ICCJ. Decizia nr. 458/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 458/2013
Dosar nr. 1358/299/2010
Şedinţa publică de Ia 30 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 01 aprilie 2010, reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu dobânda legală, calculate conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 08 mai 2009 până la data emiterii deciziei la care a fost obligată prin sentinţa nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere preşedintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentinţa nr. 1112 din 08 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis în parte acţiunea formulată şi a dispus anularea deciziei nr. 721/2006, obligând pârâta la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri în sumă de 6.559.267 lei, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2021 din 07 aprilie 2009 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reclamantul a menţionat că deşi potrivit disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 pârâta trebuia să emită decizia la care a fost obligată de către instanţă în termen de 30 de zile de la pronunţarea recursului, nu a emis această decizie şi în consecinţă, solicită despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de pârâtă prin pasivitatea de care a dat dovadă. Totodată, reclamantul a solicitat aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere preşedintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, precizând, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, aplicarea O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale.
Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate, arătând că cererea reclamantului întemeiată pe disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a soluţionat fondul litigiului, respectiv cea care a pronunţat pe fond sentinţa nr. 1112 din 08 aprilie 2008.
Pe fondul cauzei, pârâta a susţinut, raportat la cererea de aplicare a amenzii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, că a fost emisă Decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010 a Comisiei Centrale pe numele reclamantului, iar cu privire la solicitarea de acordare a despăgubirilor constând în dobânda legală, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 11144 din 27 mai 2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, reţinând că obiectul cererii formulate de reclamant are în vedere obligarea pârâtei la plata de despăgubiri şi aplicarea unei amenzi în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 8 iunie 2010.
La termenul de judecată de la 14 septembrie 2010 reclamantul şi-a precizat cererea arătând că solicită despăgubiri în cuantum de 558.076 lei calculate în funcţie de dobânda legală, precum şi aplicarea unei amenzi de 42.000 lei preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 95/cc din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul P.T., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
În cauză Curtea a reţinut că la data la care a fost investită instanţa de judecată pârâta îşi îndeplinise obligaţia de executare a sentinţei civile nr. 1112 din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2221/2009 a Î.C.C.J., respectiv prin emiterea decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010, chiar şi cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile legale anterior menţionate.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că amendarea conducătorului autorităţii publice pârâte (de altfel, o altă persoană decât cea căreia îi revenea obligaţia executării) nu poate da eficienţă scopului legii.
În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate Curtea a reţinut că modalitatea de calcul a acestora şi cuantumul solicitat se raportează la criterii subiective, nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul obiectiv al acestuia, respectiv concluziile unei expertize de specialitate.
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că, în ceea ce priveşte capătul 1 de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 558.076 de lei, instanţa a făcut o greşită aplicare a legii.
Instanţa a motivat respingerea acestui capăt de cerere susţinând că "modalitatea de calcul a acestora şi cuantumul solicitat se raportează la criterii subiective, nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul obiectiv al acestuia, respectiv concluziile unei expertize de specialitate".
Faţă de această motivare, recurentul a susţinut că determinarea cuantumului despăgubirilor s-a făcut conform O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale şi a reiterat formula de calcul utilizată şi în faţa instanţei de fond şi perioada pentru care a calculat despăgubirile, respectiv 07 aprilie 2009 - 23 aprilie 2010, rezultând o sumă totală în cuantum de 558.076 de lei.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond, în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ., era obligată ca în situaţia în care nu se considera lămurită să ia măsurile pe care le avea la îndemână pentru a soluţiona dosarul.
Totodată recurentul a arătat că instanţa nu a reţinut nicăieri în cuprinsul hotărârii că nu ar fi îndreptăţit să primească despăgubiri, ci doar că nu se poate stabili cuantumul acestora, astfel că această motivare echivalează cu o nesoluţionare a cauzei, motiv pentru care se impunere casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
4. Considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 01 aprilie 2010, reclamantul P.T. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu dobânda legală, calculate conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 08 mai 2009 până la data emiterii deciziei la care a fost obligată prin sentinţa nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi aplicarea unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere preşedintelui Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că Sentinţa civilă nr. 1112 din 08 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII - a contencios administrativ, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2021 din 07 aprilie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost pusă în executare prin emiterea de către Comisia Centrală a Deciziei nr. 7736 din 29 ianuarie 2010, comunicată reclamantului, potrivit adreselor din 24 noiembrie 2009, 11 ianuarie 2010, 01 februarie 2010 şi 22 aprilie 2010.
În aceste condiţii, înalta Curte retine că în mod corect prima instanţă a apreciat că amendarea conducătorului autorităţii publice pârâte nu poate da eficienţă scopului legii, cu atât mai mult cu cât actualul Preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (numit prin Decizia Primului ministru nr. 343 din 05 iunie 2012) este o altă persoană decât cea căreia îi revenea obligaţia executării.
Referitor la plata despăgubirilor de întârziere solicitate de către recurentul reclamant, înalta Curte reţine că prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 721/2006 a fost emis titlu de despăgubire în favoarea reclamantului P.T., în cuantum de 2.844.928 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor stabilite prin decizia A.V.A.S. nr. 149 din 19 aprilie 2006.
Prin cererea de opţiune din 28 noiembrie 2007, reclamantul P.T. a valorificat decizia amintită solicitând emiterea titlului de plată şi a titlului de conversie.
Prin decizia nr. 44 din 14 ianuarie 2008 a fost emis titlu de conversie iar prin decizia nr. 1363 din 08 octombrie 2008 a fost emis titlu de plată, prima tranşă a sumei stabilite prin titlul de plată fiind achitată la data de 13 octombrie 2008.
Ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 1112 din 08 aprilie 2008, de către Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă prin care instanţa a anulat Decizia nr. 721 din 27 aprilie 2006 emisă în cuantum 2.844.928 lei şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii pentru acordarea de despăgubiri în sumă de 6.559.267 lei, cu plata sumei de 3.065 lei cheltuieli de judecată, autoritatea pârâtă a emis Decizia nr. 7736 din 29 ianuarie 2010 prin care la art. 1 precizează că titlul de despăgubire este în cuantum de 6.559.267 lei iar la art. 2, că prin Decizia nr. 1363 din 08 octombrie 2008 a fost emis titlu de plată în cuantum de 499.100 lei, reclamantului plătindu-i-se prima transă în sumă de 24.550 lei prin ordinul de plată din 13 octombrie 2008, iar prin decizia nr. 44 din 14 ianuarie 2008 a fost emis titlu de conversie în cuantum de 2.345.828 lei ambele titluri emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în baza Deciziei nr. 721/2006 a Comisiei Centrale.
Or, în aceste condiţii, solicitarea sumei de 558.076 lei precizate de către reclamant, reprezentând despăgubirile pentru întârziere, calculate prin raportare la suma de 6.559.267 lei, este neîntemeiată.
Astfel că, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamantului reţinând că modalitatea de calcul a despăgubirilor şi cuantumul solicitat se raportează la criterii subiective, nefiind administrate probe din care să reiasă cuantumul obiectiv al acestora.
În concluzie, faţă de considerentele ce preced, înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.T., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.T. împotriva sentinţei civile nr. 95/CC din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act... | ICCJ. Decizia nr. 195/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
