ICCJ. Decizia nr. 3117/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3117/2013
Dosar nr. 1136/39/2011
Şedinţa publică de la 8 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 21 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta B.I. având ca obiect anularea hotărârii nr. 5660 din 30 septembrie 2011 emisă de pârâta C.J.P. Suceava și recunoașterea în favoarea reclamantei a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare”).
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin hotărârea contestată, pârâta a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, motivat de faptul că refugierea reclamantei nu s-a datorat unor persecuții etnice.
Autoritatea pârâtă nu contestă susţinerile reclamantei cu privire la evacuarea sa în perioada mai, septembrie 1944 din comuna Boroaia, judeţul Suceava în comuna Vereşti, judeţul Botoşani, localitate situată în spatele frontului rusesc trasat pe aliniamentul Iaşi – Paşcani, apărările pârâtei vizând doar natura acestei dislocări şi raţiunile pentru care s-au dispus aceste evacuări de autorităţile vremii, în opinia pârâtei, nefiind din motive etnice, în sensul prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare.
În fapt, părăsirea forţată de către reclamantă a propriei locuinţe şi refugiul său în altă localitate sunt strâns dependente de specificul evenimentelor ce s-au derulat în primăvara anului 1944 în această zonă de nord-est a României, până la încheierea Convenţiei de armistiţiu cu Naţiunile Unite la 23 August 1944.
În acel context politico-militar, refugiul reclamantei a fost determinat nu numai de raţiuni de ordin militar, dictate de evoluţia evenimentelor în teatrul de război, înaintarea trupelor ruseşti şi stabilizarea frontului, temporar pe aliniamentul Paşcani-Iaşi, dar şi de temerea justificată că viaţa şi bunurile îi sunt ameninţate prin acte de violenţă săvârşite în rândul comunităţii civile de către parte din militarii ruşi aflaţi în teritoriile româneşti, care astfel, îşi manifestau dezacordul faţă de angajarea României în conflictul germano-sovietic.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta C.J.P. Suceava, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susţine că, din probatoriul administrat, nu reiese persecuţia din motive etnice, ca motiv al refugiului, în sensul prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, întrucât evacuarea din localitatea de domiciliu a fost efectuată de autorităţile române pentru punerea la adăpost a populaţiei civile de pe linia forntului, aspecte confirmate şi de declaraţiile martorilor
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuţii materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, aşadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localităţii sale de domiciliu, să fi fost consecinţa unor persecuţii etnice suferite de aceasta.
Or, aşa cum rezultă, în mod expres, din chiar declaraţiile martorilor S.M. şi O.G., părăsirea de către intimata-reclamantă a localităţii de domiciliu a fost determinat „din cauza frontului” pentru a fi „puşi la adăpost de către autorităţile române” din cauza operaţiunilor de război derulate în zona respectivă , refugiul neavând, aşadar, ca temei persecuţii din motive etnice în sensul prevederilor citate din O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare .
Având în vedere că în prezentă cauză recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că se în cadrează în vreuna dintre situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.I., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.J.P. Suceava împotriva sentinţei civile nr. 21 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta B.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3112/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3119/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
