ICCJ. Decizia nr. 4597/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4597/2013
Dosar nr. 530/2/2011*
Şedinţa publică de la 26 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
D in examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC G. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - A.P.D.R.P. suspendarea deciziei din 05 ianuarie 2011, a procesului verbal din 01 noiembrie 2010 şi a notificării de plată din 04 noiembrie 2010 emise de pârât.
Reclamanta a arătat că prin actele administrative atacate i-a fost impusă plata sumei de 6.407.246,13 RON, iar aceasta ar perturba grav activitatea societăţii, care are 158 angajaţi şi credite bancare în derulare. Pârâta nu a motivat în decizie de ce a respins argumentele din contestaţie, ceea ce afectează prezumţia de legalitate a actului atacat.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare.
Prin sentinţa civilă nr. 4587 din 25 iulie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerinţa efectuării procedurii prealabile este necesară întrunirea cumulativă a altor două condiţii, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.
Cele două condiţii, prin caracterul lor imperativ denotă natura de excepţie a măsurii suspendării executării actului administrativ şi presupun dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei pagubei.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta a invocat drept aspecte de natură a dovedi existenţa cazului bine justificat faptul că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care A.P.D.R.P. a soluţionat contestaţia formulată în cadrul procedurii prealabile, nu a fost motivată în nici un fel respingerea argumentelor din contestaţie, nemotivare care generează îndoială cu privire la prezumţia de nelegalitate a actului administrativ atacat.
Curtea de Apel a constatat că această susţinere este neîntemeiată, reţinând, pe de o parte că în cuprinsul deciziei sunt arătate motivele de fapt şi de drept pentru care s-a apreciat de către pârâtă că nu este întemeiată contestaţia, iar, pe de altă parte, este de observat că şi în ipoteza susţinută de reclamantă, a nemotivării deciziei pronunţate în procedura prealabilă, prezumţia de nelegalitate de care se bucură actul administrativ ale cărei efecte urmăreşte în fapt reclamanta să fie suspendate, respectiv procesul verbal din 01 noiembrie 2010 prin care A.P.D.R.P. a constatat nereguli în utilizarea fondurilor SAPARD şi s-a stabilit cuantumul debitului ce trebuie recuperat de la reclamantă, precum şi termenul de plată, nu este în nici un fel afectată de împrejurarea invocată, referitoare la nemotivarea deciziei pronunţate în procedura prealabilă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond recurenta-reclamantă SC G. SA Ilfov a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în cuprinsul deciziei din 05 ianuarie 2011, prin care s-a soluţionat contestaţia în cadrul procedurii prealabile, intimata nu a motivat în niciun fel respingerea argumentelor din contestaţie, nemotivate care generează îndoiala cu privire la prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat.
Prin urmare, având în vedere că A.P.D.R.P. nu a procedat în spiritul actelor normative în vigoare şi a considerat sesizările O.L.A.F. acte de control, fără a verifica dacă acestea au fost emise în condiţiile Regulamentului CE. nr. 1073/1999 privind investigaţiile efectuate de O.L.A.F., însuşindu-şi în mod integral constatările efectuate de O.L.A.F., fără a proceda la efectua propriul control, recurenta consideră că există o îndoială puternică cu privire la prezumţia de legalitate a acrului administrativ atacat.
Îndoiala cu privire la actul administrativ atacat rezultă cu atât mai mult din faptul că prin adresa din 16 martie 2011 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin raportare la punctul de vedere exprimat de D.L.A.F., solicită de urgenţă A.P.D.R.P. revocarea proceselor-verbale de constatare întocmite fără a exista un control propriu al A.P.D.R.P..
Recurenta mai arată că prima condiţie prevăzută de lege cu privire la cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit de către legislaţia în vigoare, este îndeplinită.
În ceea ce priveşte paguba iminentă recurenta arată că societatea este producător de conserve alimentare, comercializate sub brandul „M.", suma de 6.407.246,13 RON, reprezentând actul administrativ atacat, fiind destinată retehnologizării unităţii de producţie şi aducerii acesteia la standarde de calitate europeană.
Plata sumei de 6.407.246, 13 RON ar perturba cu consecinţe ireversibile activitatea societăţii, întrucât nu ar mai fi în măsură să asigure producţia necesară onorării obligaţiilor sale contractuale. Recurenta arată că a depus în faţa instanţei de fond contractele încheiate de SC G. SA cu retailerii M.M., C., A., K. etc. De asemenea, dincolo de sancţiunile contractuale pe care le-ar suporta din partea partenerilor contractuali, produsele ar fi delistate din portofoliul acestora cu consecinţa pierderii iminente a cotei de piaţă.
De asemenea, recurenta mai susţine că societatea are angajate credite bancare de la mai multe societăţi de profil, totalul obligaţiilor de plată aferente contractelor de credit totalizând la 31 decembrie 2010 aproximativ 23.000.000 RON. În dovedirea acestor afirmaţii, a depus la dosarul de fond contractele de credit.
Recurenta consideră că şi a doua condiţie prevăzută de lege, respectiv paguba iminentă, este îndeplinită, întrucât plata sumei ce formează obiectul actului administrativ atacat generează o paguba iminenta, ale cărei consecinţe nu se pot surmonta.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat" presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, motivat şi argumentat a apreciat că, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa acestei curţi, afirmaţia că prin chiar cuantumul sumei impuse, s-ar perturba grav activitatea societăţii comerciale nu conduce implicit şi automat la concluzia îndeplinirii condiţiei pagubei iminente.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC G. SA împotriva sentinţei nr. 4587 din 25 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 42/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4603/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
