ICCJ. Decizia nr. 2354/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2354/2013
Dosar nr. 647/42/2012
Şedinţa publică de la 28 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub numărul de 9276/105/2011, reclamanta D.C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Casa Naţională de Pensii Publice şi cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti, anularea Deciziilor nr. 26 si 27 din 07 mai 2009 şi, pe cale de consecinţă, restabilirea drepturilor salariate avute anterior emiterii acesteia, înscrierea acestora în carnetul de muncă şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsita, de la data emiterii acestora până la restabilirea efectiva a acestor drepturi.
Reclamanta a invocat nelegalitatea art. 1, alin. (1) şi (3) din Ordinul M.M.F.P.S. nr. 605 şi din Ordinul C.N.P.A.S. nr. 482, în raport de actele normativ, în executarea cărora au fost emise, respectiv O.U.G. nr. 35/2009 O.G. nr. 6/2007 şi Legea nr. 672/2002.
În motivarea excepţiei de nelegalitate reclamanta a susţinut că, în executarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002, O.U.G. nr. 35/2009 şi art. 16 din O.G. nr. 6/2007, pârâtul M.M.F.P.S. a emis Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009, prin care a stabilit, în art. 1, alin. (1) că „..auditorii interni din cadrul aparatului propriu al ministerului şi al unităţilor subordonate acestuia beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii in procent de 1% aplicat la salariul de bază”
Ulterior în baza art. 4 din Ordinul M.M.F.P.S. nr. 605 din 29 aprilie 2009, pârâta C.N.P.A.S., instituţie publică aflată sub autoritatea pârâtului M.M.F.P.S. a emis Ordinul nr. 482 din 29 aprilie 2009, prin care a reglementat în acelaşi mod acordarea sporului pentru complexitatea muncii auditorilor interni din aparatul propriu şi din instituţiile aflate în subordonare şi, în executarea celor două ordine, Casa Judeţeană de Pensii Prahova a emis Deciziile nr. 26 şi 27 din 07 mai 2009, prin care a modificat drepturile sale.
A mai precizat reclamanta că, prin actele normative menţionate - Legea nr. 672/2002, O.U.G. nr. 35/2009 şi O.G. nr. 6/2007 - legiuitorul a stabilit un interval de la 1 la 25%, respectiv de la 1 la 10 %, al acestor sporuri fără a evidenţia vreun criteriu obiectiv in funcţie de care urmează să se stabilească concret, pentru fiecare funcţionar public in parte, dreptul salarial cuvenit.
A susţinut reclamanta că, acceptând ideea potrivit căreia O.U.G. nr. 35/2009 ar fi lăsat stabilirea sporului la latitudinea ordonatorului principal de credite, acesta trebuia să justifice în mod obiectiv procentul de 1%, chiar dacă legiuitorul a acordat ordonatorilor principali de credite dreptul de a emite acte administrative în scopul de a determina în concret procentul celor două sporuri.
Tot pe fondul excepţiei de nelegalitate a arătat că prin analiza actelor administrative contestat, Ordinului M.M.F.P.S. nr. 605 şi Ordinului C.N.P.A.S. nr. 482, nu trebuie să se verifice doar daca s-a depăşit 25%, ci modul în care a fost stabilit sporul, in condiţiile în care legea a stabilit o marjă între 1%-25% pentru acordarea acestor sporuri, opţiunea MMFPS pentru valoarea minima echivalând cu un refuz de acordare a acestui drept salarial.
În consecinţă, s-a menţionat că dispoziţiile art. 1, alin. (1) şi (3) din cele două ordine au fost emise cu încălcarea actelor normative, în executarea cărora au fost emise, respectiv art. 18 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, aşa cum a fost modificat prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009 şi art. 16 din O.G. nr. 6/2007.
Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.M.F.P.S nr. 605 din 29 aprilie 2009, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 4, competenţa de soluţionare revine Curţii de Apel Ploieşti şi prin sentinţa nr. 501 pronunţată în data de 29 martie 2012, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a ordinelor emise de MMFPS şi CNPAS în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 647/42/2012.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 august 2012, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi pe fondul excepţiei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 11 septembrie 2012, Curtea a respins excepţiile invocate.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 270 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de nelegalitate a Ordinelor nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. şi nr. 482 din 29 aprilie 2009 emis de C.N.P.A.S., formulată de reclamanta D.C.M., în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Casa Naţională de Pensii Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
S-a constatat nelegalitatea art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 482 din 29 aprilie 2009 al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a fost respinsă ca lipsită de obiect excepţia de nelegalitate a art. 1 alin. (3) din ordinele respective.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora au fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia, republicată şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
S-a avut in vedere hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea aceleiaşi excepţii, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din cele două ordine au fost emise cu încălcarea actului normativ în executarea căruia au fost emise, respectiv art. 18 din legea nr. 672 /2002 privind auditul public intern, aşa cum a fost modificat prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009, întrucât, deşi ordonatorii de credite au dreptul de a emite acte administrative în scopul de a determina în concret procentul în cazul sporului pentru complexitatea muncii desfăşurată de auditorii interni, aceştia au obligaţia de a motiva deciziile şi de a asigura o proporţionalitate intre scopul vizat de legiuitor şi măsura adoptată.
A reţinut instanţa că, in ordinele contestate nu sunt individualizate criteriile care au condus la stabilirea cuantumului de 1%, astfel că se constată că acest spor a fost acordat formal, cu exces de putere, ceea ce echivalează cu refuzul nejustificat de acordare a acestui spor.
Concluzionând, s-a constatat că dispoziţiile art. 1, alin. 1 din cele două ordine au fost emise cu încălcarea actelor normative în executarea cărora au fost emise, respectiv art. 18 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, aşa cum a fost modificat prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009 şi art. 16 din O.G. nr. 6/2007.
In ceea ce priveşte nelegalitatea art. 1 alin. (3) din ordinele respective Curtea a reţinut că prin Decizia civilă nr. 3619 din 22 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 5914/2/2009, s-a dispus anularea art. 1 pct. 3 al Ordinului CNPAS nr. 482 din 29 aprilie 2009, care prevedea diminuarea sporului de condiţii vătămătoare de la 10% la 1%, ulterior fiind emis Ordinul nr. 1020/2011 al Preşedintelui CNPP prin care s-a anulat art. 1 pct. 3 al Ordinului CNPAS nr. 482 din 29 aprilie 2009, excepţia de nelegalitate invocată fiind lipsită de obiect, articolul respectiv fiind anulat anterior introducerii acţiunii, fiind dispuse şi măsurile necesare pentru achitarea drepturilor restante cuvenite pentru perioada 15 aprilie 2009-01 mai 2012.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta D.C.M. şi pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi de Casa Naţională de Pensii Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat în esență următoarele:
Recurenta - reclamantă D.C.M. a criticat sentinţa atacată arătând că pentru perioada anterioară datei de 1 iunie 2012 nu s-a făcut nicio comunicare privind constituirea obligaţiei de plată, sporul pentru condiţii vătămătoare fiind singurul care a fost repus in plată începând cu data menţionată.
Recurenta - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Prahova a susţinut prin motivele de recurs că in cauza dedusă judecăţii se invocă excepţia de nelegalitate a unor acte administrative unilaterale cu caracter normativ, respectiv Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 605 din 29 aprilie 2009 şi Ordinul Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 482 din 29 aprilie 2009, care potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt exceptate a fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, astfel că excepţia este inadmisibilă.
Recurentul - pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) a criticat soluţia atacată apreciind că actele atacate au fost emise in conformitate cu dispoziţiile legilor speciale care reglementează acordarea acestor drepturi, respectiv, O.U.G. nr. 35/2009, O.G. nr. 6/2007, Legea nr. 672/2002 şi Legea nr. 24/2000.
S-a arătat că stabilirea sporurilor s-a realizat in limitele legale, chiar dacă la limita minimă, faţă de necesitatea abordării unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare, instanţa de judecată neputându-se substitui organului administrativ in ceea ce priveşte aprecierea cu privire la cuantumul concret al sporului.
Recurenta - pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice critică sentinţa atacată sub aspectul greşitei admiteri a excepţiei de nelegalitate a Ordinelor 605 din 29 aprilie 2009 şi 482 din 29 aprilie 2009.
În motivarea cererii de recurs se arată că actele administrative a căror nelegalitate este invocată nu încalcă dispoziţiile legale privind tehnica legislativă şi nu au produs niciun fel de încălcare a normelor tehnice de elaborare a actelor normative, fiind emise in conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 672/2002, O.G. nr. 6/2007, O.U.G. nr. 35/2009 şi Legii nr. 24/2000.
S-a invocat şi împrejurarea că instituţia se află sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care este ordonator principal de credite şi care cuantifică sporurile pentru complexitatea muncii şi cel pentru condiţii vătămătoare la 1%.
Procedura în fața instanței de recurs.
Recurentul - pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă D.C.M.
Recurenta - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Prahova a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă D.C.M.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a le respinge pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare.
Analizând cererea de recurs formulată de recurenta - intimată - reclamantă D.C.M., Înalta Curte constată tardivitatea acesteia reţinând că Sentinţa nr. 270 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată acesteia la data de 14 septembrie 2012, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 72 din dosarul Curţii de Apel).
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Cum recursul a fost depus prin poştă la instanţa la data de 21 septembrie 2012, astfel cum reiese de pe ştampila oficiului poştal, aplicată pe plic ( fila 18 dosar recurs), rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul recurentei - intimate - reclamante D.C.M., ca tardiv formulat.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Prahova privind inadmisibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter normativ, cum sunt Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ordinul nr. 482 din 29 aprilie 2009 al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, excepţie invocată in faţa instanţei de fond şi respinsă în practicaua Sentinţei civile nr. 270 din 11 septembrie 2012, Înalta Curte constată că deşi legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data emiterii ordinelor) face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepţia de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepţiei pentru aceste acte.
Conform principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, modificarea având rolul de a include în sfera actelor şi pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.
În plus, principiul coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate atât pentru actele individuale cât şi pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu îşi piardă funcţia pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înţeles să pună la îndemâna justiţiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepţie pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit părţilor şi în privinţa actelor normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci şi mult ulterior acestui moment.
În acelaşi sens, al admisibilităţii excepţiei de nelegalitate al actului administrativ unilateral cu caracter normativ, s-a hotărât şi prin soluţia de principiu adoptată in Plenul judecătorilor Secţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 29 septembrie 2008.
Întrucât criticile din recursurile formulate de pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi de Casa Naţională de Pensii Publice, pe fond, vizează acelaşi aspect, şi anume greşita admitere a excepţiei de nelegalitate, in condiţiile in care ambele acte atacate au fost emise in conformitate cu dispoziţiile legilor speciale care reglementează acordarea acestor drepturi, respectiv, O.U.G. nr. 35/2009, O.G. nr. 6/2007, Legea nr. 672/2002 şi Legea nr. 24/2000, acestea vor fi analizate împreună de către instanţa de recurs.
Astfel, obiectul cauzei îl constituie excepţia de nelegalitate invocată in temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, având ca obiect art. 1 alin. (1) şi alin. (3) din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi art. 1 alin. (1) şi alin. (3) din Ordinul nr. 482 din 29 aprilie 2009 al Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale în raport de actele normative, în executarea cărora au fost emise, respectiv art. 18 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, aşa cum a fost modificat prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009 şi art. 16 din O.G. nr. 6/2007.
Astfel, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, aşa cum a fost modificat prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul cheltuielilor de personal „ auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcţii în cadrul sistemului de salarizare a funcţionarilor publici; totodată auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar”.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 6/2007, sporul pentru condiţii vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
În executarea acestor dispoziţii legale au fost emise Ordinele 605 din 29 aprilie 2009 al M.M.F.P.S şi respectiv, Ordinul nr. 482 din 29 aprilie 2009 al C.N.P.A.S prin care s-a acordat auditorilor interni un spor pentru complexitatea muncii in procent de 1% din salariul de bază şi de 1% aplicat la salariul de bată pentru condiţii vătămătoare de muncă, în acest sens Casa Judeţeană de Pensii Prahova emiţând Deciziile nr. 26 şi 27 din 07 mai 2009.
În mod judicios Curtea de Apel a considerat că ordonatorul de credite are obligaţia de a motiva deciziile prin care se aduc atingere drepturilor dobândite de funcţionarul public şi de a asigura un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul vizat de legiuitor şi măsura adoptată, simpla referire la actele normative ce prevăd măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, neconstituind o motivare.
În acest sens, se constată că, din analiza ordinelor atacate nu rezultă care au fost în concret criteriile care au stat la baza stabilirii unui cuantum comun de 1% pentru toate instituţiile aflate in subordinea emitenţilor, in condiţiile in care legea prevede o marjă largă intre 1% şi 25% tocmai pe criteriul complexităţii cauzelor, a volumului de muncă, a specificului fiecărei instituţii, a atribuţiilor şi activităţilor efective desfăşurate de auditorul intern.
Astfel, prin stabilirea unui coeficient minim, in procent de 1%, se poate considera că acesta a fost acordat formal, eludându-se scopului instituirii lui, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de acordare a unui atare spor.
Emitentul şi-a exercitat atribuţiile cu exces de putere, fiind încălcate dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002.
Nu poate fi reţinută susţinerea Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi a Casei Naţională de Pensii Publice, in sensul că acordarea limitei minime este datorată necesităţii abordării unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare, întrucât acest spor are ca obiect complexitatea muncii, nereprezentând un stimulent salarial, care se acordă in limitele prevederilor bugetare.
De asemenea, se reţine că instanţa fondului nu a apreciat asupra cuantumului concret a sporului, substituindu-se emitenţilor actelor, ci a reţinut nemotivarea acestuia, lipsa criteriilor bine determinate, neimpunând aplicarea limitei maxime, cum in mod greşit s-a arătat in recursul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice).
Tot in acelaşi sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal care s-a pronunţat prin Deciziile nr. 3327/2010, 597/2012.
În considerarea celor mai sus arătate, Înalta Curte reţine aşadar că nu sunt fondate criticile recurenţilor, soluţia primei instanţe fiind întemeiată şi pertinent argumentată.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenţii - pârâţi Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale(în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi Casa Naţională de Pensii Publice, ca nefondate şi recursul declarat de recurenta - reclamantă D.C.M., ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de D.C.M. împotriva Sentinţei nr. 270 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursurile declarate de Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi de Casa Naţională de Pensii Publice împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2372/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
