ICCJ. Decizia nr. 2948/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2948/2013

Dosar nr. 278/64/2012

Şedinţa publică de la 7 martie 2013

Asupra recursului de faţă:

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." să i se elibereze diploma de licenţă pentru specializarea administraţie publică şi suplimentul de diplomă, motivând că a absolvit în sistem Bologna studiile universitare ale Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii "S.H.", promovând examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverinţa din 8 iulie 2009 a cărei valabilitate de 12 luni a expirat în luna iulie 2010.

Reclamanta a susţinut că şi-a îndeplinit cu bună-credinţă toate obligaţiile ce îi reveneau potrivit contractului de studiu încheiat cu pârâta şi Regulamentului privind activitatea profesională a studenţilor, iar în aceste condiţii, potrivit Metodologiei organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum şi art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată să îi elibereze actele de studii completate.

Pârâta Universitatea "S.H." a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În susţinerea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pârâta a invocat prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ., solicitând obligarea chematei în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licenţă şi supliment la diplomă de licenţă, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la rândul său, a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii bazată pe dispoziţiile art. 60 - 63 C. proc. civ. ca neîntemeiată, pe motiv că Universitatea S.H. are culpa exclusivă de a fi organizat cursuri fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de şcolarizare de la cât mai mulţi studenţi.

Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 191F din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamata G.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." şi, în consecinţă:

A obligat pârâta să elibereze reclamantei G.M. diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă urmare a absolvirii cursurilor Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov, specializarea administraţie publică, din cadrul Universităţii "S.H.", promoţia 2009, şi a susţinerii şi promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009.

A obligat pârâta Universitatea "S.H." la plata către reclamat a sumei de 339,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului formulată de către pârâta Universitatea "S.H." şi, în consecinţă:

A obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licenţă şi supliment la diplomă pentru reclamanta G.M.

A respins restul pretenţiilor formulate de pârâta Universitatea "S.H." prin cererea de chemare în garanţie.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Reclamanta a absolvit, în sistem Bologna, cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov din cadrul Universităţii "S.H.", promoţia 2009, specializarea administraţie publică, a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, astfel cum rezultă din adeverinţa depusă la dosar, eliberată de pârâta Universitatea "S.H.".

Termenul de valabilitate al acestei adeverinţe este, potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 2284/2007, de maxim 12 luni.

Astfel că pârâta avea obligaţia de a efectua demersurile necesare ca în acest interval de 12 luni să obţină avizele necesare şi să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către reclamantă a studiilor, respectiv diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.

A reţinut instanţa că la dosar există dovada că M.E.C.T.S. a adus la cunoştinţă pârâtei, la 6 martie 2009, cerinţa de a-i comunica necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor, mai ales că o comandă de tipărire la societatea anume desemnată se poate face numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării - Direcţia Generală Juridică. De asemenea, s-a făcut dovada conformării pârâtei relativ la aceste solicitări, susţinerea acesteia potrivit cu care nu a primit vreun răspuns fiind confirmată de poziţia chematului în garanţie care nu s-a apărat în niciun fel. Ca urmare, în mod nejustificat, chematul în garanţie nu a procedat la aprobarea tipăririi formularelor tipizate.

Curtea a concluzionat că deşi Universitatea S.H. are obligaţia ca, ulterior eliberării către reclamantă a adeverinţei de studii ce atestă, pe de o parte, absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative, iar pe de altă parte, susţinerea şi promovarea examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009, precum şi dobândirea titlului de licenţiată, să-i elibereze şi diploma de licenţă, obligaţia finală nu poate fi dusă la îndeplinire întrucât chematul în garanţie M.E.C.T.S. nu asigură tipărirea formularea tipizate. Pentru aceste considerente cererea reclamatei de obligare a pârâtei la emiterea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă este întemeiată.

Totodată, cum atâta timp cât pentru tipărirea şi difuzarea către pârâtă a formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnată de M.E.C.T.S. conform art. 7 din O.M.E.C.T. nr. 2284/2007 este necesară aprobarea scrisă a chematului în garanţie, a admis şi cererea de chemare în garanţie a M.E.C.T.S.

Curtea a considerat nejustificată cererea de obligare a chematului în garanţie la plata daunelor cominatorii sau a amenzii, prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, nefiind incidente dispoziţiile acestui text de lege.

Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educaţiei Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs s-a arătat că pentru admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de U.S.H. instanţa de fond s-a raportat numai la faptul că M.E.C.T.S. nu a aprobat întregul necesar de formulare tipizate solicitat de universitate fără a analiza apărările ministerului din care rezultă că acesteia i-a fost aprobat un număr suficient de tipizate care să acopere toate specializările organizate în mod legal, or, universitatea a solicitat un număr foarte mare de tipizate care să acopere şi specializările organizate în mod nelegal, respectiv forme de învăţământ neacreditate sau neautorizate.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2287/2007, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neachitate.

Instanţa de fond avea obligaţia de a verifica modul de gestionare a tipizatelor aprobate şi să observe că cererea de chemare în garanţie este lipsită de obiect, culpa neeliberării diplomei de licenţă revine exclusiv U.S.H., care nu a gestionat conform legii tipizatele pentru care a primit aprobarea.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La termenul de judecată din data de 7 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunţare pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei.

În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În cauza de faţă partea reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca finalitate obligarea Universităţii S.H. la emiterea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă şi obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Ministru, să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă.

Pârâta Universitatea "S.H." poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.

În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.

Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă), nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de faţă, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.

În mod evident, Universitatea "S.H." din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.

Totodată, Înalta Curte apreciază că împrejurarea chemării în judecată şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nu atrage competenţa acestei instanţe, cât timp pretenţiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă vizează obligarea acestei autorităţi la îndeplinirea operaţiunilor administrative necesare emiterii actului de studii, aspect ce califică solicitarea formulată în contradictoriu cu ministerul ca fiind accesorie pretenţiei deduse judecăţii în contradictoriu cu Universitatea.

Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Covasna, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) împotriva Sentinţei nr. 191/F din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Covasna, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2013.

Procesat de GGC - AZ

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2948/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs