ICCJ. Decizia nr. 5310/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5310/2012
Dosar nr. 1101/119/2010
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 177/ F din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul K.I. în contradictoriu cu pârâtul M.T.I. și pe cale de consecință a obligat pârâtul să acorde reclamantului drepturile salariale aferente perioadei în care termenul de preaviz s-a decalat, respectiv 23 ianuarie 2010-13 martie 2010, precum și cheltuieli de judecată, în cuantum de 600 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 210 din 21 decembrie 2009 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului începând cu data de 23 ianuarie 2010, reclamantul beneficiind de un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 decembrie 2009.
Constată instanța de fond că până la împlinirea perioadei de preaviz reclamantul s-a aflat în mai multe rânduri în concediu medical(13 ianuarie 2010-17 ianuarie 2010, 18 ianuarie 2010-26 ianuarie 2010, 27 ianuarie 2010-31 ianuarie 2010, 1 februarie 2010-26 februarie 2010 şi 8 martie 2010-27 martie 2010).
În acest context, se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă în situaţia în care funcţionarul public se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună precum și a prevederilor art. 73 alin. (3) C. muncii: „În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător cu excepţia cazului prevăzut de art. 51 alin. (2)”.
Analizând aceste dispoziţii legale instanța de fond a apreciat că în condițiile în care perioada în care funcţionarul public aflat în perioada de preaviz se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, termenul de preaviz se suspendă, reclamantul are dreptul la acordarea drepturilor salariale aferente perioadei în care termenul de preaviz s-a defalcat, respectiv 23 ianuarie 2010-13 martie 2010.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 177/ F din 29 septembrie 2012 a Curţii de Apel Brașov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul M.T.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în condiţiile 3041 C. proc. civ.
Printr-un set de critici formulate se arată că instanța de fond, în contextual acordării drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între 23 ianuarie 2010-13 martie 2010, a reținut, în mod greșit, faptul că acest drept rezultă din suspendarea termenului de preaviz, acordat de A.S.P.M.T. și Infrastructurii până la data de 23 ianuarie 2010, pe motiv că reclamantul s-a aflat în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 13 ianuarie 2010-17 ianuarie 2010,18 ianuarie 2010-26 ianuarie 2010, 27 ianuarie 201-31 ianuarie 2010, 1 februarie 2010-26 februarie 2010 și 8 martie 2010-27 martie 2010.
În acest sens, recurentul susține, cu precădere, faptul că la momentul judecării fondului pricinii a avut cunoștință doar de două certificate medicale, respectiv cel emis în perioada 1 februarie 2010-26 februarie 2010 și cel emis pentru perioada 8 martie 2010-13 martie 2010, formulând apărări în consecință.
Totodată, recurentul consideră că, chiar și în situația luării în considerare a certificatelor medicale depuse de reclamant, rezolvarea data fondului pricinii este în mod vădit lipsită de orice fundament legal, în condițiile în care în perioada de preaviz, respectiv 24 decembrie 2009-23 ianuarie 2010, durata concediilor medicale ale reclamantului nu însumează o lună de zile, astfel încât să poată fi reținută în speță, suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, prin efectul concediilor medicale de care acesta a beneficiat începând cu data de 13 ianuarie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Astfel se arată că de la data de 13 ianuarie 2010 și până la data de 23 ianuarie 2010, moment la care a expirat termenul de preaviz acordat reclamantului și, pe cale de consecință, a încetat raportul de serviciu al reclamantului, s-a scurs numai un termen de 10 zile, condiții în care nu se poate reține faptul că, în speță, concediul medical de care a beneficiat reclamantul în perioada de preaviz a atras suspendarea raportului de serviciu al reclamantului.
În aceste condiții, susține recurentul că întrucât raportul de serviciu al reclamantului nu a fost suspendat în perioada de preaviz, rezultă cu evidență faptul că termenul de preaviz nu a fost suspendat, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Recurentul mai susține și faptul că potrivit art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005, în cazul în care angajatorul își suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează, cum este cazul A.S.P.M.T.I., indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate se achită din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.
În prealabil, Înalta Curte constată că autoritatea publică cu care intimatul, funcționar public, s-a aflat în raporturi de serviciu, respectiv A.S.P.M.T.I. a fost desfiinţată, prin H.G. nr. 1399/2009, patrimoniul său fiind preluat de către M.T.I. şi de către A.N.S.V.S.A., corespunzător activităţilor preluate potrivit art. 4 din acelaşi act normativ.
Aşa cum rezultă din cuprinsul H.G. nr. 1399/2009 şi din Protocolul încheiat între A.S.P.M.T.I. şi M.T.I., recurentul nu este un continuator al personalităţii Agenţiei, deoarece nu a preluat toate drepturile şi obligaţiile acesteia, ci doar cele expres menţionate în Protocol iar în ceea ce priveşte salariaţii cărora le-a încetat contractul individual de muncă în baza deciziilor emise de Agenţie în luna decembrie 2009 numai pentru plata drepturilor de natură salarială aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2009 şi ianuarie 2010 până la împlinirea termenului de preaviz acordat de Agenţie.
În acest context, prin Decizia nr. 210 din 21 decembrie 2009 emisă de A.S.P.M.T.I., s-a dispus în temeiul art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, și punct. 16 din Legea nr. 329/2009, încetarea raportului de serviciu ale intimatului, începând cu data de 23 ianuarie 2010, intimatul beneficiind, totodată, de un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 decembrie 2009.
Este adevărat că în perioada 13 ianuarie 2010-26 februarie 2010 și respectiv 8 martie 2010-27 martie 2010, intimatul s-a aflat în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă însă această împrejurare nu a condus la suspendarea raporturilor de serviciu ale intimatului, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, și implicit, în raport de dispozițiile art. 73 alin. (3) C. muncii, la suspendarea termenului de preaviz acordat prin Decizia nr. 210/2009, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
Astfel, în primul rând din probele administrate în cauză nu rezultă că intimatul, ar fi adus la cunoștința recurentului, faptul că începând cu data de 13 ianuarie 2010 s-a aflat în concediul medical, așa încât Decizia nr. 210/2010 a avut ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului, începând cu data de 23 ianuarie 2010, data expirării termenului de preaviz acordat intimatului.
Pe de altă parte, în condițiile în care, la data de 23 ianuarie 2010( data expirării termenului de preaviz), intimatul se afla în concediul medical de 11 zile și nu de minim 30 de zile, nu poate fi reținută în cauză incidența cazului de suspendare de drept a raporturilor de serviciu ale intimatului, prevăzut de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, și implicit suspendarea termenului de preaviz, în temeiul art. 73 alin. (3) C. muncii, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
Toate aceste împrejurări coroborată cu faptul că intimatul nu a contestat legalitatea Deciziei nr. 210/2010 cel puțin sub aspectul datei cu care au încetat raporturile sale de serviciu, respectivul act administrativ producându-și efecte juridice depline la expirarea termenului de preaviz, respectiv 23 ianuarie 2010, conduc la concluzia că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 36, art. 94 alin. (1) lit. h) și art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și respectiv art. 73 alin. (3) C. muncii.
Prin urmare, cum raporturile de serviciu ale intimatului au încetat potrivit Deciziei nr. 210/2009 la data de 23 ianuarie 2010, nu există temei legal pentru obligarea recurentului la plata drepturilor salariale aferente perioadei 23 ianuarie 2010-13 martie 2010, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
În fine, se impune a fi subliniat și faptul că analiza dreptul intimatului la încasarea indemnizației de asigurări sociale pentru perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005, excede limitelor prezentei judecăți, așa încât nu vor fi analizate susținerile recurentului pe acest aspect.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză şi că este nelegală şi netemeinică hotărârea atacată se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de M.T.I. şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.T.I., împotriva sentinţei nr. 177/ F din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Brașov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului K.I. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5314/2012. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 5301/2012. Contencios → |
|---|
