ICCJ. Decizia nr. 346/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 346/2013
Dosar nr. 1791/2/2012
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 210 din 24 februarie 2012 prin care s-a dispus retrogradarea sa din funcţia publică de conducere de şef al A.F.P. a Municipiului Giurgiu în funcţia publică de conducere de şef serviciu, S.C.E.S. persoane juridice din cadrul A.F.P. a Municipiului Giurgiu, pe o perioadă de un an.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinal atacat s-a dispus retrogradarea sa, potrivit dispoziţiilor art. 75, 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) lit. d), alin. (4), alin. (5), art. 78 alin. (3) şi art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 coroborate cu art. 50 alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din H.G. nr. 1344/2007, precizând că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004
Reclamantul a solicitat suspendarea executării ordinului contestat, apreciind că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În privinţa existenţei cazului bine justificat, reclamantul a arătat, în esenţă, că ordinul atacat este lovit de nulitate absolută, întrucât nu respectă condiţiile expres prevăzute de lege, sancţionarea sa disciplinară pentru pretinsele fapte fiind făcută fără a se identifica fapta şi vinovăţia, încălcându-se astfel prevederile art. 75 din Legea nr. 188/1999 şi art. 263 alin. (2) C. muncii, precizând şi faptul că Ordinul nr. 112 din 2 februarie 2012 nu poate să constituie antecedent disciplinar neradiat pentru aplicarea sancţiunii stabilite prin Ordinul nr. 210 din 24 februarie 2012, procedându-se astfel, s-a individualizat greşit sancţiunea dispusă prin ordinul a cărui suspendare o solicită.
Referitor la paguba iminentă, reclamantul a arătat că punerea în executare a celor două ordine în litigiu îi încalcă dreptul de acces la instanţă, dreptul la un proces echitabil şi nu mai puţin, dreptul de proprietate, concretizat în speranţa legitimă că urmare a muncii desfăşurate în mod corect şi legal, va realiza veniturile din care să-şi întreţină familia.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării ordinului ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2199 din 27 martie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004.
În privinţa existenţei unui caz bine justificat, a apreciat că argumentele invocate nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ, pentru lipsa unor menţiuni în cuprinsul actului, iar cât priveşte neidentificarea faptei şi a vinovăţiei, în actul atacat există suficiente elemente pentru a se putea concluziona că, la nivel de aparenţă, actul întruneşte condiţiile de formă şi conţinut necesare pentru legala sa emitere.
În fine, motivele de fond invocate de reclamant nu sunt motive care să poată fi analizate în cadrul restrâns al unei cereri de suspendare, analiza aspectelor complexe invocate se poate face doar cu ocazia judecăţii fondului litigiului.
Referitor la paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că prin executarea actului administrative atacat, reclamantul riscă să sufere un prejudiciu material iminent însă acesta nu este suficient de grav pentru a determina suspendarea actului. Reclamantul nu riscă să piardă, pe o perioadă de un an, întreaga indemnizaţie, ci riscă să suporte doar o diminuare a acesteia, iar un astfel de prejudiciu este pe deplin reparabil la momentul soluţionării fondului litigiului, nefiind de natură să producă efecte ireversibile.
Cât priveşte prestigiul, demnitatea şi imaginea publică, acestea sunt valori morale, nu valori materiale, art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 referindu-se la pagubă, în sensul de prejudiciu material.
3. Recursul formulat de reclamantul I.J. împotriva Sentinţei nr. 2199 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedura civilă.
Se arată că sentinţa primei instanţe a constatat în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi prevenirii pagubei iminente.
Astfel, în cuprinsul ordinului atacat nu s-a identificat fapta şi vinovăţia, recurentul a fost sancţionat pentru faptele imputate unui alt funcţionar public.
Faptele ce i-au imputat nu constituie atribuţiile postului ocupat, au fost încălcate dispoziţiile art. 47 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007 şi s-a individualizat greşit sancţiunea.
Paguba iminentă este reprezentată de reducerea salariului, ceea ce conduce la imposibilitatea susţinerii nevoilor familiei.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.A.F.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, nefiind întrunite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Recurentul-reclamant tinde la analizarea legalităţii actului şi la prejudecarea fondului.
Cea de-a doua condiţie, cea a prevenirii unei pagube iminente, nu este întrunită, eventualul prejudiciu poate fi reparat ulterior, prin eventuala anulare a actului administrativ atacat.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Analizându-se înscrisurile depuse în calea de atac a recursului, se constată că prin Încheierea din 22 iunie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2444/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea Ordinului nr. 210/2012 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, iar prin Sentinţa civilă nr. 6797 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus anularea aceluiaşi ordin.
În prezenta cauză, s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 210/2012 până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Avându-se în vedere că Ordinul nr. 210/2012 a fost suspendat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, iar instanţa de fond s-a pronunţat în sensul anulării actului, se va reţine că cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, a rămas fără obiect.
2. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I Cod procedura civilă coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul urmează să fie admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi respingerea ca rămasă fără obiect a acţiunii.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod procedura civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de I.J. împotriva Sentinţei nr. 2199 din 27 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata-pârâtă A.N.A.F. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant I.J..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 265/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 363/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
