ICCJ. Decizia nr. 267/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 267/2013
Dosar nr. 1013/59/2011
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC G.A. SRL a chemat în judecată pârâta D.G.F.P. Timiş, solicitând anularea Deciziei de impunere fiscală nr. 14 din 18 decembrie 2010, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală din 15 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010 şi a Deciziei nr. 796/ 54 din 17 februarie 2011 emisă de pârâta D.G.F.P. Timiş privind obligarea sa de a plăti suma de 908.790 lei cu titlu de redevenţă minieră şi 780.309 lei majorări de întârziere.
În motivare, reclamanta a susţinut că prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, atâta timp cât părţile nu au convenit asupra modificării/ completării acestora. O.U.G. nr. 101/2007 nu precizează că taxele şi redevenţele miniere vor fi modificate ex lege.
Condiţia esenţială - sine qua non - pentru aplicarea noii cote instituite de prevederile O.U.G. nr. 101/2007 o reprezintă acţiunea organului competent pentru modificarea licenţelor.
Licenţele de Concesiune pentru exploatare nr. 1374/2000 Cicir Halta şi nr. 1141/2000 Sâmbăteni II, a căror beneficiară este reclamanta, nu au fost renegociate, modificate sau completate, aşa cum situaţia este confirmată prin adresa din 17 septembrie 2010 emisă de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, astfel că rezultă în mod incontestabil aplicabilitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea Minelor nr. 85/2003, respectiv calculul redevenţei miniere datorate prin aplicarea cotei de 2% si nu a celei de 10% indicata eronat de către organele fiscale.
Mai arată că la data de 17 septembrie 2010, A.N.R.M. - autoritatea competentă, a comunicat că SC G.A. SRL a respectat în totalitate prevederile legale în ceea ce priveşte declararea, calculul şi plata redevenţelor miniere. Această poziţie are forţa unei interpretări oficiale, obligatorii.
Reclamanta nu a împiedicat şi nu a evitat în nici un fel modificarea licenţelor. Însă, atâta timp cât O.U.G. nr. 101/2007 prevede că licenţele rămân în vigoare până la modificarea lor doar în conformitate prevederile art. IV, a fost obligată să respecte prevederile acesteia.
Reclamanta a solicitat să fie avut în vedere faptul ca, în urma publicării şi intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, a fost convocată de autoritatea competentă, iar licenţele au fost modificate cu respectarea procedurilor legale. Este convinsă că, în situaţia în care nu ar fi respectat prevederile legale în vigoare în perioada anterioara acestor operaţiuni, la data modificării licenţelor acest aspect ar fi fost observat şi sancţionat de A.N.R.M., în calitate de organ al statului cu competente specializate în materie.
Mai mult decât atât, a arătat că societatea reclamantă a fost controlată anual de A.N.R.M. (după cum rezulta din actele de control anexate), inclusiv din punctul de vedere al modului de calcul şi achitare a taxelor miniere şi a redevenţei.
Având în vedere atât prevederile legii, cât şi confirmările oficiale oferite de organele competente cu privire la respectarea prevederilor legale, a considerat că stabilirea obligaţiilor suplimentare de plată este eronată, netemeinică şi nelegală.
De altfel, Legea nr. 262/2009 - Legea de aprobare, modificare şi completare a O.U.G. nr. 101/2007 detaliază procedurile care trebuie puse în aplicare de A.N.R.M. pentru implementarea modificărilor, iar noua formulare a textelor, prin detalierile aduse, confirmă integral susţinerile reclamantei.
Totodată, raportându-se la aceeaşi voinţă a legiuitorului de a reglementa „deficienţele" şi neclarităţile O.U.G. nr. 101/2007, prin intermediul Legii nr. 262/2009, atrage atenţia asupra faptului că Raportul de anchetă aprobat de Parlamentul României în anul 2009, ce a determinat aprobarea prin modificarea în totalitate a Ordonanţei, evidenţiază câteva deficienţe deosebit de grave ale acesteia: ilegalitatea acesteia datorită adoptării fără semnătura Ministrului justiţiei sau reprezentantului acestuia - încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 8-9 ale. H.G. nr. 1226/2007 şi neconstituţionalitatea datorată lipsei motivării urgente - fapt semnalat în scris de către Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, prin intermediul Avizului de oportunitate.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Timiş a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii pe motiv că, în fapt, urmare a verificărilor efectuate, organele de control au constatat că pentru stocurile de produse miniere existente anterior apariţiei Legii nr. 262 din 07 iulie 2009 şi comercializate în perioada octombrie 2009 - iunie 2010, societatea a calculat, evidenţiat şi declarat la bugetul general consolidat al statului redevenţe miniere prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii producţiei miniere vândută ca atare, încălcând prevederile: art. I pct. 5, art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004; articol unic, pct. 2 si pct. 4 din Ordinul A.N.R.M. nr. 211/2007 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor tehnice privind modul de raportare şi de calcul al valorii producţiei şi redevenţelor miniere datorate de către titularii actelor de dare în administrare sau de concesiune, aprobate prin Ordinul preşedintelui A.N.R.M. nr. 74/2004.
Organele de inspecţie fiscală au constatat că, pentru această perioadă, societatea avea obligaţia calculării redevenţei miniere prin aplicarea unei cote de 10% la preţul de livrare, practicate în perioada respectivă pentru producţia minieră vândută ca atare.
A mai arătat că dispoziţiile O.U.G. nr. 101/2007 sunt de imediată aplicare, respectiv de la data publicării în M. Of. al României - 8 octombrie 2007, conform dispoziţiilor Legii nr. 24 din 27 martie 2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pe cale de consecinţă, pentru stocul de produse miniere de la carierele existente (Cicir Halta si Sâmbăteni II), anterior publicării Legii nr. 262 din 07 iulie 2009, şi comercializat în perioada supusă verificării, cota procentuală utilizată la calculul redevenţelor miniere este cea prevăzuta în O.U.G. nr. 101/2007 de modificare şi completare a Legii minelor nr. 85/2003, respectiv cota de 10% prevăzuta la art. 45 alin. (1) lit. c) din lege, întrucât prevederile art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/2007 potrivit căruia licenţele de concesiune/ administrare şi acordurile petroliere încheiate şi neintrate în vigoare, precum şi licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgentă, astfel că afirmaţiile reclamantei nu sunt sustenabile.
Prin sentinţa civilă nr. 596 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.A. SRL împotriva pârâtei D.G.F.P. Timiş şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea Deciziei de impunere fiscală nr. 14 din 18 octombrie 2010 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală din 15 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010 şi Deciziei nr. 796/54 din 17 februarie 2011 emisă de pârâtă cu privire la suma de 908.790 lei, cu titlu de redevenţă minieră şi accesorii în sumă de 780.309 lei. A obligat pârâta la 125.712,96 lei cheltuieli de judecată faţă de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că dispoziţia legală din actul de impunere nu respectă conţinutul legal al art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 101/2007, aspect sub care impunerea este nelegală. Pe perioada controlată nici un act normativ nu a prevăzut un cuantum al redevenţei miniere aşa cum pârâta l-a calculat, respectiv o cotă de 6% pentru roci utile, cu excepţia rocilor ornamentale, la care cota este de 10%.
Instanţa de fond a mai reţinut că impunerea încalcă şi alte dispoziţii din Legea minelor nr. 85/2003, în vigoare pe perioada controlată, aşa cum s-a modificat prin O.U.G nr. 101/2007. Reclamanta este beneficiara licenţelor de exploatare minieră nr. 1141/2000 şi nr. 1374/2000 emise de A.N.R.M., care nu au suferit nici o modificare pe perioada controlată şi impusă de pârâtă. Or, prin O.U.G nr. 101/2007, ce a modificat unele dispoziţii din legea minelor, la art. 21 alin. (2) s-a prevăzut că prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, cu excepţia cazurilor în care părţile convin modificarea/completarea acestora. Deci, potrivit acestor reglementări conţinute de O.U.G. nr. 101/2007, prevederile din licenţele miniere în vigoare rămân nemodificate pe toată durata existenţei lor, cu excepţia situaţiei când modificarea sau completarea licenţelor are loc, din dispoziţiile A.N.R.M., prin acte adiţionale.
Raportat la soluţia dată cauzei, în temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată la 125.712,96 lei cheltuieli faţă de reclamantă, reprezentând onorariu de avocat şi taxe de timbru.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut în esenţă că prima instanţă a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii, întrucât prin art. 45 din Legea nr. 85/2003 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 101/2007 redevenţa minieră a fost stabilită în cotă de 10% pentru roci utile şi în acelaşi timp, art. I pct. 3 alin. (4), art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 101/207 stabilesc faptul că licenţele de concesiune/administrare încheiate şi neintrate în vigoare precum şi cele intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 101/2007.
A susţinut recurenta că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007, respectiv la data de 8 octombrie 2007, dispoziţiile de modificare a cotei procentuale a redevenţei miniere sunt de imediată aplicare, majorarea cotei neînsemnând o modificare a licenţei de exploatare în derulare ci numai o actualizare a cotei redevenţei instituită prin Legea minelor nr. 85/2003, celelalte clauze rămânând nemodificate.
Consideră recurenta că deşi între A.N.R.M. şi intimata-reclamantă nu a avut loc nici o renegociere a redevenţei miniere datorate, procentul acesteia respectiv cota de 10% din valoarea producţiei miniere este datorat de intimată începând cu data e 8 octombrie 2007, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007.
În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 125.712,96 lei, recurenta a criticat sentinţa atacată susţinând că în cauză nu erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că nu se poate reţine reaua-credinţă, comportarea nemijlocită sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale în sarcina sa şi totodată a solicitat instanţei de recurs aplicabilitatea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Intimata SC G.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei pronunţate de instanţa de fond susţinând în esenţă că suma stabilită cu titlu de redevenţă fiscală, respectiv 908.790 lei precum şi majorările de întârziere în sumă de 780.309 lei nu sunt datorate, fiind calculate cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă este titulară a două licenţe de exploatare emise de A.N.R.M., respectiv Licenţa de exploatare nr. 114/2000 şi Licenţa de exploatare nr. 1374/2000.
Urmare a controlului efectuat de organele fiscale s-a stabilit că pentru perioada 8 octombrie 2007 - 15 iulie 2009 intimata ar datora obligaţii fiscale suplimentare, constând în redevenţa minieră în sumă de 908.790 lei şi majorări de întârziere în sumă de 780.309 lei, prin aplicarea cotei de 10% la preţul de livrare practicat în perioada respectivă asupra producţiei miniere, conform prevederilor O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004.
Potrivit art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 101/2007, redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare, la o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere, care este în valoare de 10% pentru rocile utile, cu excepţia rocilor ornamentale şi a pietrelor preţioase şi semipreţioase la care cota este de 15 %.
Prin O.U.G. nr. 101/2007, prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2003 au fost completate cu două noi alineate, respectiv alin. (3) şi (4) potrivit cărora, în cazul prelungirii duratei licenţei de concesiune/administrare sau transferul licenţei de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condiţiile concesiunii/ administrării, conform prezentei legi, prin încheierea de acte adiţionale semnate de acesta şi titular, totodată s-a stabilit că modificarea/ completarea licenţelor în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că sumele calculate de către organele fiscale nu sunt datorate, având în vedere că în cauză nu s-a dovedit că a avut loc o modificare sau completare a licenţelor, din dispoziţiile A.N.R.M., prin acte adiţionale, conform dispoziţiilor art. IV din O.U.G. nr. 101/2007.
Prin urmare, având în vedere că licenţele de concesiune pentru exploatare nr. 1374/2000 Cicir Halta şi nr. 1141/2000 Sâmbăteni II nu au fost renegociate, modificate sau completate, astfel cum s-a confirmat şi prin adresa nr. 307 din 17 septembrie 2010 emisă de A.N.R.M. - autoritate competentă pentru modificarea licenţelor -, rezultă că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 potrivit cărora, calculul redevenţei miniere datorate se efectuează prin aplicarea cotei de 2% şi nu aceea de 10% invocată de recurenta-pârâtă.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate în raport de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească acele cheltuieli, buna credinţă a părţii care a pierdut procesul nejustificând exonerarea ei de plata acestora.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.960 lei, către intimata-reclamantă SC G.A. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva Sentinţei civile nr. 596 din 19 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.960 lei către intimata-reclamantă SC G.A. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 281/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
