ICCJ. Decizia nr. 4720/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4720/2013
Dosar nr. 3111/90/2011
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 458/F-Cont din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC F.G. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, şi, în consecinţă, a anulat în parte procesul-verbal de control din 1 aprilie 2011, constatând ca eligibile suma de 5.120 RON - plătită pentru F.M., suma de 3.257 RON - plătită pentru V.F., suma de 5.416 RON - plătită pentru L.B., suma de 7.147 RON - plătită pentru D.S. şi suma de 3.180 RON - plătită pentru SC M. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de finanţare nerambursabilă PHARE 2005/017-553.04 februarie 03 ianuarie 404, autoritatea contractantă Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POS DRU) şi autoritatea de implementare Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Sud-Vest Oltenia (OIR POS DRU) au acordat reclamantei, în calitate de beneficiar, o finanţare nerambursabilă pentru implementarea Proiectului intitulat "Biroul de integrare şi combatere a discriminării pentru persoanele de etnie rromă".
Costul total eligibil al Proiectului a fost estimat la 33.850 euro fără TVA, din care autoritatea contractantă s-a angajat să acopere maxim 75,78% (art. 3 din contract).
Perioada de implementare a fost prevăzută la 10 luni, începând cu data de 3 ianuarie 2008 şi până la 31 octombrie 2008 (art. 2.2 şi 2.3 din contract, dosar).
Prin procesul-verbal de constatare din 1 aprilie 2011, contestat în speţă, AM POS DRU a reţinut că mai multe cheltuieli nu sunt eligibile, iar reclamanta a contestat o parte din aceste constatări.
Instanţa de fond a apreciat ca eligibile o parte din sumele pe care pârâta le-a considerat neeligibile, şi anume:
1. Suma de 5.120 RON plătită numitei F.M. este eligibilă în condiţiile în care contractul individual de muncă al numitei F.M. a fost înregistrat în 14 mai 2008 şi activitatea sus-numitei a început cu data de 3 ianuarie 2008.
2. Suma de 2.127 RON plătită coordonatorului de instruire E.D. este neeligibilă, întrucât salariul acestuia trebuia stabilit potrivit normei pe care o presta, şi anume jumătate de normă.
3. Suma de 3.257 RON, plătită formatorului de informare şi consiliere V.F. este eligibilă, în condiţiile în care partenerul în proiect, Direcţia de Protecţie Socială Vâlcea, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a finanţa lectorii, aşa cum s-ar fi stabilit prin acordul de parteneriat, reclamanta fiind obligată a realiza finanţarea cu banii proprii.
4. Suma de 4.419 RON, plătită formatorului de informare şi consiliere S.D. este neeligibilă, întrucât aceasta, fiind funcţionar public, nu putea fi angajată în mod valabil de către reclamantă.
În schimb, suma de 7.147 RON a fost apreciată ca eligibilă, întrucât aceasta a constituit salariu pentru activitatea de formator dezvoltare profesională, adică activitate de lector, prestată în derularea contractului din 5 august 2008.
5. Suma de 5.416 RON, plătită pentru L.B., este eligibilă pentru că aceasta, deşi funcţionar public, a prestat activitate de lector (formator comunicare), încadrându-se în excepţia din Ghidului solicitantului.
6. Suma de 2.923 RON plătită lui C.N.D. este neeligibilă, întrucât acesta a fost funcţionar public şi nu a prestat activitate de lector, ci de formator informare şi consiliere.
7. În privinţa cheltuielilor din facturile emise de cele două societăţi comerciale menţionate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, doar suma de 3.180 este eligibilă, întrucât din avizul de însoţire a mărfii din 18 septembrie 2008 rezultă că bunurile au fost efectiv livrate de SC M. SRL anterior datei de 25 septembrie 2008 când a fost organizat târgul de creaţii florale (dosar).
Suma de 2.525 RON, corespunzătoare facturii emise de SC N.M. SRL, este neeligibilă, dat fiind că reclamanta nu a dovedit că bunurile i-au fost livrate anterior sau cel târziu la data târgului din 25 septembrie 2009.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, atât reclamanta SC F.G. SRL, cât şi pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
a. Recurenta SC F.G. SRL a solicitat modificarea Sentinţei nr. 458/F-Cont din 23 noiembrie 2011 în sensul admiterii în totalitate a cererii sale, inclusiv sub aspectul cheltuielilor apreciate ca neeligibile, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a argumentat, în esenţă, că hotărârea cuprinde o motivare sumară şi confuză, că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, în speţă pct. 4 şi 6, cheltuielile fiind eligibile şi că hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a legii.
b. Recurentul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a solicitat modificarea Sentinţei nr. 458/F-Cont din 23 noiembrie 2011 în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, acest recurent a reluat argumentele prezentate instanţei de fond referitor la neeligibilitatea cheltuielilor ce fac obiectul acţiunii reclamantei.
3. Soluţia instanţei de control judiciar.
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., faţă de care va admite recursul şi va casa sentinţa instanţei de fond.
Astfel, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de constatare înregistrat în 1 aprilie 2011, încheiat de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, privind restituirea, ca neeligibilă, a sumei de 9.814,72 RON.
Prin procesul-verbal de constatare din 1 aprilie 2011 încheiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane s-au stabilit în sarcina reclamantei abateri de la legalitate, conformitate şi regularitate în utilizarea şi administrarea fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente, fiind reţinută ca neeligibilă suma totală de 9.814,72 RON.
Secţiunea XIII (dosarul de fond) din procesul-verbal prevede că acesta reprezintă titlu de creanţă, executoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, Înalta Curte reţine că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea acestui proiect, nereguli de natură a determina restituirea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
Art. 3 alin. (2) şi (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2), creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale, procedura de contestare şi soluţionare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte reţine că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Faţă de obiectul prezentei cauze, care priveşte contestarea unei creanţe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de criteriul cuantumului sumei prevăzute de actul administrativ atacat, cuantum, în speţă, de până la 500.000 RON, fără a avea importanţă dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei competente, Tribunalul Vâlcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC F.G. SRL şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (succesor al fostului Minister al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, potrivit O.U.G. nr. 96/2012) - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane împotriva Sentinţei nr. 458/F-Cont din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vâlcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4719/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4721/2013. Contencios → |
|---|
