ICCJ. Decizia nr. 704/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 704 /2012
Dosar nr. 6964/2/2011
Şedinţa publică de la 10 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 5326 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC D.G.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Giurgiu, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. F-GR 123 din 21 iunie 2011, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi încetarea oricărei forme de executare până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, care se bucură de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a dovedit că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal, care să poată fi constatată, fără a intra în cercetarea fondului. Dimpotrivă, reclamanta a formulat critici de nelegalitate a căror verificare presupune o analiză pe fond, ceea ce ar fi de natură să atragă antepronunţarea instanţei cu privire la legalitatea actului administrativ.
Nici cea de-a doua condiţie cerută de lege, în speţă, prevenirea unei pagube iminente, nu a fost dovedită, prima instanţă reţinând că decizia atacată se bucură de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate, ceea ce face ca aceasta să fie executorie, astfel că, punerea în executare nu poate produce o pagubă iminentă în sensul legii.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC D.G.S. SRL care a solicitat, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., modificarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de suspendare.
3. Procedura în faţa instanţei de recurs
La termenul de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) raportat la art. 303 alin. (1) excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare în termenul prevăzut de lege, dezbaterile fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Regularitatea promovării căii de atac
În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ, aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ, Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului, excepţie de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare”.
Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, iar potrivit alin. (2),, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
În speţă, hotărârea recurată a fost comunicată reclamantei SC D.G.S. SRL la data de 02 noiembrie 2011, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii.
Declaraţia de recurs a fost înregistrată la data de 27 septembrie 2011, înainte de comunicarea hotărârii, iar motivele de recurs au fost expediate prin poştă la data de 09 noiembrie 2011.
În raport de prevederile art. 303 alin. (2) C. proc. civ, recurenta-reclamantă avea obligaţia procesuală de a depune motivele de recurs în termen de 5 zile, termen calculat potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., de la data comunicării hotărârii recurate (2 noiembrie 2011), respectiv, până la data de 8 noiembrie 2011.
Analizând înscrisurile depuse în combaterea excepţiei, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada depunerii în termen a motivelor de recurs, transmise instanţei şi prin intermediul faxului, data înscrisă pe dovadă confirmând expedierea acestora la 09 noiembrie 2011.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate
Cum dispoziţia imperativă a legii nu a fost îndeplinită şi nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuţia părţilor, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de SC D.G.S. SRL împotriva Sentinţei nr. 5326 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 700/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 723/2012. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
