ICCJ. Decizia nr. 330/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 330/2013
Dosar nr. 1481/36/2011
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată la data de 19 decembrie 2011 înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa - secţia contencios administrativ sub nr. 1481/36/2011, reclamanţii B. (M.) Z., B. (N.) M., B. (B.) l.M. (B.) M., P. (S.) G.M., H. (F.) D., T. (F.) O., V. (P.) M., R. (C.) C., M. (B.) E., Ţ. (C.) D., G. (M.) S., R. (P.) M. şi B. (U.) E. au învestit instanţa, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., solicitând eliberarea diplomei de licenţă, a suplimentului de diplomă şi foii matricole şi înapoierea diplomei de bacalaureat depusă în original la dosarul de înscriere la facultate, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei; obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului - prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamanţi în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea plăţii de 2.000 lei penalităţi pe zi de întârziere.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii au urmat cursurile Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie din Braşov ale Universităţii S.H., Sistem Bologna, specializarea Pedagogie în perioada 2006-2009 şi au susţinut şi promovat Examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, iar în urma promovării acestui examen le-au fost eliberate adeverinţe care atestă absolvirea cursurilor.
Au susţinut reclamanţii că au solicitat atât Universităţii S.H. cât şi Facultăţii de Psihologie şi Pedagogie a acestei Universităţi eliberarea diplomei de licenţă, a suplimentului de diplomă şi foii matricole şi înapoierea diplomei de bacalaureat depusă în original la dosarul de înscriere al fiecăreia la facultate, insă le-au fost eliberate alte adeverinţe, întrucât s-a comunicat neoficial că Ministerul nu acordă universităţii tipizatele pentru diplomele de licenţă pentru absolvenţii acestei facultăţi în sistem Bologna.
Au arătat reclamanţii că din momentul înscrierii la facultate şi până la absolvirea acesteia şi-au îndeplinit toate obligaţiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta şi Regulamentul privind activitatea profesionala a studenţilor, astfel că, potrivit Metodologiei organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum şi art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze actele de studii completate.
În ceea ce priveşte suplimentul la diplomă de licenţă, au arătat că, potrivit Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5289/2008, universităţile eliberează gratuit suplimentul la diplomă, ca document însoţitor al diplomei de licenţă.
În drept au fost invocate: Legea învăţământului nr. 1/2011, Legea nr. 84/1995, republicata, art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi celelalte dispoziţiile speciale menţionate în cuprinsul cererii, respectiv Legea nr. 554/2004.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei obiectului, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Raportat la solicitarea reclamanţilor de obligarea a M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a invocat excepţia lipsei obiectului acţiunii susţinând că M.E.C.T.S. a aprobat tipizarea formularelor de diplomă de licenţă, aceste formulare fiind întocmite în mod unitar, conform modelului aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 5289/2008 privind diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă şi a avizat achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor din promoţiile 2008, 2009 şi 2010 prin adresele din 21 iunie 2010, din 25 octombrie 2010, din 29 noiembrie 2010, din 13 octombrie 2010.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, nu are în sfera de atribuţii şi aceea de recunoaştere a unei diplome eliberată de o instituţie de învăţământ superior care face parte din sistemul naţional de învăţământ.
Pârâta Universitatea „S.H." a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie prin care solicită să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de reclamanţi, în sensul că, după finalizarea completă a studiilor şi susţinerea examenului de licenţă, la cererea acestora, Ie-a eliberat adeverinţele de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni.
A învederat pârâta faptul că M.E.C.T.S. este cel care, în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele şi tipizatele cu regim special necesare pârâtei pentru a elibera diplomele şi suplimentele la diploma solicitate de către reclamanţi.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând a fi obligat să aprobe tipizarea formularelor tipizate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 170/CA din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi s-a respins acţiunea faţă de pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - prin ministru.
A fost obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze diplomele de licenţă reclamanţilor.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea S.H. în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a fost obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor de diplomă de licenţă pentru reclamanţi.
S-a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Constanţa, analizând cu prioritate excepţiile invocate, conform art. 137 C. proc. civ., a reţinut că în acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor Universitatea S.H. şi M.E.C.T.S. la eliberarea diplomelor de licenţă, însă instituţiile care au dreptul şi obligaţia de a elabora diplomele de licenţă sunt universităţile care au organizat studiile universitare absolvite de către reclamanţi şi nu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Educaţiei şi Sportului.
Astfel, a apreciat că obligaţia eliberării diplomelor de către universităţi este stabilită şi prin Ordinul Ministrului nr. 295/2007, iar Legea nr. 84/1995, aplicabilă la data solicitărilor şi Ordinele emise în aplicarea legii învăţământului nu au prevăzut în sarcina M.E.C.T.S. eliberarea diplomelor de licenţă.
În condiţiile inexistentei unei obligaţii legale în sarcina M.E.C.T.S. referitoare la obligaţia dedusă judecăţii, instanţa a apreciat că pârâtul nu se legitimează procesual pasiv astfel încât, acţiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, s-a apreciat că M.E.C.T.S. nu se legitimează procesual pasiv nici în cererea reclamanţilor de obligare la aprobarea tipizatelor, întrucât aceasta face parte din procedura eliberării diplomelor care se derulează între cele două instituţii.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect, a reţinut instanţa că reclamanţii au făcut dovada faptului că nu sunt în posesia diplomelor care să ateste finalizarea studiilor superioare şi a promovării examenului de licenţă, astfel încât sunt prejudiciaţi în dreptul lor recunoscut de lege de a li se elibera documente justificative.
Pe fondul cauzei, din actele dosarului, s-a reţinut ca reclamanţii, absolvenţi ai examenului de licenţă organizat de Universitatea S.H. s-au adresat cu cerere pentru eliberarea diplomelor de licenţă.
S-a reţinut că Universitatea S.H. este o instituţie de învăţământ superior înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, astfel încât trebuie să respecte dispoziţiile legii învăţământului în vigoare la data la care trebuia să îşi îndeplinească obligaţia, iar in cauză s-a dovedit că solicitanţii au absolvit examenul de licenţă, astfel că au dreptul recunoscut de lege de a li se elibera diploma de licenţă, act doveditor al finalizării studiilor superioare.
Cum reclamanţii au făcut dovada promovării examenului de licenţă, fapt atestat şi prin adeverinţele eliberate de Universitate, iar diplomele fac dovada parcurgerii formei de învăţământ superior necesară pentru angajarea la un loc de muncă, instanţa a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 reclamanţii îşi justifică un drept legal ce trebuie recunoscut de către pârâtă prin emiterea diplomelor de licenţă.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa a reţinut că pârâta Universitatea S.H. a făcut demersurile necesare obţinerii tipizatelor în vederea eliberării diplomelor de licenţă, iar acestei obligaţii ii revenea obligaţia corelativă a Ministerului de a aproba tipizarea formularelor.
Cererea de obligare la plata penalităţilor de întârziere nu a fost admisă apreciindu-se că sfera de aplicare a art. 24 din Legea nr. 554/2004 este aceea a cazurilor când nu se execută sau nu se respectă hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului)
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esenţă următoarele:
În baza dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. a apreciat că instanţa a pronunţat hotărârea prin depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât prin admiterea cererii de chemare in garanţie nu s-au avut in vedre atribuţiile şi competenţele Ministerului prevăzute în H.G. nr. 536/2011.
S-a arătat că actele de studii pot fi eliberate doar absolvenţilor care au urmat o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu, potrivit legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, iar instanţa a obligat la eliberarea tipizatelor pentru persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale, substituindu-se M.E.C.T.S. şi A.R.A.C.I.S.
În ceea ce priveşte cererea de chemare in garanţie, s-a susţinut că aceasta a fost greşit admisă in condiţiile in care intre pârâte nu există un raport juridic.
S-a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât la data înscrierii reclamanţilor în anul I specializarea Psihologie era autorizată provizoriu să funcţioneze doar la ZI nu şi la FR sau ID, iar universitatea nu a depus dosare de evaluare în vederea autorizării de funcţionare provizorie sau a acreditării în perioada 2006 / 2009.
Totodată, s-a arătat că universităţii revine culpa exclusivă de a organiza cursuri fără respectarea legii, iar contractul încheiat între cursant şi universitate nu poate fi opus M.E.C.T.S.
În concluzie, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie şi pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul pârât Universitatea S.H. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa - Secţia contencios, administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi ai Universităţii „S.H.".
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să-presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea ,,S.H.", ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H."- competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa - secţia contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva sentinţei nr. 170/CA din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Constanţa - Secţia contencios, administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 329/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 331/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
