ICCJ. Decizia nr. 442/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 442/2013
Dosar nr. 651/64/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 iulie 2011, reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Preşedintele Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulată împotriva acestuia.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în primul rând, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, iar în al doilea rând, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Sub aspectul rămânerii fără obiect, pârâta a arătat că, începând cu data de 25 iulie 2001, Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2253/2011 şi-a produs efectele în ceea ce-l priveşte pe reclamant, fiind emisă decizia de eliberare din funcţie.
Pe fondul cauzei, a susţinut că nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 150/F/2011, Curtea de Apel Braşov - secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii, invocată de reclamantul M.G.; a respins ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamantul M. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară Braşov, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Preşedintele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 1378/2012 pronunţată în dosarul nr. 651/64/2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 150/F din 17 august 2011, casându-se sentinţa recurată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţei.
2. Hotărârea instanţei de fond.
În rejudecare, prin sentinţa nr. 109/F din 24 mai 2012, Curtea de Apel Braşov Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul M.G. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, până la soluţionarea irevocabila a cauzei.
Curtea a reţinut că Ordinul nr. 2253/2011, reprezintă un act administrativ cu caracter individual care are ca obiect punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1324/2009, privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, în timp ce hotărârea de guvern este act administrativ cu caracter normativ, care are ca obiect reglementarea cadrului organizatoric al punerii în executare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, privind organizarea Gărzii Financiare.
Curtea a apreciat că dat fiind faptul că prin sentinţa civilă nr. 244/F din 9 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. 768/64/2011, s-a anulat Ordinul nr. 2253/2011, ce face obiectul suspendării executării în prezenta cauză, se regăseşte ipoteza cazului „bine justificat" de natură a avea îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate.
În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului reţinut, Curtea a considerat că prin eliberarea din funcţia deţinută fără a benefica de protecţie socială, în contextul personal al reclamantului, familie de întreţinut, credite bancare se creează un prejudiciu imposibil de recuperat chiar în structura actului administrativ individual, şi-a revenirii la structura anterioară emiterii actului.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În motivarea recursului formulat, A.N.A.F. a susţinut că măsura suspendării executării Ordinului nr. 2253/2011 este o soluţie netemeinică şi nelegală, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, argumentează A.N.A.F., prin Ordinul nr. 2253/2011 a fost aprobată structura organizatorică a Comisariatului General al Gărzii Financiare şi a secţiilor judeţene ale Gărzii Financiare, precum şi numărul maxim de posturi şi statele de funcţii, instanţa de fond reţinând în mod neîntemeiat existenta unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente care să impună suspendarea unui asemenea act administrativ.
De asemenea, a susţinut recurenta actul administrativ în litigiu a fost emis în baza H.G. nr. 109/2009 şi H.G. nr. 1324/2009 care nu au fost contestate, numărul de posturi alocat acestei autorităţi publice fiind redus de la 1805 posturi la 1092 posturi.
Totodată, recurenta a arătat că nici reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, şi nici instanţa, prin hotărârea pronunţată, nu au făcut dovada existenţei unor motive bine justificate care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, recurenta a susţinut că instanţa în mod greşit a calificat Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 2253 din 23 iunie 2011 ca fiind un act administrativ cu caracter normativ, iar instanţele judecătoreşti s-au pronunţat în mai multe litigii în sensul respingerii cererilor de suspendare a executării acestui act administrativ.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta-pârâtă a precizat că instanţa de fond nu a arătat care este paguba iminentă care s-ar produce prin executarea actelor administrative contestate.
4. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului
În cauză, este necontestat că Ordinul nr. 2253/2011 a fost emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (4) şi (5) şi art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F. şi ale art. 2 alin. (3) şi (5) din H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, cu modificările şi completările ulterioare, acte normative care nu au fost atacate ca nelegale de către intimatul-reclamant.
De asemenea, este necontestat că prin Ordinul nr. 2253/2011 A.N.A.F. a aprobat structura organizatorică şi statele de funcţii ale Gărzii Financiare, Comisariatul general şi Secţiile teritoriale, începând cu data de 25 iulie 2011.
În cea ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, trebuie amintit că din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis -ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul de faţă.
Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute.
Astfel fiind, înalta Curte va admite recursul, va desfiinţa sentinţa recurată şi, rejudecând, pentru considerentele de mai sus, va respinge cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 109/F din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului A.N.A.F. nr. 2253/2011 formulată de M.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 448/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
