ICCJ. Decizia nr. 417/2013. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 417/2013
Dosar nr. 2947/2/2011
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A.3 SA a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A., solicitând:
- anularea Deciziei nr. 236 din 10 martie 2011 a C.N.A.;
- exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 20000 lei;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, a solicitat să se constate că sancţiunea aplicată de pârâtul C.N.A. este disproporţionata fata de gravitatea faptei reţinute şi să se dispună:
- înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice;
- sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cadrul şedinţei din data de 10 martie 2011, urmare a unui raport de monitorizare care i-a fost prezentat şi a unei reclamaţii, Consiliul a adoptat Decizia nr. 236, a cărei anulare o solicită, prin care i s-a aplicat sancţiunea cu amendă având ca temei pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin (3) şi art. 71 alin (1) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conţinutului în audiovizual.
Potrivit deciziei C.N.A., aceste încălcări ale normelor în vigoare au avut loc în cadrul emisiunilor Q.A., ediţia din 19 februarie 2011 şi S., ediţia din 25 februarie 2011.
Reclamanta a arătat că în fapt, în cadrul emisiunii, invitatul C.V.T. a făcut o serie de acuzaţii la adresa P.T.B. şi a fratelui acestuia, M.B., susţinând ca aceştia au vândut arme unei persoane numite Va.B..
Tot în cadrul emisiunii, C.V.T. a susţinut ca între fostul M.I., V.B. şi P.T.B., există relaţii tensionate, născute consecutiv activităţilor de colectare a banilor care erau obţinuţi în cadrul vămilor, urmare a infracţiunilor de luare de mită, şi împărţirii acestora.
Prin Sentinţa civilă nr. 7077 din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de contestatoarea S.C. A.3 SA, în contradictoriu cu intimatul C.N.A. şi a anulat Decizia nr. 236 din 10 martie 2011 emisă de acesta, dispunând şi exonerarea reclamantei de plata amenzii de 20.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrării emisiunii, Consiliul a constatat că aceasta a fost difuzată cu încălcarea normelor privind obligaţia moderatorilor de a solicita dovezi şi de a stărui în probarea afirmaţiilor acuzatoare formulate de invitaţi, astfel încât dreptul la imagine al persoanei să fie respectat, iar publicul să-şi poată forma o opinie corectă (art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului); intervenţiile moderatoarei în sensul solicitării probelor care să susţină acuzaţiile formulate de C.V.T. au fost unele formale, fără rezultat, astfel încât publicul nu a aflat care erau dovezile pe care se sprijineau afirmaţiile acuzatoare la adresa unora dintre persoanele despre care s-a discutat în emisiune.
De asemenea, faţă de modul în care s-a desfăşurat emisiunea, membrii Consiliului au considerat că între faptele şi opiniile prezentate nu s-a asigurat o distincţie clară, fapt de natură a afecta corectitudinea informaţiilor oferite publicului, care contravine prevederilor art. 71 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.
În afară de aceste aspecte, Consiliul a considerat că opiniile d-lui Vadim Tudor au îmbrăcat, în cele din urmă, forma unor informaţii privind fapte certe, reale, de încălcare a legii penale de către anumite persoane, deşi nu au fost în niciun fel dovedite, fapt de natură a afecta echilibrul şi corectitudinea informaţiei aduse la cunoştinţa publicului, ceea ce contravine alin. a) al art. 71 din acelaşi Cod.
Potrivit deciziei, în cadrul emisiunii Q.A., ediţia din 19 februarie 2011, reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 42 alin (3) şi art. 71 alin (1) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conţinutului în audiovizual.
Instanţa a reţinut că în fapt, în cadrul emisiunii, invitatul C.V.T., a făcut o serie de acuzaţii, la adresa P.T.B. si a fratelui acestuia, M.B., susţinând ca aceştia au vândut arme unei persoane numite Va.B., că între fostul M.I., V.B. şi P.T.B., există relaţii tensionate, născute consecutiv activităţilor de colectare a banilor care erau obţinuţi în cadrul vămilor, urmare a infracţiunilor de luare de mită, şi împărţirii acestora.
Curtea a apreciat că moderatoarea emisiunii şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, intervenind de fiecare dată când invitatul C.V.T. a formulat acuzaţii, că aceste intervenţii în număr de 12 nu au fost formale, dovadă fiind frecvenţa acestor intervenţii, raportate la afirmaţiile făcute de invitat, ci dovedesc intenţia moderatoarei de a solicita în mod stăruitor şi convingător probe referitor la susţinerile făcute de invitat şi de a asigura distincţia clară dintre fapte şi opiniile prezentate.
Astfel, reclamanta nu a săvârşit această faptă contravenţională.
Cu privire la emisiunea S. din 25 februarie 2011, moderată de R.D., la care a participat, în calitate de invitat, dl. C.V.T., P.P.R.M., membrii Consiliului au constatat că, în cadrul acesteia, invitatul a făcut o afirmaţie cu caracter discriminatoriu, ofensator la adresa etniei rrome, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, context în care moderatorul nu a intervenit în sensul de a-şi manifesta dezaprobarea faţă de o astfel de atitudine.
În fapt, potrivit C.N.A. in cadrul emisiunii invitatul C.V.T., a făcut o afirmaţie cu caracter discriminatoriu si ofensator la adresa etniei rome, fără ca moderatorul să aibă o atitudine fermă prin care să-şi manifeste dezaprobarea faţă de o astfel de afirmaţie discriminatorie, ce contravine legislaţiei audiovizuale, respectiv dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului.
Curtea a apreciat că în cadrul emisiunii nu a fost făcută nicio remarcă discriminatorie directă sau indirectă la adresa etniei rrome şi că în măsura în care C.N.A. a vizat epitetele "lumpeni şi interlopi" ca fiind expresii cu un conţinut discriminatoriu din punct de vedere etnic, constatarea este una profund eronată, aceste cuvinte neavând nici în sens academic şi nici în sens colocvial vreo conotaţie de natură etnică.
Instanţa a apreciat că ceea ce a exprimat invitatul emisiunii, C.V.T., este că persoana la care făcea referiri critice, M.B., s-a "înrudit" cu persoane rău famate, care desfăşoară activităţi ilegale şi care au o reputaţie rea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că prin Decizia nr. 236 din 10 martie 2011, intimată-reclamantă a fost sancţionată de C.N.A. cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (3) şi ale art. 71 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând în sarcina intimatei-reclamante încălcarea normelor legale in domeniul audiovizualului pe parcursul a două emisiuni desfăşurate în luna februarie 2011, respectiv Q.A. din 19 februarie 2011 şi S. din 25 februarie 2011.
Având în vedere încălcările normelor constatate în cadrul celor două emisiuni, precum şi de împrejurarea că, anterior, intimata-reclamantă a mai fost sancţionată, membrii Consiliului au propus şi au votat amendarea acesteia cu suma de 20.000 lei.
Împotriva deciziei de sancţionare, intimata-reclamantă a formulat contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal care, prin sentinţa nr. 7077/2011 a admis acţiunea acesteia şi a dispus anularea deciziei nr. 236 din 10 martie 2011 emise de C.N.A.
Recurentul apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile legale incidente în cauză, reţinând că decizia este nelegală pentru două argumente nereglementate de lege apreciate ca fiind şi contradictorii.
Astfel, unul din argumentele care au format convingerea instanţei de fond că intimata-reclamantă nu ar fi încălcat dispoziţiile legale reţinute ca temei juridic în decizia contestată îl reprezintă criteriul cantitativ al intervenţiilor moderatoarei de a solicita invitatului emisiunii, dl. C.V.T., probe în susţinerea acuzaţiilor grave de natură penală formulate la adresa unor persoane.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că în condiţiile în care în timpul emisiunii au existat 12 intervenţii ale moderatoarei, obligaţia prevăzută la art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului ar fi fost îndeplinită.
Pornind în mod greşit de la criteriul numeric al intervenţiilor, judecătorul fondului a concluzionat că cele 12 intervenţii ale moderatoarei sunt suficiente în dovedirea intenţiei moderatoarei de a solicita probe.
Recurentul arată că distinct de faptul că instanţa operează cu termeni precum "intenţie" sau "mai multe intervenţii", termeni inexistenţi în legislaţia audiovizuală, cele două argumente ale instanţei de fond sunt şi contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, se susţine că moderatoarea şi-ar fi îndeplinit obligaţia prin cele 12 intervenţii avute în timpul emisiunii, iar, pe de altă parte, că aceasta şi-ar fi dovedit intenţia de a solicita probe.
Mai mult, exemplele alese de instanţa de fond în susţinerea soluţiei recurate nu fac decât să contrazică argumentele instanţei şi să confirme cele reţinute în decizia contestată, în sensul în care intervenţiile moderatoarei au fost pur formale de diligentă şi nicidecum de rezultat.
Se mai arată în motivele de recurs că art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului instituie obligaţia ca realizatorii emisiunilor să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin; stăruinţa moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-şi formeze o opinie corectă, iar aceasta este o obligaţie imperativă care are caracter continuu, nefiind limitată cantitativ sau temporal la un anumit număr de intervenţii pe minut.
Apreciază recurentul că din exemplele alese de instanţa de fond (cuprinse în sentinţa recurată), intervenţiile moderatoarei au fost pur formale, neconvingătoare, fără rezultat, că moderatoarea emisiunii nu numai că nu a solicitat probe invitatului emisiunii, dar s-a considerat absolvită de obligaţiile ce-i reveneau în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului, având o reacţie din care se poate deduce atitudinea pasivă, de neimplicare în discursul d-lui C.V.T. şi cu toate acestea, în mod paradoxal, instanţa de fond a citat ultima afirmaţie a moderatoarei ca exemplu că aceasta şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a solicita probe invitatului emisiunii, fără a ţine cont de obligaţia legală ce subzista în sarcina sa.
Recurentul solicită să se constate că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică şi să se observe că legislaţia audiovizuală nu reglementează "numărarea" sau „cronometrarea" intervenţiilor moderatorilor emisiunilor în ceea ce priveşte solicitarea de probe atunci când unii invitaţi formulează acuzaţii nedovedite la adresa unor persoane, pentru ca aceasta să poată constitui un criteriu în stabilirea legalităţii sau nelegalităţii unei decizii emise de C.N.A., aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Apreciază recurentul că dacă s-ar admite interpretarea greşită a instanţei de fond, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă în care pe parcursul unei emisiuni de o oră sau de două, trei ore, un moderator să aibă două sau trei intervenţii la începutul emisiunii, de exemplu, după care, până la terminarea acesteia, indiferent de atitudinea adoptată de invitaţi, care ar putea, în unele situaţii, să contravină reglementărilor din domeniul audiovizualului, moderatorul să adopte o atitudine pasivă, care să permită desfăşurarea programului audiovizual respectiv cu încălcarea cadrului legal.
Recurentul apreciază că şi în ceea ce priveşte emisiunea S. din 25 februarie 2011, instanţa fond nu a analizat materialul probator administrat de C.N.A., întemeindu-şi soluţia exclusiv pe argumentul neadevărat formulat de intimata-reclamantă prin acţiunea introductivă.
Astfel, singurul argument pentru care instanţa de fond a apreciat că în cadrul emisiunii S. din 25 februarie 2011 nu a fost făcută nicio remarcă discriminatorie a fost cel potrivit căruia substantivele "lumpeni" şi "interlopi" (iar nu epitetele, cum în mod eronat a reţinut instanţa) nu au nicio conotaţie de natură etnică.
Or, nicăieri în cuprinsul deciziei contestate nu a fost reţinută în sarcina intimatei-reclamante că utilizarea unor astfel de termeni ar constitui discriminare, deci că ar constitui o încălcare a prevederilor legale.
Recurentul apreciază că afirmaţiile făcute în mod public de dl. C.V.T., în timpul difuzării emisiunii S. din 25 februarie 2011, încalcă în mod neechivoc principiul nondiscriminării, precum şi faptul că din materialul probator ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, cu privire la care instanţa de fond nu făcut nici măcar o minimă analiză a acestuia, întemeindu-şi soluţia exclusiv pe argumentele subiective ale intimatei-reclamante, care nu au nicio valoare probantă, rezultă că în ceea ce priveşte emisiunea Q.A., moderatoarea nu a solicitat probe invitatului emisiunii, dl. C.V.T., atunci când acesta a formulat acuzaţii de natură morală sau penală la adresa unor persoane, aşa cum prevede art. 42 alin. (3) din Codul audiovizualului.
Aşa cum se poate constata din sentinţa pronunţată, instanţa de fond nu a luat în considerare materialul probator depus, deşi apreciem că în virtutea rolului activ cu care a fost învestit, un astfel de demers se impunea în scopul aflării adevărului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 236 din 10 martie 2011 emisă de recurentul-pârât C.N.A., intimata-reclamantă S.C. A.3 SA a fost sancţionată cu o amendă de 20.000 lei, reţinându-se în sarcina sa încălcarea prevederilor art. 42 alin. (3) şi art. 71 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Încălcarea dispoziţiilor legale mai sus amintite a fost reţinută cu privire la două emisiuni difuzate pe postul Tv A.3 în cursul lunii februarie 2011, respectiv Q.A. din 12 februarie 2011 şi S. din 25 februarie 2011.
Cu privire la prima emisiune din 12 februarie 2011, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual: „realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice cel puţin probele care le susţin; stăruinţa moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să-şi ajute publicul să-şi formeze o opinie corectă”.
Faţă de reglementările expuse ale textului legal mai sus invocat şi reţinut ca temei al sancţiunii aplicate prin decizia contestată, Înalta Curte, ca ultimă jurisdicţie, constată că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că moderatoarea emisiunii, A.S. şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege, în mod evident prin cele 12 intervenţii (conform raportului de monitorizare) pe care le-a avut faţă de afirmaţiile invitatului emisiunii, C.V.T..
Se reţine astfel că în cadrul acestei emisiuni, invitatul C.V.T. a făcut o serie de afirmaţii atât la adresa P.T.B., cât şi la adresa funcţiei acestuia, precum şi a fostului M.I., V.B., afirmaţii faţă de care, moderatoarea emisiunii prin cele 12 intervenţii repetitive şi-a respectat întocmai obligaţia legală de a solicita explicaţii şi probe cu privire la cele afirmate.
Faţă de această împrejurare, susţinerea recurentului-pârât C.N.A. în sensul că intervenţiile făcute nu au fost convingătoare, urmează a fi respinsă ca nefondată, rolul şi obligaţia moderatorului constând în a face intervenţii cu privire la probarea afirmaţiilor făcute şi nicidecum de a forma convingerea publicului auditor, singurul în măsură de a-şi forma propria convingere.
În acest sens, urmează a se reţine că toate cele 12 intervenţii ale moderatoarei emisiunii, se referă în mod expres la solicitarea de „dovezi, probe” în susţinerea afirmaţiilor făcute de invitatul emisiunii care şi-a asumat răspunderea celor afirmate.
Aşa fiind, în mod corect prima jurisdicţie a reţinut că nu poate fi primită încălcarea dispoziţiilor art. 42(3) din Decizia nr. 187/2006.
În ceea ce priveşte cea de-a doua emisiune difuzată pe acelaşi post la data de 25 februarie 2011, emisiunea S., la aplicarea sancţiunii a fost reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 71 alin (1) lit. c) din Codul audiovizualului.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin (1) lit. c) din Codul audiovizualului: „în programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică,, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele reguli şi principii (…) lit. c) evitarea oricăror forme de discriminare pe considerente de rasă, etnie, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau vârstă”.
Ori, aşa cum rezultă din raportul de monitorizare cu privire la această emisiune, în cadrul emisiunii S. din 25 februarie 2011 nu a fost făcută nicio remarcă discriminatorie directă sau indirectă la adresa etniei rrome.
Sub acest aspect, Curtea constată că expresiile „lumpeni” sau „interlopi” folosite în cadrul emisiunii, nu pot fi reţinute ca având un conţinut discriminatoriu din punct de vedere etnic, deoarece aceste cuvinte deşi au o încărcătură negativă, ele sunt universal aplicabile oricăror categorii de persoane, indiferent de etnie, naţionalitate sau vârstă, sex.
În consecinţă, şi cu privire la această emisiune, în mod corect prima jurisdicţie a reţinut că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 71 alin (1) lit. c) din Codul audiovizualului, ca temei al sancţiunii aplicate prin Decizia nr. 236/2011 a cărei anulare se solicită.
În raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin (1) C. proc. civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi în acord cu dispoziţiile legale aplicabile.
Faţă de soluţia pronunţată în recurs şi faţă de dispoziţiile art. 274 Cod procedura civilă, recurenta-reclamantă va fi obligat la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant, sumă ce reprezintă onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de C.N.A. împotriva Sentinţei civile nr. 7077 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A.3 SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 433/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
