ICCJ. Decizia nr. 416/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 416/2013
Dosar nr. 195/43/2011
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamantul K.B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Mureş, prin Consiliul Baroului Mureş şi U.N.B.R., prin Consiliul U.N.B.R., anularea Deciziei nr. 200 din 9 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R. şi a Deciziei nr. 67 din 22 februarie 2011 a Consiliului Baroului Mureş; recunoaşterea dreptului reclamantului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, ca avocat definitiv, precum şi obligarea pârâţilor să emită decizia de primire a acestuia în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv, precum şi decizia de înscriere în tabloul avocaţilor definitiv în Baroul Mureş în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În motivarea cererii s-a arătat că cererea prin care reclamantul a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen a fost înregistrată la Baroul Mureş în data de 19 mai 2010, dată la care acesta îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, dar că, potrivit Hotărârii nr. 902 din 11 octombrie 2010 care a reglementat procedura de organizare a examenului de primire în profesie cu scutire de examen, nu este aplicabilă acestuia, întrucât este ulterioară depunerii cererii sale.
S-a mai arătat că examenul de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, organizat la data de 4 februarie 2011 este lovit de nulitate absolută, întrucât contravine prev. art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/19955, în vigoare la data depunerii cererii sale.
Prin întâmpinare, pârâta Baroul Mureş a solicitat respingerea acţiunii.
Prin Sentinţa nr. 222 din 31 octombrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată şi precizată de reclamantul K.B.G., împotriva pârâţilor Baroul Mureş şi U.N.B.R.;
- a recunoscut dreptul reclamantului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, ca avocat definitiv,
- a obligat pârâţii să emită, pentru reclamant, decizia de primire în profesie cu scutire de examen, ca avocat definitiv, precum şi decizia de înscriere în Tabloul avocaţilor definitivi din Baroul Mureş, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii,
- a respins petitele privind anularea Deciziei nr. 200 din 09 iunie 2011 a C.U.N.B.R. şi a Deciziei nr. 67 din 22 februarie 2011 a Consiliului Baroului Mureş,
- a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 4,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referitor la petitul privind anularea deciziilor atacate, Curtea a apreciat că aceste hotărâri au fost adoptate în cadrul procedurii de organizare a examenului de primire în profesie, cu scutire de examen, reglementată de Hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R., fiind de observat că reclamantul s-a prezentat, potrivit acţiunii proprii, la acest examen, respectiv a înţeles să se supună procedurii reglementată de Hotărârea nr. 902/2010 a U.N.B.R.
Instanţa a apreciat că, astfel, motivul pentru care a solicitat anularea acestor două acte administrative, şi anume îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, nu poate să conducă la sancţiunea solicitată, dat fiind faptul că această cauză juridică a acţiunii (aplicabilitatea disp. art. 16 alin. (2) lit. b) din Lege), vizează celelalte două petite, şi anume recunoaşterea dreptului reclamantului de a fi primit în profesie, cu scutire de examen, ca avocat definitiv şi respectiv obligarea pârâţilor să emită decizia de înscriere a reclamantului în Tabloul avocaţilor definitivi.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins aceste petite ca nefondate, procedând la cercetarea celorlalte două petite, prin prisma îndeplinirii de către reclamant, la data depunerii cererii, respectiv 3 februarie 2010, a condiţiilor prev. de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la acea dată.
Instanţa a reţinut că, în speţă, chestiunea dedusă judecăţii este reprezentată de admisibilitatea sau nu a pretenţiei reclamantului de a solicita obligarea pârâţilor să emită decizia de primire a acestuia în profesia de avocat, cu scutire de examen, ca avocat definitiv, precum şi decizia de înscriere în tabloul avocaţilor definitiv în Baroul Mureş.
S-a mai reţinut de către instanţă că textele de lege invocate prin întâmpinare, şi anume prevederile cuprinse în art. 21 din Statut şi cele ale Hotărârii nr. 902/2010 a U.N.B.R., nu sunt aplicabile în cauză, că potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat, că, potrivit acestui ultim text de lege, este de observat că legiuitorul nu a instituit condiţia ca cei 10 ani, care reprezintă vechime în funcţii juridice de natura celor enumerate mai sus, să aibă un caracter continuu, astfel că, per a contrario, este admisibil ca solicitantul să facă dovada îndeplinirii condiţiei celor 10 ani, care pot fi formaţi din perioade separate, dar care sunt însumate să conducă la această perioadă de timp.
Instanţa a apreciat că, între dispoziţiile indicate de pârâţi din cuprinsul Statutului profesiei de avocat (art. 21), cele cuprinse la alin. (2), şi care prevăd că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, reprezintă o veritabilă adăugare la lege şi, mai mult, introduc arbitrariul în soluţionarea cererilor de natura celei formulate de reclamant.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010, la care s-a făcut referire de către pârâţi, este de observat că aceasta nu era în vigoare la data soluţionării cererii reclamantului, fiind adoptată doar la data de 11 septembrie 2010.
Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că aceste din urmă două petite ale acţiunii (recunoaşterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen şi obligarea pârâţilor să emită decizia de primire în profesie în aceste condiţii) vor fi admise ca atare.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere faptul că în acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa supremă prin Decizia nr. 2218 din 13 iunie 2006, a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, care a statuat că prin afirmarea principiului nediscriminării, organul de conducere al U.A.R. recunoaşte aşadar, inexistenţa oricăror restricţii la primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen a reprezentanţilor celorlalte profesii juridice, inclusiv a poliţiştilor ce au o vechime de cel puţin 10 ani în oricare dintre profesiile arătate şi desigur, experienţă profesională.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., precum şi culpa procesuală a pârâţilor, care s-au opus admiterii acţiunii introductive, Curtea a acordat cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, ca urmare a demersului judiciar al acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Baroul Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea primei instanţe este criticabilă, în primul rând, în lumina prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât lipsesc motivele care au determinat instanţa să respingă argumentele formulate de recurent în întâmpinare, cu privire la aplicabilitatea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care, la momentul la care reclamantul a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, acest text de lege nu mai era în vigoare.
Arată recurentul că instanţa de fond a analizat argumentele invocate de către reclamant, referitoare la încălcarea dreptului său de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, în condiţiile în care a fost declarat respins la interviul organizat în acest scop, că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma de care se prevalează reclamantul, a fost aplicabil până la data intrării în vigoare a Legii 270/2010, publicată în M. Of. nr. 872/2010, adică 31 decembrie 2010, iar începând cu această dată primirea în profesia de avocat se realizează doar în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional.
Prin urmare, recurentul apreciază că la data la care reclamantul a formulat cererea de primire în profesie, cu scutire de examen, în calitate de avocat stagiar - adică 28 ianuarie 2011- art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, de care reclamantul se prevalează, nu mai era în vigoare, iar Legea nr. 51/1995, în forma sa de după data de 31 decembrie 2010, nu mai prevedea posibilitatea primirii în profesie cu scutire de examen nici la alte articole.
Subliniază recurentul că cererea reclamantului din 19 mai 2010, întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (2), a primit o soluţie negativă la data de 3 ianuarie 2011, dată la care i s-a pus în vedere că poate opta pentru introducerea unei noi cereri, de primire în profesie ca avocat stagiar, că reclamantul a formulat cererea din 28 ianuarie 2011 şi s-a prezentat la interviul organizat în acest scop şi că, în opinia sa, procedura de faţă a fost, prin urmare, declanşată împotriva Deciziei 67 din 22 februarie 2011.
Ori, această din urmă decizie nu a fost dată pentru soluţionarea cererii din 19 mai 2010, ci pentru soluţionarea cererii din 28 ianuarie 2011, dată la care art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care prevedea primirea în profesie cu scutire de examen, nu mai era în vigoare.
Recurentul arată că aceste apărări ale sale nu au fost analizate de către instanţa de fond şi nu au primit o dezlegare, că hotărârea criticată nu conţine nici un fel de răspuns referitor la aceste apărări, care au fost complet ignorate, deşi erau esenţiale în soluţionarea cauzei (raportarea cererilor formulate de reclamant la normele legale în vigoare la momentul respectiv era, fără îndoială, o chestiune esenţială, care necesita un răspuns), astfel că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Mai arată recurentul că hotărârea primei instanţe este criticabilă în lumina prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa a încălcat şi aplicat greşit prevederile legale incidente.
În acest sens, recurentul arată că s unt nefondate toate consideraţiile reclamantului referitoare la inexistenţa dreptului Baroului Mureş de a testa, în cadrul interviului, cunoştinţele de specialitate legate de organizarea profesiei de avocat, că instanţele de judecată învestite cu astfel de cereri în perioada de haos legislativ din anii 2008 - 2010 au conturat o practică unitară, care a consacrat dreptul barourilor şi U.N.B.R. de a testa cunoştinţele persoanelor care doreau să intre în profesie cu scutire de examen, iar h otărârea criticată a reţinut că prevederile art. 21 din Statutul profesiei de avocat reprezintă o veritabilă adăugare la lege şi introduc arbitrariul în soluţionarea cererilor de natura celei formulate de reclamant.
Arată recurentul că Statutul profesiei de avocat a fost adoptat de U.N.B.R. - persoană juridică de interes public constituită prin lege - şi a fost publicat în M. Of., deci are valoarea unui act administrativ cu caracter normativ obligatoriu inclusiv pentru instanţele de judecată care trebuie să îl aplice, astfel că instanţa de fond, nefiind investită cu o cerere de constatare a nelegalităţii prevederilor art. 21 din Statutul profesiei de avocat, nu avea dreptul de a se pronunţa în sensul în care a făcut-o şi de a declara art. 21 ca fiind o "veritabilă adăugare la lege".
Ultima critică formulată de recurent este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. , având în vedere faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un f el cu privire la apărarea care viza caracterul supletiv şi nu imperativ al art. 16 din legea nr. 51/1995.
În acest sens, arată recurentul că potrivit legii, şi nu statutului, baroul avea dreptul de a controla accesul în profesie, că statutul profesiei a prevăzut posibilitatea testării cunoştinţelor solicitanţilor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, nefiind admisibil ca solicitantul să nu facă dovada unor cunoştinţe temeinice ale celor două acte normative pe care ar trebui să le respecte în exercitarea viitoarei profesii şi că norma aplicabilă nu îl obligă să primească în profesie persoane aflate în situaţia reclamantului intimat.
Apreciază recurentul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel asupra acestei apărări, deşi era vorba şi în acest caz de o chestiune esenţială dedusă judecaţii şi că l a lipsa de motivare cu privire la acest aspect se adaugă şi aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa de fond a interpretat textul supletiv al art. 16 alin. (2) ca fiind unul imperativ, obligând recurentul să îl primească în profesie pe reclamant, deşi legea nu instituie o astfel de obligaţie.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituind o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor, cerinţă îndeplinită în speţă de hotărârea pronunţată de Curtea de apel, care a expus motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului, potrivit cărora instanţa a încălcat şi aplicat greşit prevederile legale incidente.
Astfel, intimatul-reclamant a formulat la data 19 mai 2010 o cerere adresată Baroului Mureş, solicitând primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia nr. 67 din 22 februarie 2011, Consiliul Baroului Mureş a respins cererea de înscriere în barou cu scutire de examen, motivând că petentul nu cunoaşte conţinutul Legii nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat la un nivel care să permită exercitarea profesiei de avocat, apreciind că acesta nu a făcut dovada asimilării unor cunoştinţe suficiente referitoare la legislaţia profesiei de avocat, cunoştinţe care au fost verificate în scris.
Prin Decizia C.U.N.B.R. nr. 200 din 9 iunie 2011 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 67/2011 a Consiliului Baroului Mureş.
La data formulării cererii de primire în profesie de către intimat art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
Prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurentului, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R.
Referitor la motivul de recurs privind interpretarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimatul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, el are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurent în organizarea profesiei de avocat.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea nr. 902/2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în materia interpretării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerinţa verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sau neprezentarea la examen constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţilor.
Faţă de această practică constantă şi în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluţii contrare care au ca efect încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că prin impunerea unui test scris pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen se transformă într-una cu susţinerea unui examen scris, fiind instituită astfel o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Consideră Înalta Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri şi condiţii care adaugă la condiţiile prevăzute de Legea cadru.
Această condiţie impusă de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei este exacerbată şi disproporţionată, în raport cu condiţiile stabilite prin lege şi care, fără îndoială, sunt condiţii obiective (vechime în magistratură, consilier juridic, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat) şi prevalează în mod firesc unor aprecieri subiective privind verificarea cunoştinţelor despre câteva acte normative, fie ele şi despre organizarea profesiei de avocat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Baroul Mureş împotriva Sentinţei nr. 222 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 419/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
