ICCJ. Decizia nr. 43/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 43/2013
Dosar nr. 849/39/2011
Şedinţa publică de la 10 ianuarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta F.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Suceava şi a Deciziei nr. 41 din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R., precum şi obligarea Baroului Suceava la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, s-a adresat Baroului Suceava pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţiile prevăzute de acest text de lege, iar prin Decizia nr. 42 din 13 ianuarie 2011 Consiliul Baroului Suceava a respins cererea sa, motivat de faptul că nu s-a prezentat la procedura de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Reclamanta a susţinut că împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, ce a fost respinsă de Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr. 41 din 8 iulie 2011, cu motivarea că dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 recunosc doar posibilitatea persoanelor prevăzute în acest text de a fi primite în profesie cu scutire de examen şi nu un drept al acestora, iar dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei nu interzic verificarea cunoştinţelor în domeniu ale candidatului.
Prin întâmpinare, pârâtul Baroul Suceava a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, arătând că toate criticile invocate de reclamantă cu referire la decizia contestată sunt neîntemeiate.
Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin apărările formulate, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, precizând că reclamanta a fost invitată la sediul Baroului Suceava pentru susţinerea verificării în cauză, precizându-se locaţia şi ora desfăşurării verificării, tematica şi bibliografia necesară, precum şi modalitatea de evaluare a lucrărilor scrise însă aceasta nu s-a prezentat pentru realizarea acestei proceduri, pe care a şi criticat-o ulterior, sub aspectul legalităţii, astfel că decizia atacată este legală.
Curtea de Apel Suceava - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 372 din 10 noiembrie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Suceava şi Decizia nr. 41 din 8 iulie 2011 (în parte), respectiv doar în privinţa menţiunilor privind-o pe reclamantă, şi a soluţiei ce o vizează pe aceasta.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a depus la Baroul Suceava o cerere de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen, iar prin adresa nr. 684 din 11 noiembrie 2010 a fost convocată de către acest pârât în vederea verificării cunoştinţelor referitoare la legislaţia profesiei de avocat, însă a comunicat, în scris, Baroului Suceava că nu înţelege să participe la o examinare scrisă, precizând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, pentru a fi primită în profesie cu scutire de examen.
Ca urmare a neprezentării reclamantei la examinarea scrisă privind verificarea cunoştinţelor referitoare la legislaţia profesiei de avocat, Baroul Suceava a emis Decizia nr. 42 din 13 ianuarie 2011 prin care i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, decizie pe care a atacat-o la U.N.B.R., soluţia fiind aceea de respingere a contestaţiei sale.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, text de lege ce conferă persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acestuia, dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii individualizate în lege.
Condiţia privind exercitarea acestor profesii într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
Prima instanţă a avut în vedere deciziile pronunţate în această materie de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi cauza Ştefan şi Ştef contra României, reţinând că atât în deciziile invocate de reclamantă, cât şi în alte soluţii de dată mai recentă, textul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, conferă dreptul persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acestuia, de a fi numit în profesia de avocat, cu scutire de examen, şi nu o posibilitate sau o facultate.
O soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii judiciare, ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În fine, prin prisma argumentelor expuse, prima instanţă a apreciat că nu se impune analizarea apărările formulate de părţi în ceea ce priveşte neprezentarea la examen, caracterul dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat precum şi al hotărârii pronunţate de Consiliul U.N.B.R.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Consiliul Baroului Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind invocate critici care, în esenţă, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurentele susţin că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reţinând că aceste dispoziţii legale conferă reclamantei de jure intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Mai susţin recurentele, că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care permit consiliului baroului să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ceea ce este pe deplin justificat din moment ce solicitantul urma să acceadă într-o profesie străină de cea pe care o exercitase anterior.
Hotărârea nr. 42 din 13 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Suceava este legală, fiind conformă cu dispoziţiile legale şi regulamentare citate, dar şi cu Ghidul aprobat prin Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., care conţine norme procedurale detaliate şi relevante în privinţa modului de soluţionare a cererilor de intrare în profesie, pe care instanţa de fond a înlăturat-o nejustificat.
În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate, actele administrative atacate fiind temeinice şi legale.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, depunând la dosarul cauzei şi practică judiciară.
Se menţionează că stabilirea unei proceduri neprevăzute de lege prin Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. nu poate avea drept consecinţă respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele de primire în profesie prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi nu există motive de nedemnitate, astfel cum se motivează şi în preambulul Deciziei nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Suceava.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, în raport de criticile invocate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acestea sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 51/1995 republicată (2).
De asemenea, este necontestat că intimata-reclamantă a precizat, în scris, că nu înţelege să participe la procedura pentru verificarea cunoştinţelor, fapt ce rezultă din adresa nr. 756 din 3 decembrie 2010 (fila 23 dosar C.A. Suceava nr. 849/39/2011).
Prin Decizia nr. 42 din 13 ianuarie 2011, Consiliul Baroului Suceava a respins cererea de primire în profesie cu scutire de examen, ca urmare a neprezentării la verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/ soluţionării cererii reclamantei, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată [2], la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condiţiile enumerate la alin. (2) lit. a) şi lit. b).
Instanţa de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive „poate fi primit în profesie”, a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar.
Astfel, se explică şi se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaţilor din România, potrivit cărora „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
De asemenea, în scopul asigurării unei transparenţe care să permită instanţelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere şi existenţa/ inexistenţa oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. 902 din 11 februarie 2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/ constatat ca fiind nelegal.
Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoştinţelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuţii libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat, dar se prevede şi că barourile pot decide ca verificarea să se facă şi în formă scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de faţă.
Deci, Baroul Suceava a avut temei legal şi regulamentar să procedeze la realizarea verificării respective, la care reclamanta a declarat că nu înţelege să se prezinte.
Este adevărat că jurisprudenţa Înaltei Curţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal este în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat examen, în caz contrar, s-ar încălca dispoziţiile legale incidente speţei, însă cum reclamanta nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că această modalitate de verificare a cunoştinţelor reprezintă, în realitate, un examen.
Deci, în contextul în care reclamanta nu s-a prezentat pentru verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Baroul Suceava nu a putut să îşi exercite dreptul prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, lipsind astfel una dintre condiţiile obligatorii pentru intrarea în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata sumei de 502 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 372 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 502 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act... | ICCJ. Decizia nr. 442/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
