ICCJ. Decizia nr. 2947/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2947/2013
Dosar nr. 564/45/2012
Şedinţa publică de la 7 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 563/45/2012, reclamanta G.N.M. a chemat în judecată pe pârâţii Universitatea "S.H." Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând ca pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti să fie obligată să emită diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, prin care să i se recunoască calitatea de licenţiat al formei de învăţământ superior absolvite, iar pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să fie obligat la tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii "S.H." Bucureşti, promoţia 2009, şi a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009. În mod nejustificat pârâta refuză să-i elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, prin care să i se recunoască calitatea de licenţiat al formei de învăţământ superior absolvite, deşi i-a eliberat adeverinţa de absolvire.
Pârâta Universitatea "S.H." a formulat întâmpinare şi, în temeiul art. 60 C. proc. civ., o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, pentru reclamanţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii de obligare, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind că motivarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului vine în totală contradicţie cu conduita abordată până în anul 2009, când absolvenţii aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanţii sunt beneficiarii eliberării formularelor de diplome, că vinovată de situaţia creată se face chemata în garanţie, neputând fi ţinută de eliberarea diplomelor, atâta vreme cât autoritatea decidentă nu-şi îndeplineşte obligaţiile legale, deşi prin Adresa 769/2009 i-a solicitat expres aprobarea eliberării formularelor tipizate.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 283 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
A admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a respins acţiunea introdusă de reclamanta G.N.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
A admis acţiunea introdusă de reclamanta G.N.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H.".
A admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta-reclamantă Universitatea "S.H." din Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
A obligat pe pârâta Universitatea "S.H." din Bucureşti să elibereze reclamantei actul de studii cu regim special, denumit "Diplomă de licenţă", însoţit de suplimentul de diplomă, prin care să se ateste că reclamanta a susţinut şi promovat examenul de licenţă, în specialitatea Filologie, obţinând Titlul de Licenţiat.
A obligat pe pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantei de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţi "S.H." din Bucureşti.
A respins restul pretenţiilor pârâtei Universitatea "S.H.".
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile în raport cu Ministerul Educaţiei Naţionale, instanţa a reţinut că litigiul de faţă este incontestabil un litigiu de contencios administrativ, pentru soluţionarea căruia art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a instituit o obligaţie imperativă în sarcina persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de a se adresa, anterior învestirii instanţei, autorităţii emitente.
Această procedură prealabilă reprezintă o condiţie prevăzută de legea specială în materie pentru exercitare dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, iar neîndeplinirea sa de către reclamant echivalează cu un fine de neprimire.
Pentru toate aceste motive expuse anterior, instanţa a admis excepţia lipsei procedurii prealabile în privinţa cererii formulate de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă este o condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, Curtea a reţinut că procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate este o procedură ce implică instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi nu în mod direct absolvenţii universităţilor respective. Însă nefinalizarea acestei proceduri este de natură a afecta finalitatea demersului acestora în obţinerea diplomei de studiu şi a vătăma dreptul acestora de a obţine diploma în condiţiile prevăzute de lege. Din această perspectivă reclamanta are calitate procesuală activă, fiind titulara dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat următoarele:
În fapt, reclamanta G.N.M. a încheiat, în cursul anului 2006, contract de studii cu Universitatea "S.H." Bucureşti, având ca obiect pregătirea acestora în cadrul formei denumite "învăţământ la distantă", la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, şi că, în urma promovării examenului de licenţă, în sesiunea iulie 2009, i s-a eliberat adeverinţă individuală, prin care se atestă că a "susţinut şi promovat examenul de licenţă", obţinând "Titlul de Licenţiată" în specialitatea urmată, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverinţa are "termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă" şi că "Universitatea S.H., având învăţământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învăţământ la distantă şi cu frecvenţă redusă".
S-a mai reţinut că, prin Adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009, Ministerul Educaţiei a adus la cunoştinţa instituţiilor de învăţământ superior acreditate că "ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic - eliberează formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educaţiei", cerându-li-se celor vizaţi să "solicite Ministerului Educaţiei aprobarea notei de comandă printr-o cerere conform machetei".
Urmare acestei solicitări, Universitatea "S.H." Bucureşti, prin Adresa nr. 769 din 25 august 2009, a înaintat Ministerului Educaţiei necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor pentru anul 2009 (estimat la peste 70.000 de absolvenţi), cerere la care s-a revenit prin Adresele nr. 960 din 8 octombrie 2009 şi nr. 1224 din 14 decembrie 2009.
Întrucât reclamantei nu i s-a eliberat diploma de licenţă, aceasta, prin cererea adresată Universităţii "S.H.", a solicitat să i se elibereze actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009.
Curtea a constatat că în raport cu prevederile Legii nr. 443 din 5 iulie 2002, H.G. nr. 676/2007 şi Ordinului nr. 3404 din 7 martie 2006, Universitatea "S.H." putea să organizeze formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distantă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, şi având în vedere că Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov figurează, în cuprinsul Anexei nr. 3 la H.G. nr. 676/2007, ca fiind abilitată să organizeze forma de învăţământ de zi pe aceste domenii de studiu de licenţă, şi mai ales în condiţiile în care nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008, şi nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, factorii cu atribuţii de decizie în conducerea sistemului naţional de educaţie nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul Universităţii "S.H.".
Totodată, Curtea a reţinut că, între pârâta Universitatea "S.H." şi pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanţie de a aproba tipărirea de către SC "ROMDIDAC" SA, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea şi eliberarea diplomelor de licenţă ce atestă absolvirea de către reclamant a cursurilor universitare la forma învăţământ la distanţă, şi că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universităţii de a organiza această formă de învăţământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în condiţiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecţii cu privire la desfăşurarea acestei activităţi, şi cât timp, anterior anului 2009, au fost puse la dispoziţia Universităţii formulare tipizate, care au atestat finalizarea studiilor, prin susţinerea examenului de licenţă, la formele de învăţământ pe care Ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca fiind valabile.
Curtea a respins celălalt capăt al cererii de chemare în garanţie privind aplicarea sancţiunii plăţii de penalităţi de întârziere pe motiv că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, iar în cazul refuzului de executare, care poate fi constatat abia după trecerea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii devin incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neexistând temei pentru obligarea chematei în garanţie la plata sumei de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere la acest moment.
Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că pentru admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de Universitatea "S.H." instanţa de fond s-a raportat numai la faptul că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu a aprobat întregul necesar de formulare tipizate solicitat de universitate fără a analiza apărările ministerului din care rezultă că acesteia i-au fost aprobate un număr suficient de tipizate care să acopere toate specializările organizate în mod legal, or, Universitatea a solicitat un număr foarte mare de tipizate care să acopere şi specializările organizate în mod nelegal, respectiv forme de învăţământ neacreditate sau neautorizate.
În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2287/2007, Universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate.
Instanţa de fond avea obligaţia de a verifica modul de gestionare a tipizatelor aprobate şi să observe că cererea de chemare în garanţie este lipsită de obiect, culpa neeliberării diplomei de licenţă revine exclusiv Universităţii "S.H.", care nu a gestionat conform legii tipizatele pentru care a primit aprobarea.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
La termenul de judecată din data de 7 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunţare pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei.
În legătură cu această chestiune, instanţa de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanţă şi prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum şi cele ale art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.
Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Potrivit art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situaţia dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menţionează faptul că dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanţă, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competenţă între instanţe.
Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competenţa instanţei, respectiv cu respectarea prevederilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În cauza de faţă partea reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca finalitate obligarea Universităţii S.H. la emiterea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă şi obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin ministru, să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă.
Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "S.H." din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Totodată, Înalta Curte apreciază că împrejurarea chemării în judecată şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu atrage competenţa acestei instanţe, cât timp pretenţiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă vizează obligarea acestei autorităţi la îndeplinirea operaţiunilor administrative necesare emiterii actului de studii, aspect ce califică solicitarea formulată în contradictoriu cu Ministerul ca fiind accesorie pretenţiei deduse judecăţii în contradictoriu cu Universitatea.
Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) împotriva Sentinţei nr. 283 din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 291/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3412/2013. Contencios → |
|---|
