ICCJ. Decizia nr. 402/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 402/2013
Dosar nr. 3207/2/2012
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 aprilie 2012, reclamantul M.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, suspendarea provizorie a executării Încheierii din 12 martie 2012 şi a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunţate de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiaşi instituţii, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei promovate, vizând anularea celor două acte administrative.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că împotriva celor două acte a formulat acţiune pe cale principală înregistrată în 2012, prin care a solicitat anularea acestora.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, s-a arătat de către reclamant că actele administrative atacate au fost emise în baza unor acte premergătoare complet nule, deoarece au fost înfrânte normele imperative ce stau la baza elaborării lor valabile, respectiv punctul 44 alin. (2)1 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.
Ministerul reclamant a susținut că aceste prevederi au fost încălcate prin faptul că la controalele ce au vizat contul de execuţie al M.A.E. pentru anii 2008 - 2009 au participat aceeaȘi auditori, deşi exista o normă imperativă ce interzicea desemnarea lor, pentru al treilea an consecutiv, în echipa Curţii de Conturi însărcinată cu efectuarea auditului financiar în cadrul M.A.E.
A apreciat reclamantul că Procesul-verbal de constatare pentru contul de execuţie încheiat la 31 decembrie 2010 este nul absolut iar actele Curţii de Conturi încheiate în baza lui (inclusiv încheierea din 12 martie 2012 şi Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012) sunt lovite de aceeaşi formă de nulitate.
Un alt motiv de nulitate invocat de reclamant a constat în necomunicarea încheierii din 12 martie 2012 în termen de 5 zile calendaristice de la data adoptării sale, potrivit punctului 225 din Regulamentul sus-citat.
Reclamantul a mai arătat că sarcina trasată, în responsabilitatea conducerii M.A.E., devine imposibil de realizat în termenul fixat, ceea ce echivalează cu o vătămare inerentă a prestigiului şi a imaginii publice a instituţiei, că Încheierea din 12 martie 2012 a Curţii de Conturi este nulă absolut şi din perspectiva faptului că nu a reprezentat produsul unui recurs administrativ veritabil.
Reclamantul a susţinut că din lectura actelor administrative atacate rezultă că măsurile dispuse în urma aplicării punctului 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Conturi vor afecta un număr considerabil de salariaţi, respectiv peste o mie de angajaţi ce au beneficiat, cumulat, de cel puţin unul din cele două sporuri a căror acordare a fost apreciată ca nelegală de consilierii Curţii de Conturi, împreună cu familiile acestora şi că acest efect dublu al aplicării măsurilor adoptate de Curtea de Conturi până la termenul-limită de 30 aprilie 2012 (eventualitatea diminuării salariului şi ipoteza recuperării prejudiciului de la peste o mie de salariaţi care au lucrat după data de 01 ianuarie 2010 în Centrala M.A.E.) va crea o imensă problemă socială în instituţie, de natură a perturba grav activitatea M.A.E.
Autoritatea publică pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.
L-a termenul din 14 mai 2012 a fost discutată şi încuviințată în principiu de instanţă cererea de intervenţie accesorie formulată de S.N.F.P. în interesul reclamantului.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 3156 din 14 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul M.A.E., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată, respingând şi cererea de intervenţie accesorie formulată de S.N.F.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea de suspendare a Încheierii din 12 martie 2012 şi a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunţate de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiaşi instituţii, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei promovate pe fondul celor două acte administrative, este neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a invocat, ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, chiar criticile de nelegalitate invocate în cererea de anulare a actului administrativ atacat (critici care, în concret, se referă la greȘita interpretare Și aplicare de către organele de control a normei imperative prevăzute la punctul 44 alin. (2)1 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, a punctului 225 din acelaȘi Regulament, etc.), iar verificarea acestora ar obliga instanţa la o analiză profundă şi amănunţită a interpretărilor date de autoritatea emitentă şi a argumentelor invocate de reclamant, ceea ce ar fi de natură să atragă antepronunţarea instanţei cu privire la legalitatea actului administrativ.
Astfel fiind, instanţa de fond a constatat că în cauza de faţă nu au fost invocate şi nici nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt şi de drept, care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, care, aşa după cum s-a arătat, se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, veridicitate şi autenticitate.
În cazul de faţă, reţinând că actele atacate se bucură în continuare de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate, ceea ce face ca acestea să fie executorii, instanţa a apreciat că, punerea în executare a acestora nu poate produce o pagubă iminentă, în sensul legii.
P entru considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamant Și, pe cale de consecință, Și cererea de intervenție formulată de S.N.F.P., în interesul reclamantului.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurenţi
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul M.A.E., cât şi intervenientul S.N.F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-reclamant M.A.E.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul suspendării executării Încheierii din 12 martie 2012 şi a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012 pronunţate de comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României - Departamentul IV, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei promovate pe fondul celor două acte administrative, arătând, în esenţă, că în mod nelegal s-a reţinut de prima instanţă că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificări.
Astfel, raportat la condiţiile de suspendare a actelor administrative emise de pârâta-intimată Curtea de Conturi, s-a arătat că în speţa dedusă judecăţii, în mod greşit şi superficial motivat s-a reţinut că recurenta nu a invocat motive de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor, întrucât, fără a se intra în cercetarea fondului, era lesne de observat că sporurile în cauză au fost acordate în baza unor ordine ale ministrului afacerilor externe, existând aşadar temei legal al plăţii, contrar celor afirmate în actele emise de intimata-pârâtă.
Referitor la condiţia privind prevenirea unei pagube iminente şi faţă de conţinutul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 s-a mai arătat că recuperarea sumelor afectează în principal salariaţii, dar şi autoritatea recurentă, a cărei funcţionare este în mod cert şi previzibil perturbată prin aplicarea eventualelor sancţiuni ce se impun a fi aplicate persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire a deciziei atacate.
Temeiul legal al recursului promovat a fost indicat ca fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
3.2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-intervenient S.N.F.P.
La rândul său, intervenientul S.N.F.P. a promovat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, susţinând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei adoptate.
În esenţă, s-a arătat, pentru considerente simulare celor cuprinse în recursul autorităţii recurente, că în cauză, prin motivele invocate şi dovedite sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Se impunea astfel ca instanţa de fond să dispună suspendarea de executare a actelor administrative atacate, cu atât mai mult cu cât riscul denunţări contractelor individuale de muncă, de un număr considerabil de salariaţi poate determina blocarea activităţii autorităţii recurente.
3.3. În cursul soluţionării recursului a fost depusă la dosar Sentinţa civilă nr. 6795 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus, la cererea contestatorului M.A.E. anularea Încheierii din 12 martie 2012 şi a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă cererea de intervenţie în interesul reclamantului, formulată de intervenientul S.N.F.P.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor promovate
Recursurile sunt fondate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi faţă de actele şi lucrările dosarului, cu referire specială la probatoriul administrat şi în faza soluţionării recursului, Înalta Curte reţine temeinicia susţinerilor recurenţilor.
În acest sens, potrivit art. 14 şi art. 15 C. proc. civ., faţă de motivul de nelegalitate invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază în sensul îndeplinirii cumulative a cerinţelor instituite în norma legală evocată.
În textul legal precitat se prevede că: „În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.
Este adevărat că în cauza de faţă norma legală sus evocată este incidentă numai din perspectiva şi prin raportare la ipoteza „admiterii acţiunii de fond”, întrucât, printr-un prim parcurs procesual, măsura suspendării de executare, astfel cum a fost solicitată, a fost respinsă.
Drept urmare, analiza referitoare la fiecare dintre cele două cerinţe instituite prin textele arătate, urmează a fi realizată în contextul sus menţionat.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a considerat-o ca fiind îndeplinită ca urmare a faptului că recurentul-reclamant nu a invocat şi nici nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, care, aşa după cum s-a mai arătat, se bucură de prezumţia de legalitate.
În acord cu susţinerile şi criticile recurenţilor, Înalta Curte reţine, contrar celor arătate în hotărârea atacată, că în realitate, au fost menţionate şi invocate în cererea de suspendare formulată, elemente de fapt şi de drept concrete care, în opinia recurentei-reclamante constituiau puternice argumente juridice, cel puţin aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actelor administrative emise de Curtea de Conturi.
În acest sens invocarea modalităţii de desemnare a auditorilor publici externi ca şi referirea la ordinele ministrului, ce au servit ca temei legal al acordării sporurilor salariale contestate, în vigoare şi neanulate pe cale judecătorească sunt de natură, şi în opinia Înaltei Curţi să satisfacă cerinţa normei legale ce defineşte cazul bine justificat, fără ca examinarea lor sumară să echivaleze cu antepronunţarea asupra fondului.
În plus, împrejurarea evidenţiată cu ocazia soluţionării recursului, în sensul că prin Sentinţa civilă nr. 6795 din 25 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă dar nu şi irevocabilă, depusă în copie la dosar, au fost admise cererea principală a contestatorului M.A.E. cât şi cererea de intervenţie accesorie a intervenientei S.N.F.P. şi s-a dispus anularea aceloraşi acte indicate şi în cauza de faţă, este de natură să confirme şi să consolideze concluzia instanţei de recurs în sensul îndeplinirii condiţiei „cazului bine justificat”.
În fine, întemeiate sunt şi criticile referitoare la condiţia prevenirii unei pagube iminente, în sensul definit în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Astfel termenul cert până la care măsurile impuse prin actele contestate se cer a fi aduse la îndeplinire, precum şi posibilitatea ca în caz de nerespectare a acestuia să se aplice sancţiuni, chiar penale, persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire a deciziei, conturează, în sensul textului de lege evocat, iminenţa unei grave perturbări, previzibile a funcţionării autorităţii reclamante recurente.
În considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va admite ambele recursuri formulate şi în consecinţă va modifica în tot sentinţa atacată cu consecinţa admiterii cererii de suspendare şi a suspendării executării actelor administrative atacate, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond, în anularea aceloraşi acte.
Urmează a fi admisă corespunzător şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul S.N.F.P., în interesul recurentului-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva Sentinţei civile nr. 3156 din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi, în consecinţă, dispune suspendarea executării Încheierii din 12 martie 2012 şi a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, pronunţate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv de Departamentul IV din cadrul aceleiaşi instituţii, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea respectivelor acte administrative.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 408/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
