ICCJ. Decizia nr. 246/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 246/2013
Dosar nr. 1071/46/2011
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 septembrie 2011, reclamanta V.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâta să fie obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferentă Dispoziţiei nr. 1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Drăgăşani, str. Tudor Vladimirescu, jud. Vâlcea.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul notificat a fost preluat de stat în mod eronat de la soţul său, prin Decretul de expropriere nr. 364/1966, deşi era proprietatea părinţilor acesteia. Dosarul depus în baza Legii 10/2001 a fost soluţionat de Primăria Drăgăşani prin emiterea Dispoziţiei nr. 1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a returnat entităţii notificate de două ori dosarul la data de 11 ianuarie 2010 şi 16 iunie 2010 invocând neconcordanţa între titularul dreptului de proprietate şi persoana căreia i-a fost expropriat imobilul.
Ca atare, Primăria a revocat Dispoziţia nr. 1065/2009 şi a emis Dispoziţia nr. 1154/2010, conform precizărilor A.N.R.P, pe numele soţului reclamantei, Vărzaru Ion, această din urmă dispoziţie fiind anulată de instanţă, care a constatat că adevăraţii proprietari ai imobilului au fost părinţii reclamantei, statuând că Dispoziţia nr. 1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri este legală.
În acest context, dosarul de despăgubire a fost reînregistrat la A.N.R.P. sub nr. 045 din 02 februarie 2011, însă Comisia Centrală a refuzat până în prezent să-l soluţioneze.
În opinia reclamantei, pârâta a încălcat atât normele prevăzute în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că se impune obligarea acesteia, prin intermediul instanţei judecătoreşti, la aplicarea dispoziţiilor legale în materie.
Pârâta C.C.S.D. a depus întâmpinare la data de 25 octombrie 2011, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că în privinţa dosarului de despăgubire ce face obiectul litigiului a fost parcursă prima etapă a procedurii administrative din cele trei prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, în sensul că s-a verificat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură şi s-a constatat că sunt întrunite condiţiile legale.
Întrucât dosarul face parte din cele transmise Secretariatului Comisiei după intrarea în vigoare a OUG 81/2007, va fi supus etapei evaluării respectând ordinea de înregistrare a dosarelor.
2. Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 442 din 4 noiembrie 2011 a respins ca prematură acţiunea formulată de reclamanta V.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că fondul prezentei cauze îl reprezintă obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia de stabilire a despăgubirilor, în raport cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Aşa cum rezultă din adresa nr. RG/47128/10726/L10 emisă de A.N.R.P., prima instanţă a reţinut că la data de 26 august 2011, etapa evaluării nu era parcursă, autoritatea pârâtă arătând că a fost finalizată dosar prima etapă a procedurii administrative, respectiv, analizarea dosarului sub aspectul verificării legalității cererii de restituire în natură, urmând să fie desemnat un evaluator, potrivit ordinii de înregistrare a dosarelor.
Prima instanță a apreciat că pârâta a procedat în mod corect parcurgând prima etapă din procedură, întrucât în litigiul finalizat prin sentinţa civilă nr. 863 din 05 noiembrie 2010 (filele 9-11), instanța a analizat dispoziţia nr. 1065/2009 doar sub aspectul persoanelor de la care s-a preluat imobilul, nu şi cu privire la tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta.
În egală măsură, a reținut că în continuarea procedurii, dosarul trebuia transmis către un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare care va conţine cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, etapă pe care pârâta nu a parcurs-o, invocând respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, criteriu impus de Decizia nr. 2815/2008 a CCSD.
Prin urmare, prima instanță a apreciat că nu poate analiza pertinenţa acestui motiv invocat de pârâtă, câtă vreme reclamanta nu a învestit instanţa cu o cerere vizând refuzul nejustificat de desemnare a unui evaluator, deşi în plângerea prealabilă adresată pârâtei a solicitat acest lucru.
Având ca reper dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare prima instanță a apreciat că cererea privind emiterea deciziei privind titlul de despăgubire este prematură, câtă vreme nu a fost parcursă etapa evaluării, chiar dacă dosarul trebuia soluţionat într-un termen rezonabil, soluţionarea nu poate avea loc cu omiterea unei etape obligatorii în procedura administrativă.
2. recursul reclamantei
împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta V.E., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond în loc să constate culpa intimatei - pârâte în tergiversarea soluţionării dosarului de despăgubire, sancţionează reclamanta prin admiterea excepţiei prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată.
În opinia recurentei, soluția de respingere a acțiunii ca prematură pe motiv că nu a fost parcursă etapa evaluării este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care operaţiunile premergătoare emiterii deciziei sunt în atribuţia Comisiei Centrale să le efectueze.
Faţă de atitudinea autorităţii pârâte, care, deşi recunoaşte pretenţiile, în sensul că va înainta dosarul de despăgubire la un evaluator autorizat, dar numai cu respectarea ordinii de întregistrare a dosarelor, recurenta-reclamantă apreciază că trebuia reţinut în cauză refuzul nejustificat al acesteia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca prematur introdusă.
Recurenta menţionează că în situaţii similare, instanţele naţionale au soluţionat favorabil cererile altor persoane, invocând în acest sens jurisprudenţa Curții de Apel Pitești.
Pe de altă parte, prin neemiterea titlului de despăgubire, a precizat recurenta, este privată în mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate, garanţie impusă de art. 44 din Constituţia României dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
3. Apărările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat că instanţa de fond în mod legal şi temeinic a admis excepţia prematurităţii acţiunii, întrucât etapa evaluării imobilului notificat este condiţionată de completarea dosarului cu informaţiile solicitate, precum şi de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815/1008 a Comisiei Centrale.
Totodată, a arătat că în vederea conformării la obligaţiile stabilite de CEDO prin hotărârea - pilot pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României a fost adoptată O.U.G. nr. 4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII, „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
În contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada menţionată, prelungită până la data de 15 mai 2012 prin Legea nr. 117/2012, de aprobare a O.U.G. nr. 4/2012, Comisia Centrală nu poate acţiona în afara cadrului legal în vigoare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Recurenta - reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri aferentă Dispoziţiei nr. 1065/2009 emisă de Primăria Drăgăşani, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Drăgăşani, str. Tudor Vladimirescu, jud. Vâlcea, în temeiul Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Soluţia pronunţată de curtea de apel, de respingere ca prematură a acţiunii înregistrate la data de 11 septembrie 2011, la aproape doi de ani de la emiterea dispoziţiei cu propunerea de acordare a despăgubirilor şi mai cu seamă considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei, reflectă interpretarea greşită a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi ale Legii nr. 554/2004.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Obiectul cererii de chemare în judecată vizează, pe de-o parte, valorificarea unui drept, respectiv dreptul la emiterea titlului de despăgubire, conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, devenit actual prin emiterea Dispoziţiei nr. 1065/2009, prin care i-a fost recunoscută reclamantei calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii şi prin înregistrarea Dosarului sub nr. 0405/CC din 02 februarie 2011 la Secretariatul Comisiei Centrale, iar pe de altă parte, tinde la obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligaţii legale, anume a celor prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii şi la data pronunţării hotărârii recurate, astfel că instanţa de fond avea obligaţia de a se pronunţa asupra fondului cauzei, asupra, temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Capitolul V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”, prevăd obligativitatea parcurgerii mai multor etape, respectiv etapa transmiterii, a analizării şi evaluării, însă neparcurgerea etapei de evaluare nu poate determina caracterul prematur al cererii privind emiterea titlului de despăgubire.
În acest sens, Înalta Curte reţine, contrar celor afirmate de prima instanţă, că nu i se poate impune reclamantei-recurente să deducă judecăţii, în mod separat, refuzul efectuării fiecăreia dintre etapele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acestea nefiind altceva decât operaţiuni administrative prealabile emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
A considera cererea recurentei-reclamante ca prematur formulată și a o respinge, ca atare, ar însemna să se nesocotească, printr-un formalism excesiv, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și să fie impiedicate persoanele îndreptățite să-și redobândească imobilele ce li s-au preluat abuziv.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că, respingând ca prematură acţiunea formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de V.E. împotriva sentinţei nr. 442 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 2372/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 269/2013. Contencios → |
|---|
