ICCJ. Decizia nr. 879/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 879/2012
Dosar nr. 1536/64/2007*
Şedinţa publică de la 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.U. SA Braşov, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. şi Ministerul de Finanţe prin D.G.F.P. Braşov, solicitând:
- obligarea pârâtei Ministerul Finanţelor - D.G.F.P. Braşov la emiterea şi comunicarea către instituţiile implicate a certificatului de obligaţii bugetare necesar aplicării prevederilor O.U.G. nr. 26/2004, aprobată şi modificată prin Legea nr. 442/2004, la situaţia obligaţional – fiscală a societăţii;
- obligarea pârâtelor în solidar la restructurarea volumului obligaţiilor bugetare restante ale societăţii conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 combinate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2004, astfel cum aceasta a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 442/2004 – art. 314 şi prevederile legale corespunzătoare la care acestea fac trimitere, respectiv prevederile incidente din O.G. nr. 53/2003 aprobată prin Legea nr. 498/2004, radierea obligaţiilor bugetare scutite la plată şi emiterea consecutivă, pe această nouă bază obligaţională a actelor adiţionale la ordinele comune din 10 septembrie 2003 ale A.V.A.S. şi M.M.S.S.F., din 23 aprilie 2003 al A.V.A.S. şi C.N.A.S. şi din 28 octombrie 2003 al A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect numai acele obligaţii bugetare ce eventual mai rămân în fiinţă în sarcina reclamantei şi eşalonarea acestora la plată sau emiterea unor noi Ordine comune după caz;
- încetarea oricăror urmăriri şi executări silite pentru debitele restante anterioare datei intrării în vigoare a Legii nr. 442/2004 (1 noiembrie 2004) până la clarificarea şi definitivarea situaţiei legale a acestora;
- obligarea pârâtelor la individualizarea, cuantificarea şi operaţionalizarea ajutorului de stat la care este îndreptăţită reclamanta potrivit legii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că face parte din categoria societăţilor comerciale a căror situaţie obligaţional fiscală (bugetară) intră sub incidenţa prevederilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 cu modificările şi completările ulterioare, combinate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2004, aprobată şi modificată prin Legea nr. 442/2004 – art. 314 şi prin trimitere la prevederile, de asemenea incidente, din O.G. nr. 53/2003, aprobată prin Legea nr. 498/2004.
Totodată a considerat că beneficiază de prevederile Legii nr. 143/1999 privind acordarea unui ajutor de stat.
Arată că s-au adus grave prejudicii drepturilor reclamantei de administrare a propriului patrimoniu prin neaplicarea legii şi continuarea, de către Ministerul Finanţelor – D.G.F.P. Braşov, a unor acţiuni de urmărire şi executare silită,
În drept şi-a întemeiat acţiune pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 137/2002, O.U.G. nr. 26/2004, Legea nr. 442/2004, O.G. nr. 53/2003 aprobată prin Legea nr. 498/2004, Legea nr. 143/1999.
2.Apărările pârâtelor
Pârâta D.G.F.P. Braşov, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii, arătând, în esenţă, că la data de 19 ianuarie 2005 i-a fost emis certificat de sarcini fiscal cu adresa din 28 ianuarie 2005 care a fost comunicat Ministerului Finanţelor Publice şi către A.V.A.S.
Pârâta a arătat că certificatul de obligaţii fiscale se emite numai la solicitarea instituţiei publice implicate, în speţă A.V.A.S.
Pârâta A.V.A.S., faţă de acţiunea formulată şi precizată a reclamantei,prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia necompetenţei materiale, teritoriale, excepţia netimbrării iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
D.G.F.P. a formulat pentru Ministerul Finanţelor Publice întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.
Soluţiile pronunţate în cauză
Prin sentinţa nr. 97/F din 14 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 190/CA/2005 Curtea de Apel Braşov, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, considerând că litigiul are natură comercială.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2036 din 16 februarie 2007, secţia VI comercială a Tribunalului Bucureşti a declinat competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, apreciind că litigiul este de contencios administrativ, autorităţile pârâte având rang central, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.A.F. a formulat recurs, iar, prin decizia nr. 1264/R din 13 septembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat, Curtea de Apel Braşov rămânând competentă să soluţioneze cauza.
Întrucât a fost invocată de către reclamantă excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, prin încheiere a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei.
Prin Decizia nr. 698 din 17 iunie 2008 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de SC S.
Cu privire la acţiunea reclamantei, s-a solicitat de către pârâte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată şi pe excepţia de nelegalitate, respingerea acesteia.
Prin încheierea de şedinţă din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Braşov a respins excepţia lipsei plângerii prealabile, excepţia de tardivitate, excepţia de nelegalitate şi excepţia de litispendenţă.
De asemenea, a fost respinsă şi excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, prin încheierea de şedinţă din 5 noiembrie 2008.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamata, care a fost respins ca tardiv formulat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia din 13 martie 2009.
Împotriva deciziei din 13 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă prin decizia din 13 decembrie 2009 a aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa nr. 250/F din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele C.N.A.S. şi Ministerul Muncii,Familiei şi Protecţiei Sociale şi-n consecinţă:
- a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S.U. SA faţă de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
- a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC S.U. SA în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a judeţului Braşov, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect:
1. Constatarea faptului că reclamanta este o societate comercială constituită ca urmare a divizării parţiale a SC T.U. SA Braşov şi sunt incidente dispoziţiile art. 314 din Legea nr. 442/2004 de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 26/2004, respectiv O.G. nr. 53/2003, aprobată prin Legea nr. 498/2004 raportat la art. II din O.U.G. nr. 26/2005 privind acordarea de înlesniri bugetare (scutiri de la plată).
2. Constatarea stingerii ope legis, a creanţelor bugetare corespunzătoare obligaţiilor restante ale societăţii la data de 31 octombrie 2004 în sumă de 4.116.353,00 RON şi a accesoriilor aferente acestora la zi (dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere) în sumă de 8.694.877,00 RON.
3. Obligarea pârâtelor, în solidar la aplicarea scutirilor de la plata prevăzută de lege conform petitului 1 de mai sus şi operaţionalizarea acestora în evidenţa fiscală pe plătitor, respectiv restructurarea şi actualizarea corespunzătoare a volumului obligaţiilor bugetare cu care este debitată reclamanta.
4. Obligarea pârâtei A.N.A.F.-D.G.F.P. Braşov la eliberarea unui certificat fiscal din care să rezulte situaţia obligaţional – bugetară restructurată şi actualizată a societăţii ca urmare a stingerii, ope legis, a obligaţiilor bugetare restante şi accesoriilor acestora precizate la petitul 2 de mai sus.
5. În cazul admiterii acţiunii obligarea pârâtelor la executarea hotărârii pronunţate în termen de 90 de zile de la comunicare, iar în caz de neexecutare în termenul stabilit, obligarea acestora în solidar, la plata unor penalităţi de 100.000,000 RON pe zi întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a celor 3 ordine şi a actelor administrative sus menţionate, instanţa a constat că este inadmisibilă, reţinând că nu mai poate fi pusă în discuţie nelegalitatea acestor acte pe această cale în cauză, excepţia fiind soluţionată prin încheierea din 5 noiembrie 2008, devenită irevocabilă prin decizia nr. 1411/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea priveşte fondul cauzei instanţa a constatat din cuprinsul hotărârii A.G.E.A.2 din 23 februarie 2007 că în cauză nu se aplică prevederile privind ajutorul de stat, fapt ce rezultă chiar din cuprinsul hotărârii Comisiei Europene depusă la dosar atât de pârâta A.V.A.S. cât şi de reclamantă.
Mai mult, în condiţiile în care U.T.B. T. ar fi fost privatizată conform prevederilor Legii nr. 137/2002 şi potrivit procedurii începute dar nefinalizată prin A.V.A.S., s-ar fi pus problema incidenţei art. 314 din Legea nr. 442/2004, adică a acordării de înlesniri societăţilor comerciale desprinse din societatea mamă în urma privatizării potrivit legii.
A mai arătat instanţa că în condiţiile în care această privatizare a SC T. nu s-a realizat, fapt recunoscut de pârâtele Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov şi A.V.A.S., împrejurare ce rezultă şi din actele depuse la dosar, activele SC T. fiind vândute prin lichidare voluntară, nu sunt aplicabile prevederile art. 314 din Legea nr. 442/2004, fapt invocat de reclamantă prin acţiunea formulată şi precizată de mai multe ori.
Instanţa a apreciat că, atâta timp cât cele trei ordine comune şi celelalte acte administrativ fiscale (procese-verbale, decizii de impunere, rapoarte fiscale, titluri executorii) nu au fost constatate la instanţe pe cale de excepţie, ca nelegale şi nici anulate sau revocate de instanţă sau de emitentul acestora, cererea reclamantei de constatare a caducităţii acestor acte fiscale nu poate fi admisă, respectivele acte fiscale nefiind legale, iar reclamanta care nu a achitat la scadenţă ratele a pierdut înlesnirile acordate, astfel că datorează sumele înscrise în graficele de eşalonări anexate fiecărui ordin comun,
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 442/2004, instanţa a constat că aceste dispoziţii nu-i pot fi aplicate câtă vreme nu a respectat clauzele Ordinelor comune şi mai ales că nu s-a făcut dovada privatizării prin procedura începută şi nefinalizată a societăţii mamă SC T., activele acesteia fiind vândute la licitaţie şi nu prin privatizare, ci prin lichidare judiciară voluntară.
De altfel, reclamanta a renunţat la cererea de aplicare a prevederilor de acordare a ajutorului de stat tocmai pentru aceste considerente, modificându-şi acţiunea.
Referitor la primul petit, a rezultat potrivit actelor de la dosar, că reclamanta SC S.U. SA s-a înfiinţat în anul 1999 prin divizarea SC T.U. SA, iar în a doua jumătate a anului 2002 acţionarul majoritar A.P.A.P.S. (actualul A.V.A.S.) a vândut pachetul majoritar de acţiuni către un investitor privat, respectiv către SC G.O. SA.
A constat instanţa că reclamanta a beneficiat de acordarea înlesnirilor cuprinse în dosarul de prezentare, achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni fiind făcută în condiţiile dosarului de prezentare, iar preţul plătit a fost oferit în condiţiile date.
Din probatoriul administrat la dosarul cauzei, a reieşit că atâta vreme cât uzina SC T. societatea mamă nu s-a privatizat de către A.V.A.S. prin procedura începută dar nefinalizată şi nu a beneficiat de ajutorul de stat şi nici de înlesniri în sensul prevăzut de art. 314 din lege, nici societatea ce s-a desprins din aceasta, adică SC S. SA U. nu poate beneficia de înlesnirile prevăzute la art. 314 din Legea nr. 442/2004.
În esenţă, instanţa a apreciat cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 314 din Legea nr. 442/2004 coroborate cu prevederile art. 47 din O.U.G. nr. 26/2004 şi O.G. nr. 53/2003, că reclamanta nu poate beneficia acum de acordarea înlesnirilor bugetare.
Raportat la petitul 2 din acţiunea formulată şi precizată, instanţa a respins această cerere de constatare a stingerii ope legis a obligaţiei restante a SC S. la data de 31 octombrie 2004 în sumă de 4.116.353,00 RON şi a accesoriilor aferente acestora la zi (dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere) în sumă de 8.694.877,00 RON, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 314 din Legea nr. 442/2004.
Cu privire la petitul 3 din acţiunea formulată şi precizată de reclamantă de obligarea pârâtelor, în solidar la aplicarea scutirilor de la plata prevăzute de lege conform petitului 1 de mai sus şi operaţionalizarea acestora în evidenţa fiscală pe plătitor, respectiv restructurarea şi actualizarea corespunzătoare a volumului obligaţiilor bugetare cu care este debitată reclamanta, instanţa a constat că nu poate să analizeze legalitatea lor, deoarece nu este sesizată cu anularea lor.
Ca o consecinţă a respingerii acestor cereri, rezultă că cererea de la petitul 5 din acţiune privind obligarea pârâtelor la executarea hotărârii pronunţate în termen de 90 de zile de la comunicare, iar în caz de neexecutare în termenul stabilit, obligarea acestora în solidar, la plata unor penalităţi de 100.000,000 RON pe zi întârziere, nu are obiect, fiind respins ca atare şi acest capăt de cerere.
II.Instanţa de recurs
1.Criticile reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S.U. Braşov SA
Reclamanta SC S.U. Braşov SA a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive:
1.Instanţa de fond nu a aprofundat problematica privatizării SC T.U. SA Braşov, din care s-a constituit recurenta , ca societate distinctă, urmare a divizării, aplicând greşit dispoziţiile art. 314 din Legea nr. 442/2004, respectiv O.G. nr. 53/2003 cu modificările ulterioare, deoarece privatizarea reglementată prin acest act normativ chiar a avut loc, fiind încheiat la 26 septembrie 2003 de către A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) un contract de privatizare cu firma L.S. Italia, aşa cum rezultă din informaţiile preluate de pe site-ul instituţiei , însă instanţa nu a stăruit suficient pentru aflarea deplină a adevărului, privind incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 442/2004, adică a acordării de înlesniri recurentei , ca societate desprinsă din societatea mamă, potrivit privatizării;
2.S-a învederat că în mod eronat prima instanţă a reţinut că recurenta ar fi recunoscut că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile legale privind ajutorul de stat, deoarece aceasta a renunţat numai la petitul privind acordarea ajutorului de stat reglementat de Legea nr. 143/1999 şi O.U.G. nr. 40/2002, pentru a nu complica speţa, dar din motivare rezultă că s-au confundat înlesnirile reglementate de art. 314 din Legea nr. 442/2004, respectiv O.G. nr. 53/2003, aprobată prin Legea nr. 498/2004 cu înlesnirile , complet diferite, reglementate de Legea nr. 143/1999 şi O.U.G. nr. 40/2002, săvârşindu-se o gravă eroare privind cererile formulate de recurenta – reclamantă şi categoria înlesnirilor a căror aplicare a solicitat-o prin acţiune.
3.S-a confundat caducitatea considerată în mod greşit ca fiind o excepţie, cu nulitatea/anulabilitatea actului, greşeală de judecată sancţionabilă cu nulitatea hotărârii.
4. Nu s-au aplicat dispoziţiile art. 225 C. proc. civ., faţă de lipsa răspunsului la interogatoriu a pârâtelor, neregulă sancţionabilă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
5.Nu s-au decelat şi nu s-au stabilit corect fazele procesului de privatizare a SC T.U. SA, din care s-a constituit recurenta ca urmare a divizării, s-au tras concluzii eronate în privinţa momentului producerii efectelor privatizării cu S.C. L.S. Italia , a opozabilităţii/inopozabilităţii măsurilor luate de A.V.A.S. în privinţa acestei societăţi, a îndreptăţirii recurentei la înlesniri fiscale, ceea ce a condus la soluţionarea greşită a cauzei.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar s-a solicitat analiza cauzei sub toate aspectele, potrivi art. 3041 C. proc. civ.
2.Apărările intimatelor
Intimatele – pârâte Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale , D.G.F.P. Braşov şi C.N.A.S. Bucureşti, prin întâmpinările depuse la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata – pârâtă D.G.F.P. Braşov a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al administratorului O.I.I., care a semnat cererea de recurs şi motivele de recurs.
În motivarea excepţiei, intimata a arătat că împotriva recurentei SC S.U. SRL Braşov s-a deschis procedura simplificată de insolvenţă prin încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2010, aşa cum rezultă din notificarea publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă din 16 februarie 2011, dispunându-se implicit şi dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrate conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, astfel că numai administratorul judiciar/lichidatorul era îndreptăţit să declare şi să semneze recursul, potrivit art. 18 din Legea insolvenţei.
Recurenta SC S.U. SRL Braşov a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului O.I.I., depunând în copie încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 13008/62/2010.
3.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al numitului O.I.I., conform art. 137 C. proc. civ., excepţie invocată de intimata D.G.F.P. Braşov, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Declaraţia de recurs şi motivele recursului formulat de reclamanta SC S.U. Braşov SA împotriva sentinţei nr. 205/F din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov a fost înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 11 ianuarie 2011 , după cum rezultă din rezoluţia şi ştampila aplicată pe această cerere.
Prin încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2011 Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de recurenta din prezenta cauză, în calitate de debitoare, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea insolvenţei nr. 85/2006 şi a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia, numind lichidator provizoriu SC C. S.P.R.L., care de la această dată a preluat conducerea şi administrarea activităţii debitoarei, conform art. 107 alin. (2) din Legea insolvenţei.
Această încheiere a fost comunicată recurentei din prezenta cauză la data de 18 ianuarie 2011, după cum rezultă din dovada comunicării şi a fost notificată oficial de lichidatorul judiciar desemnat de instanţa comercială la data de 20 ianuarie 2011.
În concluzie, la data de 11 ianuarie 2011 când s-a declarat şi motivat recursul nu rezultă că se ridicase dreptul de administrare numitului O.I.I., intimata D.G.F.P. Braşov nefăcând dovada contrară acestei situaţii, respectiv nedepunând încheierea din 12 octombrie 2010 pe care şi-a motivat excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal, aşa cum avea obligaţia potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respingea această excepţie ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul recursului se constată următoarele:
Prima şi ultima critică formulată de recurentă care priveşte neanalizarea aprofundată a privatizării SC T.U. SA Braşov, din care s-a constituit ca societate de sine stătătoare recurenta, în urma divizării , ceea ce ar fi condus la aplicarea pretins greşită a prevederilor art. 314 din Legea nr. 442/2004, este nefondată.
Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat întocmai asupra cererilor cu care a fost învestită de recurenta reclamantă, prin acţiunea precizată la termenul de judecată din 13 septembrie 2010 respectând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Privatizarea SC T.U. SA Braşov nu a constituit obiect al cercetării judecătoreşti cu care a fost învestită instanţa de fond, aceasta din urmă făcând în motivarea sentinţei atacate, trimiteri la fapte şi împrejurări care au incidenţă în soluţionarea corectă a cauzei.
De altfel, chiar din modul de formulate a acestui motiv de recurs rezultă că recurenta a înţeles să critice felul motivării hotărârii, fără a invoca în mod concret vreo cauză de nelegalitate.
Nici critica ce vizează pretinsa confuzie a instanţei în privinţa înlesnirilor reglementate prin art. 314 din Legea nr. 442/2004 şi respectiv O.G. nr. 53/2003, care au fost greşit aplicate, faţă de cele ce au temeiul în Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat şi O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, nu este fondată.
Aşa cum deja s-a arătat, instanţa de fond a analizat cererile recurentei – reclamante prin prisma dispoziţiilor legale pe care acestea au fost întemeiate.
Astfel, deşi iniţial recurenta – reclamantă a invocat art. 18 din Legea nr. 137/2002 drept temei legal al cererii de a fi obligate A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Braşov la restructurarea volumului obligaţilor bugetare restante ale societăţii şi emiterea în consecinţă a actelor adiţionale la Ordinele Comune din 10 septembrie 2003 al A.V.A.S. şi M.M.S.S.F. din 23 aprilie 2003 al A.V.A.S. şi C.N.A.S. şi din 28 octombrie 2003 al A.V.A.S. şi Ministerului Finanţelor Publice şi eşalonarea obligaţiilor restante(capătul II de cerere din acţiunea introductivă înregistrată la Curtea de Apel Braşov la 3 mai 2005 – Dosarul nr. 190/2005), ulterior recurenta – reclamantă şi-a precizat cererile şi temeiul legal solicitând să se constate stingerea, ope legis a creanţelor bugetare corespunzătoare obligaţiilor restante la 31 octombrie 2004 şi accesoriilor aferente, indicând ca temei legal numai dispoziţiile art. 314 din Legea nr. 442/2004 şi O.G. nr. 53/2003.
În raport de această precizare şi de probatoriile administrate în cauză, prima instanţă a reţinut corect că recurenta - reclamantă s-a înfiinţat în 1999, ca efect al divizării SC T.U. Braşov, iar în 2002 statul şi-a vândut pachetul majoritar de acţiuni prin A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) către SC O. SA, recurenta – reclamantă beneficiind de facilităţile din dosarul de prezentare, conform art. 6 pct. 1 şi art. 18 pct. 1 din Legea nr. 137/2002, acordate prin Ordinele comune prezentate anterior, în legătură cu care s-a invocat excepţia de nelegalitate , respinsă prin hotărâre irevocabilă.
Prin acţiunea precizată, recurenta – reclamantă tinde la ştergerea tuturor datoriilor existente la data de 1 noiembrie 2004 când a intrat în vigoare Legea nr. 442/2004, motivând că ar fi trebuit să beneficieze de aceleaşi înlesniri acordate la privatizarea SC T.U. Braşov , conform art. 314 din Legea nr. 442/2004 potrivit căruia „societăţile comerciale provenite din divizarea înainte de privatizarea unei societăţi cu capital majoritar de stat beneficiază de aceleaşi înlesniri la plata obligaţiilor bugetare ca şi societatea din care s-au divizat”
Or, SC T.U. Braşov din care s-a desprins recurenta – reclamantă nu a fost privatizată, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 314 din Legea nr. 442/2004.
În acest sens s-au depus la dosar hotărârea din 23 februarie 2007 a A.G.E.A. a SC T.U. prin care s-a aprobat dizolvarea şi lichidarea voluntară a societăţii, conform art. 33 din Legea nr. 137/2002 şi a Normelor metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 577/2002, contractul de vânzare – cumpărare al „Platformei Industriale T.” încheiat în baza acestei hotărâri cu SC F.I. SRL Bucureşti şi Decizia Comisiei Europene nr. C41/2007 pronunţată la 2 aprilie 2008 prin care s-a constatat că vânzarea T. prin intermediul A.V.A.S. la 6 iulie 2007 nu constituie ajutor de stat.
Prima instanţă a concluzionat corect că recurentei – reclamante nu-i puteau fi aplicate dispoziţiile Legii nr. 442/2004, care nu exista la data vânzării acţiunilor deţinute de Stat, prin intermediul autorităţii de privatizare – 2002 şi nici la data emiterii Ordinelor comune prin care recurenta a beneficiat de înlesniri de plată, în baza Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, mai ales că recurenta nici nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 314 din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) întrucât SC T.U. SA nu a fost privatizată, ci s-a dizolvat şi a intrat în procedura lichidării voluntare.
Nefondată este şi critica prin care se susţine că prima instanţă ar fi confundat solicitarea reclamantei de constatare a caducităţii ordinelor comune şi a actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina recurentei (procesele verbale, decizii de impunere şi rapoarte fiscale) cu cererea de anulare a acestora, or instanţa a explicat cu claritate că nu a fost investită cu o cerere de anulare, că acestea nu au fost atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, nu au fost revocate de autoritatea emitentă, nu au fost anulate de vreo instanţă, neexistând nici un act normativ care să fi exprimat voinţa implicită a legiuitorului de anulare, astfel că ele continuă să-şi producă efectele , în fapt fiind deja executate, întrucât recurenta nu a respectat graficele de plată şi a fost decăzută din dreptul de a beneficia de înlesnirile acordate prin cele trei ordine comune.
Nu se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., cum eronat susţine recurenta, întrucât intimata A.V.A.S. a răspuns la interogatoriu iar pe de altă parte lipsa răspunsului la interogatoriu poate fi considerată de instanţă ca o mărturisire sau un început de dovadă în folosul părţii potrivnice numai dacă nu sunt alte probe care să dovedească împrejurările invocate de cel care a propus interogatoriul, or în speţă interogatoriul propus de recurentă vizează în principal modalitatea privatizării SC T.U. SA, iar în legătură cu acest aspect există suficiente înscrisuri depuse la dosar pentru lămurirea instanţei de judecată.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Constatând că s-a aplicat corect legea la soluţionarea cauzei, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă şi nici un alt motiv de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului recursului.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.U. SA prin lichidator judiciar SC C.S.P.R.L. împotriva sentinţei nr. 205/F din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 944/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 830/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
