ICCJ. Decizia nr. 1189/2013. Contencios. Anulare proces verbal de contravenţie. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1189/2013
Dosar nr. 4911/1/2012
Şedinţa publică de la 21 februarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 61/2010-A/C din 15 iunie 2010 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibil apelul comercial declarat de apelantul B.P.L., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, împotriva deciziei nr. 243 din 25 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3209/111/2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 243/CA/-R din 25 martie 2010 Curtea de Apel Oradea, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B.P.L. împotriva deciziei nr. 1583/R/CA din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, astfel că decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.P.L..
Recursul a fost înregistrat pe rolul secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin încheierea nr. 202 din 19 ianuarie 2011 a scos cauza de pe rolul acestei secţii şi a înaintat-o spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Prin decizia nr. 4710 din 13 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de B.P.L., ca inadmisibil.
A reţinut instanţa de recurs că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate în soluţionarea unei căi de atac exercitate la rândul său împotriva unei hotărâri irevocabile.
Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul B.P.L. nu s-a conformat condiţiei specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
În concluzie, a constatat Înalta Curte că decizia civilă nr. 61/2010-A/C din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat fiind inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, B.P.L., invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ.
Prin decizia nr. 3234 din 26 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de B.P.L. împotriva deciziei nr. 4710 din 13 octombrie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Analizând conţinutul cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
A reţinut Curtea că din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condiţiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanţa de recurs, casând sentinţa instanţei de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanţă.
În speţa de faţă, prin decizia nr. 4710 din 13 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând recursul declarat de reclamantul B.P.L., împotriva deciziei nr. 61/2010-A/C din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, l-a respins ca inadmisibil, menţinând dispoziţiile acesteia ca fiind temeinice şi legale.
A concluzionat Curtea că în această situaţie, este evident că instanţa de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în faţa primei instanţe, dacă s-a stabilit corect situaţia de fapt şi dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispoziţiile legale incidente cauzei.
Cu privire la decizia nr. 3234 din 26 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare B.P.L., întemeiată pe dispoziţiile art. . 317 coroborat cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Contestaţia în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. şi art. 318 din acelaşi Cod, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, şi nu în contestaţia în anulare.
Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, faţă de părţile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 pct. (1) din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 317 alin. (2) din C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menţionat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanţa de recurs l-a respins. Or, se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existenţa vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile legale precizate.
Nu pot fi reţinute argumentele contestatorului nici în ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
În sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., greşeala materială trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situaţia ar fi fost alta.
De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fiind săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
Calea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanţa de recurs s-a pronunţat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
De principiu, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a menţiona, in terminis, un anumit aspect sau o afirmaţie a recurentei nu deschide calea contestaţiei în anulare speciale, în condiţiile art. 318 teza II din C. proc. civ.
Astfel fiind, criticile invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispoziţiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestaţia în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.P.L. împotriva deciziei nr. 3234 din 26 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1400/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1187/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
