ICCJ. Decizia nr. 4682/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4682/2013
Dosar nr. 7705/1/2012
Şedinţa publică de la 27 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Hotărârea Plenului C.S.M. atacată cu recurs
Prin Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 973 din 23 octombrie 2012 a fost respinsă contestaţia formulată de D.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împotriva Hotărârii nr. 350 din 18 septembrie 2012 a secţiei pentru Procurori a C.S.M.
În considerentele Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 973 din 23 octombrie 2012, se reţine că cererea de transfer a recurentei a fost respinsă ţinându-se seama de motivele invocate în susţinerea sa, de punctele de vedere exprimate de unităţile de parchet implicate, de volumul de activitate ridicat înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi de faptul că la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, volumul de activitate se situa semnificativ sub media la nivel naţional.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia motivele invocate în cererea de transfer au fost greşit calificate ca fiind de ordin personal, nu a fost primită deoarece motivul pentru care s-a solicitat transferul a fost dorinţa recurentei de a fi detaşată ulterior la Ministerul Apărării Naţionale, iar opţiunea de a ocupa o funcţie în afara sistemului judiciar este o chestiune de ordin personal.
Totodată, intimatul apreciază că motivele de ordin personal reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, potrivit prevederilor Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare,(în continuare Regulament), şi nu constituie prin ele însele motive determinante pentru admiterea transferului, fiind supuse cerinţei coroborării şi cu alte criterii legale, cum ar fi situaţia existentă la unitatea de parchet de la care se solicită transferul.
Astfel, analizând comparativ cele două unităţi de parchet implicate, Plenul C.S.M. a reţinut că la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unitatea de la care s-a solicitat transferul, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 86 faţă de media naţională de 76 de dosare, în timp ce la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 30, faţă de aceeaşi medie naţională, aşa încât, a reţinut prin hotărârea recurată, că în mod corect s-a apreciat ca fiind inoportun transferul recurentei, împrejurarea potrivit căreia volumul de activitate la parchetele militare este în mod permanent situat semnificativ sub media naţională din cauza competenţei specifice a acestora neputând constitui un argument în favoarea admiterii cererii de transfer.
Cu privire la susţinerea recurentei în sensul că nu a fost luat în considerare punctul de vedere emis de către conducerea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, intimatul a reţinut faptul că avizul parchetului militar a fost în sensul că gradul de ocupare efectivă a posturilor este corespunzător, iar transferul va putea fi oportun în momentul intrării în vigoare a noilor coduri, precum şi faptul că se impune cu prioritate completarea schemelor la parchetele militare de pe lângă tribunalele militare.
Faţă de argumentul că s-a făcut dovada dobândirii calităţii de ofiţer activ, s-a apreciat că această împrejurare nu impune secţiei vreo obligaţie în sensul admiterii solicitării de transfer formulate de către magistratul în cauză, aceasta rămânând o prerogativă a secţiei pentru Procurori a C.S.M.
În legătură cu criticile privind crearea unei discriminări între magistraţi în materia transferului, s-a apreciat că nu se poate reţine existenţa caracterului discriminatoriu al hotărârii contestate, întrucât secţia pentru Procurori a C.S.M. a analizat cererea de transfer cu respectarea criteriilor regulamentare, având în vedere o justificare obiectivă la pronunţarea soluţiei.
2. Recursul exercitat de recurenta D.D.
Împotriva Hotărârii nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M. a declarat recurs D.D., solicitând în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu completările şi modificările ulterioare (în continuare Legea nr. 317/2004) anularea hotărârii contestate şi obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că intimatul analizând formal condiţiile prevăzute de lege, a emis o hotărâre nelegală ce a condus la vătămarea drepturilor sale, arătând, în esenţă, că luarea măsurilor care se impun pentru menţinerea unei scheme echilibrate de personal, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar precum şi a stabilităţii în sistem nu trebuie doar enumerate la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, în cazul unei analize obiective întemeiate pe criterii prevăzute de lege.
Astfel, recurenta a dezvoltat cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate următoarele critici:
În ceea ce priveşte volumul de activitate al unităţilor de parchet implicate, se arată că din analiza hotărârii recurate se poate observa că aceasta este fundamentată, în principal pe ideea că la parchetul de la care se solicită transferul, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sunt ocupate toate posturile de procuror, existând un volum de activitate considerabil-încărcătura dosarelor/procuror a fost de 86, faţă de media naţională de 76 de dosare, în timp ce la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, unitatea de parchet la care s-a solicitat transferul, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 30, faţă de aceeaşi medie naţională.
Consideră recurenta că această motivare reprezintă o simplă însuşire de date şi de articole din lege sau regulamente, fără a cuprinde însă o evaluare in concreto a datelor analizate. Hotărârea nu demonstrează care este consecinţa eventualei aprobări a cererii de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiţiei şi de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal.
Mai susţine recurenta că statistica posturilor libere şi a volumului de activitate comparativ pentru cele două unităţi de parchet a fost înserată în hotărâre fără a se face o analiză asupra deciziei de respingere a cererii, în contextul în care, în cuprinsul cererii de transfer s-a arătat că admiterea/respingerea cererii nu ar avea nici un efect negativ/pozitiv direct asupra schemelor şi a volumului de activitate la unităţile de parchet implicate.
În consecinţă, apreciază recurenta că toate argumentele în susţinerea cererii de transfer nu au făcut obiectul unei analize riguroase din partea C.S.M., acesta respingând cererea pe criterii formale, în lipsa oricăror verificări şi aprecieri cu privire la situaţia de fapt concretă.
În ceea ce priveşte punctele de vedere cu privire la transfer, exprimate de unităţile de parchet implicate consideră recurenta că, în acelaşi mod formal, a fost înlăturat şi punctul de vedere pozitiv al unităţilor de parchet implicate.
Astfel, se arată că intimatul nu a ţinut cont de faptul că avizul pozitiv/punctul de vedere are semnificaţia clară a neperturbării activităţii prin eventualul transfer, în cauza de faţă, al solicitantului la instanţa/parchetul solicitat.
În speţă, aşa cum se reţine chiar în Hotărârea secţiei pentru Procurori nr. 350 din 18 septembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a exprimat un punct de vedere favorabil transferului, iar punctul de vedere exprimat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a fost în sensul că transferul va fi oportun în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. şi a noului C. proc. pen., care vor conduce la creşterea semnificativă a competenţei şi, implicit a volumului de activitate la parchetele medicale.
Mai arată recurenta că, concluziile acestor puncte de vedere ale instituţiilor direct vizate de eventualele consecinţe negative ale aprobării transferului, au fost interpretate în mod selectiv de către C.S.M., acesta înţelegând să se oprească în analiza sa doar la punctul de vedere exprimat de parchetul militar, şi să reţină, per a contrario, că în prezent ocuparea posturilor la acel parchet este corespunzătoare.
Prin urmare, recurenta susţine că dacă s-ar fi aplecat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de transfer, dacă ar fi dat eficienţă şi punctului de vedere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi dacă ar fi avut în vedere faptul că recurenta era detaşată în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, deci nu contribuie efectiv la scăderea/creşterea volumului de activitate/procuror din cadrul parchetului unde acesta este încadrat, C.S.M. ar fi înţeles că aprobarea respectivului transfer nu poate produce consecinţe negative.
În ceea ce priveşte presupusele motive de natură personală se arată că la adoptarea respectivei hotărâri a stat şi aprecierea eronată a Plenului C.S.M. în sensul în care motivele care au stat la baza formulării cererii de transfer au caracter strict personal, fără a observa că cererea de transfer la un parchet militar este motivată, în principal de dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, potrivit art. 32 din Legea nr. 303/2004, precum şi de competenţele şi abilităţile profesionale dobândite în cadrul detaşării la respectiva instituţie.
3.Apărarea C.S.M..
Intimatul C.S.M. la data de 21 martie 2013 a depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând în acest sens apărări faţă de susţinerile recurentei care vizează soluţionarea cererii de transfer.
Astfel, intimatul susţine, în esenţă, că hotărârea recurată este temeinică şi legală deoarece la adoptarea acesteia au fost avute în vedere atât motivele invocate în cererea de transfer cât şi criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.
Se arată că, la soluţionarea cererii de transfer a fost avută în vedere situaţia posturilor de procuror precum şi volumul de activitate la parchetele implicate. Astfel, s-a reţinut că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 86, faţă de media naţională de 76, în timp ce la Parchetul militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în anul 2011, încărcătura dosarelor a fost de 30, faţă de aceeaşi medie naţională.
Cu privire la existenţa unor avize favorabile ale parchetelor implicate, intimatul susţine că, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Regulament, acestea trebuie să fie solicitate însă sunt apreciate în raport cu celelalte criterii şi cu necesitatea funcţionării normale a parchetelor implicate.
4.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând hotărârile atacate emise de Plenul C.S.M., prin prisma criticilor ce le-au fost adus, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu un recurs ce are ca obiect Hotărârea nr. 973 din 23 octombrie 2012 prin care Plenul C.S.M. a respins contestaţia formulată de D.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împotriva Hotărârii nr. 350 din 18 septembrie 2012 a Secţiei pentru Procurori a C.S.M..
În acest context, Înalta Curte, reaminteşte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care C.S.M. are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.
Totodată, astfel cum Înalta Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că intimatul C.S.M. beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.
Astfel, analizând hotărârea atacate, în limitele criticilor aduse prin cererea de recurs, aşa cum a fost precizată, în şedinţa publică din 27 martie 2013, Înalta Curte constată că intimatul, fără a ţine cont de faptul că, niciunul dintre criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Regulament, nu are un caracter absolut, a analizat în mod selectiv respectivele criterii, în condiţiile în care, motivele pentru care s-a apreciat, în concret, că se impune respingerea contestaţiei şi implicit a cererii recurentei D.D. de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, se rezumă, practic la două aspecte, respectiv volumul de activitate al unităţilor de parchet implicate, reflectat în încărcătura dosare/procuror precum şi avizul aparent condiţionat al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Aşadar, un prim motiv de nelegalitate al hotărârii recurate, îl reprezintă încălcare dispoziţiilor art. 3 din Regulament sub aspectul soluţionării cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate în condiţiile în care respectiva normă juridică impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma vor fi avute în vedere următoarele criterii, menţinerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer ci criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca şi premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susţinerea unei cereri de transfer.
Totodată, Înalta Curte constată că Plenul C.S.M. prin hotărârea contestate nu a realizat, chiar prin raportare la criteriile reţinute, o motivare convingătoare, în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de transfer formulate de recurentă.
Astfel, analizând hotărârea atacate, Înalta Curte constată că intimatul, în motivarea hotărârii, s-a limitat, în principal, l-a analiza comparativă a unor date statistice referitoare la volumul de activitate al parchetelor implicate(încărcătură dosare/procuror) fără a analiza, în concret respectivele date statistice, prin prisma impactului admiterii cererii formulate de recurentă asupra activităţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, direct afectat prin eventuala admitere a cererii recurentei, cu atât mai mult cu cât la momentul pronunţării hotărârii recurate recurenta nu îşi desfăşura activitatea la respectiva unitate de parchet, fiind detaşată prin Hotărârea secţiei pentru Procurori a C.S.M. nr. 171 din 07 iunie 2012 la Ministerul Apărării Naţionale.
Prin urmare, în condiţiile în care dispunerea detaşării recurentei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la Ministerul Apărării Naţionale, măsură ce a determinat vacantarea temporară a postului ocupat de recurentă, nu a fost de natură a afecta activitatea respectivei unităţi de parchet prin prisma aceloraşi date statistice care reflectau o încărcătură de dosare/procuror superioară mediei naţionale(86 faţă de 76) este greu de înţeles cum, în opinia aceluiaşi intimat, admiterea unei cereri de transfer, câteva luni mai târziu, prin raportare la aceleaşi date statistice aferente anului 2011, ar putea afecta activitatea respectivei unităţi de parchet(care la prima vedere ar putea mai facil să-şi ocupe postul astfel vacantat), de aşa natură încât să se justifice prevalenţa interesului general faţă de interesul personal al recurentei care prin raportare la noţiunea de carieră nu trebuie redus la o chestiune de ordin personal, cum în mod greşit procedează intimatul.
Faptul că recurenta, după eventuala admitere a cererii de transfer la parchetul militar, ar intenţiona să exercite o funcţie în afara sistemului judiciar nu poate justifica respingerea cererii de transfer, cu atât mai mult cu cât o astfel de funcţii nu poate fi ocupată decât cu acordul intimatului, singurul în măsură a aproba o eventuală cerere de detaşare.
Totodată, Înalta Curte constată că intimatul C.S.M. nu a dat eficienţă, în soluţionarea cererii de transfer a recurentei nici altor criterii la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii contestate, respectiv existenţa unor posturi vacante la unitatea de parchet unde s-a solicitat transferul, avizul pozitiv emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împrejurare a conduce la reţinerea caracterului arbitrar al actului administrativ contestat.
Aşadar, soluţia de respingere a cererii recurentului nu este susţinută nici prin prisma referirii exprese a intimatului la faptul că avizul parchetului militar a fost în sensul că gradul de ocupare efectivă a posturilor este corespunzător, iar transferul ar putea fi oportun în momentul intrării în vigoare a noilor coduri, şi că se impune cu prioritate completarea schemelor la parchetele militare de pe lângă tribunalele militare, în condiţiile în care respectiva unitate a avizat, în final, pozitiv cererea de transfer iar dezideratul ocupării posturilor vacante la alte unităţi de parchet nu poate afecta dreptul la carieră al recurentei.
Intimatul nu poate să justifice respingerea cererii de transfer doar prin prisma unui singur criteriu, chiar nefavorabil prima facia recurentei(cum ar fi volumul de activitate ridicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) ci trebuie ca prin prisma volumului de activitate, al gradului de ocupare a schemelor de personal la ambele unităţi de parchet, al punctelor de vedere exprimate de unităţile de parchet implicate, să facă o analiză de ansamblu singura în măsură să contureze impactul admiterii unei cereri de transfer asupra activităţii concrete a ambelor unităţi de parchet implicate.
Hotărârea contestată nu demonstrează, aşadar, care este consecinţa eventualei aprobări a cererii recurentei de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiţiei şi de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal, în condiţiile în care autorităţile judiciare implicate în procedură, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, şi-au exprimat acordul cu privire la transfer.
Aşadar, interesul public invocat de intimat nu este susţinut de probele cauzei, în condiţiile în care la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unitate la care-şi desfăşoară activitatea recurenta, şi care, totodată, a şi avizat pozitiv cererea, toate cele 14 posturi de procuror prevăzute în schemă sunt ocupate, faţă de situaţia Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel unde din 11 posturi prevăzute în schemă erau ocupate numai 9, iar volumul de activitate reflectat în încărcătura de dosare/procuror chiar superior(86 faţă de 30 de dosare la o medie naţională de 76 dosar) nu este de natură a justifica soluţionarea nefavorabilă a cererii recurentei, în condiţiile în care acest ultim criteriu nu are un caracter absolut.
În aceste circumstanţe, respectiv existenţa unor posturi vacante la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, avizul favorabil atât al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cât şi al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, ca şi circumstanţele personale şi profesionale ale recurentei, demonstrează că intimatul a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului recurentei.
Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este emisă cu exces de putere, aşa cum s-a explicat mai sus, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca şi consecinţă vătămarea dreptului la carieră al recurentei.
Raportat la argumentele astfel expuse, Înalta Curte, în raportat la conţinutul textelor de lege incidente în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu prevederile art. 3 din Regulament constată că motivarea soluţiilor adoptate, prin hotărârile contestată, este deficitară şi neconvingătoare, aspect ce conduce nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, şi ca atare generator al caracterului nelegal al celor două acte supuse cenzurii instanţei.
Drept urmare, fiind întemeiate motivele de recurs de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se va admite recursul declarat cu consecinţa obligării intimatului, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, să emită o hotărâre prin care să admită cererea recurentei de transfer de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.D. împotriva Hotărârilor nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M..
Anulează Hotărârea nr. 973 din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M. şi Hotărârea nr. 350 din 18 septembrie 2012 a secţiei pentru Procurori a C.S.M. şi obligă intimatul să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a recurentei D.D. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4627/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 525/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
