ICCJ. Decizia nr. 269/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 269/2013
Dosar nr. 4030/113/2010
Şedinţa de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Brăila la data de 22 iulie 2010, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea hotărârii date prin încheierea nr. 196 din 30 iunie 2010 emisă de către aceasta, prin care s-a respins contestaţia formulată de Primăria Comunei Unirea, judeţul Brăila împotriva Deciziei nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă de Camera de Conturi Brăila.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 08 februarie 2010 - 18 martie 2010, s-a efectuat la Primăria Comunei Unirea auditul financiar asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2009 de către Camera de Conturi Brăila, constatându-se în opinia acesteia, abateri de la legalitate, abateri ce au fost consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 388 din 18 martie 2010, sens în care Camera de Conturi Brăila a emis Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010.
Reclamanta a susţinut că atât procesul-verbal de constatare nr. 388 din 18 martie 2010 întocmit de Camera de Conturi Brăila, Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 a Camerei de Conturi Brăila, cât şi Hotărârea pronunţată de Curtea de Conturi a României dată prin încheierea nr. VI/196 din 30 iunie 2010 sunt netemeinice şi nelegale.
A arătat că unităţile administrativ teritoriale au dreptul la resurse financiare proprii pe care le pot utiliza în exercitarea atribuţiilor în baza şi în limitele prevăzute de lege, dar şi în baza convenţiilor încheiate, care au putere de lege între părţi, pentru constituirea şi folosirea fondurilor destinate securităţii muncii, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi sănătate, sens în care autorităţile publice au dreptul să încheie contracte colective de muncă şi acorduri colective pentru salariaţi şi alte dispoziţii care reglementează raporturile de muncă sau raporturile de serviciu.
Prin urmare, fiind un drept privat dintr-un raport de muncă, drepturile nu pot fi considerate acordate nelegal atâta timp cât au fost prevăzute în Contractul colectiv de muncă, respectiv în Acordul Colectiv de muncă aprobat prin H.C.L. nr. 8 din 29 ianuarie 20009.
În ceea ce priveşte punctul V din Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010, reclamanta a precizat că în conţinutul Contractului colectiv de muncă pentru personalul contractual şi în Acordul colectiv de muncă pentru funcţionarii publici au fost cuprinse clauze privind drepturile salariale, alte drepturi rezultate din relaţiile juridice ale părţilor ce trebuiau respectate şi executate întocmai printre care s-a aflat şi acordarea sporului de fidelitate şi loialitate faţă de instituţia noastră.
Stabilirea măsurilor de recuperare pentru aceste drepturi băneşti, considerate ca fiind acordate necuvenit nu se poate realiza atât timp cât drepturile au fost cuprinse în acte administrative care nu au fost contestate şi care au obţinut aviz de legalitate de la Instituţia Prefectului şi care şi-au produs efectele între părţi.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
2.Hotărârea Tribunalului Brăila
Prin sentinţa civilă nr. 2358/FCA din 13 decembrie 2010, Tribunalul Brăila a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 ianuarie 2011.
3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin sentinţa nr. 7070 din data de 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă în baza prevederilor Legii nr. 94/1992 de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Brăila – s-a constatat că în cursul anului 2009 au fost acordate nelegal drepturi salariale personalului contractual al instituţiei, dispunându-se măsuri de remediere.
Curtea de apel a mai reţinut că prin încheierea nr. VI/196 din 30 iunie 2010 a Curţii de Conturi a României a fost respinsă contestaţia formulată de Primăria Comunei Unirea împotriva Deciziei nr. 15 din 22 aprilie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Brăila, cu privire la punctele V şi VI din această decizie.
Cu privire la cererea de anulare, instanţa de fond a constatat că actele administrative atacate sunt legale, pârâta Curtea de Conturi a României, în mod corect, neluând în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor.
4. Recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială U.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, susţinând nelegalitatea măsurilor adoptate de intimată.
Recurenta a arătat că, fiind un drept privat dintr-un raport de muncă, drepturile nu pot fi considerate acordate nelegal atâta timp cât au fost prevăzute în Contractul colectiv de muncă, respectiv în Acordul Colectiv de muncă aprobat prin H.C.L. nr. 8 din 29 ianuarie 2009.
Executarea Contractului colectiv de muncă si a Acordului colectiv de muncă este obligatoriu pentru părţile contractante.
De asemenea, instanţa de fond a ignorat punctual de vedere al U.A.T. Unirea referitor la combaterea punctului VI din Decizia nr. 15 din 22 aprilie 2010 a Camerei de Conturi Brăila.
Cu privire la acest aspect privind aordarea de tichete cadou, recurenta a menţionat că autorităţile publice locale au obligaţia de a asigura condiţii normale de muncă prin folosirea fondurilor destinate condiţiilor de muncă. În acest sens, au fost încheiate acorduri şi contracte colective de muncă care au putere de lege între părţile contractante, în speţă fiind incidente atât dispoziţiile Legii nr. 188/1999, Legii nr. 53/2003, Legii nr. 477/2004, Legii nr. 7/2004, dar şi conţinutul Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional încheiat pentru perioada 2007-2010.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, constatând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, trimiţând cauza la instanţa competentă a soluţiona fondul acţiunii deduse judecăţii, Tribunalul Brăila, pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Brăila, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile din regulamentul Curţii de conturi nu pot fi aplicate cu prioritate faţă de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4522/2011 a I.C.C.J. prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
Pentru toate aceste motive, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, trimiţând cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Brăila, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială U. împotriva sentinţei civile nr. 7070 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Brăila, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 246/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2704/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
