ICCJ. Decizia nr. 409/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 409/2013
Dosar nr. 1218/54/2011
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii A.C. şi A.V. au chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor – C.C.S.D. pentru obligarea pârâtei să emită şi să comunice Decizia privind Titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin Dispoziţia nr. 2867 din 23 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea despăgubirilor către A.C. şi A.V. pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 406/N/2001, situat în Craiova şi că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea dispoziţiei este nejustificată, astfel încât interesul promovării acţiunii este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâtei la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Reclamanţii au solicitat să se constate că autoritatea administrativă pârâtă nu a luat masuri eficiente de soluţionare a dosarului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, culpa acesteia neputând să conducă la împiedicarea realizării dreptului la despăgubiri, recunoscut prin dispoziţia primarului.
Reclamanţii au apreciat că prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite Titlul de Despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
Pârâta C.C.S.D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În şedinţa publică de la 28 octombrie 2011 s-a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Prin Sentinţa nr. 619 din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A.C. şi A.V., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D,
- a obligat pârâta C.C.S.D. să emită şi să comunice reclamanţilor Decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001 ce face obiectul Dispoziţiei nr. 2867 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova,
- a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi privind plata daunelor cominatorii;
- a luat act că reclamanţii nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că acţiunea reclamanţilor are ca obiect o obligaţie de a face, de efectuare a demersurilor legale pentru parcurgerea întregii proceduri administrative care se finalizează prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit atribuţiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este acela al obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din perspectiva nesoluţionării într-un termen rezonabil, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.
A reţinut instanţa că prin Dispoziţia nr. 2867 din 23 ianuarie 2006, a Primarului Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de titluri de despăgubire către reclamanţi, pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001, imposibil de restituit în natură (conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului solicitat) situat în Craiova, şi s-a dispus predarea dosarului de notificare Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P., că din Adresa cu nr. 43515 din 15 septembrie 2011, emisă de C.C.S.D., rezultă că Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22704/ CC din 21 iulie 2006 şi că dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat şi s-a constatat că este legală respingerea cererii de restituire în natură.
În raport de data înregistrării dosarului la pârâtă, respectiv 21 iulie 2006, instanţa a apreciat că, la data formulării acţiunii în justiţie, s-a depăşit un termen rezonabil de parcurgere a etapelor prevăzute de lege pentru procedura administrativă şi de finalizare a acesteia prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum şi faptul că pârâta şi-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care era datoare să rezolve dosarul reclamanţilor, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază reclamanţii.
Astfel, instanţa a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare într-un termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data notificării şi a unui termen de 5 ani de la data înregistrării dosarului la pârâtă, constituie deja o încălcare a prevederilor art. 6 din C.E.D.O., astfel că, prin comportamentul pârâtei, se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, motiv pentru care instanţa a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamanţilor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Instanţa a reţinut ca neîntemeiată cererea prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Lege 554/2004, ce stabilesc termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligaţie.
De asemenea, s-a reţinut ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata de daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată în parte, fiind obligată pârâta C.C.S.D. să emită reclamanţilor Decizie privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001, ce face obiectul Dispoziţiei nr. 2867 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, fiind respinse capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi privind plata daunelor cominatorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se critică hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O., precum şi a faptului că notificarea a fost depusă acum 10 ani.
Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanţilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2867/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22704/ CC.
Referitor la verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilul notificat de reclamanţi, precum şi la etapa evaluării, se arată că acestea sunt condiţionate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
Se mai reţine prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia O.U.G. nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit.
În cauza dedusă judecăţii, se apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanţilor face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înaintea de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
Se mai reţine faptul că adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie şi pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. încă de la înfiinţare (2005). C.E.D.O., a statuat principiul egalităţii ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.
Or, în sfera dreptului comunitar, principiul egalităţii exclude ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate similar, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că instanţa de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei şi că a admite că poate fi primită acţiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, se poate stabili o obligaţie într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Arată recurenta că astfel s-ar ajunge în situaţia acceptată ca aceasta să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci şi de evaluator şi, aşa cum rezultă din prev. art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru toate aceste considerente, recurenta C.C.S.D. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi ca neîntemeiată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
- alin. (2): „ Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. 7 al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alin. (8) se arată că dispoziţiile alin. (1), alin. (2) şi alin. (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanţii au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 406/N/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziţia nr. 2867/2006, Primăria Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamanţilor, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. şi înregistrat sub nr. 22704/ CC.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de soluţionare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Admiţând în parte acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi, instanţa de fond a apreciat, în esenţă, că cererea acestora nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil statuat la art. 6 din C.E.D.O., soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit Titlului VIII, capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei […], cu modificările şi completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorităţii recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autorităţile competente să soluţioneze cererile într-un anumit termen, precum şi că, în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluţionate şi dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil şi, pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări, ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la U.E. şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.alin. (1) din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Deci, în concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că raportat la jurisprudenţa C.E.D.O., întemeiată pe dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., autorităţii administrative pârâte îi revenea obligaţia de a emite într-un termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor.
De asemenea, în raport cu data declanşării procedurii administrative – anul 2001 şi cu data înregistrării dosarului la C.C.S.D., precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimaţii-reclamanţi, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimata-reclamantă, şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Astfel fiind, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare într-un termen rezonabil, că depăşirea unui termen de 10 ani de la data notificării şi a unui termen de 5 ani de la data înregistrării dosarului la pârâtă constituie deja o încălcare a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. şi că, în speţa de faţă, prin comportamentul pârâtei, se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, aşa încât absenţa totală a despăgubirilor creează reclamanţilor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Înalta Curte apreciază ca fiind corectă şi soluţia instanţei de fond de respingere ca neîntemeiată a cererii prin care s-a solicitat fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi cea de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea la plata de daune cominatorii, deoarece prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 619/2011 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 410/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
