ICCJ. Decizia nr. 344/2013. Contencios

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 344/2013

Dosar nr. 547/2/2011

Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.V.M., anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 418 din 21 septembrie 2010, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, precum şi suspendarea provizorie a executării acesteia, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de conducător si reprezentant CCI al S.S.I.F. U.SA, a fost sancţionat de autoritatea publică pârâtă, prin Ordonanţa contestată, la sancţiunea amenzii în cuantum de 2.500 de lei.

A susţinut că, ulterior controlului de fond desfăşurat la sediul societăţii U. în perioada 07 iulie 2010-15 iulie 2010, echipa de control a întocmit un Raport în care au fost consemnate concluziile echipei la explicaţiile verbale şi scrise ale reprezentanţilor U., respectiv la documentele prezentate de aceştia.

U. a transmis propriile observaţii la raport şi documentele care să justifice aceste observaţii, constatând, din Ordonanţa ce formează obiectul prezentei că, în cadrul şedinţei Comisiei, nici una nu a fost luată în considerare şi s-a decis sancţionarea sa cu amendă, pentru încălcarea următoarelor prevederi legale:

1. art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006;

2. art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006;

3. art. 77 alin. (2) lit. b), e) si f) din Regulamentul nr. 32/ 2006;

4. art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006;

5. art. 110 alin. (2) lit. e), i) din Regulamentul nr. 32/2006;

6. Anexa nr. 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006;

7. art. 126 alin. (1) şi art. 129 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/ 2006;

8. Dispunerea de Masuri nr. 8/11 martie 2010, modificată de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29 aprilie 2010;

 9. art. 99 din Regulamantul nr. 32/2006;

10. art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006;

11. art. 2 alin. (2) lit. f)) din Dispunerea de masuri nr. 5 din 26 martie 2009;

12. art. 272 lit. d)) din Legea, nr. 297/2004.

Reclamantul a mai arătat că la adoptarea Ordonanţei, Comisia nu a luat în considerare observaţiile la Raport şi nici nu au fost precizate motivele pentru care acestea nu au fost reţinute ca pertinente.

Ulterior, reclamantul a precizat acţiunea, solicitând anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 418/21 septembrie 2010 ca netemeinică şi nelegală, sau înlocuirea sancţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) lit. a)) pct. 2 din Regulamentul nr. 32/2006 şi de art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 1 din acelaşi Regulament şi respectiv cu sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 273 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004.

A solicitat să se constate că toate faptele reţinute de organele de control ale C.N.V.M. sunt reglementate de Regulamentul nr. 32/2006, iar acest regulament este emis de C.N.V.M., iar potrivit acestor dispoziţii C.N.V.M. nu are atribuţii de a emite acte normative de incriminare a unor fapte ca fiind contravenţii.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cereri de chemare în judecată aşa cum a fost completată şi precizată, ca neîntemeiată, şi menţinerea actului administrativ atacat ca fiind legal şi temeinic.

Totodată, a solicitat respingerii cererii de suspendare a ordonanţei atacte, având în vedere că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 15 şi 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de şedinţă din 27 iunie 2011, prima instanţă a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite prevăzute de lege.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5728 din 10 octombrie 2011, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la pct. 1 din Ordonanţa atacată, prin care s-a reţinut, încălcarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Regulament, prima instanţă a observat că reclamantul nu a contestat situaţia de fapt reţinută, ci doar interpretarea acestor prevederi.

În speţă, certificatul de înregistrare menţiuni nr. 620611, eliberat de O.R.C. la data de 18 decembrie 2008, a fost transmis prin adresa societăţii nr. 116 din 21 ianuarie 2009, înregistrată la C.N.V.M. sub nr. 2015/22 ianuarie 2009, încălcându-se astfel prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

Aşa fiind, s-a reţinut că termenul de transmitere la C.N.V.M. al unui act înregistrat la O.R.C., de 5 zile de la data înregistrării acestuia la O.R.C., nu a fost respectat de către reclamant, în calitatea sa de reprezentant al S.S.I.F, susţinerea acestuia că: „Depunerea cu întârziere a fost cauzată de interpretarea eronată a termenului prevăzut în articolul menţionat, respectiv s-a considerat că actul poate fi depus oricând până la expirarea celor 90 de zile de la eliberarea autorizaţiei de către C.N.V.M.", nu poate fi primită, fiind contrară dispoziţiilor legale menţionate.

În plus, calitatea reclamantului de conducător şi reprezentant al Compartimentului de Control Intern presupune, în mod obligatoriu, cunoaşterea şi interpretarea corectă a prevederilor legale incidente, iar aceste prevederi. au fost corect interpretate şi aplicate în privinţa altor agenţii (Târgu Jiu, Făgăraş, Râmnicu Vâlcea, Slatina), în sensul că pentru aceste agenţii, certificatele au fost transmise în termenul legal de 5 zile, prevăzut de prevederile legale incidente, iar nu după expirarea celor 90 de zile, aşa încât, susţinerea reclamantului nu este doar lipsită de temei legal dar şi necredibilă.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 2 din Ordonanţa atacată, constând în transmiterea cu întârziere a actelor adiţionale la contractele de închiriere/ subînchiriere, încălcându-se astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu a contestat nici această faptă în materialitatea sa, ci doar a încercat să acrediteze ideea că alte persoane sunt responsabile pentru neîndeplinirea obligaţiei sale legale.

S-a reţinut, în mod legal de către organul de control, că depunerea în termen a actelor privind deţinerea spaţiului sediului secundar este o obligaţie legală, la fel ca aceea privind suprafaţa minimă a spaţiului unde societatea îşi desfăşoară activitatea, pentru respectarea căreia entitatea, în calitate de parte contractantă, poate şi trebuie să întreprindă toate demersurile legale.

Din actele depuse la dosar, a rezultat faptul că echipa de control din cadrul C.N.V.M., care a efectuat controlul la sediul central al S.S.I.F. U.SA a solicitat şi verificat documentele contractelor de închiriere pentru sediile secundare autorizate de C.N.V.M. ale societăţii, în urma cărora, s-au constatat încălcări ale dispoziţiilor sus-menţionate.

Din observaţiile transmise de reprezentantul societăţii, s-a reţinut faptul că documentele justificative transmise, reprezentate de Registrul de intrări - ieşiri cuprind menţiuni privind datele de înregistrare la sediul social a actelor privind deţinerea sediilor secundare transmise de agenţiile respective ale societăţii (în cazul sediilor secundare din Miercurea Ciuc şi Ploieşti) sau de către locator (în cazul sediului secundar din Râmnicu Vâlcea), reprezentantul societăţii a omis însă, să transmită şi documentele justificative din care să reiasă datele de înregistrare la sediile secundare ale societăţii a respectivelor acte.

Referitor la susţinerea reclamantului formulată atât în faţa organelor de control, cât şi prin prezenta acţiune, cu privire la faptul că „nedepunera actelor adiţionale în termen.. a fost determinată de întârzierea proprietarilor în a transmite/ retransmite actul la U." s-a reţinut că este lipsită de temei legal şi deci, nerelevantă din moment ce aceasta poate condiţiona continuarea relaţiilor contractuale cu locatorii de efectuarea în termene adecvate a procedurilor legale privind prelungirea deţinerii sediilor în care societatea îşi desfăşoară activitatea.

În plus, societatea prin reprezentantul său, este obligată să rezolve intern aceste chestiuni, astfel încât, să fie respectat termenul legal prevăzut prin reglementările C.N.V.M..

Cu privire la fapta reţinută la pct. 3 din Ordonanţă atacată, prin care s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 77 alin. (2) lit. b) şi e) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanţă a apreciat că nici această faptă nu a fost contestată în materialitatea sa, ci, prin criticile aduse, reclamantul a încercat a să dea o „interpretare proprie” prevederilor legale aplicabile.

Cu ocazia controlului a fost ridicat în copie registrul de reclamaţii al S.S.I.F. U.S.A., regăsindu-se 6 reclamaţii înregistrate în cursul anului 2009 şi o reclamaţie înregistrată în cursul anului 2010.

Echipa de control a constatat faptul că registrul de reclamaţii nu conţine rubricile prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) şi e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. la adresa cărora s-au formulat reclamaţiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiţii financiare şi prejudiciul reclamat de client.

Raportând susţinerile reclamantului la prevederile legale incidente prima instanţă a reţinut că ”interpretarea” care s-a dorit a fi dată acestor dispoziţii este eronată, din moment ce, prevederile art. 77 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 stabilesc în mod expres care sunt rubricile pe care registrul reclamaţiilor trebuie să le conţină, în mod minimal şi deci, obligatoriu, putând fi însă, incluse şi altele, dar cel puţin informaţiile arătate la lit. a)-f) trebuie menţionate, reclamantul ignorând astfel aceste prevederi referitoare la datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiţii financiare.

Mai mult, din registrul de reclamaţii nu rezultă cuantumul prejudiciului reclamat, specificându-se la rubrica „Obiectul reclamaţiei" sintagma „ Conţinut portofoliu", la rubrica „ Modalitate răspuns" apare „Contract de tranzacţie", iar la „Modul de soluţionare" este inserat „c/v acţiuni achitată agent".

Astfel fiind, din niciuna dintre aceste menţiuni nu reiese dimensiunea valorică a prejudiciului reclamat de client, contrar dispoziţiilor art. 77 alin. (2) lit. e) din Regulament, iar faptul că la data depunerii reclamaţiei, prejudiciul nu poate fi întotdeauna estimat, nu împiedică completarea ulterioară a registrului, în speţă, după soluţionarea diferendului cu privire la suma în cauză.

Cu privire la pct. 4 din ordonanţa atacată, prin care s-a apreciat de către autoritatea pârâtă că reclamantul a încălcat dispoziţiile art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament, constând în depăşirea termenului de rezolvare a reclamaţiei unui client, prima instanţă a reţinut că şi această faptă a fost corect reţinută, în speţă fiind incidente prevederile legale enunţate.

Susţinerea reclamantului potrivit căreia:,,Reclamaţia domnului S.C. a fost rezolvată în termenul de 30 de zile, deoarece, în principiu, a fost soluţionată situaţia acestuia încă de la prima întrevedere din data de 07 decembrie 2009, dar negocierile cu privire la cuantumul exact al despăgubirilor, care au avut loc exclusiv între client şi agent, au determinat semnarea contractului de tranzacţie la data menţionată în registrul de reclamaţii", nu poate fi primită.

Din actele cauzei a rezultat faptul că domnul S.C. a formulat o reclamaţie la data de 02 decembrie 2009, iar soluţionarea acesteia a fost comunicată în data de 18 martie 2010, prin încheierea unui contract de tranzacţie, reclamantul, în calitatea sa de conducător al S.S.I.F., nefăcând dovada că s-a ajuns la o înţelegere cu clientul prejudiciat încă din data de 17 decembrie 2010 şi că a rămas de clarificat doar cuantumul despăgubirilor solicitate.

Prin urmare, reţinerea de către organul de control a depăşirii termenul de 30 de zile de rezolvare a reclamaţiei este corectă, în speţă fiind încălcate dispoziţiile art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, câtă vreme, cererea clientului S.C. a fost soluţionată după 3 luni de la data înregistrării.

Cu privire la fapta reţinută în sarcina reclamantului la pct. 5 din Ordonanţă atacată, constând în nenotificarea C.N.V.M., în termenul legal a unui contract încheiat cu un alt intermediar, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulament, prima instanţă a avut în vedere faptul că reclamantul a încercat să susţină că săvârşirea acestei fapte s-a datorat interpretării „într-un sens propriu” a prevederilor legale aplicabile.

Din documentele analizate de echipa C.N.V.M., reiese faptul că la S.S.I.F. U.SA s-a întocmit o procedură privind externalizarea unor activităţi şi/ sau servicii.

Potrivit Notei explicative nr. 916 din 15 iulie 2010, întocmită de reclamant - „Pe data de 22 septembrie 2009, U.a semnat cu SAXO A/S (Denmark) un contract pentru Introducing Broker, care însă, până în prezent, nu a fost pus în executare. Nu au fost externalizate alte activităţi", fapt constatat de către echipa de control din analiza prin sondaj a documentelor puse la dispoziţie de către reprezentanţii S.S.I.F. U.S.A. şi ridicate cu ocazia controlului (contractul cu S.B. A/S a fost încheiat în data de 28 septembrie 2009).

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (2) lit. d)) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, societatea avea obligaţia notificării acestui contract la C.N.V.M., obligaţie încălcată de reclamant.

În plus, societatea avea obligaţia transmiterii Anexei nr. IA actualizate, care să cuprindă menţiuni privind contractul încheiat cu S.B. A/S, în cursul anului 2009, chiar dacă externalizarea efectivă a activităţii pe baza acestui act juridic a avut loc în anul 2010.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 6 din Ordonanţa atacată, pentru care s-a constatat a fi întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reglementată la art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 prima instanţă a arătat următoarele:

Reclamantul s-a apărat susţinând că: „s-a omis menţionarea domnului Candea, unicul agent delegat al U., în documentul de prezentare deoarece dânsul a fost anterior agent pentru servicii de investiţii financiare şi şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Agenţiei Făgăraş, iar când s-a modificat documentul prin eliminarea Agenţiei în cauză, nu s-a inserat şi declaraţia cu privire la agentul delegat. [..] Pentru a fi în conformitate cu interpretarea C.N.V.M., documentul de prezentare a fost completat prin adăugarea atât a agentului delegat, cât şi a statului de origine a domnului C.D.. Aplicarea obligaţiei de a însera România lângă oraşul Bucureşti, cum este cazul publicităţii, sau lângă numele C.D., cum este cazul agentului delegat, nu se justifică printr-o motivare de ordin social, respective protecţia persoanelor cărora li se adresează.."

Astfel fiind, prima instanţă a reţinut, pe de o parte că, prevederile 110 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006 impun ca ”cel puţin ” documentul de prezentare să conţină informaţiile arătate la lit. a)-e), fiind foarte clare în acest sens, iar pe de altă parte, aprecierea proprie a reclamantului, însoţită de argumentaţia arătată cu privire la aşa-zisa inutilitate a acestor informaţii se situează în afara oricărui raţionament juridic logic, din moment ce, aceste informaţii privesc şi pe cetăţenii străini, care în mod evident nu sunt familiarizaţi cu numele/ denumirile/ localităţile româneşti aşa încât, şi această apărare va fi respinsă, ca atare.

Referitor la pct. 7 din Ordonanţa atacată, prin care s-a reţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 110 alin. 2 lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006, prima instanţă a apreciat că, în mod judicios, a fost reţinută şi această încălcare a prevederilor legale menţionate.

Cu privire la această constatare, reclamantul s-a apărat susţinând că: „Nota se regăseşte în documentul de prezentare (DPI) - secţiunea A din contractul de Intermediere, în paragraful 3 garanţii - Siguranţa tranzacţiilor, la punctul C ultima liniuţă.. "însă din actele cauzei nu rezultă că respectiva menţiune se regăseşte, cum nu se regăseşte nici menţiunea de la dosarul clientului S.C. (contract încheiat în data e 28 octombrie 2008).

Cu privire la fapta reţinută la pct. 8 din Ordonanţa atacată, constând în nedeţinerea informaţiilor detaliate referitoare la unitatea de preţ, fiind încălcate prevederile Anexei nr. 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006, reclamantul a susţinut că, dimpotrivă,,,elementul respectiv nu lipseşte, pentru că el se regăseşte în formatul standard şi este implicit în formatul electronic (rubrica preţ limită) ".

Prima instanţă a observat că organele de control din cadrul C.N.V.M. au constatat că elementul „unitatea de preţ", respectiv, formularul de ordin utilizat de S.S.I.F. Unicanital S.A. pentru clienţii care efectuează tranzacţii pe piaţa administrată de B.V.B. nu conţine informaţii detaliate referitoare la unitatea de preţ, iar nu că acestea nu s-ar regăsi în formularul standard, ceea ce este altceva.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 9 din Ordonanţa atacată, referitoare la conţinutul materialelor publicitare, pentru care s-a reţinut că nu îndeplinesc condiţia impusă de art. 129 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 cu privire la indicarea sursei informaţiilor respective, precum şi faptul că acestea nu cuprind adresa completă a sediului social/central, respectiv statul de origine al societăţii, conform art. 126 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Cu privire la această faptă, reclamantul a susţinut cuprinsul Notei explicative nr. 916 din 15 iulie 2010, că, în perioada 01 august 2008 - prezent, a fost elaborat un singur material publicitar, cu apariţie săptămânală, în Z.D. Gorj. Macheta a fost avizată de reprezentantul Compartimentului de Control Intern. Nu este dezvoltat un site ", fiind pus la dispoziţia echipei de control a C.N.V.M. dosarul de publicitate al societăţii aferent perioadei controlate.

Din analiza acestuia, comparativ cu informaţiile existente pe site-ul http://www.gorj-domino.com, în secţiunea Arhivă, organele de control au găsit o serie de materiale publicate sub titlul Evoluţia pieţei de capital, ale căror machete nu s-au regăsit în documentele furnizate de reprezentantul societăţii, aşa încât, în mod corect s-a reţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 126 alin (1) Regulament.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 10 din Ordonanţă atacată, constând în aceea că S.S.I.F. nu deţine o pagină de internet proprie, prima instanţă a apreciat că mod corect s-a reţinut în sarcina reclamantului şi această abatere.

 Reclamantul a susţinut: „Având în vedere că, în conformitate cu Dispunerea de Măsuri nr. 576/ 29 aprilie 2010, societăţile de servicii de investiţii financiare sunt obligate la deţinerea unei pagini de internet, care să respecte anumite prevederi, U., deşi deţine o pagină de internet, nu a permis încă accesul publicului la aceasta (aceasta fiind şi raţiunea afirmaţiei din nota explicativă că nu deţine un site), deoarece nu se încadrează încă în totalitate în cerinţele legale. Între a respecta termenul, dar a avea un site cu un conţinut incomplet şi neadecvat unei instituţii financiare, ceea ce ar fi echivalat, de altfel, cu nerespectarea obligaţiei de a avea un anumit conţinut şi nerespectarea termenului, dar a prezenta, după o anumita perioadă de timp, o imagine plină de acurateţe a ceea ce înseamnă piaţa de capital şi serviciile de care se poate beneficia în acest domeniu, U. a optat pentru ce-a de-a doua variantă.”

Prima instanţă a reţinut, din înscrisul depus de reclamant, că prin adresa nr. 13355/10 noiembrie 2010 site-ul S.S.I.F. U. este disponibil, iar faptul că pe parcursul soluţionării cauzei societatea s-a conformat măsurilor dispuse are valoarea unei recunoaşteri implicite a faptei comise, putând, eventual fi luată în considerare la individualizarea sancţiunii.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 11 din Ordonanţa atacată, constând în nedeţinerea de către societate a unui registru privind tipurile de servicii sau activităţi de investiţii sau servicii conexe desfăşurate sau în curs de desfăşurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, fiind astfel încălcate prevederile art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

Prima instanţă a reţinut că, din interpretarea art. 99 şi art. 5.5.1. din Regulamentul nr. 32/2006, rezultă fără nici un dubiu că, S.S.I.F. U.SA este obligată nu doar să deţină registrul prevăzut de art. 99 din Regulament ci să îl şi completeze (actualizeze) dacă este cazul (în momentul în care conflictul de interese este identificat), dispoziţii pe care reclamantul, nu le-a respectat, dându-le o interpretare proprie, ceea ce a condus, la sancţionarea sa.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 12 din Ordonanţa atacată, constând în aceea că societatea nu a întocmit un registru al tranzacţiilor persoanelor relevante, reţinându-se ca fiind încălcate prevederile art. 89 alin. (2) lit. c)) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/ 2006, precum şi regulile proprii din capitolul 5.3 din procedura PL - 15 Procedura de lucru privind tranzacţiile cu instrumente financiare în contul propriu şi în contul persoanelor relevante", prima instanţă a reţinut următoarele:

Echipa de control a constatat faptul că în cadrul procedurii societăţii PL - 15 privind tranzacţiile cu instrumente financiare în cont propriu şi în contul persoanelor relevante se specifică următoarele: „5.3.2. Tranzacţiile personale (identificate de societate sau notificate societăţii) trebuie evidenţiate într-un registru, incluzând orice autorizaţie (aprobare) sau interdicţie în legătură cu asemenea tranzacţii. 5.3.3 Registrul, în format electronic sau pe suport hârtie, va cuprinde următoarele informaţii: nume cont, data executare, tip ordin, tip tranzacţie, simbol VM, cantitate, preţ execuţie"".

Astfel s-a reţinut că societatea nu dispune de un registru al tranzacţiilor personale care să includă „orice autorizaţie (aprobare) sau interdicţie în legătură cu asemenea tranzacţii", fiind deci încălcate dispoziţiile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/ 2006.

Susţinerile reclamantului din cuprinsul Notei explicative, reluate şi în cadrul acţiunii de faţă, potrivit cărora, într-adevăr, U. nu deţine un registru al tranzacţiilor personale pe suport de hârtie, pentru că nici Regulamentul nu impune această obligaţie, însă el poate fi oricând prezentat în format electronic, nu pot fi primite, câtă vreme, prevederile legale sus citate sunt foarte clare, reclamantul interpretând din nou, într-o manieră proprie, aplicabilitatea dispoziţiilor legale incidente.

Cu privire la faptele reţinute la punctele 13 şi 14 din Ordonanţa atacată prima instanţă a reţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut, „Din analiza prin sondaj a documentelor S.S.I.F. U.SA au rezultat situaţii în conturile unor clienţi în care aceştia nu aveau în cont disponibilităţile necesare, la data decontării tranzacţiilor. Faptele reţinute constituind o practică frauduloasă în sensul art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5/26 martie 2009; S.S.I.F. U.nu a furnizat echipei de control fişe ale clienţilor cu soldul evidenţiat la data decontării încălcându-se prevederile art. 5 din Dispunerea de Măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009, următoarele:

Echipa de control a C.N.V.M. a solicitat punerea la dispoziţie, pe suport electronic, a 21 extrase de cont (la data de decontare) şi situaţii similare pentru 26 de clienţi de tip staff.

Din analiza, prin sondaj, a extraselor de cont la decontare ale clienţilor au rezultat situaţii în conturile unor clienţi în care aceştia nu aveau în cont, la data decontării tranzacţiilor efectuate, disponibilităţile necesare.

Cu ocazia obiecţiunilor la raportul de control, societatea a transmis extrase de cont (la data tranzacţiei) pentru perioadele reţinute în cadrul raportului, iar din analiza comparativa a situaţiilor (cele furnizate cu ocazia controlului împreuna cu cele transmise cu ocazia obiecţiunilor la raport) s-a constatat că, deşi echipa de control a solicitat extrase de cont la decontare în vederea identificării situaţiilor de debit în conturile clienţilor verificaţi, societatea a furnizat date si situaţii la data tranzacţiei.

Pe baza acestor informaţii echipa de control a reţinut situaţii de sold negative ( sume cuprinse între 59,58 şi 25.648,741ei) care au persistat o perioadă mai mare decât termenul de decontare de trei zile, invocat de societate, în unele cazuri ajungându-se la 2-4 luni.

S-a reţinut astfel că această faptă constituie practică frauduloasă, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5 din 26 martie 2009, apărarea reclamantului potrivit căreia organele de control, în analiza extraselor de cont trebuie să ţină cont de ”aspectul particular al sistemului informatic al U.”, nu poate fi primită, întrucât este lipsită de orice temei legal, reclamantul neconformându-se acestor prevederi.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 15 din Ordonanţa atacată, constând în aceea că S.S.I.F. U. nu a pus la dispoziţia echipei de control o situaţie cu disponibilităţile clienţilor existente în custodia societăţii, deşi a fost solicitată prin raportul de control, faptă ce constituie contravenţie conform dispoziţiilor art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, prima instanţă a reţinut următoarele:

În scopul verificării existenţei disponibilului în conturile bancare deschise în numele clienţilor, echipa de control a solicitat fişele conturilor 4191, 4612, 4622 precum şi disponibilul existent în conturile bancare deschise în numele clienţilor, împreună cu sumele existente în „casa clienţi", pentru perioada 01 iunie 2010 - 30 iunie 2010.

Din analiza acestor documente au fost constatate şi reţinute diferenţe negative dintre sumele ce trebuiau regăsite în conturile societăţii (conturi bancare deschise de societate în numele clienţilor şi „casa clienţi") şi sumele efective.

Prima instanţă a apreciat astfel că deşi echipa de control a C.N.V.M. a solicitat justificări cu privire la constatările menţionate, U. s-a apărat susţinând că, se află în imposibilitate faptică de a transmite într-o perioadă atât de scurtă fişele respective pentru aproape 2 ani, ceea ce a condus, în mod corect, la sancţionarea sa contravenţională.

Sintetizând, susţinerile/ criticile aduse de reclamant, actului administrativ atacat, prima instanţă a apreciat că acestea pot fi grupate în două categorii, şi anume:

 - critici/susţineri prin care, reclamantul în realitate nu contestată situaţia de fapt reţinută de organele de control, acestea constituindu-se, mai degrabă, în încercări de a explica conduita avută, ca urmare a propriilor interpretări date diferitelor texte de lege aplicabile, dar care, în opinia instanţei, pentru considerentele mai sus arătate, nu îl pot exonera pe reclamant de răspundere;

 - critici care vizează constatări ale organului de control, pe care le contestă, motivându-se fie că terţe persoane sunt responsabile de situaţia creată, fie că, reţinerea acestor fapte s-a făcut cu o greşita apreciere a situaţiei de fapt prezentate şi explicate organului de control care, în mod netemeinic nu a ţinut seama de documentele prezentate, şi care, în mod greşit a aplicat dispoziţiile legale, critici care de asemenea nu pot fi reţinute de instanţă.

Aşadar, reclamantul a susţinut fie greşita reţinere a vinovăţiei sale, fie lipsa elementului material constitutiv al faptelor contravenţionale reţinute, fie greşita individualizare a sancţiunii, ceea ce reprezintă de fapt, o implicită recunoaştere a faptelor constatate prin actele de control atacate.

Referitor la susţinerea reclamantului privind necompetenţa C.N.V.M. de a aplica sancţiuni contravenţionale raportat la O.G. nr. 2/2001, prima instanţă a reţinut că, într-adevăr, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 principalul izvor al dreptului contravenţional este legea.

Astfel fiind, temeiul în baza căruia a fost emisă ordonanţa ce formează obiectul litigiului de faţă îl reprezintă o lege, respectiv Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

Or, potrivit art. 280 din această lege: ”În ceea ce priveşte procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, precum şi de aplicare a sancţiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (..)”.

Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că prevederile Ordonanţei nr. 2/2001 reprezintă dreptul comun în materie, iar dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, sunt dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, aplicabile în speţa de faţă.

Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că actul administrativ atacat îndeplineşte condiţiile de legalitate şi temeinicie, neimpunându-se nici anularea sa şi nici înlocuirea sancţiunii aplicate, având în vedere nu doar multitudinea faptelor reţinute, dar mai ales împrejurarea că, pentru unele dintre acesta, reclamantul a mai fost sancţionat şi cu toate acestea nu a luat măsurile care se impuneau pentru remedierea lor.

3. Recursul formulat de reclamantul C.V. împotriva Sentinţei nr. 5728 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 304¹ Cod procedura civilă.

3.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile Regulamentului nr. 32/2006.

3.1.1. Referitor la pct. 1 din ordonanţă, se arată că art. 13 alin. (5) din Regulament prevede doar posibilitatea ca S.S.I.F. să transmită către C.N.V.M. menţiunile înregistrate la registrul comerţului în termen de 5 zile de la data înregistrării la ORC a modificărilor în modul de organizare şi funcţionare a S.S.I.F., dar nu mai târziu de 90 de zile de la data autorizaţiei emise de C.N.V.M.

C.N.V.M. a aprobat desfiinţarea sediilor secundare prin Decizia nr. 2265 din 2 decembrie 2008, aşadar, termenul de 90 de zile s-ar fi împlinit la 2 martie 2009.

Societatea a respectat acest termen, deoarece certificatul de menţiuni a fost transmis la 18 decembrie 2008.

3.1.2. Referitor la pct. 2 din ordonanţă, se motivează că nedepunerea actelor adiţionale în termenul prevăzut de Regulamentul nr. 32/2006 a fost determinat de întârzierea proprietarilor în a transmite/retransmite actele la U..

În ceea ce priveşte sediile din Slatina şi Ploieşti, documentele se află depuse la dosar.

3.1.3. Referitor la pct. 3 din ordonanţă, recurenta apreciată că în condiţiile în care dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006 au o exprimare generală, iar Comisia nu a stabilit printr-un act propriu obligaţiile existenţei rubricilor ca atare interpretarea în sensul că este permisă lipsa rubricilor, se aliniază în regulile generale de interpretare juridică.

Astfel, întrucât toate reclamaţiile se adresează preşedintelui/directorului general, rubrica „persoana la adresa căreia s-a formulat reclamaţia” nu îşi are aplicabilitate.

„Prejudiciul existent” nu este posibil să fie apreciat la momentul primirii reclamaţiei, date despre această chestiune se regăsesc fie la „obiectul reclamaţiei”, fie în „răspunsul la reclamaţie”.

Completarea ulterioară a registrului, astfel cum susţine instanţa de fond, cu informaţia referitoare la prejudiciu, nu este posibilă deoarece menţiunea este trecută la rubrica obiectul reclamaţiei sau modalitate răspuns.

3.1.4. Referitor la pct. 4 din ordonanţă, s-au interpretat eronat dispoziţiile art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 32/2006, deoarece reclamaţia a fost rezolvată în termenul de 30 de zile, rămânând de clarificat numai cuantumul prejudiciului.

3.1.5. Punctul 5 din ordonanţă, ce prevede faptul că nu a fost notificat în termen legal un contract încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulament este eronat.

Dispoziţia legală este aplicabilă în cazul unei externalizări efective a activităţii.

3.1.6. Pct. 6 din ordonanţă a fost menţinut nelegal de instanţa ce a soluţionat cauza în fond, deoarece menţionarea statului de origine ar trebui să fie obligatorie numai în cazul în care agentul provine dintr-un alt stat membru.

3.1.7. Referitor la pct. 7 din ordonanţă, se arată că nici în cuprinsul raportului de control, nici în ordonanţă nu au fost precizaţi clienţii la care nu s-a regăsit nota prevăzută de art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulament.

3.1.8. Referitor la pct. 8 din ordonanţă, se arată că elementul obligatoriu prevăzut la Anexa 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006 nu lipseşte decât în versiunea electronică a formulării.

3.1.9. Cu privire la pct. 9 din ordonanţă, se apreciază că nu este necesară menţiunea referitoare la „statul de origine” deoarece toate S.S.I.F.-urile sunt societăţi de drept român, iar sursa informaţiei lipseşte doar de pe unele materiale de publicitate.

3.1 octombrie Pct. 10 din ordonanţă a fost în mod greşit acceptat de prima instanţă care, deşi consideră că motivele prezentate ar putea fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate, nu reţine nicio circumstanţă de acest fel.

3.1 noiembrie Registrul privind tipurile de servicii sau activităţi de investiţii, etc., prevăzute de art. 99 din Regulamentul nr. 32/2006 pct. 11 din ordonanţă, nu are aplicabilitate în cazul U. deoarece până în prezent nu s-a produs niciun conflict de interese.

Oricum, potrivit pct. 21 din Anexa 10 a Regulamentului nr. 32/2006, registrul trebuie completat numai în momentul în care conflictul de interese este identificat.

3.1 decembrie Nedeţinerea unui registru al tranzacţiilor personale, prevăzut de art. 89 alin. (2) din Regulament, pct. 12 din ordonanţă, a fost reţinută în mod greşit de prima instanţă.

U.nu are un registru pe suport de hârtie, deoarece dacă se respinge un ordin acesta nu este introdus la tranzacţionare, iar toate ordinele de tranzacţionare nu pot fi introduse decât prin intermediul unei persoane desemnate de conducerea societăţii.

3.1.13. Punctele 13 şi 14 din ordonanţă au fost preluate de judecătorul fondului fără motivare şi numai cu formula că „apărarea reclamantului potrivit căreia organele de control trebuie să ţină cont de aspectul particular al sistemului informatic al U. nu poate fi primită, întrucât este lipsită de orice temei legal”.

3.1.14. Cu referire la pct. 15 din ordonanţă, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a fost contestată situaţia de fapt, în realitate constatându-se faptele reţinute şi aducându-se argumente şi documente doveditoare.

3.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civilă, instanţa de fond nu a motivat sentinţa atacată referitor la argumentele invocate în contestaţie în ceea ce priveşte procedura de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

Pârâta a constatat săvârşirea a două fapte contravenţionale, cele prevăzute la art. 272 lit. a) şi c) din Legea nr. 297/2004, situaţie în care trebuia să recurgă la aplicarea prevederilor art. 275 alin. (3) din lege, respectiv să aplice sancţiunea cea mai mare dintre cele stabilite pentru fiecare, după care să procedeze la majorarea cu „până la 50% a acesteia”.

Instanţa de fond nu a arătat în motivarea sentinţei care sunt argumentele pentru care dispoziţiile art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital au fost înlăturate.

Recurentul consideră că nu poate fi acceptată ideea ca temei al contravenţiei să-l constituie, în afara legii, o reglementare a C.N.V.M. ce are forţă juridică interioară unei legi.

Aplicarea Legii nr. 297/2004 nu este în concordanţă cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor care în cuprinsul art. 1 nu permite ca un Regulament al C.N.V.M. să stabilească şi să sancţioneze săvârşirea unei contravenţii.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă C.N.V.M.

Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat.

4.1. Termenul de transmitere la C.N.V.M. a unui act înregistrat la ORC este de 5 zile de la data înregistrării, iar recurentul nu poate invoca propria culpă (pct. 1 din ordonanţă).

4.2. Actul care atestă deţinerea spaţiului secundar este reînnoit şi depus la C.N.V.M. în termen de maximum 15 zile de la data expirării.

Apărarea referitoare la întârzierea datorată proprietarilor este nerelevantă în contextul în care societatea poate condiţiona continuarea relaţiilor contractuale cu locatarii, de efectuarea în termenul legal a procedurilor legale (pct. 2 din ordonanţă). Recurentul a mai fost sancţionat cu privire la încălcarea aceloraşi prevederi legale.

4.3. Recurentul a interpretat eronat dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006, datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. cărora clientul s-a adresat, precum şi cele referitoare la prejudiciul reclamat, sunt obligatorii (pct. 3 din ordonanţă).

4.4. Termenul de rezolvare a reclamaţiei în cazul clientului S.C. a fost depăşit, nu rezultă din documentele depuse că s-a ajuns la o înţelegere cu clientul prejudiciat, încă din data de 17 decembrie 2010 şi că a rămas de clarificat numai cuantumul despăgubirilor solicitate (pct. 4 din ordonanţă).

4.5. În ceea ce priveşte transmiterea cu întârziere la C.N.V.M. a contractului încheiat cu un alt intermediar, recurentul a interpretat greşit dispoziţiile art. 64 lit. j) din Regulament (pct. 5 din ordonanţă).

4.6. Nerespectarea dispoziţiilor art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006 este corect reţinută de prima instanţă, care nu a luat în considerare interpretarea eronată făcută de recurent, conform căreia „aplicarea obligaţiei de a insera statul de origine lângă numele agentului delegat nu este necesară în speţă deoarece aceste denumiri sunt specific româneşti” (pct. 6 din ordonanţă).

4.7. Prevederile art. 110 alin. (2) lit. i) au fost respectate documentele cerute nu se regăsesc, spre exemplu, la dosarul clientului Ş.C. (pct. 7 din ordonanţă).

4.8. Formularul de ordin utilizat de S.S.I.F. U.SA pentru clienţii care efectuează tranzacţii pe piaţa administrată de BVB nu conţine informaţii detaliate referitoare la unitatea de preţ, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă (pct. 8 din ordonanţă).

4.9. Referitor la conţinutul materialelor publicitare, acestea nu îndeplinesc condiţia impusă de art. 129 alin. (2) din Regulament cu privire la indicarea sursei informaţiilor, precum şi faptul că acestea nu cuprind adresa completă a sediului social/ central, respectiv statul de origine al societăţii (pct. 9 din ordonanţă).

4 octombrie Instanţa de fond a reţinut în mod corect că la momentul controlului, S.S.I.F. U. nu deţinea pagină de internet proprie (pct. 10 din ordonanţă).

4 noiembrie Societatea nu deţine un registru privind tipurile de servicii sau activităţi de investiţii, servicii conexe desfăşurate sau în curs de desfăşurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese.

Apărarea potrivit căreia activitatea societăţii nu poate conduce la existenţa conflictelor de interese şi prin urmare, nu este necesară existenţa unui atare registru, este nerelevantă, astfel cum a apreciat şi prima instanţă (pct. 11 din ordonanţă).

4 decembrie Societatea nu a întocmit un registru al tranzacţiilor persoanelor relevante. Pentru aceeaşi încălcare, U.a mai fost sancţionată şi anterior (pct. 12 din ordonanţă).

4.13. Recurentul nu s-a conformat prevederilor legale şi nu a furnizat fişe ale clienţilor cu soldul evidenţiat la data decontării, motivând că particularităţile sistemului informatic nu permite a se întocmi asemenea fişe.

În mod corect, instanţa de fond a respins susţinerile reclamantului în raport de prevederile art. 5 din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009 (pct. 13, 14 din ordonanţă).

4.14. Refuzul nejustificat de transmitere a informaţiilor deja existente în cadrul societăţii reprezintă contravenţia prevăzută de art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2007 (pct. 15 din ordonanţă).

4.15. Cu privire la faptul că C.N.V.M. a aplicat o singură sancţiune fără a individualiza sancţiunile aplicabile fiecărei contravenţii constate, se arată că legea pieţei de capital nu cuprinde o astfel de cerinţă.

4.16. Activitatea desfăşurată în domeniul valorilor mobiliare este derogatorie de la dreptul comun, astfel încât prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt incompatibile sferei de activitate în discuţie.

4.17. Procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor prevăzută de O.G. nr. 2/2001 nu este aplicabilă legislaţiei pieţei de capital, de unde rezultă că în temeiul unui Regulament emis de C.N.V.M. poate fi sancţionată contravenţional o persoană fizică/ juridică.

II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată

1. Recursul este nefondat.

1.1. Critica referitoare la pct. 1 din Ordonanţa C.N.V.M. nr. 418 din 21 septembrie 2010, prin care s-a reţinut că certificatele de înregistrare menţiuni aferente retragerii/ înfiinţării unor agenţii S.S.I.F. U.SA au fost transmise la C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006.

Din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006, reiese obligativitatea comunicării într-un termen de 5 zile către C.N.V.M. a certificatului de înregistrare menţiuni obţinut de la O.R.C.. Termenul nu este lăsat la aprecierea societăţii, deoarece textul legal include dispoziţia imperativă „are obligaţia”.

Termenul de 90 de zile cuprins în acelaşi text se referă la obligativitatea ca procedura de înregistrare a menţiunii să se finalizeze într-un anumit interval de la data autorizaţiei emise de C.N.V.M. Însă oricând s-ar înregistra menţiunea în termenul de 90 de zile, transmiterea înregistrării la C.N.V.M. este obligatorie să se facă în 5 zile de la răspunsul O.R.C., de unde rezultă că recurentul a încălcat prevederile analizate.

1.2. Cu privire la critica de la pct. 2 din ordonanţă, ce a reţinut că unele acte adiţionale la contractele de închiriere/ subînchiriere aferente unor agenţii S.S.I.F. U.SA au fost transmise cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006.

În mod corect nu a fost luată în considerare apărarea reclamantului privind nedepunerea actelor adiţionale datorate întârzierii proprietarilor în a transmite/ retransmite actul la U., deoarece textul legal este imperativ, iar reclamantul a mai fost sancţionat pentru aceeaşi faptă, existând un motiv în plus să reevalueze situaţia pe acest aspect.

1.3. Referitor la pct. 3 din ordonanţă, când s-a reţinut nerespectarea prevederilor art. 77 alin. (2) lit. b)) şi e) din Regulamentul nr. 32/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (2) lit. b), e) din regulament, registrul reclamanţilor trebuie să cuprinsă informaţii cu privire la datele de identificare ale persoanelor din cadrul S.S.I.F. la adresa cărora s-au formulat reclamaţiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiţii financiare, precum şi cu privire la prejudiciul estimat de client.

Motivele invocate de reclamant conform cărora informaţiile de la lit. b) nu sunt necesare, deoarece toate reclamaţiile sunt adresate preşedintelui/ directorului general/ agenţiei, nu pot fi apreciate pozitiv, deoarece nu există o derogare în privinţa S.S.I.F.

De asemenea, motivul ce priveşte lit. e), prejudiciul nu poate fi estimat la momentul primirii reclamaţiei, nu este de natură să convingă instanţa de recurs din moment ce toate informaţiile sunt obligatorii.

Recurentului-reclamant nu i s-a imputat absenţa unor rubrici, astfel cum se invocă în motivele de recurs, ci absenţa unor informaţii obligatorii, făcute distinct.

1.4. Cu privire la pct. 4 din ordonanţă, încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament, respectiv termenul de soluţionare a reclamaţiei în cazul clientului S.C..

Textul legal impune ca soluţionarea reclamaţiilor să fie rezolvată într-un termen de 30 de zile de la data înregistrării acestora.

În cazul clientului S.C., reclamaţia a fost formulată la 2 decembrie 2009, iar soluţionarea a fost comunicată la 18 martie 2010, încheindu-se un contract de tranzacţie.

Cele afirmate de recurentul-reclamant, potrivit cărora reclamaţia a fost rezolvată încă din data de 7 decembrie 2009 şi numai cuantumul exact al despăgubirilor trebuie regăsit şi stabilit ulterior, nu rezultă din nicio probă administrată în dosar.

1.5. Pct. 5 din ordonanţă, împrejurarea că S.S.I.F. U. nu a notificat la C.N.V.M., în termen legal un contract încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006.

S.S.I.F. U. are obligaţia ca până cel târziu la 31 ianuarie, să transmită C.N.V.M. lista contractelor încheiate cu alţi intermediari şi obiectul acestora.

Recurentul consideră că obligaţia incumbă numai în situaţia unei externalizări efective a activităţii.

Textul a fost interpretat eronat de către recurent, deoarece nu există nicio limitare a notificării numai pentru cazul externalizării efective. În fapt, contractul era în fiinţă din anul 2009, iar externalizarea a fost efectivă din anul 2010, însă această împrejurare nu are relevanţă în raport de textul legal aplicabil.

1.6. Cu privire la pct. 6 din ordonanţă, nerespectarea dispoziţiilor art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006, documentul de prezentare nu conţine declaraţia care să menţioneze faptul că societatea acţionează prin intermediul unui agent delegat şi în care să fie specificat statul membru în care respectivul agent este înregistrat.

Obligaţia înscrisă la art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulament nu exceptează lipsa informaţiei din documentul de prezentare, în cazul în care agentul delegat este din România, deoarece cetăţenii străini nu sunt familiarizaţi cu denumirile româneşti şi trebuie să cunoască statul de origine al agentului.

1.7. Referitor la pct. 7 din ordonanţă, utilizarea unui document de prezentare incomplet care nu conţine nota cu privire la faptul că orice detalii suplimentare referitoare la politica privind conflictele de interese va fi pusă la dispoziţia clientului în orice moment, ceea ce a dus la nerespectarea dispoziţiilor art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006.

Intimata a constatat inexistenţa menţiunii la dosarul clientului Ș.C., de unde rezultă că s-au precizat clienţii la care nu s-a regăsit nota, contrar afirmaţiei făcută prin motivele de recurs.

Cele constatate în Raportul din 2008 nu fac obiectul prezentului dosar.

1.8. Cu privire la pct. 8 din ordonanţă, conform căruia formularul de ordin utilizat de S.S.I.F. U.nu conţine elementul prevăzut de Anexa 11 lit. c) pct. 14 din Regulamentul nr. 32/2006 (unitatea de preţ).

Anexa 11 lit. c) pct. IV din Regulament, prevede obligativitatea existenţei menţiunii în cuprinsul formularului de ordin. Existenţa menţiunii în cadrul altor înscrisuri nu îl scuteşte pe recurent să respecte întocmai legislaţia pieţei de capital.

1.9. Referitor la pct. 9 din ordonanţă, prin care s-a reţinut că materialele publicitare nu îndeplinesc condiţiile impuse de art. 129 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) din Regulament, cu privire la indicarea sumei informaţiilor, existenţa adresei complete a sediului social/ central, menţinerea statului de origine a societăţii.

Prin motivele de recurs, recurentul a recunoscut lipsa menţiunilor, orice altă apreciere fiind inutilă.

1 octombrie Cu privire la pct. 10 din ordonanţă, S.S.I.F. nu deţine o pagină de internet proprie, astfel că se invocă împrejurarea că pe parcursul soluţionării cauzei, societatea s-a conformat măsurilor dispuse.

Individualizarea sancţiunii are loc în momentul aplicării acesteia.

Faptul că instanţa de fond a arătat că întrucât societatea s-a conformat măsurilor dispuse poate fi luat în considerare la individualizarea sancţiunii, nu reprezintă o încălcare a vreunei obligaţii legale de reindividualizare a sancţiunii, deoarece instanţa de fond nu a făcut o reapreciere a faptei săvârşite, ci doar o paralelă între recunoaşterea faptei şi individualizarea sa.

1 noiembrie Pct. 11 din ordonanţă, societatea nu deţine un registru privind tipurile de servicii sau activităţi de investiţii sau servicii conexe desfăşurate sau în curs de desfăşurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F. care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, încălcându-se prevederile art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.

S.S.I.F. are obligaţia să deţină un asemenea registru şi, dacă este cazul, să-l completeze.

Împrejurarea inexistenţei până în prezent a unui conflict de interese, nu poate conduce la concluzia, astfel cum afirmă recurentul, că registrul nu este aplicabil U.SA.

1 decembrie Pct. 12 din ordonanţă, care prevede că U. nu deţine un registru al tranzacţiilor personale, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006.

Se remarcă faptul că şi în acest caz, recurentul a interpretat eronat dispoziţiile legale comune pentru aceste societăţi, ce nu permit adaptarea sau ignorarea obligaţiilor impuse şi reajustarea conform unor aspecte particulare.

1.13. Pct. 13 şi 14 din ordonanţă, ce au reţinut existenţa unei practici frauduloase şi nefurnizarea fişelor clienţilor cu soldul evidenţiat la data decontării, încălcându-se art. 2 alin. (2) lit. f)) şi art. 5 din Dispunerea de Măsuri C.N.V.M. nr. 5/2009.

Recurentul încearcă încă o dată să justifice adoptarea/ ignorarea unor prevederi obligatorii pentru toate societăţile, pe motive ce ţin de aspecte particulare ale sistemului informatic, când, în realitate toate ajustările făcute au condus la încălcarea legii.

1.14. Referitor la pct. 1.15. din ordonanţă, S.S.I.F. U.nu a pus la dispoziţia echipei de control situaţia cu disponibilităţile clienţilor existente în custodia societăţii, deşi a fost solicitată prin raportul de control, fapt ce constituie contravenţie, conform art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2004.

După cum rezultă din actele dosarului, echipa de control a solicitat fişele clienţilor, măsuri la care societatea nu s-a conformat, considerând că nu sunt necesare.

Toate acestea conduc la concluzia netemeiniciei argumentelor aduse prin motivul de recurs şi respingerea acestuia ca nefondat.

1.15. Motivele de recurs referitoare la nemotivarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte procedura de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu sunt întrunite.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că potrivit art. 280 din Legea pieţei de capital „în ceea ce priveşte procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, precum şi de aplicare a sancţiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001”.

Dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 297/2004 conţin norma de procedură privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în materia pieţei de capital.

Potrivit art. 275 alin. (3) din lege, în cazul săvârşirii mai multor contravenţii se aplică sancţiunea ce mai mare care poate fi majorată cu până la 50%.

Norma cuprinsă în art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 ocroteşte un interes particular, astfel că nulitatea în cazul încălcării este relativă şi virtuală, deoarece textul nu prevede expres sancţiunea nulităţii.

Este adevărat că din punct de vedere tehnic intimata nu a procedat strict în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3), însă împrejurarea nu este de natură să conducă la soluţia anulării actului de sancţionare decât în situaţia în care contravenientul dovedeşte o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia.

Or, în speţă, contravenientul a fost obligat la plata sumei de 2.500 lei, sumă ce nu depăşeşte maximul admis de lege pentru contravenţiile săvârşite, nefiind vătămat prin modalitatea de stabilire a sancţiunii.

Vătămarea putea interveni atunci când instanţa considera că una sau mai multe fapte contravenţionale au fost reţinute în mod greşit şi se punea problema anulării parţiale a ordonanţei.

Întrucât nu se cunoştea cuantumul exact al amenzii stabilite pentru fiecare contravenţie, nu se putea stabili suma datorată în final.

În cauza de faţă, atât prima instanţă, cât şi instanţa de recurs, au reţinut săvârşirea tuturor faptelor contravenţionale contestate prin ordonanţa atacată, astfel încât nu rezultă vătămarea ce s-ar produce contravenientului pentru ca actul să fie anulat.

1.16. Critica ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora contravenţiile pot fi stabilite numai prin lege, ordonanţă, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor locale sau a C.G.M.B., este nefondată.

Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital s-a îndepărtat de la principiile generale al O.G. nr. 2/2001, stipulând neaplicarea acesteia în domeniul stabilirii contravenţiilor, dând şi în competenţa C.N.V.M. dreptul de a stabili contravenţii.

Este opţiunea legiuitorului de la acea dată şi atât timp cât legea nu a fost declarată neconstituţională sub acest aspect, nu se pune problema încălcării principiului legalităţii incriminării în materia contravenţională analizată.

2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a Cod procedura civilă, coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de C.V. împotriva Sentinţei nr. 5728 din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 328/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 345/2013. Contencios. Anulare acte privind... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

ICCJ. Decizia nr. 345/2013. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Contencios