ICCJ. Decizia nr. 411/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 411/2013
Dosar nr. 1810/54/2011
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul P.O. a chemat în judecată pe pârâta C.C.S.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să emită şi să comunice Decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 561/N/2002, situat în Tg. Jiu, Jud. Gorj, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziţia nr. 5784 din 26 iulie 2007, emisă de Primarul Municipiului Tg. Jiu, s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către acesta, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 561/N/2002, situat în Tg. Jiu, Jud. Gorj, că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 40834/ CC la data de 05 august 2008 şi nu a fost soluţionat până la data formulării acţiunii, că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea Dispoziţiei privind acordarea despăgubirilor este nejustificată, astfel încât interesul promovării acţiunii este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâtei la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 639 din 6 decembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.O. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Tg. Jiu, Jud. Gorj, conform Dispoziţiei nr. 5784 din 26 iulie 2007 a Primarului Municipiului Tg. Jiu şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său, sau a contravalorii acestuia, prin formularea unei notificări în anul 2002 şi că autoritatea locală cu competenţă în materie a emis dispoziţia în data de 26 iulie 2007.
Ca urmare, instanţa a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil şi a făcut aplicarea art. 6 din C.E.D.O., obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziţiei nr. 5784 din 26 iulie 2007, emisă de Primăria Municipiului Tg. Jiu.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, curtea a reţinut că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O.
În speţa de faţă prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care instanţa a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor sale garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, instanţa a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
În consecinţă, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâta C.C.A.D. să emită reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire, aferent imobilului preluat abuziv situat în Tg. Jiu, conform Dispoziţiei nr. 5784 emisă de Primăria Municipiului Tg.Jiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., se critică hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
Astfel, se arată de către recurentă că în cauza supusă judecăţii etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce priveşte dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului P.O., în sensul că dosarul aferent dispoziţiei nr. 5784 din 26 iulie 2007 a fost transmis de Primăria Municipiului Tg.Jiu, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 40834/ CC.
Recurenta arată că dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condiţiile Legii nr. 10/2001 de către reclamant şi s-a constatat faptul că acesta trebuie completat cu situaţia despăgubirilor, în sensul că, dacă la data preluării s-au încasat despăgubiri pentru imobilul notificat.
Referitor la etapa evaluării, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiţionată de completarea dosarului cu informaţiile mai sus menţionate, precum şi de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
Se mai reţine prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariţia O.U.G. nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, precum şi faptul că, în plus, conform art. 2 din aceeaşi decizie, proporţional, din fiecare categorie mai sus arătată şi în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate şi constatate a fi complete, vor fi trimise la evaluare.
Recurenta arată că instanţa de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, existenta unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Altfel spus, s-ar ajunge în situaţia acceptată ca recurenta să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.
Cu privire la obligarea de către instanţă a Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, recurenta arată că aceasta este o entitate în subordinea Ministerului Finanţelor, neavând un buget propriu, precum şi faptul că această comisie nu s-a opus cererii formulate, astfel că, instanţa în mod neîntemeiat, a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, de vreme ce a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului şi pretenţiile acestuia.
În subsidiar, recurenta solicită micşorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că, faţă de obiectul pricinii, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari.
Pentru toate aceste considerente, recurenta C.C.S.D. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinţei civile nr. 639/2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanţă formulată de reclamantul P.O. ca fiind neîntemeiată.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
Astfel fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:
- alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”,
- alin. (2): „ Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.”
- alin. (21): „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (22): „Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
- alin. (4): „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.”
- alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul a menţionat în mod detaliat şi procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menţionează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În alineatul 8 se arată că dispoziţiile alin. (1), alin. (2) şi alin. (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie.
În cauză, este necontestat că autorul reclamantului a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tg.Jiu, jud.Gorj, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început în anul 2001, iar, ca urmare, prin Dispoziţia nr. 5784/2007, Primăria Municipiului Tg.Jiu a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamantului, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. şi înregistrat sub nr. 40834/ CC.
În cauză s-a efectuat verificarea legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.
Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de soluţionare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligaţia de a trimite dosarul unui evaluator sau societăţii de evaluare desemnate.
Admiţând acţiunea formulată de intimatul-reclamant, instanţa de fond a apreciat, în esenţă, că cererea acestuia nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil statuat la art. 6 din C.E.D.O., soluţie pe care instanţa de recurs o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei […], cu modificările şi completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorităţii recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autorităţile competente să soluţioneze cererile într-un anumit termen, precum şi că, în raport cu dispoziţiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluţionate şi dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil şi, pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluţionarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăseşte nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situaţie nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluţionare să fie lăsată la voia autorităţii competente.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări, ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la U.E. şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Deci, în concluzie, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, precum şi faptul că noţiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică şi respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a unei cauze.
De asemenea, în raport cu data declanşării procedurii administrative – anul 2002 şi cu data înregistrării dosarului la C.C.S.D., precum şi în raport cu importanţa cauzei pentru intimatul-reclamant, dar şi cu atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluţiona cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege, prin exces de putere se înţelege exercitarea de către autorităţile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei legale sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Or, în cauză, aşa cum s-a argumentat mai sus, autorităţile administrative competente sesizate cu soluţionarea cererii formulate de intimatul-reclamant şi-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.
Astfel fiind, în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la C.E.D.O., că, în speţa de faţă, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenţie, cât şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, motiv pentru care a apreciat că absenţa totală a despăgubirilor creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lui garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În mod corect a apreciat instanţa de fond că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 639/2011 din 06 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 227,31 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.O.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 410/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 416/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
