ICCJ. Decizia nr. 6302/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6302 /20 13

Dosar nr. 5052/2/2012

Şedinţa publică de la 24 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin sentinţa civilă nr. 6194 din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu de această instanţă, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că obiectul principal al acţiunii de faţă îl reprezintă plângerea reclamantului B.M.A. privind refuzul pârâţilor Primăria sectorului 3 prin primar N.G.L. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor de a-i comunica informaţiile de interes public solicitate de reclamant.

Curtea de apel a constatat că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 stabileşte competenţa de soluţionare a plângerii având acest obiect în favoarea secţiei de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul sau se află sediul autorităţii publice pârâte.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul B.M.A., solicitând, în esenţă, ca cererea sa, întemeiată atât pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cât şi ale Legii nr. 544/2004, să fie soluţionată pe fond de către Curtea de Apel Bucureşti.

3. Soluţia Înaltei Curţi

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de legislaţia incidentă în speţă, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost dată în procedura prevăzută de art. 158 C. proc. civ., care prevede, la alin. (1): „ Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent .”

Art. 158 alin. (3), aşa cum a fost modificat de Legea nr. 202/2010, mai arată, însă, că „dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă nici unei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.”

Aceste dispoziţii au caracter special, derogatoriu atât de la prevederile art. 299 din C. proc. civ., cât şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod evident hotărârea nr. 6194 din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu poate face obiectul căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 6194 din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6302/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs