ICCJ. Decizia nr. 5271/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5271/2012
Dosar nr. 349/35/2011
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iunie 2011, reclamanta I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap din Cadrul Consiliului Judeţean Bihor şi Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea certificatului de încadrare în grad de handicap din 28 aprilie 2011, emis de pârâta de rând 1 ca netemeinic şi nelegal, anularea deciziei de încadrare în grad de handicap din 24 mai 2011 emisă de pârâta 2, ca netemeinică şi nelegală, obligarea pârâtei de rând 1 la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap grav astfel: Cod handicap 6 - neuropsihic, Cod boala G81 (Hemiplegia); 163 (Infarctul cerebral); 169 (Sechele ale bolilor cerebrovasculare), Grad handicap grav cu asistent personal, corespunzător unor deficiente funcţionale grave şi obligarea pârâtei 1 la daune cominatorii de 200 RON/zi de întârziere.
Pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Consiliul Judeţean Bihor au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea certificatului Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bihor şi a deciziei Comisiei Superioare din 24 mai 2011 de încadrare în grad de handicap accentuat.
La data de 3 aprilie 2012, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să renunţe la capătul 3 din petit, urmare a imposibilităţii efectuării expertizei medico-legale.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale la data de 26 aprilie 2012, a invocat excepţia de tardivitate a introducerii precizării de acţiune.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 168/CA/2012-PI din 14 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii introducerii precizării de acţiune, invocată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi a respins precizarea de acţiune, ca tardiv introdusă.
Totodată a fost respinsă acţiunea reclamantei I.G., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a introducerii precizării de acţiune, invocată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti, care s-a substituit în drepturile A.N.P.H., instanţa a apreciat-o ca fiind întemeiată având în vedere prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 103 alin. (1) şi alin. (2) din acelaşi cod, în raport cu împrejurarea că, în speţă, prima zi de înfăţişare, când părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii (conform art. 134 C. proc. civ.) a fost în data de 19 septembrie 2011, reclamanta depunând precizarea de acţiune ulterior, la 3 aprilie 2012, după alte şapte termene acordate, în faza de cercetare judecătorească, cu încălcarea dispoziţiilor suscitate.
Pe de alta parte, instanţa a constatat că, prin primul capăt al precizării de acţiune, reclamanta a renunţat la capătul III din acţiunea principală, referitor la obligarea pârâtei de rând 1 la emiterea unui certificat de încadrare în grad de handicap grav, astfel: Cod handicap 6 - neuropsihic, cod boală G81 (Hemiplegia); 163 (Infarctul cerebral); 169 (Sechele ale bolilor cerebrovasculare), Grad handicap grav cu asistent personal, corespunzător unor deficienţe funcţionale grave, urmând totuşi a fi menţinute efectele încadrării anterioare.
Această renunţare la judecată trebuie privită ca exercitarea dreptului corelativ de a chema în judecată o persoană de drept public sau privat, reclamanta fiind în măsura să renunţe la un capăt de cerere de acţiunea iniţială, pe tot parcursul procesului.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin decizia din 24 mai 2011, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a confirmat certificatul eliberat pe numele reclamantei I.G. de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Bihor din 28 aprilie 2011.
Pentru a emite aceasta decizie, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a motivat ca reclamanta se încadrează în gradul de handicap accentuat, cod boala 681, 169, cod handicap 1, deficienţa funcţională accentuată, conform criteriilor medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice.
Curtea a constatat că din documentele medicale depuse la dosar, rezulta că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile de încadrare în grad de handicap grav: cod handicap 6 – neuropsihic, cod boala 681 (Hemiplegia), 163 (Infarctul cerebral), 169 (sechele ale bolilor cardiovasculare), cu asistent personal, corespunzător unor deficienţe funcţionale grave.
Astfel, din biletul de ieşire de la Spitalul clinic de neurologie şi psihiatrie Oradea reiese că în anul 1999, pe fondul hipertensiunii arteriale (al cardiopatiei cronice ischemice şi hipertensive), reclamanta a contractat un AVC (infarct cerebral), ca rezultat al complicaţiei majore a bolilor cardiovasculare, soldat cu HTA - hemipareza dreaptă atoxică.
Din scrisoarea medicală eliberată de aceeaşi unitate sanitară la data de 26 august 2009, reiese că reclamanta prezintă paralizie facială dreaptă de tip periferic, hemipareză dreapta frustro sechelară post AVC ischemic.
De asemenea, referatul de specialitate pentru încadrarea în grad de handicap din data de 7 aprilie 2011 arată că starea actuală a reclamantei constă într-o scădere de forţa musculară la nivelul hemicorpului drept şi prezintă tulburări de mers/ortostaţiune, cauzate de hemipareză, ceea ce presupune încadrarea în grad accentuat de handicap, potrivit Ordinului comun nr. 762/1992/2007, avizat de Comisia de neurologie a Ministerului Sănătăţii: „Deficienţă locomotorie accentuata. Se poate deplasa sprijinit în baston (sprijin unilateral) sau nesprijinit, dar cu mare dificultate. Nu poate realiza mersul normal, nici chiar pe distante scurte. Deficit motor total al unui membru superior ce afectează activitatea profesionala şi cea cotidiana sau deficit motor bilateral moderat. Tulburări accentuate de coordonare: se deplasează cu sprijin unilateral sau nesprijinit, dar cu mare greutate, cu baza de susţinere lărgită, cu tendinţa la deviaţii în cazul asocierii unor tulburări vestibulare de intensitate medie. Tulburări de vorbire de tipul afaziei expresive moderate. Permite, în cazul în care nu se asociază deficit de locomoţie, de manipulaţie, de coordonare, exercitarea activităţilor vieţii cotidiene şi eventual, efectuarea unor activităţi specifice profesiunii”.
Instanţa a reţinut că potrivit Ordinului comun nr. 762/1992/2007, Comisia de Evaluare Complexă pentru Persoane cu Handicap a decis, temeinic şi legal, că reclamanta nu se încadrează, conform criteriilor medicopsihosociale, în gradul de handicap grav cu asistent personal, corespunzător unor deficienţe funcţionale grave. Susţinerile reclamantei în sensul ca a fost greşit încadrată de la gradul de handicap grav la gradul de handicap accentuat şi deficienţă funcţională accentuată, prin schimbarea greşită a Codului de handicap din 6 - neuropsihic - în 1 - fizic (locomotor) şi a Codului de boala, omiţându-se Codul 163 (Infarctul cerebral), nu pot fi primite câtă vreme probele de la dosarul cauzei confirmă poziţiile exprimate de instituţiile pârâte.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, I.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta, solicitând admiterea recursului, anularea actelor atacate şi menţinerea efectelor certificatului de încadrare în grad de handicap din 30 iunie 2005, ca urmare a încălcării principiului drepturilor câştigate, a criticat sentinţa primei instanţe sub următoarele aspecte:
- a fost nesocotită împrejurarea că în anul 2005, când avea 72 de ani, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi a Consiliului Judeţean Bihor a emis un certificat de încadrare în grad de handicap grav, cu asistent personal, permanent, dat fiind diagnosticul clinic indicat, hemipareză dreaptă atoxică, infarct trombotic silvian subcortical;
- din anul 2005 starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit, împrejurare atestată şi de medicul de familie, care, prin scrisoarea medicală din 7 aprilie 2011 adresată comisiei de evaluare, a precizat că reclamanta nu este deplasabilă, diagnosticul clinic rămânând neschimbat;
- în mod absurd s-a considerat că atunci vând avea vârsta de 67 şi respectiv 72 ani handicapul său era grav, iar în prezent, la vârsta de 78 de ani, evaluarea s-a schimbat deşi diagnosticele nu s-au modificat;
- renunţarea la efectuarea expertizei medico-legale a fost generată de împrejurarea că Institutul de Medicină Legală al Judeţului Bihor, Oradea a comunicat că nu poate efectua o expertiză medico-legală obiectivă, iar deplasarea sa la Timişoara nu este posibilă, împrejurare atestată în scrisoarea medicală eliberată de un doctor specialist neurolog, la 1 februarie 2012;
- consecinţa renunţării la această probă a fost renunţarea la petitul III din acţiune, dar în sensul menţinerii efectelor certificatului anterior de încadrare în grad de handicap, din 30 iunie 2005;
- instanţa de fond nu a interpretat corect renunţarea la acţiune şi astfel a ignorat actele şi lucrările dosarului, nesocotind totodată şi principiul drepturilor câştigate, consacrat şi de Curtea Constituţională.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată şi actele dosarului prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, reţine că sunt întemeiate criticile recurentei, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a certificatului de încadrare în grad de handicap din 28 aprilie 2011 şi respectiv a deciziei de încadrare în grad de handicap accentuat permanent, fără asistent personal din 24 mai 2011, ambele emise de autorităţile pârâte, cu solicitarea de obligare la eliberare a unui nou certificat de încadrare în grad de handicap grav, cu asistent personal şi cu daune cominatorii de 200 RON/zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei.
Ultimele două capete de cerere au fost ulterior nuanţate prin precizarea de acţiune din data de 4 aprilie 2012 în sensul că reclamanta a solicitat revenirea, respectiv constatarea valabilităţii certificatului de încadrare în grad de handicap din 30 iunie 2005 şi caracterul nerevizuibil al acestuia, cu obligarea intimatelor la plata tuturor drepturilor, inclusiv a indemnizaţiei pentru asistent personal şi pentru perioada în care nu a beneficiat de aceasta.
Înalta Curte apreciază, contrar celor reţinute de prima instanţă şi în acord cu criticile recurentei, că actele atacate sunt nelegale, în condiţiile în care dată fiind vârsta înaintată a recurentei (79 de ani), afecţiunile ireversibile de care suferă (hemipareză dreaptă atoxică, infarct trombotic silvian subcortical) şi istoricul său medical, au fost emise fără a se indica şi motiva schimbarea gradului necontestat, de invaliditate stabilit anterior, în anul 2005. Şi aceasta în condiţiile în care, în mod evident nici starea medicală a recurentei nu s-a îmbunătăţit, ba dimpotrivă, afecţiunile s-au accentuat pe măsura înaintării în vârstă, fiind consemnată expres chiar în actele medicale întocmite în anul 2011 împrejurarea că aceasta necesită asistenţă din partea altei persoane, fiind netransportabilă.
Nelegalitatea actelor atacate derivă din împrejurarea că în cuprinsul acestora nu se indică cu claritate, coerenţă şi elocvenţă, raportat şi la evoluţia medicală a recurentei în intervalul de timp 2005-2011, pe fondul păstrării diagnosticelor iniţiale, de ce la data apariţiei afecţiunii handicapante neurologice în anul 2000 când recurenta avea 67 ani, un atare handicap era grav, la fel şi în urma expertizei din 2005, când aceasta avea 72 de ani, iar ulterior a fost schimbat.
Simpla menţiune şi trimitere din cuprinsul actelor atacate la codurile de boală înscrise în Ordinul comun nr. 762/1992/2007, în vigoare începând cu 27 decembrie 2007, în cazul particular al recurentei, supusă reevaluării, chiar dacă într-o procedură legal declanşată [art. 59 lit. c) din Legea nr. 448/2006] dar cu consecinţa înlăturării beneficiului handicapului grav şi nerevizuibil stabilit anterior, prin certificatul din 30 iunie 2005, echivalează cu o veritabilă lipsă de motivare atrasă de insuficienţă motivare.
Obligaţia autorităţilor emitente de a motiva actele emise constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică sau se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective, cum este cazul în speţă. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât au fost contestate şi codurile de boală înscrise în actele atacate iar imposibilitatea efectuării expertizei medico-legale nu-i poate fi imputată recurentei, a cărei stare de sănătate nu i-a permis, în mod obiectiv, deplasarea în alt oraş faţă de cel de domiciliu.
Drept urmare, Înalta Curte reţinând temeinicia recursului de faţă, pentru considerentele arătate, îl va admite în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii recurentei-reclamante.
Apreciind că precizarea de acţiune sus arătată, indicată şi în expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, pentru raţiunile evocate şi de prima instanţă, nu reprezintă o veritabilă modificare de acţiune, Înalta Curte, dispunând anularea actelor atacate, apreciate ca nelegale, urmează ca în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, să oblige autorităţile pârâte să emisă noi acte administrative de încadrare a recurentei-reclamante în gradul de handicap grav, cu drept de însoţitor, similar situaţiei consacrate în anul 2005.
Vor fi totodată respinse ca neîntemeiate celelalte cereri ale recurentei cuprinse în acţiunea sa, precizată, ca neîntemeiate, nefiind întrunite cerinţele legale pentru acordarea daunelor cominatorii solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.G. împotriva sentinţei nr. 168/CA/2012 din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte, acţiunea reclamantei I.G.
Anulează decizia din 24 mai 2011 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi certificatul din 28 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Bihor.
Obligă autorităţile pârâte să emită actele administrative de încadrare a recurentei reclamante în gradul de handicap grav, cu drept de însoţitor.
Respinge celelalte cereri, ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5270/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5274/2012. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
