ICCJ. Decizia nr. 68/2012. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 68/2012

Dosar nr. 8922/2/2010

Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2012

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 4 octombrie 2010, sub nr. 8922/2/2010, reclamantul E.N.G. personal şi prin mandatar E.D.M.în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin preşedinte D.P. şi E.B., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 172/2004 a Colegiului C.N.S.A.S., solicitând anularea acesteia.

În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia menţionată s-a stabilit că nu există date ori documente de la S.R.I.- fosta Securitate, din care să rezulte calitatea lucrător sau colaborator al securităţii, în sensul legii.

S-a mai arătat ca netransparenţa C.N.S.A.S. - ului s-a manifestat încă de la început, când nu i s-a comunicat Decizia nr. 171/2006 a Colegiului C.N.S.A.S despre care face vorbire adeverinţa comunicată iniţial.

La termenul de judecată din data de 2 septembrie 2011, reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. III din titlul XVI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul justiţiei, considerând că sunt încălcate art. 124, 126, 127, 131, 15 şi 16 din Constituţia României, depunând în acest sens şi un punct de vedere cu privire la excepţia invocată.

S-a mai invocat, în vederea sesizării Curţii Constituţionale şi neconstituţionalitatea art. 1 punctul 8 din Norma M.A.I. din 19 martie 2010 precum şi neconstituţionalitatea Legii nr. 182/2002 precum şi excepţia de neconstituţionalitate a articolului din Legea de organizare judiciară care încalcă prevederea imperativă constituţională potrivit căreia magistraţii să fie numiţi în baza unui concurs scris şi nu a unei formalităţi politice reprezentate de un interviu.

Prin Încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti declarând dezbaterile închise a reţinut cauza în pronunţare pe excepţiile invocate prin punctul de vedere depus la data de 2 septembrie 2011 de reclamantul E.N.G. personal şi prin mandatar E.D.M.

Instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 260 C. proc. civ. a dispus amânarea pronunţării Deciziei pentru data de 18 octombrie 2011, acordând termen pentru continuarea judecăţii la data 9 decembrie 2011.

Împotriva încheierii din data de 14 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul E.N.G. personal şi prin mandatar E.D.M.

Recursul este inadmisibil în considerarea următoarelor argumente.

Dacă instanţa amână pronunţarea, dezbaterile asupra fondului sunt consemnate într-o încheiere care face parte integrantă din hotărâre.

În speţă se atacă o încheiere dată în cursul soluţionării litigiului care face parte integrantă din hotărârea pe care instanţa urma să o pronunţe asupra fondului cauzei.

Împrejurarea că instanţa a amânat pronunţarea soluţiei printr-o încheiere premergătoare sentinţei, continuând judecata cu referire la celelalte aspecte ale litigiului, nu înseamnă că s-a dezînvestit sau că a întrerupt cursul judecăţii.

Amânarea unei pricini implică necontestat continuarea instanţei în forma în care se găseşte legată şi nicidecum desesizarea instanţei de acţiunea ce urmează a se soluţiona.

O încheiere prin care s-a dispus precum în sensul de mai sus nu este însă susceptibilă de atacare separată cu apel sau recurs, câtă vreme ea se situează sub incidenţa dispoziţiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., nebeneficiind de o dispoziţie legală care să îngăduie atacarea ei distinctă.

Prin urmare recursul declarat împotriva respectivei încheieri este inadmisibil, încheierea litigioasă urmând a se absorbi în hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, cu posibilitatea atacării ei doar împreună cu aceasta.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa urmează a respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.N.G. personal şi prin mandatar E.D.M.împotriva încheierii din data de 14 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - DG

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 68/2012. Contencios. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs