ICCJ. Decizia nr. 732/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 732 /2012
Dosar nr. 4146/2/2010
Şedinţa publică de la 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele C.M.D. şi E.D.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, anularea Deciziei nr. 4258 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă, prin care s-a emis titlul de despăgubire pentru suma de 8.823.889,79 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 842 din 14 iulie 2006; obligarea pârâţilor la emiterea unui nou titlu de despăgubire, pentru suma actualizată, în termen de 30 de zile de la 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă preşedintelui instituţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că suma stabilită prin sentinţa civilă menţionată a fost stabilită la nivelul lunii decembrie 2005, iar la momentul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, respectiv 23 aprilie 2009, la mai bine de 3 ani de la efectuarea expertizei judiciare, nu s-a ţinut cont de indicele de inflaţie aferent perioadei scurse în acest interval.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată în interesul legii, instanţa supremă a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”. Or, din moment ce s-a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantelor de către instanţă, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, Comisia centrală nu mai are posibilitatea legală de a proceda la o nouă actualizare, astfel cum solicită reclamantele.
Prin Sentinţa nr. 1444 din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamante şi a anulat Decizia nr. 4258 din 23 aprilie 2009 emisă de CCSD, obligând această pârâtă să emită în favoarea reclamantelor o nouă decizie reprezentând titlul de despăgubire aferent Sentinţei civile nr. 842 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, pentru suma de 8.823.889.79 RON, la care să se adauge contravaloarea actualizării sumei cu indicele de inflaţie, de la data de 1 ianuarie 2006 şi până la emiterea deciziei, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă preşedintelui instituţiei.
Prin aceeaşi sentinţă a respins acţiunea faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 16 alin. (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, decizia reprezentând titlul de despăgubire se emite de către Comisia centrală, aceasta având, prin urmare, legitimare procesuală pasivă atât în privinţa cererii de anulare a deciziei, cât şi a cererii de obligare la emiterea unei noi decizii. Prin urmare, nu Ministerul Finanţelor Publice are consacrat, prin legea specială, dreptul de reprezentare a Statului Român într-o cauză precum cea de faţă, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 4258 din 23 aprilie 2009, pârâta a emis în favoarea reclamantelor titlul de despăgubire în cuantum de 8.823.889,79 RON, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 842 din 14 iulie 2006 emisă de Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 842 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, irevocabilă, au fost anulate Dispoziţiile nr. 7645 din 5 noiembrie 2004 şi nr. 189 din 2 noiembrie 2005 ale Prefecturii judeţului Dâmboviţa şi Consiliului judeţean Dâmboviţa, constatându-se îndreptăţirea reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând contravaloarea acţiunilor deţinute de autorul lor în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză, actualizată, de 8.823.889,79 RON.
Suma consemnată în sentinţă a fost stabilită după criteriile prevăzute în art. 30 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dar actualizarea valorii activului net din ultimul bilanţ contabil s-a oprit însă, în speţă, la momentul întocmirii raportului de expertiză în Dosarul nr. 6174/2004 al Tribunalului Dâmboviţa, adică în decembrie 2005.
Totodată, Tribunalul Dâmboviţa a soluţionat contestaţia în baza Legii nr. 10/2001 anterior adoptării deciziei în interesul legii, conform interpretării ce a fost ulterior „agreată” prin Decizia nr. 52/2007, analizând el însuşi dispoziţiile contestate, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, fără a le trimite pentru o atare analiză Comisie Centrale, acestea fiind sensul şi limitele de interpretare cuprinse în decizia invocată de pârâtă în apărare.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze, cu prilejul emiterii titlului de despăgubire, la mai bine de 3 ani de la stabilirea sumei prin raportul de expertiză, la actualizarea sumei consemnate în sentinţă cu indicele de inflaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se aplicarea greşită în cauză pentru justificarea soluţiei de admitere a acţiunii, a dispoziţiilor art. 16 alin. (9) din - Titlul VII al Legii nr. 247/2005 conform căruia recurenta trebuia să procedeze la actualizarea sumei consemnate în sentinţă cu indicele de inflaţie.
Se arară în motivele de recurs următoarea situaţie de fapt şi de drept.
În cauză faţă de faptul că prin Sentinţa civilă nr. 842/2006 Tribunalul Dâmboviţa a stabilit cuantumul despăgubirilor în urma unui raport de expertiză, litigiul finalizat prin sentinţa definitivă şi irevocabilă şi în consecinţă recurenta nu mai avea posibilitatea legală de a proceda la o nouă actualizare aşa cum apreciază greşit instanţa de fond, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Se arată că în cauză, în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile Deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care erau aplicabile în cauză şi pe care recurenta - pârâtă a respectat-o emiţând în favoarea reclamantelor - intimate Decizia nr. 4258 din 23 aprilie 2009 reprezentând titlu de despăgubire în cuantumul stabilit prin Sentinţa civilă nr. 842 din 14 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Se arată că aplicarea art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este nemotivată de instanţă şi apreciază ca fiind injustă şi abuzivă.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
La dosar intimatele-reclamante au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziţii care permit actualizarea cu indicele de inflaţie inclusiv în privinţa sumelor stabilite prin Decizia nr. 4258 din 23 aprilie 2009 emisă de recurentă, în baza unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Instanţa de fond prin soluţia recurată prin care a obligat recurenta la emiterea unei noi decizii prin care suma stabilită prin Sentinţa civilă 842/2006 să fie actualizată cu rata inflaţiei, nu aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi este justificată de principiul reparaţiei integrale a prejudiciului ca urmare a împrejurării că suma respectivă nu a fost restituită în termen şi reţinută, în mod nejustificat de către debitor.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei Secţiilor Unite nr. 52 din 4 iunie 2007 şi efectele sale în prezenta cauză, Curtea apreciază că interpretarea dată prin susmenţionata decizie, nu este în sensul de a înlătura dreptul la o reparaţie justă şi echitabilă, prin actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească. Aşa cum se explică şi existenţa în cuprinsul art. 16 alin. (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a dispoziţiilor care permit, în mod expres actualizarea cu indicele de inflaţie a cuantumului sumei stabilite prin titlul de despăgubire emis de recurenta-pârâtă.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, stabilirea termenului de executare şi amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a făcut în mod legal de către instanţa de fond la cererea părţii interesate a reclamantelor-intimate.
Aceasta în condiţiile în care obiectul acţiunii reclamantelor se încadrează în dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar recurenta-pârâtă a fost obligată la emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire, în sensul dispus corect de instanţa de fond.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefundat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 1444 din 25 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 727/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 737/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
