ICCJ. Decizia nr. 329/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 329/2013
Dosar nr. 249/45/2012
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la pe rolul Curţii de Apel laşi - secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 249/45/2012, reclamanţii G.C. şi G. (fostă H.) A.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Universitatea "S.H." şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului obligarea pârâţilor la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, prin care să se ateste că au susţinut şi promovat examenul de licenţă, în specialitatea „Drept", obţinând Titlul de Licenţiat; obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Ministru, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea plăţii de 2.000 lei penalităţi pe zi de întârziere, să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului lor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti; Obligarea pârâţilor de a recunoaşte calitatea lor de absolvenţi ai Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept şi de a recunoaşte obţinerea Titlului de Licenţiaţi în Drept; obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei (art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004).
În fapt, reclamanţii au arătat că au urmat cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, din cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti, specializarea Drept, forma de învăţământ la distanţă în perioada 2007 - 2009 şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, eliberându-li-se adeverinţele din 9 iulie 2009 şi respectiv 9 iulie 2009, cu o valabilitate de maxim 12 luni.
La începutul lunii februarie 2012, prin cererile primite de Universitatea S.H. la data de 7 februarie 2012 au solicitat rectorului eliberarea diplomei de licenţă.
Au considerat că nu există nici o dispoziţie legală care să conteste calitatea lor de licenţiaţi în drept, solicitând admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului a prezentat rolul său de sinteză şi coordonare în aplicarea Strategiei şi Programului de Guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului, arătând că nu există corespondenţă între calitatea de parte în proces şi calitatea de titular al dreptului sau obligaţiei ce formează conţinutul raportului de drept material dedus judecăţii, potrivit atribuţiilor prevăzute in H.G. nr. 81/2010.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a menţionat pârâtul că tipizatele de acte de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
A mai arătat că Universitatea S.H. pentru forma de învăţământ 1D nu a solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licenţă, întrucât situaţia acestora urma să fie clarificată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 10/2009, iar specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005 deoarece nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfăşurării procesului de învăţământ.
Universitatea „S.H." Bucureşti a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, solicitând a fi avute în vedere Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 şi adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 36125 din 25 iunie 2009 în care sunt indicate condiţiile privind eliberarea avizului necesar ridicării de către instituţiile de învăţământ public sau de stat a actelor de studii.
A mai arătat pârâta că printr-o serie de adrese a solicitat Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 198 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii G.C. şi G. (fostă H.) A.N. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.; a fost obligată pârâta la eliberarea către reclamanţi a diplomelor de licenţă şi respectiv a suplimentelor de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
A fost respinsă acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Ministru, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Ministru şi a fost obligată chematul în garanţie ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de 2000 lei penalităţi pe zi de întârziere, să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamanţilor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti.
Au fost respinse capetele de acţiune privind obligarea pârâţilor de a recunoaşte calitatea de absolvenţi ai Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept şi de a li recunoaşte obţinerea Titlului de Licenţiaţi în Drept, precum şi de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii au încheiat, în anul 2007 contracte de studii cu Universitatea „S.H.""" Bucureşti, având ca obiect pregătirea acestora în cadrul formei denumită „învăţământ la distanţă"", la Facultatea de Drept şi administraţie publică, specializarea „Drept"", şi că, în urma promovării examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009, celor în cauză li s-au eliberat adeverinţele, prin care se atesta că au „susţinut şi promovat examenul de licenţă", obţinându-se „Titlul de Licenţiaţi" în specialitatea urmată, la finalul înscrisului menţionat făcându-se precizarea că adeverinţa are „termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă".
S-a mai reţinut că, prin adresa din 25 iunie 2009, Ministerul Educaţiei a adus la cunoştinţa instituţiilor de învăţământ acreditate că „R." S.A. - Compania de Material Didactic eliberează formularele tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor, numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educaţiei, cerându-li-se celor vizaţi să „solicite Ministerului Educaţiei aprobarea notei comandă, printr-o cerere conform machetei".
Urmare acestei solicitări, Universitatea „S.H." Bucureşti, prin adresa nr. 769 din 25 august 2009 a înaintat Ministerul Educaţiei necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenţilor anului 2009, cerere la care s-a revenit prin adresele nr. 960 din 8 octombrie 2009 şi nr. 1224 din 14 decembrie 2009, confirmându-se primirea unui număr de formulare tipizate.
Întrucât reclamanţilor nu li s-au eliberat diplomele de licenţă, prin cererea adresată Ministerului Educaţiei şi Universităţii „S.H." la data de 18 octombrie 2011, aceştia au solicitat eliberarea actului administrativ care atestă absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2007 - 2009, cerere căreia nu i s-a dat curs.
Apreciind refuzul de eliberare a diplomei de licenţă ca fiind nejustificat, reclamanţii au promovat acţiune, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.
În raport de această situaţie de fapt. Curtea a constatat că Universitatea „S.H." a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că prin H.G. nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru forma de învăţământ de zi, domeniile de licenţă, printre care se numără şi „drept".
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ. Universitatea „S.H." se bucură, conform Legii nr. 84/1995, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi a-şi exercita libertăţile academice, precum şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
Curtea a reţinut, de asemenea că, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, ministerul educaţiei a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, prin care a stabilit, la art. 2, că: „Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate", la art. 8 al aceluiaşi ordin arătându-se că: „Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate".
În raport de acest cadru normativ, care permitea Universităţii „S.H." să organizeze forme de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, Curtea, a constat că Facultatea de „Drept şi administraţie publică" figurează în anexa nr. 3 la H.G. nr. 676/2007, apreciind că forma de învăţământ urmată de reclamanţi nu poate fi considerată ca fiind „în afara cadrului legal", astfel cum susţine Ministerul Educaţiei.
În acest sens, s-a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008 şi nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, nici unul din factorii cu atribuţii de decizie în cadrul sistemului naţional de educaţie nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul Universităţii „S.H.", dar, în aceeaşi perioadă, Ministerul Educaţiei a autorizat chiar şi eliberarea de diplome de licenţă, pentru absolvenţi ai formei de învăţământ la distanţă, organizată de universitatea menţionată, ceea ce echivalează cu o confirmare, fie ea şi indirectă, a legalităţii procesului de învăţământ în acel domeniu.
Astfel, Curtea a apreciat că organizarea de către Universitatea S.H. a formei de învăţământ la distanţă, pentru specialitatea în litigiu, concomitent cu forma de pregătire prin cursuri de zi, ţine de exerciţiul autonomiei universitare, autonomie care este garantată de art. 32 alin. (6) din Constituţia României şi Legea nr. 84/1995.
Ca atare, le este conferit reclamanţilor dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licenţă, însoţită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut şi de pct. VII din Metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universităţii „S.H." la data de 13 mai 2009, act ce a fost înregistrat sub nr. 1405 din 21 mai 2009.
Curtea a apreciat, că atâta timp cât Ministerul Educaţiei sau Agenţia Româna de asigurarea Calităţii în învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.), înfiinţată în baza O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat şi nu au finalizat vreo procedură administrativă, în perioada de referinţă, care să conducă la concluzia că instituţia de învăţământ superior menţionată a acţionat în afara cadrului legal, dreptul nu poate fi suprimat.
S-a constatat că refuzul organului administrativ de a aproba eliberarea formularelor tipizate, nu se regăseşte în nici o hotărâre de Guvern, în perioada anilor 2005 - 2009, fiind nejustificat, mai ales in condiţiile in care O.U.G. nr. 75/2005 permitea Ministerului Educaţiei să elaboreze sau să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau prin lege, decizia de încetare definitivă a şcolarizării în cadrul programului contestat, demersuri ce nu s-a dovedit a fi fost iniţiate şi finalizate.
A mai reţinut judecătorul fondului că obligaţia de eliberare a actului de studii definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, emis de Ministerul Educaţiei, ca fiind „document oficial de stat. cu regim special, care confirmă studiile de învăţământ superior efectuate", revine instituţiei de învăţământ superior acreditate şi nu conducătorului sistemului naţional de educaţie, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.", pe care a obligat-o să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, prin care să ateste că cei în cauză au susţinut şi promovat examenul de licenţă, obţinând titlul de „Licenţiat în Drept".
Întrucât s-a constatat că între reclamanţi şi pârâtul Ministerul Educaţiei nu există nici un raport juridic direct, legat de procesul de finalizare a studiilor şi de eliberare a actelor de studii, Curtea a respins acţiunea promovată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Curtea a constatat însă că există un raport juridic direct între pârâta Universitatea „S.H." şi Ministerul Educaţiei, născut din refuzul celui din urmă de a aproba tipărirea, de către SC „R." SA a numărului de formulare tipizate solicitat, că acest refuz trebuie calificat ca fiind rezultatul unui exces de putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înfiinţarea menţionatei universităţi, nu s-a acţionat în mod decisiv pentru a se pune capăt pretinsei încălcări a cadrului legal, drept pentru care cererea de chemare în garanţie a fost admisă, în sensul obligării Ministerului Educaţiei să aprobe tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, a tipăririi formularelor tipizate necesare satisfacerii dreptului reclamanţilor.
Instanţa fondului a respins ca lipsit de obiect capătul din acţiune având ca obiect recunoaşterea calităţii reclamanţilor de absolvenţi ai Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept şi de a recunoaşte obţinerea Titlului de Licenţiaţi în Drept şi ca nefondat cel privitor la obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, reţinându-se că acesta nu a fost motivat şi că este de notorietate faptul că de un tratament similar au beneficiat toţi absolvenţii formei de învăţământ în litigiu de la universitatea pârâtă din aceeaşi perioadă.
3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului).
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de fond nu a analizat calitatea activă a reclamanţilor raportat la capătul de cerere privind obligarea M.E.C.T.S. de a aproba tipărirea formularelor.
S-a susţinut că toată procedura legată de avizarea tipizatelor se desfăşoare intre instituţia de învăţământ superior şi minister, iar in condiţiile in care reclamanţii nu au calitatea de reprezentanţi ai unităţii, nu au calitate procesuală activă.
Totodată, s-a menţionat că nu se aprobă tipărirea tipizatelor individual, ci pentru specializări / forme de învăţământ autorizate provizoriu sau acreditate şi că nu se acordă nelimitat, ci corelat cu numărul absolvenţilor care au urmat specializări acreditate sau autorizate provizoriu.
De asemenea, s-a susţinut că această solicitare nu se înscrie între atribuţiile Ministerului raportat la prevederile H.G. nr. 536/2011.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., îl constituie modalitatea in care instanţa a obligat ministerul să aprobe tot necesarul de formulare, doar pentru motivul că „adeverinţa de licenţă se bucură de prezumţia de legalitate".
Totodată s-a arătat că instanţa de fond nu a fost sesizată pentru recunoaşterea actelor de licenţă, acordându-se astfel mai mult decât s-a cerut, caz de casare prevăzut la art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
De asemenea, s-a susţinut că nu se poate reţine culpa ministerului în sensul că nu aprobă cererea de emitere a tipizatelor de studii fără a verifica legalitatea cererii, mai ales in condiţiile in care prin nota din 18 noiembrie 2010 Universitatea S.H. nu a solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licenţă pentru absolvenţii de la 1D.
A mai susţinut reclamantul că instituţia de învăţământ are obligaţia de a se supune, în conformitate cu O.U.G. nr. 75/2005 şi H.G. nr. 1418/2006, procedurii de evaluare în vederea autorizării - acreditării, iar specializarea urmată de reclamanţi este în afara cadrului legal.
Totodată, solicită a se aprecia că nu se poate invoca propria culpă - necunoaşterea legii - de către candidaţi, pentru a obţine protecţia unui drept.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat intimata că în mod corect a fost obligat Ministerul la aprobarea tipăririi formularelor tipizate. De asemenea, în mod corect a fost admisă cererea de chemare în garanţie pentru a se asigura efectiv punerea în executare a obligaţiei universităţii de a elibera diploma de licenţă.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar. în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi ai Universităţii „S.H.".
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public. în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.", ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei Naţionale este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.""- competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi - Secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva sentinţei nr. 198 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel laşi - secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Iaşi - secţia a Ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 195/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 330/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
