ICCJ. Decizia nr. 706/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 706/2012
Dosar nr. 10147/2/2010
Şedinţa publică de la 10 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 octombrie 2010, reclamanţii Z.D.Ş.O. şi I.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la analizarea Dosarului înregistrat sub nr. 47701/CC (menţionat în mod eronat 44513/CC) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1.215 mp situat în Bucureşti, sector 2, str. B. (fostă 6), să desemneze un evaluator şi să predea dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare precum şi obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că dosarul aferent deciziei emisă de Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului a fost înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 44513/CC .
Reclamanţii au arătat că a trecut un interval de timp foarte lung, de 10 ani de la formularea notificării pentru imobile, iar această împrejurare contravine principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România este parte.
Au mai arătat reclamanţii că modalitatea în care pârâta înţelege să le analizeze dosarul prelungeşte în mod nejustificat procedura de acordare a despăgubirilor ce li se cuvin, cunoscută şi Curţii Europene a Drepturilor Omului care, la stabilirea termenului rezonabil de soluţionare a unei cereri, ţine seama şi de procedurile administrative şi astfel este nevoit să suporte costurile şi durata unui litigiu care a început în anul 2001 prin formularea notificării.
Pârâta C.C.S.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, în principal, ca rămasă fără obiect pentru primul capăt de cerere şi în rest, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 1840 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:
- a admis excepţia rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere şi a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect;
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Z.D.Ş.O. şi I.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- a obligat pârâta să transmită Dosarul nr. 47701/CC, aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului, unui evaluator sau unei societăţi de evaluare pentru imobilul din Bucureşti, sector 2, str. B. (fost nr. 6), conform Legii nr. 247/2005, titlul VII, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri;
- a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare;
- a obligat pârâta la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei să procedeze la soluţionarea dosarului aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de AVAS, având ca obiect despăgubiri în privinţa etapelor doi, trei şi patru din procedura administrativă reglementată de titlul VII din Legea nr. 247/2002, referitor la verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii reclamanţilor de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. B., sector 2, de transmitere a dosarului unui evaluator şi de soluţionare a etapei de emitere a deciziei titlu de despăgubire.
Prima instanţă a reţinut că, pârâta a recunoscut prin întâmpinare că reclamanţii au înregistrat Dosarul nr. 47701/CC aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de AVAS în calitate de entitate notificată, iar acest dosar a parcurs doar prima şi a doua etapă din procedura administrativă, respectiv etapa înregistrării dosarului şi etapa analizării legalităţii soluţiei de respingere a cererii reclamanţilor de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. B., sector 2.
În opinia instanţei, de la data înregistrării Dosarului nr. 47701/CC în luna septembrie 2009, autoritatea pârâtă nu ar fi avut nevoie de un termen mai mare de 6 luni pentru soluţionarea etapei a doua prevăzută de lege, iar pentru trimiterea dosarului spre evaluare autoritatea avea nevoie de un alt interval de timp de maxim de 6 luni, apreciate ca fiind termene rezonabile de soluţionare.
În fapt, de la înregistrarea dosarului şi până la data formulării acţiunii în justiţie a trecut un interval suficient pentru parcurgerea etapei a treia şi a patra din Legea nr. 247/2005, iar pârâta a parcurs doar primele două etape din procedură.
În consecinţă, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a admis în parte acţiunea, în sensul că a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind etapa de analizare a legalităţii soluţiei de respingere a cererii reclamanţilor de restituire în natură a imobilului notificat şi a obligat pârâta să trimită Dosarul nr. 47701/CC aferent Deciziei nr. 237 din 3 august 2009 emisă de Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului către un evaluator, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărârii şi să emită decizia titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare.
Constatând că pârâta este partea care a căzut în pretenţii, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat-o la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanţi.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva hotărârii primei instanţe a formulat recurs în termen legal Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta solicită modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei, pentru următoarele motive:
3.1. Ignorarea ordinii stabilite prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta susţine că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, cu respectarea principiului egalităţii de tratament a persoanelor îndreptăţite, făcând distincţie între dosarele înregistrate înainte şi după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.
Potrivit acestei decizii, dosarele complete vor fi trimise spre evaluare, în principiu, în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale.
Or, în cauza de faţă, prin trimiterea dosarului reclamanţilor la evaluare s-ar încălca drepturile celorlalte persoane îndreptăţite care au dosare cu număr mai mic decât cel în cauză.
În acest context nu se poate reţine culpa autorităţii recurente privind durata de soluţionare a cererii de despăgubiri a reclamanţilor.
3.2. În mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON
Autoritatea recurentă a criticat sentinţa şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, nejustificat de mari, în opinia sa, raportat la obiectul pricinii şi munca îndeplinită de avocat, solicitând reducerea cuantumului acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, a arătat că nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuieli de judecată, pentru că nu are buget pentru acest scop şi a reprezentat în proces Statul Român.
4. Apărările intimatului Z.D.Ş.O.
Prin concluziile scrise formulate pentru termenul din 10 februarie 2012, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însuşindu-şi considerentele prezentate de prima instanţă în sentinţa atacată.
În plus, intimatul a mai susţinut că deciziile interne ale recurentei care privesc modalitatea de selectare a dosarelor au caracter abuziv şi discreţionar şi sunt încălcate chiar de emitentă.
În fine, cât priveşte cheltuielile de judecată, intimatul a precizat că recurenta este în culpă procesuală, pasivitatea sa determinându-l să formuleze cererea de chemare în judecată. Cuantumul acestora este rezonabil, nefiind cazul să se aplice art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimaţii-reclamanţi Z.D.Ş.O. şi I.M. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, corelativ constatării că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a Dosarului nr. 47701/CC.
Necontestat, intimaţii sunt titularii unui drept la despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 1.215 mp situat în Bucureşti, sector 2, str. B. (fostă 6). Acest drept le-a fost recunoscut prin Decizia nr. 237 din 3 august 2009 emisă de AVAS.
Dosarul aferent notificării menţionate s-a predat Secretariatului Comisiei Centrale şi a fost înregistrat în luna septembrie 2009, sub nr. 47701/CC.
Până la data soluţionării recursului de faţă, 10 februarie 2012, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire şi, de altfel, nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În acest condiţii, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor.
Indiferent de natura dificultăţilor întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 2 ani şi 6 luni, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competenţe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimaţii să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2001.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la norma administrativă ce reglementează ordinea soluţionării dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta susţine că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, făcând distincţie între dosarele înregistrate înaintate şi după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.
Fără a nega dreptul autorităţii recurente de a adopta norme în vederea organizării activităţii sale, totuşi Înalta Curte nu poate face abstracţie de faptul că dosarul intimaţilor, înregistrat în cursul anului 2009 nu a fost soluţionat nici până în prezent.
Or, complexitatea etapelor procedurii administrative şi faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor, nu pot constitui argumente care să justifice prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru intimaţii-reclamanţi.
Aşa fiind, pe baza jurisprudenţei consecvente a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că autorităţile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-şi invoce propria culpă în privinţa încălcării drepturilor recunoscute prin Convenţie.
1.2. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată
Instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Câtă vreme acţiunea reclamanţilor a fost admisă, fiind reţinută încălcarea duratei rezonabile a procedurii administrative, autoritatea pârâtă are calitatea de „parte căzută în pretenţii”, în sensul textului de lege menţionat, iar suma de 2.000 RON, reprezentând onorariul de avocat, nu poate fi considerată excesivă în raport cu miza litigiului şi demersurile efectuate pentru recunoaşterea dreptului pretins de reclamanţi.
Totodată, pârâta are calitatea de autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, neavând relevanţă, sub aspectul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, modul său de organizare administrativă sau de structurare a bugetului.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată să plătească intimaţilor-reclamanţi Z.D.Ş.O. şi I.M., cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariul de avocat suportat la instanţa de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 1840 din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 718/2012. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
