ICCJ. Decizia nr. 111/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 111/2013
Dosar nr. 1556/44/2011
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Galaţi a solicitat suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 14 noiembrie 2011 emisă de M.D.R.T., privitoare la obligaţiile de plată ale reclamantei stabilite urmare controlului efectuat cu privire la activitatea financiară a acesteia până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ promovata împotriva acestor măsuri.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 62 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Galaţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare, având ca obiect suspendare executare act administrativ, în sensul că a fost suspendată executarea Notei de constatare nr. 84506 din 14 noiembrie 2011 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului până la soluţionarea în fond a contestaţiei reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
În cauza de faţă, a reţinut instanţa de primă jurisdicţie că reclamanta s-a referit şi a susţinut cazul bine justificat, dovedind că a atacat actul administrativ, respectiv Nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 14 noiembrie 2011 emisă de M.D.R.T. privitoare la obligaţiile de plată, susţinând şi motivând nelegalitatea măsurilor dispuse.
Instanţa a constatat că nu trebuie să analizeze motivele de nelegalitate, ci doar să constate că ele au fost invocate şi că ele ar putea conduce la desfiinţarea actului atacat.
În privinţa pagubei iminente a reţinut instanţa că este evident că diminuarea fondurilor acesteia poate constitui un motiv serios pentru blocarea financiară a activităţii reclamantei şi rezultă neputinţa acesteia de a-şi mai realiza obiectivele de investiţii în beneficiul locuitorilor judeţului Galaţi. O asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare în planul obiectivelor sale sociale.
1. Recursul declarat de M.D.R.T.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că instanţa de fond interpretând greşit actul dedus judecăţii a efectuat o aplicare greşită a legii în sensul că în mod greşit a dispus suspendarea executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 14 noiembrie 2011 emisă de M.D.R.T., pe considerentul că s-ar îndeplini în cauză condiţiile de admisibilitate ale cererii, respectiv cea a cazului bine justificat şi cea a pagubei iminente.
A arătat recurentul că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ atacat, iar instanţa de fond, deşi avea posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, nu a făcut această cercetare, considerând că este suficient ca motivele invocate să ducă la desfiinţarea actului.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente a arătat recurentul că această condiţie a fost considerată ca îndeplinită, deşi nu s-au produs dovezi şi nu s-a început nici executarea silită asupra beneficiarului.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte a reţinut că în cauza dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut că sunt dovedite aspecte ale cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică.
Înalta Curte a constatat că prin Nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 14 noiembrie 2011 a fost stabilită o corecţie financiară de 25%, reprezentând 43.289,99 lei din valoarea contractului de prestări servicii proiectare din 14 aprilie 2008, motivat de faptul că în invitaţia de participare, pe care a publicat-o în S.E.A.P. din 24 martie 2008 pentru atribuirea contractului, nu au fost menţionate criteriile minime de calificare, existând doar menţiunea potrivit căreia aceste criterii se regăsesc în fişa de date a achiziţiei, care se poate obţine contracost de la sediul reclamantei.
Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de faţă, Înalta Curte reţine că dispoziţiile din art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd că neregula este socotită orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/ sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii competente în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenită.
Cercetând în aparenţă indiciile de nelegalitate ale actelor contestate, Înalta Curte a reţinut că acestea se circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Înalta Curte a constatat că şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită în cauză, având în vedere situaţia economică actuală a societăţii, care poate pune în pericol societatea.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.D.R.T. împotriva sentinţei nr. 62 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5637/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 284/2013. Contencios. Suspendare provizorie a... → |
|---|
