ICCJ. Decizia nr. 2360/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2360/2013
Dosar nr. 265/32/2012
Şedinţa publică din la 28 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 265/32/2012 reclamanta SC M. SA a solicitat suspendarea executării măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 22 februarie 2012, decizia de modificare a bazei de impunere, raportul de inspecţie fiscală şi dispoziţia privind măsurile stabilite de organul de inspecţie fiscală. Totodată a solicitat încetarea oricărei forme de executare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a făcut obiectul unei inspecţii fiscale desfăşurată în perioada 1 septembrie 2010 – 16 februarie 2012, rezultatul acesteia fiind materializat în actele fiscale a căror suspendare o solicită.
A apreciat reclamanta că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare atât sub aspect procedural cât şi pe fond făcând trimitere la dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi la Recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei.
În esenţă s-a arătat că există un caz justificat întrucât există o serioasă îndoială asupra legalităţii actelor fiscale contestate.
Cu referire la paguba iminentă s-a arătat că executarea silită imediată ar afecta grav activitatea reclamantei prin imposibilitatea participării la licitaţii.
Reclamanta a completat cererea chemând în judecată şi D.G.A.M.C., completând şi motivele care converg în formarea convingerii că există iminenţa unui prejudiciu viitor şi previzibil cu efecte asupra activităţii reclamantei.
Astfel, s-a arătat că la data de 2 aprilie 2012 a luat la cunoştinţă că deja s-a trecut la executarea silită prin neînregistrarea în mod corespunzător a plăţilor curente efectuate în vederea achitării obligaţiilor lunare.
Prin întâmpinare, D.G.F.P. Neamţ a solicitat respingerea cererii considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
S-a solicitat introducerea în cauză a A.N.A.F. pentru opozabilitate dar şi având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 386/2007 coroborate cu art. 3 alin. (1) şi (3) C. proc. fisc.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 118 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Neamţ şi s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 22 februarie 2012 până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 1 august 2012 s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate in dispozitivul Sentinţei civile nr. 118/2012 in sensul menţionării „in contradictoriu cu D.G.F.P. Neamţ şi D.G.A.M.C.” şi a menţionării „sentinţei” in loc de „deciziei” şi „24 mai” in loc de „18 mai”.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că obiectul cererii îl constituie cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 22 februarie 2012 prin care s-a stabilit ca obligaţie suplimentară de plată, reprezentând impozit, suma de 716.804 lei şi 245.341 lei majorări de întârziere ca o consecinţă a constatării nedeductibilităţii din punct de vedere fiscal a unor cheltuieli, precum şi obligaţia de plată a T.V.A. în cuantum de 844.522 lei şi 244.617 lei majorări.
S-a arătat in considerentele sentinţei atacate că se relevă un caz bine justificat în accepţiunea art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 care să determine suspendarea deciziei de impunere.
Astfel, s-a reţinut că singurul act administrativ fiscal care produce efecte juridice sub aspectul raporturilor de drept fiscal este decizia de impunere, raportul de inspecţie fiscală fiind un act premergător în accepţiunea art. 18 din Legea nr. 554/2004, iar decizia de reverificare şi cea privind măsurile sunt consecinţa deciziei de impunere.
În ceea ce priveşte decizia de impunere s-a apreciat că există indicii de nelegalitate faţă de împrejurarea că reclamanta a depus diligenţe necesare în scopul informării adecvate asupra situaţiei financiare a contribuabilului SC C.I.C.I. SRL, contribuabil care, susţin organele fiscale, era inactiv.
Astfel, s-a reţinut că pe site-ul M.F.P. acesta poate fi vizualizat ca fiind contribuabil activ astfel că, o eventuală neactualizare a datelor nu poate atrage, la o analiză sumară, incidenţa art. 11 alin. (1) Și (2) din Legea nr. 571/2003.
Menţiunile de pe site-ului M.F.P. coroborate cu adresa emisă de Sect. 6 invocate de reclamantă sunt de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actelor de impunere.
Cu referire la obligaţiile stabilite ca urmare a tranzacţiilor efectuate cu SC G.T. SRL Bucureşti, instanţa a reţinut că imposibilitatea organului fiscal de a stabili realitatea şi legalitatea tranzacţiilor ca urmare a nepredării evidenţei contabile către lichidatorul judiciar nu poate atrage, la prima vedere, nedeductibilitatea cheltuielilor, câtă vreme reclamanta deţine documente înregistrate în evidenţa contabilă.
Concluzionând, s-a arătat că aceste împrejurări sunt suficiente în crearea convingerii că există un caz bine justificat aşa cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte celelalte apărări referitoare la facturile emise de SC O.I.L. SRL, SC C. SA şi SC A.D.P. SA Iaşi, instanţa a considerat că analiza acestora presupune verificarea pe fond a consecinţelor depunerii unei declaraţii rectificative astfel că nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cererii de suspendare.
Având în vedere că prin reţinerea sumelor virate cu titlu de taxe, contribuţii lunare curente în contul obligaţiilor stabilite prin actele contestate, este perturbată activitatea societăţii, instanţa de fond a constatat îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu referire la legitimarea procesuală a D.G.F.P. Neamţ, instanţa a reţinut că aceasta are calitate procesuală pasivă câtă vreme raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere au fost emise de aceasta, iar împrejurarea că reclamanta se află în prezent în administrarea fiscală a D.G.A.F. din cadrul A.N.A.F. conferă legitimare procesuală şi acesteia din urmă.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta – pârâtă D.G.F.P. Neamţ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşita a prevederilor H.G. nr. 386/2007 pentru modificarea H.G. nr. 495/2007 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Economiei si Finanţelor si a H.G. nr. 495/2007 privind organizarea si funcţionarea A.N.A.F., art. 3 Și 5, ale art. 33 alin (1) si (3) din C. proc. fisc. republicat, cu modificările ulterioare precum si ale art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata si completata precum şi că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs
Intimata – reclamantă SC M. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a recursului urmare a desfiinţării în totalitate a actului administrativ a cărui suspendare a fost cerută şi admisă prin sentinţa recurată, prin Decizia nr. 357 din 17 august 2012 pronunţată de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., depusă la dosar.
S-a solicitat obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform ordinului de plată depus.
Considerentele Și soluția instanței de recurs:
Sub aspectul situaţiei de fapt se reţine că în perioada 1 septembrie 2010 – 5 ianuarie 2012 (cu o perioadă de suspendare de la 21 octombrie 2010 până la 24 octombrie 2011) s-a desfăşurat inspecţia fiscală de către D.G.F.P. Neamţ la contribuabilul SC M. SA, perioada supusă verificării fiind iulie 2007 – decembrie 2010.
Rezultatul verificărilor s-a materializat în raportul de inspecţie fiscală din 128 din 22 februarie 2012.
În baza acestuia s-au emis decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite suplimentar din 22 februarie 2012 prin care s-a stabilit ca obligaţie suplimentară de plată, reprezentând impozit, suma de 716.804 lei şi 245.341 lei majorări de întârziere.
Prin aceeaşi decizie s-au stabilit şi obligaţia de plată a T.V.A. în cuantum de 844.522 lei şi 244.617 lei majorări.
S-a solicitat instanţei in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea actelor organelor fiscale prin care societatea reclamantă a fost obligată la plata unor obligaţii fiscale suplimentare in sumă totală de 2.051.284 lei.
Singurul act administrativ fiscal care produce efecte juridice sub aspectul raporturilor de drept fiscal este decizia de impunere.
Prin sentinţa recurată s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 22 februarie 2012 până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva deciziei de impunere din 22 februarie 2012 reclamanta a formulat şi contestaţie la D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., solicitând anularea întregii proceduri şi a actelor administrative fiscale încheiate, precum şi suspendarea executării acesteia.
Prin Decizia nr. 357 din data de 17 august 2012 pronunţată de D.G.S.C. din cadrul M.F.P. – A.N.A.F. a fost desfiinţată decizia de impunere din 22 februarie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Neamţ – A.I.F., pentru suma de 2.051.284 lei.
Avându-se în vedere că executarea deciziei de impunere a fost suspendată prin sentinţa atacată până la pronunţarea instanţei de fond, iar actul administrativ a fost desfiinţat, se va reţine că cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi recursul declarat împotriva soluţiei de suspendare, a rămas fără obiect.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reţine că cererea este in acord cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”, respectiv plata sumei indicate, reprezentând onorariul de avocat.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul urmează să fie admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi respingerea ca rămasă fără obiect a acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Neamţ împotriva Sentinţei nr. 118 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect.
Obligă recurenta pârâtă D.G.F.P. Neamţ la plata sumei de 5428 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă SC M. SA
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2359/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2369/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
