ICCJ. Decizia nr. 5289/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5289/2012

Dosar nr. 4343/2/2010

Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Pin acţiunea înregistrată sub nr. 4343/2/2010 din data de 17 mai 2010 reclamanţii B.N., C.O., C.R., C.D., C.D., C.R., D.D., D.D., G.M., G.N., G.V., I.C., I.L., M.D., M.S., M.C., M.R., M.M., M.C., N.F., P.M., P.Ş., R.P., R.C., S.D., S.M. şi S.V. au chemat în judecată pârâtul M.E.C.M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Ordinului nr. 324/2010 emis de M.E.C.M.A. cu privire la reîncadrarea lor conform anexei 1/1 pct. 1 din Legea nr. 330/2009;

- obligarea pârâtei la emiterea unui nou Ordin privind încadrarea lor în funcţiile prevăzute în Anexa 1/1 pct. II subpct. l din Legea nr. 330/2009 - Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;

- obligarea pârâtei la includerea în salariul de bază pe anul 2010 a sporurilor de confidenţialitate şi a sporului pentru mediu vătămător şi plata acestuia pentru perioada 01 ianuarie 2010 şi până la includerea în salariul de bază;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acţiunii reclamanţii arată că sunt angajaţi ai M.E.C.M.A., având funcţii specifice comerţului exterior şi cooperării economice.

Arată reclamanţii că pârâtul a emis Ordinul nr. 324/2010 prin care a dispus începând cu 1 ianuarie 2010 reîncadrarea acestora la anexa 1/1 pct. 1 - salarii de bază pentru funcţii de specialitate Legea nr. 330/2009, anexă ce reprezintă legea cadru pentru lucrătorii tuturor instituţiilor prevăzute în titlul anexei.

Soluţia instanţei de fond şi considerentele acesteia

Prin Sentinţa civilă nr. 5571 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.

A reţinut instanţa de fond că reclamanţii sunt angajaţi ai M.E.C.M.A. în funcţii specifice comerţului exterior şi cooperării economice şi prin Ordinul nr. 324/2010 s-a dispus ca, începând cu data de 1 ianuarie 2010, să fie reîncadraţi în funcţiile şi cu salariile redate pentru fiecare în statul de personal anexat, ce face parte integrantă din prezentul ordin.

Reclamanţii sunt nemulţumiţi, în principal, de modalitatea de reîncadrare în anexa 1/1 pct. 1 Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, apreciind că în realitate funcţiile deţinute sunt prevăzute în Anexa 1/1 pct. II/l Legea nr. 330/2009.

Funcţiile prevăzute în Anexa 1/1 pct. II/l Legea nr. 330/2009 sunt funcţii diplomatice specifice M.A.E. şi expres prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, pe aceste funcţii fiind reîncadraţi salariaţii M.E.C.M.A. ce deţineau astfel de funcţii, în conformitate cu legislaţia în domeniu.

A mai reţinut prima instanţă că Ordinul contestat de reclamanţi sub aspectul reîncadrării acestora a fost emis ca urmare a reorganizării M.E. şi preluării activităţilor de comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii şi mediu de afaceri şi a structurilor specializate în aceste domenii de la M.I.M.M., potrivit O.U.G. nr. 115/2009, şi nu rezultă că reclamanţii ar fi contestat măsura reîncadrării la acel moment.

Aşadar, cererea de anulare a Ordinului atacat şi de emitere a unui alt ordin conform căruia reclamanţii să fie reîncadraţi în Anexa 1/1 pct. II/l Legea nr. 330/2009 este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte acordarea sporului de 10% din salariul de bază, spor pentru condiţii deosebite de muncă, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au beneficiat conform Ordinului nr. 969 din 24 iunie 2009 de un spor pentru condiţii vătămătoare în procent de 5% din salariul de bază. Ulterior, prin Ordinul M.I.M.M. nr. 1239 din 28 octombrie 2009 sporul a fost acordat integral în procent de 10%, însă doar pentru perioada 01 iulie 2009-28 octombrie 2009.

Având în vedere că potrivit art. 15 alin. (2) O.G. nr. 6/2007, categoriile de funcţionari publici, cuantumul sporului pentru condiţii vătămătoare şi condiţiile de acordare se stabilesc prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, iar angajaţii M.E. ce a preluat personalul M.I.M.M.C.M.A., nu au beneficiat de sporul pentru condiţii vătămătoare, în mod corect, pornind de la acordarea unitară a drepturilor salariale, reclamanţii nu au mai primit acest spor.

Cu privire la acordarea sporului de confidenţialitate, în procent de 15% din salariul de bază, ce se acordă funcţionarilor publici, prin Ordinul 890 din 1 iunie 2009 emis în temeiul prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 35 din 11 iunie 2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, a reţinut instanţa de fond că acest spor a fost suspendat.

Astfel, la data de 31 decembrie 2009 acest spor nu se mai regăsea în drepturile băneşti ale reclamanţilor şi ca atare nu a putut fi preluat la data de 1 ianuarie 2010, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (5) Legea nr. 330/2009.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii R.P., C.R., I.C., I.L., C.D., G.N., M.D., S.V., S.M., P.Ş., N.F., D.D., M.S., M.C., G.M., C.R., M.M., B.N., C.O., C.D., G.V., D.D., M.C., M.R., C.C., P.M., S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

Solicită recurenţii admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile subsumate motivului de recurs menţionat sunt următoarele:

- instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că funcţiile prevăzute în Anexa 1/1 pct. II, subpunct. 1 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv Anexa I, cap. I, pct. 2.1. din Legea nr. 284/2010 ale personalului care îndeplineşte funcţii specifice comerţului exterior sunt funcţii diplomatice specifice M.A.E. prevăzute expres în Legea nr. 269/2003.

- în realitate, afirmă recurenţii, funcţiile personalului cu atribuţii de comerţ exterior sunt identice în cele două legi-cadru, iar încadrarea reclamanţilor în alte funcţii şi cu alţi coeficienţi de ierarhizare decât cele stabilite în Anexa I, cap. II, pct. 2/1 - salarii de bază pentru personalul care îndeplineşte funcţii specifice comerţului exterior constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 284/2010.

- în ceea ce priveşte sporul de 10% pentru condiţii vătămătoare, afirmă recurenţii că în mod greşit instanţa de fond a considerat că acesta a fost acordat doar pentru perioada 1 iulie 2009 - 28 octombrie 2009, interpretând eronat art. 4 al Ordinului nr. 1239/2009 al ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, acest spor trebuind acordat şi pentru anul 2010.

- în ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate, arată recurenţii că acesta a fost doar suspendat, şi nu anulat sau desfiinţat, ceea ce presupune că dreptul legal la acordarea acestui spor există în continuare.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocat

1. În ceea ce priveşte critica privind considerentele sentinţei recurate referitoare la reîncadrarea reclamanţilor, în temeiul Legii nr. 330/2009, Înalta Curte constată că este nefondată.

Astfel, solicitarea recurenților - reclamanți de a fi reîncadraţi din punct de vedere salarial conform anexei 1/1 punctul 2/1 la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu are fundament juridic.

Recurenţii-reclamanţi sunt angajaţi în funcţii publice de execuţie, în cadrul M.E.C.M.A. care s-a înfiinţat prin reorganizarea M.I.M.M.C.M.A.

Prin prezentul demers judiciar, aceştia solicită să fie reîncadraţi în baza Legii nr. 330/2009, pe funcţiile prevăzute în Anexa 1/1 pct. II/l a legii menţionate.

Înalta Curte constată că, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, funcţiile prevăzute la pct. II/l din Anexa I la lege sunt funcţii diplomatice specifice M.A.E. şi expres prevăzute în Legea nr. 269/2003 privind statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, aşa cum, în mod expres este stabilit şi modul de acordare, echivalare şi păstrare a acestora.

Or, recurenţii-reclamanţi nu deţineau funcţii diplomatice înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, iar faptul că aceştia exercitau funcţii cu atribuţii în comerţul exterior, nu le conferă statut de funcţionar diplomatic.

Prin urmare, reîncadrarea reclamanţilor pe funcţiile prevăzute de Anexa 1/1 pct. II subpunct. 1 din Legea nr. 330/2009, ar însemna schimbarea naturii juridice a funcţiei deţinute de aceştia anterior Legii nr. 330/2009, motiv pentru care critica dezvoltată pe acest aspect este nefondată.

2. În ceea ce priveşte sporul de 10 % pentru mediu vătămător pe care recurenţii-reclamanţi pretind că ar fi trebuit să îl primească .şi în anul 2010, Înalta Curte retine că din actele dosarului rezultă că începând cu data de 1 ianuarie 2010, acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 330/2009, pe baza buletinelor de determinare şi expertizare emise de autorităţi abilitate în acest sens, prin regulament de către ordonatorul principal, de credite, cu consultarea sindicatului şi cu avizul M.M.F.P.S. şi al M.F.P.

Acest spor nu a mai fost prevăzut prin bugetul de venituri şi cheltuieli al M.E.C.M.A., astfel că, în acord şi cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007, recurenţii-reclamanţi nu au beneficiat de spor pentru anul 2010.

3. În ceea ce priveşte critica privind sporul de confidenţialitate, Înalta Curte reţine că şi aceasta este nefondată, având în vedere prevederile XIX din O.G. nr. 35 din 11 aprilie 2998 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, potrivit cărora „Ordonatorii principali de credite au avut obligaţia de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, aşa cum acestea sunt prevăzute în legea bugetară anuală".

În aceste condiţii, M.I.M.M.C.M.A., în cadrul căruia activau reclamanţii, a suspendat acordarea sporului de confidenţialitate.

Prin urmare, la data de 31 decembrie 2009, acest spor nu se mai regăsea în drepturile băneşti ale personalului cu activitate de comerţ exterior şi, ca atare, nu a mai putut fi preluat la data de 01 ianuarie 2010 ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu pentru anul 2010, astfel cum era reglementat în art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar).

În concluzie, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de R.P., C.R., I.C., I.L., C.D., G.N., M.D., S.V., S.M., P.Ş., N.F., D.D., M.S., M.C., G.M., C.R., M.M., B.N., C.O., C.D., G.V., D.D., M.C., M.R., C.C., P.M., S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 5571 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5289/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs