ICCJ. Decizia nr. 328/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 328/2013
Dosar nr. 25805/3/2010
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 38786/299/2009 din 11 noiembrie 2009 reclamanţii C.P. şi C.I. au chemat în judecată pârâţii G.R. - A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D. şi P.M., directorul acestei instituţii, pentru obligaţia de a da, respectiv de a face conform prevederilor art. 1077 C. civ. prin refuzul repetat de a-şi îndeplini obligaţiile legale şi a acorda despăgubiri reclamanţilor conform Dispoziţiei P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 ce are la bază dosarul nr. 43147/CC/2009; obligarea pârâtului P.M. la plata de daune cominatorii în valoare de 0,5 lei pe zi pentru suma totală de despăgubiri pentru nepunerea în aplicare a dispoziţiei primarului general; obligarea aceluiaşi pârât la plata unor daune compensatorii egale cu dobânda CEC şi obligarea aceluiaşi pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că deşi au înregistrat dosarul de despăgubiri nr. 43147/CC/2009 privind o suprafaţă de 385 mp. situată în Bucureşti, pârâţii în mod nejustificat nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale în vederea stabilirii despăgubirilor, solicitând clarificări de la P.G.M.B. privind întinderea suprafeţei, ce nu erau necesare.
Prin sentinţa civilă nr. 6021 din 31 martie 2010, Judecătoria Sectorului 1 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, care, la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 770/25 februarie 2011 şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a, contencios administrativ şi fiscal sub nr. 25805/3/2010 la data de 17 martie 2011.
Prin întâmpinări, pârâţii au invocat lipsa calităţii procesuale pasive, arătând că nu au competenţă de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, care revine C.C.S.D., potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 6029 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor; s-a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 15-17 din Titlul VII din Legea 247/2005 în Capitolul V, obligaţiile legate de procedura de evaluare a despăgubirilor şi de emitere a titlului de despăgubire intră în competenţa C.C.S.D., şi nu a A.N.R.P., iar potrivit art. 19 alin. (1) din Titlul VII din Legea 247/2005 este conferită expres calitate procesuală C.C.S.D., stabilind că „deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.”.
A mai reţinut instanţa fondului că, deşi reclamanţii s-au adresat cu cerere A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D., aceasta doar asigură secretariatul C.C.S.D., astfel că acţiunea, astfel cum a fost formulată, este introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs recurenţii – reclamanţi C.P. şi C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamanţii au arătat că prin cererea formulată au solicitat A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D. punerea in aplicare a Dispoziţiei P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007.
Au susţinut recurenţii reclamanţi că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii şi a materialului probator administrat in cauză, solicitând admiterea recursului şi rejudecarea pe fond a acţiunii formulate, sau, in subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa căreia cererea a fost adresată iniţial.
Procedura în fața instanței de recurs
Intimata – pârâtă A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât in cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P. este investită cu emiterea deciziei, ci C.C.S.D., astfel cum a fost stabilit şi prin soluţia de principiu pentru unificarea practicii judiciare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, dată in şedinţa plenului din data de 15 februarie 2010.
Pentru aceleaşi considerente, s-a apreciat că nu poate fi obligată pârâta la plata daunelor cominatorii, această cerere fiind inadmisibilă şi nici la plata daunelor compensatorii egale cu dobânda CEC, precum şi nici la plata cheltuielilor de judecată.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Recursul formulat este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Reclamanţii au investit instanţa cu o cerere prin care au solicitat Guvernului României, A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D. şi lui P.M., directorul acestei instituţii, punerea in aplicare a Dispoziţiei P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 in baza Dosarului de despăgubire nr. 43147/CC/2009.
Cauza a fost declinată succesiv de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in favoarea tribunalului şi de către Tribunalul Bucureşti in favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Înalta Curte constată că prima instanţă nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii. Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În aceste condiţii, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, întrucât nu a cercetat legalitatea şi temeinicia cererilor formulate de către reclamant, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, context in care nu se poate exercita controlul judiciar.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond, pronunţându-se asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi a conducătorului acesteia, nu a clarificat cadrul procesual în raport cu obiectul acţiunii, cu scopul real urmărit de reclamanţi şi cu atribuţiile prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi în legislaţia secundară adoptată în aplicarea cesteia pentru fiecare dintre autorităţile publice implicate în procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de stat.
Astfel, în temeiul art. 3 lit. a) şi art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, s-a constituit C.C.S.D., entitate cu atribuţii în derularea procedurii prevăzute în art. 16, finalizate cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi abilitate prin art. 19 alin. (1) din acelaşi act normativ să reprezinte statul în litigiile privind titlurile de despăgubire emise, în timp ce A.N.R.P. este un subiect distinct, cu atribuţii în valorificarea titlurilor de despăgubire şi emiterea titlurilor de plată sau de conversie, potrivit art. 3 lit. h), 131 şi 181- 189 din legea menţionată.
Este adevărat că, în mare parte, confuziile privind obiectul acţiunii şi părţile raportului de drept litigios provin din modul în care reclamanţii şi-au conceput demersurile în justiţie, dar în temeiul art. 129 alin. (4) – (5) C. proc. civ., instanţa avea îndatorirea să pună în discuţia părţilor împrejurările de fapt şi de drept apte să ducă la clarificarea obiectului acţiunii şi cadrului procesual, nefiind legată de sensul literal al termenilor folosiţi.
De altfel, prin acţiune, reclamanţii au denumit pârâta prin sintagma „G.R. - A.N.R.P. - D.C.C.S.C.C.S.D.” şi au solicitat „Obligaţia de a da, respectiv de a face, conform prevederilor art. 1077 C. civ. prin refuzul repetat de a-şi îndeplini obligaţiile legale şi de a acorda despăgubiri pentru reclamanţi conform Dispoziţiei P.G.M.B. nr. 9138 din 23 noiembrie 2007 ce are la bază dosarul nr. 43147/CC/2009". în raport cu această împrejurare, judecătorul fondului era dator să solicite reclamanţilor lămuriri privind scopul real urmărit şi denumirea corectă a entităţilor chemate în judecată şi să dispună citarea C.C.S.D., în vederea unei juste şi complete dezlegări a raportului litigios, prin luarea în considerare a tuturor etapelor procedurii şi a competenţelor prevăzute de lege, iar nu prin abordarea lor trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiţie eficient şi să preîntâmpine alte litigii viitoare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va cita in cauză şi C.C.S.D., urmând a se aprecia asupra temeiniciei cererii formulate de reclamanţi şi în raport de complexitatea procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Toate argumentele prezentate mai sus sunt în măsură să atragă casarea sentinţei în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 313 teza I C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de C.P. şi C.I. împotriva Sentinţei nr. 6029 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 344/2013. Contencios → |
|---|
