ICCJ. Decizia nr. 3128/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3128/2013
Dosar nr. 3879/86/2012
Şedinţa de la 8 martie 2013 Camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 3879/86 din 22 martie 2012, reclamanta H.G.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea „S.H." Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, eliberarea diplomei de licenţă ca urmare a susţinerii şi promovării examenului de licenţă.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este absolventă a Facultăţii de Sociologie-Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universităţii „S.H." Bucureşti, fapt confirmat prin Adeverinţa de licenţă nr. 5195 din 23 iulie 2009, însă universitatea nu i-a eliberat diploma de licenţă nici până la data promovării acţiunii.
A menţionat că după trecerea perioadei legale de un an a făcut numeroase demersuri la Universitatea „S.H." Bucureşti (telefonice şi scrise) pentru obţinerea diplomei şi i s-au dat asigurări că au fost întreprinse toate demersurile necesare la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în vederea tipăririi formularelor de diplomă.
A mai arătat că după aceste demersuri au mai trecut şapte luni, astfel că la data de 26 ianuarie 2012, a trimis o nouă scrisoare rectorului universităţii la care a primit un răspuns asemănător, însă nu a primit diploma solicitată.
La data de 29 mai 2012, Universitatea „S.H." Bucureşti a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată cât şi faptul că ministerul este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, exercitând şi atribuţii stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate, iar în exercitarea atribuţiilor ce îi revin emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 4399 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, cauza fiind declinată spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia invocată din oficiu, tribunalul a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 litigiile (..) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (..) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Astfel, a reţinut instanţa de trimitere, dacă Universitatea „S.H." este autoritate publică locală, astfel cum a fost stabilit cu valoare de principiu în şedinţa din 20 februarie 2012 a ICCJ - SCAF, în ceea ce priveşte Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti, chemat în judecată de reclamantă ca şi pârât alături de Universitatea „S.H.", calitatea sa de autoritate publică centrală este categorică.
Apreciind că la baza situaţiei litigioase stă tocmai refuzul acestui pârât de a aproba în scris tipărirea formularului actului de studiu pretins de reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 158 C. proc. civ., instanţa a constatat că excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu este întemeiată.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 336 din 22 octombrie 2012 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, stabilind că prin pârâta, respectiv Universitatea „S.H.", este asimilată unei autorităţi publice locale, a constatat că aplicabil cauzei este primul criteriu de determinare a competenţei instanţei de fond, cel al rangului autorităţii, incidente fiind dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, care stabilesc că tribunalele sunt competente să soluţioneze în fond litigiile privind actele administrative tipice sau asimilate emise de autorităţile publice locale.
A apreciat curtea de apel că aceste reguli de competenţă operează şi în situaţia în care este provocată participarea procesuală a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - organ de specialitate al administraţiei publice centrale - fie în calitate de pârât, fie ca şi chemat în garanţie - întrucât, legitimarea sa procesuală este justificată prin raportare la competenţele sale de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licenţă şi de a desemna unitatea de specialitate producătoare or, ipoteza admiterii unor astfel de cereri ar asigura efectiv punerea în executare a obligaţiei principale imputată pârâtei Universitatea „S.H." constând în eliberarea către reclamantă a diplomei de licenţă obţinută în urma susţinerii examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă.
Pârâta Universitatea „S.H." din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004.
Universitatea „S.H." din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât şi potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H." din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H." din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea „S.H." din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangul autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H." din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
De asemenea, reţinând că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă, în principal, obligarea instituţiei de învăţământ superior la eliberarea diplomei, se cuvine a se observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta H.G.N., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea „S.H." Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3126/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4605/2013. Contencios → |
|---|
