ICCJ. Decizia nr. 281/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 281/2013
Dosar nr. 2444/2/2012
Şedinţa de la 22 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2444/2/2012, reclamantul I.J., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 544/2004 suspendarea executării Ordinului nr. 210 din 24 februarie 2012 emis de pârâtă până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul anterior menţionat i s-a aplicat sancţiunea de retrogradare din funcţia publică de conducere de şef al A.F.P. a Municipiului Giurgiu pe o perioadă de un an. A susţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 544/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 210/2012 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că există o puternică îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, întrucât lipseşte temeiul de drept din regulamentul intern/contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă ce au încălcate de reclamant, lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, iar sancţionarea disciplinară pentru faptele menţionate în Ordinul nr. 210/2012 s-a făcut fără a se identifica fapta şi vinovăţia, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu art. 263 alin. (2) C. muncii.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că prejudiciul este previzibil şi viitor, determinat de diminuarea cu mult a veniturilor salariale, imposibilitatea reclamantului de a acoperi nevoile zilnice, costurile tratamentului şi a întreţinerii celor doi fii studenţi la învăţământ curs de zi.
Recursul
Împotriva Încheierii din data de 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a înlăturat în mod nejustificat susţinerile referitoare la faptul că suspendarea ordinului în discuţie a fost solicitată de reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea făcând obiectul Dosarului nr. 1791/2/2012, fiind respinsă prin sentinţa nr. 2199 din 27 martie 2012.
Cu privire la condiţia existenţei cazului justificat, a susţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile C. muncii, cum greşit a reţinut judecătorul fondului, ci ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare, recurenta a arătat că reclamantul este cel care nu a adus suficiente argumente care să contrazică constatările comisiei de disciplină. A precizat, de asemenea, că, în cuprinsul întâmpinării, a argumentat în detaliu motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări în etapa cercetării disciplinare.
Privitor la susţinerea primei instanţe în sensul că sancţiunea a fost aplicată fără a se identifica fapta şi vinovăţia reclamantului, recurenta a arătat că acestea au fost menţionate atât în raportul Comisiei, cât şi în Ordinul A.N.A.F. nr. 210/2012.
Referitor la paguba iminentă, a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a reţinut îndeplinirea acestei condiţii, în condiţiile în care drepturile salariale ale reclamantului depăşeşte cu mult venitul mediu pe economie, iar retrogradarea s-a dispus pe o perioadă de un an.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat, în principal, respingerea recursului ca lipsit de interes, iar în subsidiar, ca nefondat.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu precădere excepţia lipsei de interes în formularea recursului formulată de intimatul - reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru că procedura civilă nu a dat o definiţie „interesului”, condiţie de exerciţiu a acţiunii, doctrina a arătat că prin interes se înţelege folosul practic imediat pe care partea îl are pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare (a se vedea „Excepţiile procesuale în procesul civil - Mihaela Tăbârcă, UJ 2006, pg.179).
Interesul trebuie să existe pe tot parcursul soluţionării litigiului, atât la instanţa de fond, cât şi la recurs.
În speţă, se constată că recurenta-pârâtă nu are interes în formularea recursului.
Înalta Curte reţine că, urmare a admiterii cererii de suspendare de către Curtea de Apel Bucureşti prin Încheierea din data de 22 iunie 2012, la data de 2 iulie 2012, recurenta - pârâtă A.N.A.F. a emis Ordinul nr. 936 prin care a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 210 din 24 februarie 2012 până la pronunţarea instanţei de fond a cererii de anulare a acestui ordin.
În aceste condiţii, recursul formulat de către autoritatea emitentă a ordinului apare ca lipsit de interes, neexistând niciun folos practic în urma eventualei admiteri a cererii.
În concluzie, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.
Asupra motivelor de recurs formulate, urmează a se constata inutilitatea analizării lor, în raport de soluţia pronunţată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant I.J.
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Încheierii din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Obligă recurenta A.N.A.F. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant I.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 134/2013. Contencios → |
|---|
