ICCJ. Decizia nr. 389/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 389/2013
Dosar nr. 5018/2/2011
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.C.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., anularea Încheierii nr. VI. 190/2011 emisă de pârâtă şi admiterea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei nr. 31/2010 emisă de Ca.C. a Judeţului Călăraşi, iar pe fond, a solicitat modificarea deciziei nr. 31/2010, în sensul înlăturării măsurilor dispuse de pct. II subpunctul 1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că actele contestate sunt nelegale, întrucât indemnizaţia de dispozitiv de 25% din salariul de bază, acordat personalului contractual şi funcţionarilor publici, a fost corect şi legal stabilită şi drept urmare măsura recuperării sumelor astfel încasate de către angajaţii reclamantei apare ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 1775 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu şi, în consecinţă, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Pentru a hotărî astfel, făcând aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că actul contestat a fost emis de Ca.C. Călăraşi, autoritate publică judeţeană, nefiind relevant faptul că reclamanta a contestat Încheierea nr. VI. 190/2011 a C.C., întrucât prin acest act nu s-a dispus nici o măsură cu privire la drepturile reclamantei ci numai s-a respins contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei nr. 31/2010.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 1464 din 18 septembrie 2012, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei soluţii, în esenţă, Tribunalul a invocat dispoziţiile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului C.C., potrivit cărora competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate de entităţile verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Tribunalul Călăraşi a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că, în speţă, în urma auditului financiar asupra situaţiilor financiare încheiate pe anul 2009 la P.C.B., Ca.C. a Judeţului Călăraşi a constatat abateri de la legalitate şi regularitate consemnate în procesul-verbal de constatare din 09 noiembrie 2010.
Pentru înlăturarea abaterilor constatate, Ca.C. Călăraşi a stabilit, prin Decizia nr. 31/2010, măsuri privind stabilirea întinderii prejudiciului şi măsuri de recuperare a acestuia.
Împotriva acestei decizii entitatea verificată a formulat contestaţie, respinsă prin Încheierea nr. VI.190 din 10 mai 2011 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul C.C.R..
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat anularea Încheierii nr. VI. 190/2011 emisă de pârâta C.C.R. şi admiterea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei nr. 31/2010 emisă de Ca.C. a Judeţului Călăraşi, iar pe fond, a solicitat modificarea deciziei nr. 31/2010, în sensul înlăturării măsurilor dispuse de pct. II subpunctul 1.
Măsurile şi constatările contestate se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea C.C..
În conformitate cu prevederile art. 37 „În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuţiei bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 şi 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.
Art. 33 alin. (3) prevede - „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii audiate”.
Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 nu conţine norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ:
a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului;
b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei,contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţa de faţă nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a autorităţii emitente a actului contestat.
Or, acţiunea reclamantei vizează, în esenţă, anularea parţială a actelor administrative emise de Ca.C. a judeţului Călăraşi, condiţii în care competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine tribunalului, iar nu curţii de apel.
Este lipsit de relevanţă că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la curtea de apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entităţii verificate de controlorii financiari din cadrul C.C., ca instanţă competentă material a soluţiona acţiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeaşi forţă juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.
De altfel, în acest sens este şi Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului C.C.R..
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Călăraşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta P.C.B. în contradictoriu cu pârâta C.C.R. în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 751/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 417/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
