ICCJ. Decizia nr. 2401/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2401/2013
Dosar nr. 897/42/2010
Ședința publică din 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta RA R. SA Buzău a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P. – D.G.A.C.I.D.E., M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P.B., M.F.P. – A.F.P. Buzău şi M.F.P. – A.N.A.F., anularea Deciziei nr. 79 din 1 martie 2010 şi revocarea/anularea procesului verbal de control financiar din 27 noiembrie 2009, emis de către A.N.A.F. – D.G.F.P. Buzău.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că, în speţă, nu au fost respectate dispoziţiile prevăzute de O.U.G nr. 128/2006, aprobată prin Legea nr. 90/2010, M.F.P. - prin agenţiile şi direcţiile din subordine nu a executat de bunăvoie hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile fiind nevoită a proceda, în repetate rânduri, la formularea de obiecţiuni şi plângeri prealabile la procesele verbale de control care, pe lângă faptul că menţineau active debite din titluri executorii scutite la plată, continuau pe mai departe să calculeze la sumele scutite la plată majorări şi penalităţi de întârziere.
Reclamanta a considerat că la soluţionarea plângerii prealabile Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dat o interpretare eronată actelor normative ce reglementează scutirea la plată, calcularea majorărilor de întârziere, a penalităţilor de întârziere, a fondului de risc şi a accesoriilor la constituirea fondului de risc.
Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. a Municipiului Buzău a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că nu este emitentul actului administrativ atacat, invocând şi Ordinul nr. 266 din 19 februarie 2007 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, potrivit căruia RA R. SA Buzău este administrată fiscal de A.C.M. din cadrul D.G.F.P. Buzău.
Pârâta D.G.F.P. Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, invocând O.G. nr. 38/1997, aprobată prin Legea nr. 205/1997.
Prin Sentinţa nr. 76 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Buzău şi, în consecinţă a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis acţiunea formulată de reclamantă formulată în contradictoriu cu celelalte pârâte, a anulat, în parte, Decizia nr. 79/1 martie 2010 emisă de A.N.A.F.- D.G.S.C. şi procesul-verbal de control financiar încheiat la data de 27 noiembrie 2009 întocmit de D.G.F.P. Buzău, în sensul că le menţine pentru suma de 35.878,53 lei, majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a ratelor de capital, şi pentru suma de 28.898,20 lei, majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a comisionului la fondul de risc, obligând pârâtele la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Buzău, prima instanţă a avut în vedere faptul că atât raportul de inspecţie fiscală, cât şi Decizia nr. 79/2010 au fost emise de către D.G.F.P. Buzău, respectiv A.N.A.F, iar potrivit Ordinului M.F.P. nr. 266/2007 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii la administraţiile finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, reclamanta RA R. SA Buzău este administrată fiscal de A.C.M. din cadrul D.G.F.P. Buzău.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin acordul de împrumut subsidiar şi de garanţie încheiat la 3 octombrie 1997 între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al României - împrumutat, contestatoarea RA R. SA Buzău, în calitate de subîmprumutat şi Consiliul Local al Municipiului Buzău - în calitate de autoritate locală coordonatoare a activităţii Regiei şi garant al acesteia, s-a convenit ca B.E.R.D. să acorde un împrumut Ministerului Finanţelor. Din acest împrumut, suma de 15.356 milioane dolari SUA a fost subîmprumutată contestatoarei pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului „Dezvoltarea utilităţilor municipale - sisteme de încălzire în municipiul Buzău - Judeţul Buzău”, Regiei revenindu-i obligaţia de a rambursa la M.E.F. suma aferentă împrumutului subsidiar în termen de 15 ani, incluzând o perioadă de graţie de 5 ani, începând cu anul 2002 până în anul 2011. Plăţile trebuiau efectuate în luna mai, respectiv noiembrie, iar fiecare rată în cuantum de 767.800 dolari SUA cuprindea rata de capital, dobânda şi comisionul de angajament, conform art. V, secţiunea 5.01 şi 5.02, precum şi obligaţia de a constitui şi de a plăti un fond de risc în cotă de 1% din întregul împrumut B.E.R.D., conform secţiunii 5 februarie.
În perioada 23 noiembrie 2009-27 noiembrie 2009, inspectori din cadrul A.N.A.F. – D.G.F.P. Buzău au verificat modul de respectare a prevederilor A.I.S.G. in perioada 16 iunie 2009-27 noiembrie 2009 şi au încheiat procesul verbal de control financiar din 27 noiembrie 2009, prin care au constatat că la data de 27 noiembrie 2009 RA R. SA Buzău nu a achitat obligaţia de plată reprezentând rată de capital, dobândă, comision de angajament, ce totalizează 9.810.125,83 de lei, la care s-au calculat penalităţi de întârziere în sumă de 671.449,33 lei şi majorări de întârziere în cuantum de 14.979.302,75 lei. S-a mai constatat că aceeaşi regie nu a constituit fondul de risc, potrivit acordului, ce însumează 1.396.368,53 lei la care se adaugă majorări de întârziere de 2.019.351,35 de lei şi penalităţi de întârziere de 112.240,88 de lei.
Procesul-verbal de control financiar a fost contestat de RA R. SA Buzău, iar prin Decizia nr. 79 din 1 martie 2010 A.N.A.F. – D.G.S.C. a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru majorări de întârziere în suma totala de 1.770.347,27 lei, compusa din 1.528. 759,87 lei majorări de întârziere aferente ratei de capital, dobânda si comision de angajament si din 241.587,4 lei majorări de întârziere aferente fondului de risc, reţinându-se că Regia nu a îndeplinit obligaţia de rambursare a împrumutului subsidiar, nici pe cea de constituire şi plată a fondului de risc, astfel că în mod corect au fost stabilite obligaţiile accesorii în sarcina contestatoarei.
În speţă, principalele apărări ale regiei reclamante, în ceea ce priveşte nelegalitatea actelor administrativ-fiscale, vizează aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare.
Prima instanţă a reţinut astfel că Regia beneficiază de scutirile prevăzute de O.U.G. nr. 128/2006, atât în ceea ce priveşte obligaţiile principale, cât şi accesoriile reprezentate de majorări şi/sau penalităţi de întârziere, pentru o atare scutire nefiind necesară autorizarea de către Comisia Europeană, nici de către Consiliul Concurenţei, cum rezultă din Adresa nr. 3096 din 16 iulie 2007 emisă de Consiliul Concurenţei şi din considerentele Deciziei nr. 282 din 3 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Întrucât contestatoarea beneficiază de scutirile la plată a obligaţiilor principale şi accesoriilor lor, conform O.U.G. nr. 128/2006, rata de capital datorată în perioada 16 iunie 2009-27 noiembrie 2009 totalizează 1.356.796,38 de lei, la care se adaugă majorări de întârziere ce sunt datorate de RA R. SA Buzău, conform art. VIII, secţiunea 8 cu pct. 1 din A.I.S.G., ce totalizează 35.878,53 de lei, conform concluziilor din expertiza contabilă si anexelor 2 si 4 la raport, iar fondul de risc neconstituit aferent aceleiaşi perioade are un cuantum de 143.709,26 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 28.898,20 lei, accesorii datorate potrivit aceleiaşi clauze contractuale.
Referitor la majorările de întârziere pentru neplata la scadenta a ratei de capital, prima instanţă a reţinut numai majorările aferente ratei scadente in perioada supusa verificării, respectiv ratei de 2.337.796,38 lei, plătita parţial la datele de 23 noiembrie 2009 si 25 noiembrie 2009, iar nu cuantumul total al accesoriilor stabilit de experta la 2.030.380,47 lei la finalul perioadei – 27 noiembrie 2009, pentru plata cu întârziere nu numai a acestei rate, ci a 6 din cele 8 rate datorate, astfel după cum reiese din anexa nr. 4 la raportul de expertiza. De altfel, în raportul de inspecţie fiscala şi decizia contestate se retine un cuantum de 1.528.759,87 lei, cu acest titlu.
Prin urmare, în mod greşit, organele fiscale au stabilit datorii accesorii în sarcina reclamantei conform procesului-verbal din 27 noiembrie 2009, fără a avea în vedere că RA R. SA Buzău beneficiază de scutiri la plată conform O.U.G. nr. 128/2006.
Obligaţiile datorate de Regie, aferente perioadei verificate si pentru care a fost formulată contestaţie la organul fiscal sunt cele stabilite de expertul contabil, la care se adaugă majorări de întârziere. Reclamanta însă nu datorează şi majorări de întârziere şi penalităţi, întrucât potrivit art. 801 din A.I.S.G., pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor de plată şi a obligaţiei constituirii fondurilor de risc si de garanţie, Regia va achita în plus fată de cele prevăzute la art. 5 şi 7, o penalitate pe fiecare zi de întârziere egală cu cea percepută pentru neplata obligaţiilor către bugetul de stat, conform legislaţiei în vigoare, ceea ce nu înseamnă că se datorează atât penalităţi de întârziere, cât şi majorările prevăzute de art. 119 C. proc. fisc.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut, având în vedere şi concluziile expertizei, că la stabilirea obligaţiilor principale, reprezentate de rata de capital şi fondul de risc, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 128/2006, potrivit cărora RA R. SA Buzău beneficiază de scutirea la plată a acestor obligaţii şi a accesoriilor aferente, precum şi sub aspectul calculului atât de penalităţi de întârziere, cât şi de majorări, deşi un atare cumul este nelegal, fiind aplicabilă clauza contractuală prevăzută de secţiunea 8 pct. 1 din A.I.S.G., Regia datorând doar majorările de întârziere prevăzute de art. 119 din O.G. 92/2003 privind C. proc. fisc. , în cuantumul sus indicat.
Împotriva Sentinței nr. 76 din data de 3 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel PloieȘti, Secția comercială Și de contencios administrativ, a declarat recurs în termen legal D.G.F.P., în nume propriu Și în numele pârâtului M.F.P., precum Și A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac Și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în tot ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta RA Mun.R. SA Buzău Și a menținerii ca legală a sentinței recurate în ceea ce priveȘte menținerea actelor administrative atacate pentru suma de 35.878,53 lei majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a ratelor de capital Și pentru suma de 28.898,29 lei majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a comisionului la fondul de risc.
D.G.F.P. a județului Buzău a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod eronat instanța de fond a reținut că procesul verbal de control financiar din data de 27 noiembrie 2009 emis de D.G.F.P a județului Buzău precum Și Decizia nr. 79 din data de 1 martie 2010 emisă de A.N.A.F. sunt afectate de nelegalitate, întrucât dispozițiile art. 1 Și 2 din O.U.G. nr. 128/2006 se raportează la procedura instituită de O.U.G. nr. 117/2006 aprobată cu modificări Și completări prin Legea nr. 137/2007, procedură ce nu a fost îndeplinită în cauză.
Prin urmare, în mod corect organul de soluționare al contestației nu a putut lua act de efectele scutirii la plată pretinsă de contestatoare, în absența îndeplinirii procedurii instituite în vederea acordării ajutorului de stat, Și în mod întemeiat echipa de control a dispus regiei să achite obligațiile restante Și fond de risc comunicate de M.F.P. Și nevirate de regie până la data controlului Și au stabilit în sarcina reclamantei majorări de întârziere totale de 1.770.347,27 lei, calculate pentru perioada 1 iunie 2009 – 27 noiembrie 2009.
D.G.F.P. a județului Buzău a precizat că prevederile art. 1 alin. (2) Și (3) din O.U.G. nr. 128/2006 fac referire la ”obligațiile fiscale principale” la fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală – adică rate de capital, dobânzi, comisioane Și alte costuri aferente împrumutului extern Și că pe cale de consecință sumele pe care regia trebuia să le constituie conform secțiunii 5 pct. 2 din A.I.S.G. nu reprezintă obligații fiscale principale la fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală Și nu fac obiectul prevederilor O.U.G. nr. 128/2006.
S-a mai susținut că în mod greȘit instanța de fond a dat eficiență raportului de expertiză contabile Și a reținut concluziile expertului contabil, deoarece în litigiu nu sunt aplicabile prevederile Ordinului M.F.P. nr. 820/2005 în condițiile în care ordonanța de ratificare a acordului de împrumut prevede clar marja de 1% peste rata variabilă a dobânzii, care reprezintă fondul de risc.
În fine, D.G.F.P. a județului Buzău a apreciat că în mod greȘit prima instanță a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o atare sancțiune procesuală.
Recurenta A.N.A.F. a precizat, prin cererea de recurs, că problema care a fost supusă dezlegării instanței a fost aceea a legalității calculării unor accesorii în situația în care societatea reclamantă a susținut că beneficiază de scutire la plată, în condițiile în care până la data emiterii deciziei de soluționare a contestației administrative nu i-au fost acordate scutirile la plată.
A.N.A.F. a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată, în parte, cu aplicarea greȘită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), reclamanta având la data de 27 noiembrie 2009 următoarele obligații de plată în ceea ce priveȘte fondul de risc: 1.396.368,53 lei fond de risc, 2.019.351, 35 lei majorări de întârziere Și 112.240,88 lei penalități de întârziere.
A considerat recurenta pârâtă A.N.A.F. în speță sunt aplicabile prevederile art. 5 Secțiunea 5 pct. 2, art. 8 Secțiunea 8 pct. 1 Și alin. a) Și art. 8 Secțiunea 8.pct. 3 din A.I.S.G. din 3 octombrie 1997, precum Și dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România Și Banca Europeană pentru Reconstrucție Și Dezvoltare coroborate cu prescripțiile art. 5 din O.G. nr. 21/2008 privind modificarea Și completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru precizarea destinației sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari în conturile aferente împrumuturilor.
A.N.A.F. a mai relevat că dreptul comun în materia calcului accesoriilor aferente obligațiilor fiscale la care se face trimitere în art. 8 din A.I.S.G. îl reprezintă O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. (art. 119) Și că din interpretarea actelor normative mai sus menționate rezultă că RA R. SA Buzău, potrivit prevederilor A.I.S.G., trebuia să asigure din surse proprii Și să ramburseze la M.F.P., serviciul datoriei externe, la datele scadente, precum Și un fond de risc în cotă de 1% pentru întregul împrumut B.E.R.D., Și că reclamanta datorează după această dată, pentru obligațiile de natură financiară neachitate la buget în termenul de scadență, majorări de întârziere în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale.
S-a arătat, în consecință, că în mod legal organul de control financiar a stabilit în sarcina reclamantei, prin procesul verbal de control financiar încheiat în data de 27 noiembrie 2009, majorări de întârziere în sumă de 1.770.347,27 lei (1.528.759,87 lei majorări de întârziere ”aferente rata de capital, dobânda Și comision de angajament” Și 241.587,40 lei majorări de întârziere aferente fond de risc), nefiind întemeiate susținerile reclamantei în sensul că prin procesul verbal de control ar fi fost calculate atât ”penalități de întârziere cât Și majorări de întârziere”. În realitate, a precizat recurenta, prin procesul verbal de control sunt stabilite doar majorări de întârziere, penalitățile de întârziere înscrise în acesta reprezentând obligație fiscală neachitată la data întocmirii proceselor verbale de control Și calculate până la data de 31 decembrie 2005 Și stabilită prin actele de control încheiate anterior.
În ceea ce priveȘte invocarea de către reclamantă a scutirilor la plată de care se consideră îndreptățită să beneficieze A.N.A.F. a relevat că dispozițiile art. 1 Și 2 din O.U.G. nr. 128/2006 se raportează la procedura instituită prin O.U.G. nr. 117/2006 aprobată cu modificări Și completări prin Legea nr. 137/2007, scutirea obligațiilor bugetare invocată de societate materializându-se cu parcurgerea acestei proceduri.
În procesul verbal de control financiar încheiat la data de 27 noiembrie 2009 se menționează că M.F.P. – D.G.T.D.P. informează RA R. SA Buzău că debitul pentru perioada 2002 -2005, în sumă de 8.423.329 lei, precum Și majorările de întârziere aferente, vor fi anulate după rezolvarea problemei ajutorului de stat, potrivit recomandărilor Comisiei Europene, conform prevederilor O.U.G. nr. 128/2006. Or, întrucât până la data emiterii deciziei A.N.A.F de soluționare a contestației administrative procedura nu a fost finalizată, în sensul că măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute de O.U.G. nr. 128/2006 nu au fost notificate în conformitate cu legislația în vigoare de către ministerul, instituția publică sau autoritatea publică în subordinea căreia îȘi desfăȘoară activitatea RA R. SA Buzău iar intimata reclamantă nu a făcut dovada finalizării acestei proceduri, în mod corect organul de soluționare al contestației nu a putut să ia act de efectele scutirii la plată pretinsă de societate, în absența îndeplinirii procedurii instituite în vederea acordării ajutorului de stat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata R.A. Mun. R. SA Buzău a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu consecința menținerii ca legală Și temeinică a Sentinței civile nr. 76 din data de 3 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel PloieȘti, secția comercială Și de contencios administrativ Și fiscal.
Intimata a susținut, în esență, față de motivele de fapt Și de drept invocate cât Și în baza Sentinței civile nr. 382/7 noiembrie 2007 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 282 din 3 aprilie 2008, că fiind vorba de sume scutite la plată în baza unui act normativ pentru care a existat asumarea răspunderii juridice a statului înainte de 1 ianuarie 2007 sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 37 alin. (3) Și (4) din O.U.G. nr. 117/2006 coroborat cu dispozițiile art. 1 Și art. 2 alin. (2) din O.U. nr. 128/2006.
Prin încheierea de Ședință din data de 22 noiembrie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de intimata RA Mun. R. SA Buzău de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare: 1. Dacă dispozițiile comunitare în domeniul ajutorului de stat prevăzute de art. 108 alin. (4) coroborat cu art. 106 alin. (2) din T.F.U.E., trebuie interpretate în sensul că măsurile de natura ajutorului de stat acordate RA Mun. R. SA Buzău de către Guvernul României în baza O.U.G. nr. 128/2006 sub forma compensației pentru serviciul public înlătură obligativitatea notificării în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. 2005/842/CE/2012. Dacă nu mai subzistă obligativitatea notificării, se poate considera acordată măsura de natura ajutorului de stat sub forma compensației pentru serviciul public de la data adoptării actului normativ (O.U.G. nr. 128/2006) în conformitate cu dispozițiile art. 106 alin. (2) din T.F.U.E coroborat cu art. 108 alin. (4) din T.F.U.E. Și a Deciziei nr. 2005/842/CE, reținându-se următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 267 alin. (1) Și (3) din T.F.U.E., "(1) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii; (2) În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune. (3) In cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea".
Se constată, pe de altă parte, că prin art. 1 din Legea nr. 340/2009 s-a formulat, în baza prevederilor art. 35 parag. 2 din Tratatul privind U.E., precum şi în temeiul Declaraţiei nr. 10 privind art. K.7 din Tratatul privind U.E., anexată la Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind U.E., a tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a anumitor acte conexe, o declaraţie în sensul că "România declară că acceptă competenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în conformitate cu prevederile art. 35 parag. 3 lit. b) din Tratatul privind U.E. România îşi rezervă dreptul de a prevedea dispoziţii în dreptul intern pentru ca, în cazul în care se invocă o chestiune privind validitatea sau interpretarea unui act prevăzut la art. 35 parag. 1 din Tratatul privind U.E. într-o cauză pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti naţionale a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, instanţa judecătorească să fie obligată să înainteze Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză".
S-a prevăzut apoi, prin art. 2 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 340/2009, că „(1) Instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia din actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesara pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecată poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie".
În cadrul procedurii preliminare, rolul Curţii este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunţa cu privire la validitatea acestuia, şi nu de a aplica acest drept la situaţia de fapt care face obiectul acţiunii principale, rol ce revine instanţei naţionale. Altfel spus, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să se pronunţe cu privire la problemele de fapt ivite în cadrul litigiului principal şi nici să soluţioneze eventualele divergenţe de opinii în interpretarea sau aplicarea normelor de drept național.
Or, instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În materie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, acestor instanțe revenindu-le obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.
Față de toate cele mai sus arătate, s-a concluzionat, în litigiu, că nu se impune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate de RA Mun. R. SA Buzău, fiind evident că prin maniera de formulare a solicitării reclamanta tinde să obțină, de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, o opinie cu privire la soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, cu modul de dezlegare a fondului pricinii. Prin urmare, s-a statuat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, o statuare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, nefiind necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.
Recursurile declarate de A.N.A.F. Și de D.G.F.P. a județului Buzău, în nume propriu Și pentru M.F.P., împotriva Sentinței nr. 76 din data de 3 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel PloieȘti, secția comercială Și de contencios administrativ Și fiscal, sunt fondate Și vor fi admise, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei Și a menținerii celorlalte dispoziții din sentința recurată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Decizia nr. 79 din data de 1 martie 2010 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de RA Mun. R. SA Buzău împotriva procesului – verbal de control financiar încheiat la data de 27 noiembrie 2009 Și înregistrat la D.G.F.P. a județului Buzău din data de 3 decembrie 2009 prin care, urmare verificării modului de respectare a prevederilor A.Î.S.G. încheiat la data de 3 octombrie 1997 între M.E.F. Și regia autonomă menționată, pentru perioada 16 iunie 2009 - 27 noiembrie 2009, s-a constatat că la data de 27 noiembrie 2009 RA R. SA Buzău avea, în ceea ce priveȘte obligația externă (de rambursare a împrumutului subsidiar) următoarele obligații neachitate față de M.F.P., anume suma de 9.810.125,83 lei rată de capital, dobânda Și comisionul de angajament, suma de 14.979.302,75 lei majorări de întârziere Și suma de 671.449,33 lei penalități de întârziere, Și, în ceea ce priveȘte, constituirea Și plata fondului de risc, următoarele obligații de plată anume suma de 1.396.368,53 lei fond de risc, suma de 2.019.351,35 lei majorări de întârziere Și suma de 112.240, 88 lei penalități de întârziere.
Organul de soluționare a contestațiilor a reținut că chestiunea de dezlegat în litigiu se referă la legalitatea calculării de accesorii asupra unor obligații principale despre care regia reclamantă susține că beneficiază de scutire la plată, scutire care însă nu i-a fost acordată până la data emiterii deciziei de soluționare a căii administrative de atac, Și a concluzionat că în condițiile în care procedura de acordare a scutirii la plată prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 128/2006 nu a fost finalizată, în mod legal organul de control a dispus regiei să achite obligațiile reprezentând rate restante Și fond de risc comunicate de M.E.F. Și nevirate de regie până la data controlului Și au stabilit în sarcina RA Mun. R. SA Buzău majorări de întârziere în sumă totală de 1.770.347,27 lei (1.528.759,87 lei majorări de întârziere aferente rată de capital, dobândă Și comision de angajament Și 241.587,40 lei majorări de întârziere aferente fond de risc), majorări de întârziere calculate pentru perioada 1 iunie 2009 – 27 noiembrie 2009.
Înstanța de fond a anulat parțial actele întocmite – decizia nr. 79 din data de 1 martie 2010 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. Și procesul verbal de control financiar încheiat la data de 27 noiembrie 2009 Și înregistrat la D.G.F.P. a județului Buzău din data de 3 decembrie 2009 – apreciind, pe de o parte, că la stabilirea obligațiilor principale, reprezentate de rata de capital Și fondul de risc, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 128/2006, potrivit cărora RA R. SA Buzău beneficiază de scutirea la plată a acestor obligații Și a accesoriilor aferente, Și, pe de altă parte, că este greȘită calcularea atât de penalități de întârziere cât Și de majorări de întârziere, fiind aplicabilă clauza contractuală prevăzută de Secțiunea 8 pct. 1 din A.I.S.G., astfel că reclamanta datorează doar majorările de întârziere prevăzute de art. 119 C. proc. fisc. (anume 35.878,53 lei majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a ratelor de capital Și suma de 28.898,20 lei majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a comisionului la fondul de risc).
Criticile din recursurile declarate de A.N.A.F. Și de D.G.F.P. județului Buzău, în nume propriu şi pentru M.F.P., vizează, pe de o parte, problema aplicabilităţii sau neaplicabilității în litigiu a prevederilor O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 90/2010, Și, pe de altă parte, chestiunea modului de calcul a majorărilor de întârziere datorate de reclamanta RA Mun. R. SA Buzău.
Referitor la prima chestiune, se constată că prin dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 128/21 decembrie 2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, publicată în M. Of. nr. 1042 din 28 decembrie 2006 s-a dispus scutirea de la plată a obligaţiilor fiscale principale conform evidenţei fiscale la data de 31 decembrie 2005 pentru mai mulţi contribuabili, între care şi reclamanta RA. Mun. R. SA Buzău. Au fost scutite de la plată, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 128/2006, sus menționată, şi obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), datorate şi neachitate până la data punerii în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) şi (2).
S-a prevăzut, chiar în cuprinsul art. 2 din O.U.G. nr. 128/2006, că „Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi notificate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în numele tuturor furnizorilor, de către ministerul, instituţia publică sau autoritatea publică în subordinea căreia îşi desfăşoară activitatea contribuabili prevăzuţi în anexă. (2) Măsurile prevăzute la art. 1 alin. (1) Și (3) se aplică de către organele fiscale competente, în termen de 30 de zile de la autorizarea ajutorului de stat, conform legii.”
Reclamantei RA Mun. R. SA Buzău nu îi poate fi recunoscută scutirea la plată în condițiile O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, nefiind finalizate procedurile naționale în materia ajutorului de stat stabilite prin O.U.G. nr. 117/2006.
Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, „ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat”, iar potrivit art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ: „Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact în raporturile dintre Comisia Europeană şi autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, denumite în continuare autorităţi, alţi furnizori de ajutor de stat şi beneficiarii de ajutor de stat, implicaţi în procedurile din domeniul ajutorului de stat”.
Prin urmare, pentru a beneficia de facilităţile prevăzute la art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 128/2006, RA Mun. RA SA Buzău trebuie să parcurgă procedura prevăzută de O.U.G. nr. 117/2006, neexistând nicio justificare legală pentru a concluziona că scutirile au operat deja.
Cât priveȘte cuantumul majorărilor de întârziere calculate pentru perioada 1 iunie 2009 – 27 noiembrie 2009, aferente pe de o parte ratei de capital, dobânzii Și comisionului de angajament Și, pe de altă parte, fondului de risc, se reține că acesta a fost corect stabilit de organul fiscal, prin raportare la prevederile art. 5 Secțiunea 5 pct. 2, art. 8 Secțiunea 8 pct. 1 lit. a) Și Secțiunea 8.pct.3 din A.I.S.G. din data de 3 octombrie 1997, la dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România Și B.E.R.D. coroborat cu art. 5 din O.G. nr. 21/2008 privind modificarea Și completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru precizarea destinației sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari în conturile aferente împrumuturilor, precum Și la prevederile art. 119 Și art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare în perioada controlată.
Se impune a se preciza că, în materia interpretării Și aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 128/2006, Plenul judecătorilor, secției de contencios administrativ Și fiscal, din cadrul Înaltei Curți de Casație Și Justiție a adoptat, la data de 11 iunie 2012, o soluție de unificare a jurisprudenței, în sensul că beneficiul scutirii de plată este condiționat de obținerea autorizării ajutorului de stat în cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.
De asemenea, se impune a se releva că într-un litigiu având aceleaȘi părți Și în care s-a pus aceeaȘi problemă de drept, Înalta Curte a statuat în sensul soluției de principiu mai sus evocată, fiind respinsă în consecință ca neîntemeiată acțiunea reclamantei RA Mun. R. SA Buzău prin care s-a solicitat anularea proceselor verbale de control financiar din 4 iunie 2008 Și din 24 noiembrie 2008 încheiate de D.G.F.P. a județului Buzău Și anularea Deciziei nr. 196 din data de 5 iunie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. (a se vedea, Înalta Curte de Casație Și Justiție, secția de contencios administrativ Și fiscal, Decizia nr. 2931 din data de 12 iunie 2012).
În raport de cele mai sus arătate, având în vedere, pe de o parte, imperativul asigurării unei jurisprudențe unitare la nivelul instanței supreme Și, pe de altă parte, împrejurarea că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea Și aplicarea greȘită a legii (fiind prin urmare incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările Și completările ulterioare, precum Și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) Și (3) C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de A.N.A.F. Și de D.G.F.P. a județului Buzău, în nume propriu Și pentru M.F.P., împotriva Sentinței nr. 76 din data de 3 martie 2011 a Curții de Apel PloieȘti, secția comercială Și de contencios administrativ Și fiscal, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta RA Mun. R. SA Buzău, Și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate care nu au format obiectul căii extraordinare de atac (referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Buzău Și la respingerea acțiunii formulată de reclamantă împotriva A.F.P. Buzău ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi de D.G.F.P. Buzău, în nume propriu şi pentru M.F.P., împotriva Sentinţei nr. 76 din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei RA Mun.R SA Buzău, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 2369/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 2492/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
