ICCJ. Decizia nr. 647/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 647/2012
Dosar nr. 3501/1/2011
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 noiembrie 2010, reclamantul A.I. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 417 din 23 aprilie 2009, cu consecinţa reintegrării în funcţia avută, şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 100.000 RON reprezentând prejudicii cauzate prin emiterea unor ordonanţe neconstituţionale. Totodată, reclamantul a solicitat instanţei să dispună suspendarea ordinului contestat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată din 17 decembrie 2010, reclamantul a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 RON, micşorând câtimea obiectului cererii la despăgubiri reprezentând diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia de inspector şef adjunct şi cele încasate pe perioada cuprinsă de la emiterea actului contestat până la reintegrarea în funcţie.
În esenţă, reclamantul a susţinut că ordinul contestat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009.
În susţinerea capătului de cerere referitor la suspendarea executării actului contestat, reclamantul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia netimbrării, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi excepţia netimbrării.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat şi că ordinul contestat este legal, întrucât prin art. III din O.U.G. nr. 37/2009 a fost desfiinţată funcţia deţinută de reclamant, iar petentului i-au fost puse la dispoziţie funcţiile publice vacante, fiind mutat pe postul de inspector de muncă.
În şedinţa publică din 17 decembrie 2010, Curtea de apel a respins: (i) excepţia netimbrării, reţinând că acţiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997; (ii) excepţia lipsei procedurii prealabile, reţinând că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004; (iii) excepţia tardivităţii, reţinând că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu respectarea termenului de 1 an, calculat de la data de 6 noiembrie 2009, când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 164 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României - prin Secretariatul General al Guvernului şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceştia. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că actul contestat a fost emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, iar între reclamant şi ceilalţi doi pârâţi nu există raporturi de serviciu în sensul dispoziţiilor Legii nr. 188/1999;
- a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 417/2009 şi a dispus suspendarea executării ordinului până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente;
- a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a anulat Ordinul nr. 417/2009 şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector şef adjunct;
- a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale la plata de despăgubiri reprezentând diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în funcţia de inspector şef adjunct şi cele încasate pe perioada cuprinsă între emiterea actului şi până la reintegrare.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că actul contestat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, astfel că viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei de urgenţă are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente.
Împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins atât excepţia lipsei procedurii prealabile, întrucât reclamantul nu a respectat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cât şi excepţia tardivităţii, întrucât reclamantul a introdus acţiunea cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 calculat de la data emiterii actului - 23 aprilie 2009 - precum şi excepţia netimbrării. Totodată, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a dispus suspendarea executării ordinului contestat, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că atât Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, cât şi Ordinul nr. 739 din 22 mai 2009, prin care reclamantul a fost mutat în funcţia publică de execuţie de inspector de muncă, sunt legale, întrucât petentul a optat pentru funcţia de execuţie prin cererea nr. 7475 din 15 mai 2009.
Intimatul-reclamant A.I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia netimbrării, iar, pe fondul cauzei, în mod corect, a reţinut nelegalitatea actului contestat în raport cu viciul de neconstituţionalitate al O.U.G. nr. 37/2009, care se răsfrânge asupra actelor subsecvente.
Prin Decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul A.I. ca tardivă.
Înalta Curte a constatat că recursul este fondat sub aspectul criticii referitoare la greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiei tardivităţii invocate în faţa instanţei de fond de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, excepţie a cărei temeinicie face de prisos analiza soluţiei instanţei de fond, a criticilor şi apărărilor din recurs referitoare la fondul litigiului dedus judecăţii.
Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Art. 11 alin. (2) - Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."
Actul administrativ individual contestat în prezenta cauză este Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 417 din 23 aprilie 2009, prin care s-a prevăzut că, la data de 25 mai 2009, reclamantului A.I. îi încetează raportul de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău.
La dosarul de fond (fila 9) reclamantul A.I. a depus adresa nr. 7475 din 15 mai 2009, înaintată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin care a confirmat trecerea sa pe funcţia de execuţie de inspector de muncă superior treapta 1 - Control Securitate şi Sănătate în Muncă începând cu data de 25 mai 2009, ca răspuns la adresa nr. 5896/MA din 14 mai 2009 a ministerului prin care, ca o consecinţă a emiterii Ordinului nr. 417/2009, i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a opta pentru ocuparea uneia dintre funcţiile vacante din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău.
Astfel fiind, adresa nr. 7475 din 15 mai 2009 face dovada faptului că reclamantul A.I. cunoştea la data de 15 mai 2009 faptul că a fost emis Ordinul nr. 417 din 23 aprilie 2009 prin care fusese eliberat din funcţia publică de conducere.
Pe cale de consecinţă, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul avea dreptul de a introduce acţiune în anularea actului administrativ în termen de 1 an de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa ordinului pe care îl consideră vătămător, respectiv până la data de 15 mai 2010.
S-a constatat, însă, că reclamantul a introdus acţiunea în anularea actului administrativ la data de 5 noiembrie 2010, conform rezoluţiei de primire a cererii de chemare în judecată (fila 1 la dosarul de fond).
Împotriva acestei decizii, la data de 20 aprilie 2011, A.I. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei atacate şi urmare a rejudecării recursului, să fie respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010.
Contestatorul a susţinut că, decizia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., deoarece s-a constatat în mod eronat tardivitatea acţiunii, fără a se avea în vedere că temeiul juridic al acţiunii l-au constituit dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, partea I.
Prin decizia atacată, contestatorul a arătat că instanţa de recurs a analizat greşit respectarea termenului de formulare a acţiunii numai în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, deşi cererea sa a avut o altă cauză juridică, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 9 din aceeaşi lege, care reglementează distinct condiţiile de sesizare a instanţei, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză.
Sub acest aspect, s-a arătat că, acţiunea pentru anularea Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în baza dispoziţiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a fost formulată în termenul legal de 1 an de la data publicării în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009 a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională legea pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă.
De asemenea, contestatorul a arătat că în mod greşit instanţa de recurs s-a pronunţat asupra excepţiei de tardivitate a acţiunii, deşi prin recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, această excepţie a fost invocată numai în ceea ce priveşte formularea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009.
Prin Decizia nr. 5597 din 23 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia în anulare formulată de A.I. împotriva Deciziei civile nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat Decizia nr. 2182 din 13 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei la data de 8 februarie 2012, cu citarea părţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare specială formulată în cauză în baza acestor dispoziţii legale se dovedeşte a fi întemeiată, în condiţiile în care hotărârea irevocabilă atacată nu este rezultatul examinării cauzei sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, fiind dată cu încadrarea greşită a motivelor de recurs şi a temeiurilor juridice invocate în susţinerea lor.
Astfel, se reţine că, din greşeală, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unei excepţii de procedură care nu a fost invocată prin cererea de recurs şi a procedat la soluţionarea acesteia în raport cu alte dispoziţii legale, decât acelea care au constituit cauza juridică a acţiunii deduse judecăţii.
Prin recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 17 decembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009, solicitând să fie respinsă ca tardivă această cerere faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de recurs a constatat din greşeală că, prin acest motiv de recurs, a fost sesizată să se pronunţe asupra acestei excepţii de procedură, dar în privinţa termenului de formulare a acţiunii în anulare a Ordinului nr. 417 din 23 aprilie 2009, reţinând de asemenea în mod eronat că excepţia este întemeiată faţă de depăşirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deşi cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reglementează în mod diferit condiţiile de sesizare a instanţei de contencios administrativ pentru situaţia în care se invocă un drept ori un interes legitim vătămat printr-o ordonanţă sau dispoziţii din ordonanţe, declarate neconstituţionale prin decizia pronunţată de Curtea Constituţională ca urmare a unei excepţii ridicată în altă cauză.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 417 din 23 aprilie 2009 a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 -Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (..) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (..)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (l) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Fată de aceste susţineri, Înalta Curte retine că desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 164 din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
Procesat de GGC - DG
| ← ICCJ. Decizia nr. 624/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 66/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
