ICCJ. Decizia nr. 2369/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2369/2013
Dosar nr. 11281/2/2009
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 11281/2/2009, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pe pârâţii A.D.S. şi SC B.I. SRL solicitând să se constate nulitatea clauzei prevăzute la cap.5 pct. 5.alin. (2) din contractul de concesiune din 10 iunie 2009 încheiat cu pârâta A.D.S., obligarea pârâtei A.D.S. la restituirea sumei de 85.981,56 lei către reclamantă, reprezentând redevenţă pentru perioada 27 august 2008-27 august 2009, ca fiind nedatorată şi obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale şi morale provocate de acestea.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a participat la A.D.S. Bucureşti la o licitaţie având ca scop concesionarea suprafeţei de 762,62 ha teren cu destinaţie agricolă de pe raza comunei Trivale Moşteni Judeţul Teleorman, fiind declarată câştigătoare, încheindu-se procesul-verbal de adjudecare din 27 august 2008.
Potrivit caietului de sarcini şi a procesului-verbal de adjudecare, în termen de 10 zile lucrătoare trebuia încheiat contractul de concesionare, însă prin adresa din 1 septembrie 2008 pârâta A..D.S. a comunicat că în urma contestaţiei depuse de SC B.I. SRL s-a emis Decizia nr. 2 din 1 septembrie 2008, prin care s-a admis această contestaţie şi, prin urmare, nu mai există câştigător.
A menţionat reclamanta că împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, iar prin Sentinţa civilă nr. 3301 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, a fost admisă acţiunea şi anulată Decizia nr. 2din 01 septembrie 2008.
După mai multe luni de tergiversări din partea pârâtei A.D.S., la data de 10 iunie 2009 se încheie contractul de concesiune, punerea în posesie făcându-se prin procesul-verbal din data de 25 iunie 2009.
Totodată, a mai arătat reclamanta că a depus în contul A.D.S. ca şi garanţie suma de 99.173 lei din care pârâta a încasat nelegal suma de 85.961,56 lei cu titlu de redevenţă aferentă anului 2008-2009, deşi contractul de concesiune a fost încheiat în luna iunie 2009, astfel încât încasarea acestei sume în conformitate cu pct. 5. alin. (2) din contractul de concesiune este nelegală şi neîntemeiată deoarece contractul nu a fost încheiat în termen de 10 zile de la încheierea procesului-verbal de adjudecare definitivă.
A susţinut reclamanta că pârâta şi-a permis să modifice contractul de concesiune fără acordul celeilalte părţi şi fără a se încheia un act adiţional în acest sens, în conformitate cu pct. 10. alin. (1) şi 12. alin. (7) din contract, reclamanta depunând o cerere la data de 4 august 2009 pentru a se rectifica pe cale amiabilă prevederea de la pct. 5.2 din contractul de concesiune, la care nu s-a primit nici un răspuns, însă a fost emisă factură prin care s-a reţinut redevenţa de la data procesului verbal de adjudecare.
În ceea ce priveşte despăgubirile, reclamanta a arătat că a suferit un prejudiciu întrucât nu a folosit acest teren, banii se aflau în contul A.D.S., riscând chiar să-i piardă dacă Decizia nr. 2/01 septembrie 2008 ar fi rămas valabilă, pârâta încasând deja suma de 85.981,56 lei, cu titlu de redevenţă, pentru o perioadă când contractul de concesiune nu s-a încheiat din culpa pârâtei.
A mai arătat reclamanta că în urma acestui fapt soţia administratorului a suferit o puternică depresie fiind internată pe perioada cât a durat litigiul.
Ulterior, la data de 17 mai 2010 reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat compensarea sumei de 85.981,56 lei, reprezentând plată nedatorată şi oprită de reclamantă cu titlu de redevenţă pentru perioada 27 august 2008-27 august 2009 cu redevenţa pentru perioada 25 iunie 2009-25 iunie 2010.
La data de 10 mai 2011 reclamanta a renunţat la judecată în ceea ce priveşte pe pârâta SC B.I. SRL, instanţa de fond luând act de această cerere, în temeiul art. 246 C. proc. civ.
Prin întâmpinare pârâta A.D.S. a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, însă în şedinţa publică din data de 8 iunie 2010 aceasta a renunţat la susţinerea excepţiei invocate.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că procesul-verbal de punere în posesie a fost semnat de către reclamantă fără nici un fel de obiecţiuni, clauzele contractuale exprese din contractul de concesiune din 10 iunie 2009 fiind semnat şi însuşit de reclamantă în totalitate.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 3948 din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL în contradictoriu cu pârâta A.D.S., a anulat clauza prevăzută la Cap. 5, pct. 5. alin. (2) din Contractul de concesiune din 10 iunie 2009 încheiat între reclamantă şi A.D.S., a obligat pârâta la restituirea sumei de 85.981,56 lei către reclamantă, reprezentând redevenţa pentru perioada 27 august 2008-27 august 2009 şi a dispus compensarea acestei sume cu redevenţa pentru perioada 25 iunie 2009-15 aprilie 2011. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 395.141,75 lei către reclamantă cu titlu de daune materiale, s-a respins capătul de cerere privind daunele morale ca neîntemeiat şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5308 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut instanţa de fond că potrivit Cap.5 din Contractul de concesiune încheiat intre părţi, pct. 5.alin. (1) data intrării în vigoare a acestui contract este data încheierii lui, adică 10 iunie 2009, iar potrivit pct. 5 alin. (2), redevenţa se datorează de la data încheierii procesului-verbal de adjudecare, respectiv pentru perioada cuprinsă între 27 august 2008-27 august 2009, redevenţa se calculează la cotaţia tonei de grâu şi valoarea monedei euro din data semnării procesului-verbal de adjudecare.
Chiar dacă concesionarea terenurilor s-a făcut în urma unei licitaţii publice cu strigare, iar procesul-verbal de adjudecare din 27 august 2008 a fost anulat prin Decizia nr. 2 din 1 septembrie 2008, emisă de A.D.S. Bucureşti, la rândul său anulată prin Sentinţa civilă nr. 3301 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, s-a apreciat de către instanţa de fond că izvorul obligaţional dintre părţi îl reprezintă contractul de concesiune şi nu procesul-verbal de adjudecare.
Totodată, în opinia primei instanţe contractul de concesiune este actul juridic care dă naştere raportului juridic dintre părţi şi stabileşte şi conţinutul acestui raport, acesta fiind în vigoare la data încheierii, respectiv 10 iunie 2009, aşa cum se arată expres la pct. 5 alin. (1) din contract, şi nu de la data finalizării licitaţiei, urmare a încheierii acestuia procedându-se la predarea-primirea terenurilor ce fac obiectul concesiunii, la data de 25 iunie 2009.
Prin urmare, s-a apreciat că nu există nicio dispoziţie legală sau contractuală care să îndrituiască autoritatea pârâtă să perceapă redevenţă pe perioada cuprinsă între data adjudecării şi data încheierii contractului de concesiune, pârâta neindicând un asemenea temei.
A mai reţinut instanţa fondului că împrejurarea că rezultatul licitaţiei a fost contestat nu era un motiv să nu se încheie contractul, însă emiterea Deciziei nr. 2 din 1 septembrie 2008 înlăuntrul termenului de 10 zile a fost un motiv de neîncheiere a contractului, însăşi pârâta comunicând reclamantei prin adresa din 14 noiembrie 2008 că prin admiterea contestaţiei nu mai există câştigător.
Or, pe durata soluţionării litigiului raportul juridic legat de concesionarea terenurilor nu s-a derulat între părţi, concesionarul neavând folosinţa obiectului concesiunii nu datorează nici redevenţă, neexistând nici o dispoziţie legală sau prevăzută în caietul de sarcini prin care să se prevadă că în ipoteza în care se contestă rezultatul licitaţiei, adjudecatarul datorează redevenţa pe toată perioada soluţionării contestaţiei, independent de încheierea contractului de concesiune şi predarea folosinţei terenurilor.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât întârzierea încheierii contractului nu-i este imputabilă reclamantei, care nu a avut nici o culpă, după cum rezultă de altfel şi din considerentele Sentinţei civile nr. 3301 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, culpa revenind pârâtei care a emis un act administrativ ce a fost constatat ca fiind nelegal de către instanţa de contencios administrativ.
De asemenea, a reţinut prima instanţă că în cazul contractelor de concesiune în special şi a contractelor administrative în general părţile nu se află pe poziţie de egalitate, autoritatea publică parte contractantă aflându-se într-o postură superioară.
În cadrul contractelor administrative principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public, atât în faza încheierii acestora cât şi în cazul litigiilor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, or, din acest punct de vedere, contractele de concesiune, ca şi contracte administrative se apropie foarte mult de contractele de adeziune.
Astfel, a concluzionat judecătorul fondului că nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei că procesul-verbal de punere în posesie a fost semnat de către reclamantă fără nici un fel de obiecţiuni, iar contractul de concesiune din 10 iunie 2009 a fost semnat şi însuşit de reclamantă în totalitate, fiind obligatorii pentru părţile contractante, potrivit art. 969 C. civ., aceasta fiind de acord cu plata redevenţei şi a perioadei pentru care aceasta este calculată, a penalităţilor aferente precum şi a modului cum acestea sunt calculate.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că părţile au două creanţe certe, lichide şi exigibile, una faţă de cealaltă, motiv pentru care a dispus compensarea acestei sume cu redevenţa pentru perioada 25 iunie 2009-15 aprilie 2011, urmând ca eventuale diferenţe de sume să fie reglate între părţi potrivit reglementărilor contractuale.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind despăgubirile, a reţinut instanţa de fond existenţa culpei pârâtei în neîncheierea contractului de concesiune la data prevăzută în actul de adjudecare, ceea ce a condus la lipsa folosinţei terenurilor de către reclamantă şi la neîncasarea subvenţiei prevăzută de H.G. nr. 1121/2009, pe perioada 27 august 2008-10 iunie 2009.
Astfel, în urma raportului de expertiză efectuat în cauză, avându-se în vedere prevederile contractuale exprese din Cap. 4, care stabilesc determinarea redevenţei numai în raport de cotaţia grâului, pe de o parte, iar pe de altă parte, că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi cultivat şi alte cereale şi plante tehnice în afara grâului, instanţa de fond a avut în vedere ce de-a doua varianta din Raportul de expertiză, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 395.141,75 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând beneficiul nerealizat.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, instanţa de fond l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, întrucât reclamanta, societate comercială, nu putea suferi un prejudiciu moral ci doar unul material.
Totodată, Curtea de Apel, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, reprezentând contravaloarea onorariilor de expert, avocat şi taxe judiciare de timbru, potrivit dovezilor de la dosarul cauzei.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs a arătat, în esență, că autoritatea a procedat încadrarea redevenţei prin respectarea prevederilor procesului verbal de adjudecare şi a contractului de concesiune care reprezintă legea părţilor, care in art. 5 alin. (2). din contractul de concesiune nr. 2/2009 a prevăzut că redevenţa se datorează de la data încheierii procesului verbal de adjudecare
A considerat recurenta - pârâtă că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat faptul că reclamanta datora redevenţă de la data semnării contractului de concesiune şi nu de la data semnării procesului verbal de adjudecare aşa cum se prevede foarte clar la art. 5.alin. (2). din contractul de concesiune semnat fără obiecţiuni de concesionar, reclamanta din prezentul litigiu, fiind încasată suma de 85.961,56 lei din suma de 99.173 lei depusă în contul A.D.S. cu titlu de garanţie.
A mai considerat că în mod greşit instanţa de fond a obligat la plata de daune materiale către reclamantă, apreciind că sunt acţiuni culpabile ale pârâtei care îndreptăţesc reclamanta la asemenea daune, pe considerentul că reclamanta ar fi putut încasa subvenţii de la stat pentru perioada 27 august 2008 - 27 august 2009, sume care nu reprezintă o certitudine.
A mai arătat recurenta că dreptul reclamantei la eventuale subvenţii, s-a născut la data încheierii contractului de concesiune din 10 iunie 2009, contract care s-a încheiat în baza unei hotărâri judecătoreşti, astfel că nu se poate vorbi de existenţa acestui drept în patrimoniul reclamantei, anterior încheierii contractului de concesiune.
S-a mai arătat prin motivele de recurs că prin Legea nr. 329/2009 s-a dispus reorganizarea A.D.S., fiind schimbat regimul de finanţare, respectiv din instituţie finanţată integral din venituri proprii în instituţie finanţată integral de la bugetul de stat.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi urm., art. 304 C. proc. civ., art. 20 din Legea 554/2004.
Procedura în fața instanței de recurs
Intimata – reclamantă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Considerentele Și soluția instanței de recurs.
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
În fapt, intimata reclamantă SC F. SRL a participat la o licitaţie organizată de A.D.S. Bucureşti ce a avut ca scop concesionarea suprafeţei de 762,62 ha teren cu destinaţie agricolă de pe raza comunei Trivale Moşteni – Teleorman, fiind declarată câştigătoare, încheindu-se procesul-verbal de adjudecare din 27 august 2008.
Deşi potrivit caietului de sarcini şi a procesului-verbal de adjudecare, în termen de 10 zile lucrătoare trebuia încheiat contractul de concesionare, pârâta prin Decizia nr. 2 din 1 septembrie 2008, a admis contestaţia depusă de SC B.I. SRL, comunicându-i reclamantei că nu mai există câştigător.
Prin Sentinţa civilă nr. 3301 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, a fost şi anulată Decizia nr. 2 din 1 septembrie 2008.
Ca urmare a acestei sentinţe, la data de 10 iunie 2009 se procedează la încheierea contractului de concesiune cu reclamanta, iar la data 25 iunie 2009 aceasta este pusă în posesie cu terenul concesionat.
Pârâta a încasat suma de 85.961,56 lei cu titlu de redevenţă aferentă anului 2008-2009.
În ceea ce priveşte critica formulată de către recurenta – pârâtă cu privire la momentul de la care este datorată redevenţa, Înalta Curte constată că intre părţi s-a derulat o procedură de licitaţie având drept obiect concesionarea unei suprafeţe agricole, iar modelul cadru de contract a fost anexat caietului de sarcini.
În contractul nr. 2/10 iunie 2009, in conformitate cu Cap. 5 art. 5. alin. (2), redevenţa se datora de la data încheierii procesului verbal de adjudecare, in speţă fiind data de 27 august 2008, calculată la cotaţia tonei de grâu şi valoarea monedei euro la acel moment.
Însă, prin procesul verbal de adjudecare din 27 august 2008 se prevede că încheierea contractului de concesiune se va face in termen de 10 zile lucrătoare de la data adjudecării, in conformitate cu prevederile caietului de sarcini al concesiunii.
Constată Înalta Curte că, in mod judicios instanţa de fond a constatat nelegalitatea clauzei prevăzută la Cap. 5, pct. 5 alin. (2) din Contractul de concesiune din 10 iunie 2009 încheiat între reclamantă şi A.D.S., întrucât izvorul raportului juridic îl reprezintă contractul de concesiune, încheiat la data de 10 iunie 2009 şi nu procesul-verbal de adjudecare.
Totodată, se reţine că încheierea contractului de concesiune la data de 10 iunie 2009 şi nu in termenul de 10 zile prevăzut in procesul verbal se datorează culpei autorităţii publice, culpă constatată prin Sentinţa civilă nr. 3301 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, prin care a fost admisă acţiunea şi anulată Decizia nr. 2/1 septembrie 2008.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei – pârâte in sensul că reclamanta a fost de acord cu plata redevenţei si cu perioada pentru care aceasta este calculată, a penalităţilor aferente precum şi a modului în care acestea sunt calculate, prin semnarea contractului, întrucât in cadrul contractelor administrative principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public, intre cele două părţi neexistând poziţie de egalitate, astfel că reclamanta nu a avut posibilitatea de a negocia clauza deşi a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Or, se constată că pe durata cât intimata – reclamantă a fost lipsită de folosinţa terenului, din culpa recurentei – pârâte, nu a existat un raport juridic intre părţi, chiar recurenta comunicând prin adresa din 14 noiembrie 2008 că prin admiterea contestaţiei nu mai există câştigător, astfel că nu putea fi stabilită nici plata redevenţei in sarcina reclamantei.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind greşita acordare a daunelor materiale, subvenţia de la stat având un caracter eventual, Înalta Curte constată, că prin neîncheierea contractului, reclamanta a fost lipsită de posibilitatea obţinerii cuantumului oferit de stat sub forma de schemă de plată unică pe suprafaţa totală, conform H.G. nr. 1121/2009 indiferent de nivelul preconizat al pierderilor sau al profitului, având in vedere prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 conform cărora schema de plată unică pe suprafaţă constă în acordarea unei sume uniforme pe hectar, plătibilă o dată pe an, decuplată total de producţie.
De asemenea, apreciază ca neîntemeiată susţinerea potrivit căreia dreptul la plata subvenţiei s-a născut doar ulterior încheierii contractului de concesiune, in condiţiile reţinerii culpei pârâtei in neîncheierea acestuia la termen.
În ceea ce priveşte împrejurarea că prin Legea nr. 329/2009 s-a dispus reorganizarea Agenţiei Domeniilor Statului, fiind schimbat regimul de finanţare, respectiv din instituţie finanţată integral din venituri proprii în instituţie finanţată integral de la bugetul de stat, Înalta Curte respinge motivul de recurs, acesta neavând relevanţă in ceea ce priveşte răspunderea autorităţii.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa va dispune obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală Și temeinică Și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.D.S. împotriva Sentinţei nr. 3948 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă A.D.S. la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă SC F. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2360/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2401/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
