ICCJ. Decizia nr. 5301/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5301/2012
Dosar nr. 7564.1/2/2010
Ședința publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 16583/3/2008, reclamanta SC C.I. SRL Ploieşti a chemat în judecată C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata serviciilor de dezinfecţie a mijloacelor de transport rutier, în combaterea virusului gripei aviare, efectuate în perioada 24 mai 2006- 22 iunie 2006, în valoare de 7.189.482,65 lei, minus T.V.A., sumă actualizată.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 2528 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,-secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată, după ce, prin încheierea din 7 mai 2009 a respins efectuarea expertizei tehnice auto şi a expertizei sanitar-veterinare, probe solicitate de reclamantă.
Prin Decizia nr. 1926 din 16 aprilie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că reclamanta a făcut dovada prestării serviciilor de dezinsecţie, care nu au fost decontate de pârâtă,impunându-se efectuarea unei expertize care, în raport de înscrisurile prezentate de părţi privind tarifele negociate, situaţiile de plată, oferta de preţ, facturile de plată, procesele-verbale de recepţie, ş.a., să stabilească valoarea prestaţiilor.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4545 din 14 iunie 2011, prin care a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor de 7.189.482,65 lei +T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor de dezinfecţie şi respectiv, de 1.045.206,96 lei dobândă legală, precum şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 148.373,12 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în baza contractului de achiziţii publice în formă simplificată încheiat între părţi, reclamanta a instituit puncte de dezinfecţie totală a mijloacelor de transport rutier în localitatea şi la poziţiile kilometrice de pe drumurile naţionale expres menţionate, prestaţiile efectuate nefiind decontate de către pârâtă, deşi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor au fost semnate de reprezentanţii din teritoriu ai instituţiei.
S-a mai constatat că, pentru plata contravalorii prestaţiilor, reclamanta a întocmit 2 situaţii de plată la 31 mai 2006 şi respectiv 27 iunie 2007, din care rezultă o valoare totală de 7.189.482,65 lei, fără T.V.A.
Acest cuantum a fost confirmat şi de calculele efectuate de expertiza contabilă în fond după casare, care a stabilit şi valoarea dobânzii aferente debitului principal, de 1.103.275,26 lei calculată de la data exigibilităţii sumei de plată şi până la data de 30 mai 2008.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că din cuprinsul minutei din 31 octombrie 2007, invocat ca temei în susţinerea acţiunii, nu rezultă că s-ar fi acceptat întinderea pretenţiilor reclamantei, ci doar că s-a luat act de deconturile oferite de reclamantă, nereieşind nici din acel înscris şi nici din corespondenţa ulterioară existenţa unor tarife negociate şi nici acceptarea la plată a sumei de 7.189.482,65 lei fără T.V.A.
În acest împrejurări şi în lipsa unui contract, a arătat pârâta, nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă pentru sumele solicitate, care nu au fost însuşite de companie, procesele-verbale în care este menţionat numărul de vehicule dezinfectate nefiind semnate de directorul instituţiei, ci de inspectorii de drum care nu erau însă mandataţi în acest sens, pentru a angaja în mod valabil compania.
Referitor la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, reclamanta a precizat că a solicitat refacerea lucrării şi prezentarea corectă a documentaţiei, argumentelor şi a rezultatelor finale.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel cum a reţinut Decizia de casare nr. 1926/2010, obligatorie pentru instanţa de trimitere, prestarea de către reclamantă a serviciilor de dezinfecţie în perioada 24 mai 2006-22 iunie 2006 a fost dovedită, ca şi existenţa contractului administrativ de achiziţii publice, sub forma comenzii urmate de executare.
În raport de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului asupra problemelor de drept dezlegate, Curtea nu poate primi susţinerea pârâtei privind lipsa temeiului juridic al pretenţiilor formulate.
În fond după casare, în discuţie s-a aflat doar valoarea acestor pretenţii, în care sens s-au depus la dosar acte şi s-a efectuat o expertiză contabilă cu obiectivul de a determina numărul maşinilor dezinfectate pe cele 3 categorii precizate în oferta reclamantei din 20 mai 2006, precum şi valoarea prestaţiilor efectuate la societate.
Lucrarea efectuată a avut în vedere atât procesele-verbale de recepţie-dezinfecţie semnate şi confirmate de reprezentanţii în teritoriu ai companiei, borderourile de calcul-situaţii centralizatoare, procesele-verbale de control şi notele de control, întocmite conform caietului de sarcini, precum şi oferta de preţ acceptată de companie prin adresele nr. 101Adin 23 mai 2006 şi 1375 din 20 mai 2006.
Potrivit expertizei contabile, în perioada în discuţie, prin filtrele instituite au tranzitat 1.061.725 autovehicule, număr confirmat de procesele-verbale semnate de conducătorii unităţilor teritoriale Braşov şi Ploieşti ale companiei, valoarea prestaţiei efectuate de reclamantă fiind de 7.189.482,65 lei, fără T.V.A., raportat la numărul de maşini şi oferta de preţ.
Referitor la raportul de expertiză, criticile aduse de pârâtă nu sunt întemeiate, lucrarea răspunzând punctual obiectivelor stabilite şi luând în considerare înscrisurile aflate la dosar.
Cât priveşte refacerea expertizei, care nu ar fi susţinută de documente, o astfel de cerere a fost făcută şi la instanţa de fond şi respinsă în mod justificat, în raport de obligativitatea îndrumărilor date prin decizia de casare şi de problemele dezlegate, obligatorii pentru judecătorul fondului.
În raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinţei fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei civile nr. 4545 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 5000 lei către intimata-reclamantă SC C.I. SRL reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5310/2012. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5290/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
