.
În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte apreciază, contrar celor reţinute de prima instanţă, şi în acord cu criticile recurentului-reclamant, că actele administrative atacate sunt nelegale, în condiţiile în care domnul C.N. a fost diagnosticat încă din 1994 cu Sindromul Down, iar în mod constant la emiterea periodică a certificatelor de încadrare în grad de handicap până în 2010, pe fondul păstrării diagnosticului iniţial, fără o justificare legală, în 2011 atât Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, cât şi comisia de la nivelul sectorului 6 Bucureşti, au procedat la schimbarea gradului de handicap.
În acest context, decizia luată de autorităţile amintite, de schimbare a gradului de handicap, fără a învedera care sunt împrejurările care au determinat modificarea practicii administrative pe de o parte, şi fără o justificare legală pe de altă parte, apare ca nelegală şi demonstrează modul discreţionar de stabilire a gradului de handicap, şi care nu poate scăpa controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ.
Aşadar, nelegalitatea actelor atacate derivă din împrejurarea că în cuprinsul acestora, conform celor mai sus arătate, nu se motivează decizia administrativă de schimbare a gradului de handicap, odată ce lipseşte explicaţia modului în care autorităţile emitente ale respectivelor acte infralegislative au înţeles să aplice dispoziţiile legale în vigoare, pe fondul păstrării diagnosticului iniţial.
Simpla menţiune din cuprinsul actelor administrative în discuţie la Ordinul nr. 762/1992/2007 nu satisface exigenţa motivării, condiţie de valabilitate a actelor infralegislative, fără o justificare completă, precisă şi circumstanţiată, a schimbării opiniei autorităţilor emitente, cu atât mai mult cu cât în perioada 2007-2010, sub imperiul prevederilor aceluiaşi ordin, domnul C.N. a fost încadrat în gradul de handicap grav, cu însoţitor personal.
În ceea ce priveşte împrejurarea că reclamantul are IQ de 50, iar nu sub pragul de 21, astfel cum a reţinut prima instanţă, acest element nu poate conduce el singur la schimbarea încadrării gradului de handicap câtă vreme autorităţile medicale competente l-au plasat în mod constant pe reclamant încă din 1994 în gradul de handicap, cu însoţitor permanent, cu luarea în considerare şi a acestui aspect.
În consecinţă, Înalta Curte reţinând temeinicia recursului declarat de reclamantul C.N., pentru considerentele ce preced, conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. îl va admite, va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii, anulării actelor administrative contestate, obligării pârâtelor la emiterea actelor infralegislative de încadrare a reclamantului în gradul de handicap grav, cu însoţitor, începând cu 20 aprilie 2011 dată la care a încetat valabilitatea certificatului emis anterior, şi cu acordarea drepturilor băneşti corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N. împotriva sentinţei nr. 772 din 6 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului C.N.
Anulează decizia din 27 mai 2011 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi Certificatul, din 29 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe lângă Consiliul Local sector 6.
Obligă autorităţile pârâte să emită actele administrative de încadrare a recurentului reclamant în gradul de handicap grav, cu drept de însoţitor, începând cu data de 20 aprilie 2011, cu acordarea drepturilor băneşti corespunzătoare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5263/2012. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5271/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
