ICCJ. Decizia nr. 4813/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4813/2013
Dosar nr. 655/45/2012
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin acţiunea formulată, reclamanta SC I. SA Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, desfiinţarea Deciziei nr. 9 din 06 ianuarie 2012 a A.N.A.F. şi, pe fond, anularea sumei de 470.588 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar de organul fiscal şi a sumei de 1.291.510 RON, reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi aferente, pentru situaţia de fapt cuprinsă la punctele B şi C din Decizia de impunere nr. F-MC 271 din 12 iulie 2011, precum şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
1.2. Prin Sentinţa nr. 362/2012 din 12 noiembrie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea promovată de reclamanta SC I. SA Iaşi în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că este necontestat faptul că reclamanta a încheiat cu Cabinetul de Avocatură al av. F.V., afiliat Baroului Sibiu, atât un contract de asistenţă juridică, ce viza inclusiv activitatea de "asistenţă şi reprezentare în relaţiile comerciale", cât şi un contract de mandat, având ca obiect asigurarea "activităţii necesară în vederea derulării în bune condiţii a vânzării activelor - construcţii şi teren aferent - în suprafaţă de 46.500 mp.", şi că preţul prestaţiei de asistenţă juridică a fost stabilit la suma de 70.000 RON/lună, în timp ce pentru prestaţia realizată în limitele contractului de mandat s-a convenit plata unui "onorariu de succes".
Instanţa a reţinut ca fiind necontestat faptul că suma pretinsă de Cabinet de Avocatură Av. V.F., prin factura emisă la data de 20 decembrie 2007, respectiv suma de 3.500.000 RON, a fost denumită de "Furnizor" ca reprezentând "onorariu asistenţă juridică", precum şi faptul că la acest document, pe baza căruia reclamanta a făcut înregistrări în contabilitatea sa, nu există anexat niciun înscris confirmat de către client, din care să rezulte în mod concret, punctual şi determinat în timp, când, în ce au constat şi care este valoarea fiecărei prestaţii efectuate în parte, în condiţiile în care, prin Contractul de asistenţă juridică nr. 3195 din data de 5 martie 2007, s-a stabilit plata unui onorariu fix, majorat prin actul adiţional la suma de 70.000 RON/lună plus TVA, onorariu despre care organul fiscal susţine că a fost plătit şi înregistrat pe cheltuieli, de către reclamantă.
Curtea a apreciat că dacă reclamanta a dorit să recompenseze pe prestator, pentru activitatea desfăşurată cu ocazia negocierii, perfectării şi executării celor 14 contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu SC G.P. SRL, nimic nu împiedica părţile contractante să se asigure că plata "onorariului de succes", prevăzută de pct. II .3 din Contractul nr. 3.425 din 06 aprilie 2007, să se facă, în mod corect, în baza facturii ce s-ar fi emis, în contul contractului de mandatat, şi nu sub acoperirea contractului de asistenţă juridică, modalitate care, în lipsa explicaţiilor corespunzătoare şi a documentelor justificative de rigoare, deschide calea unor plăţi informale, dificil de controlat şi de documentat, sub aspect fiscal.
Întrucât contractul de asistenţă juridică şi contractul de mandat, pe care reclamanta le-a încheiat cu Cabinetul de Avocatură av. V.F., nu se pot confunda, nici sub aspectul sferei drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante, nici sub aspectul obiectului acestora, ori în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile în care urma să se facă plata preţului prestaţiei, Curtea a apreciat că în mod justificat organul fiscal nu a considerat deductibilă fiscal suma de 3.500.000 RON, sumă ce a fost plătită în baza Facturii nr. 052 din 20 decembrie 2007, sub denumirea "onorariu asistenţă juridică", atâta timp cât, din punct de vedere al mărimii preţului, dar şi a lipsei oricărui document justificativ, opozabil fiscal, se impunea a se prezenta justificări beneficiarului pentru fiecare prestaţie în parte, care să permită înregistrări sau confirmări pe măsura derulării prestaţiei, cu atât mai mult cu cât suma pretinsă şi achitată nu-şi găseşte acoperire în contractul de asistenţă juridică.
Astfel, Curtea a apreciat că în mod temeinic şi legal s-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. şi ale pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, considerând că este responsabilitatea exclusivă a reclamantei pentru faptul că a înţeles să gratifice Cabinetul de Avocatură av. V.F. în alte condiţii decât cele impuse de normele legale evocate, acceptând ca justificare un simplu raport de activitate, întocmit de prestator, înscris care, astfel cum a reţinut şi organul fiscal, s-a dovedit a nu corespunde realităţii, în mai multe privinţe. Pentru aceste motive, instanţa de fond a respins cererea de anulare a actelor administrativ-fiscale emise de pârâtă, în partea referitoare la stabilirea obligaţiei suplimentare de plată a sumei de 470.580 RON reprezentând impozit pe profit, aferent Facturii nr. 052 din 20 decembrie 2007, emisă de cabinetul de avocatură menţionat, precum şi a accesoriilor aferente acestei sume.
În ceea ce priveşte suma de 1.038.531 RON, reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit în sumă de 4.088.226 RON, Curtea a apreciat că, în mod legal, organul fiscal a repus veniturile în suma totală de 25.551.411 RON, echivalentul a 8.091.011 euro, sumă care a fost înregistrată de reclamantă în luna iunie 2008, la luna iulie 2007, operaţiune aferentă căreia s-a calculat impozitul pe profit şi accesoriile aferente, pentru 274 zile, respectiv pentru perioada cuprinsă între data de 25 octombrie 2007 şi data de 25 iulie 2008.
Curtea a constatat că bunurile imobile ce au făcut obiectul celor 14 contracte au fost vândute în proprietatea exclusivă, necontestată şi necondiţionată a vânzătorului şi că începând cu luna iulie 2007, SC I. SA Iaşi a operat în contabilitatea sa ieşirea activelor respective din evidenţa contabilă, operaţiune despre care a fost încunoştinţată şi structura componentă a finanţelor publice locale, prin depunerea unei declaraţii rectificative.
Instanţa a apreciat că nu poate fi opus organului fiscal faptul că reclamanta nu a emis facturi şi nu a înregistrat în evidenţa contabilă întreaga valoare a veniturilor obţinute din vânzarea bunurilor imobile, conform operaţiunilor ce au avut loc în luna iulie 2007, moment de la care activele respective au fost radiate din evidenţele sale şi înregistrate pe numele cumpărătorului, doar pentru că, prin actele adiţionale încheiate la data de 12 iunie 2008, a convenit cu SC G.P. SRL să modifice prevederile art. 7.2.2 din fiecare contract încheiat în anul 2007, în sensul că: "Echivalentul în RON a sumei reprezentând restul de 30% din valoarea totală a preţurilor de vânzare din contracte, parte din suma Escrow, va fi transferată de Agentul Escrow (B. - prin sucursala Iaşi), în contul vânzătorului, în termen de 31 decembrie 2008", întrucât, chiar dacă părţile contractante erau libere a stabili condiţiile vânzării-cumpărării, din punct de vedere fiscal înregistrările contabile nu se puteau face decât în condiţiile prevăzute de C. fisc., de Normele metodologice de aplicare a acestuia şi de Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.752/2005, ordin prin care s-a asigurat transpunerea în legislaţia naţională a Directivei a IV-a a Comunităţii Economice Europene, care consacră, printre altele, prevalenţa economicului asupra juridicului.
Curtea a apreciat că în cazul în care vânzătorul ar fi urmărit să ofere cumpărătorului înlesniri la plată, prin eşalonarea plăţilor, indiferent sub ce motiv, el era obligat să facă acest lucru în mod transparent, în chiar momentul perfectării contractelor de vânzare-cumpărare şi nu după mai bine de un an de la data la care activele vândute au ieşit din proprietatea sa, fiind radiate atât din evidentele sale contabile, cât şi din evidenţele organelor fiscale de la nivelul municipiului Iaşi.
Curtea a mai apreciat că în mod justificat organul de control fiscal a procedat la repunerea veniturilor în sumă totală de 25.551.411 RON (reprezentând 30% din preţul neachitat cu ocazia transferului de proprietate) din luna iunie 2008 la luna iulie a anului 2007.
Reţinând că, fără nicio acoperire din punct de vedere al legislaţiei fiscale, plata preţului a fost amânată, sub o formă deghizată, pe o perioadă de 274 de zile, fără ca voinţa părţilor să-şi fi găsit reflectarea corespunzătoare în contractele de vânzare-cumpărare încheiate la data de 20 iulie 2007 şi fără ca această înţelegere să fi fost corelată cu imperativele legislaţiei fiscale aplicabile, Curtea a apreciat că, pentru distorsionarea nivelului veniturilor ce trebuiau încasate din vânzarea de bunuri imobile, organul fiscal a fost în drept să calculeze majorări de întârziere, pentru nevirarea la termen a impozitului pe profit, considerente pentru care a respins ca nefondată şi cererea de anulare a sumei de 1.291.510 RON, stabilită prin actele administrative contestate, cu titlu de majorări de întârziere şi penalităţi.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat, în mod generic, dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ. - 1865 şi a susţinut critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865, potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, susţine recurenta, soluţia pronunţată are la bază calificarea şi interpretarea greşită a raporturilor juridice dintre societatea comercială şi partenerii contractului, vizate de controlul exercitat de organele fiscale.
În ceea ce priveşte suma de 3.500.000 RON, recurenta susţine că a fost achitată de către societatea comercială cu titlu de remuneraţie aferentă serviciilor pe care cabinetul de avocatură le-a prestat în baza Contractului de mandat încheiat la data de 06 aprilie 2007, instanţa de fond reţinând în mod greşit că ar fi fost vorba de servicii prestate în baza Contractului de asistenţă juridică nr. 3.195 din 5 martie 2007 doar pentru faptul că în Factura nr. AVX 052/2012.2007 s-a făcut menţiunea "onorariu asistenţă juridică".
Mai susţine că suma de 3.500.000 RON a fost achitată ca onorariu de succes, potrivit Actului adiţional nr. 2 la Contractul de mandat, iar maniera defectuoasă de redactare a acestor acte juridice nu poate duce la sancţionarea societăţii comerciale cu nedeductibilitatea acestei cheltuieli şi pe cale de consecinţă, cu obligarea la plata unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 470.588 RON.
În ceea ce priveşte suma de 1.038.531 RON reprezentând majorări de întârziere pentru nevirarea în termen, la bugetul de stat a impozitului pe profit în sumă de 4.088.226 RON, recurenta susţine că instanţa de fond şi-a însuşit concluzia organelor fiscale ca urmare a calificării greşite a raporturilor cu SC G.P. SRL, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 19 alin. (1) din C. fisc., pct. 12 din Normele aprobate prin H.G. nr. 44/2004 şi Ordinul nr. 1.752/2005 privind aprobarea reglementărilor contabile conform cu directivele europene.
În esenţă, susţine recurenta-reclamantă, instanţa de fond a ignorat faptul că rata a II-a de preţ, la contractele pe care le-a încheiat cu SC G.P. SRL având ca obiect vânzarea de bunuri imobile, teren în suprafaţă totală de 46.500 m.p. şi construcţiile existente, nu a devenit scadentă decât după predarea efectivă a bunurilor mobile, operaţiune care a avut loc în iunie 2008, iar nu în iulie 2007.
Mai susţine că, instanţa de fond trebuia să constate că suma de 59.607.959,10 RON, echivalentul sumei de 18.879.024,50 euro (adică 70% din valoarea imobilelor vândute) a fost înregistrată din eroare ca venit în iulie 2007, iar nu în iunie 2008, cum era corect, ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor respective.
Or, susţine societatea comercială recurentă, eroarea contabilă survenită în înregistrările făcute nu poate justifica menţionarea cu suma de 1.038.531 RON, care reprezintă o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul urmărit de organele fiscale, şi anume acela al colectării eficiente la bugetul de stat a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor.
În concluzie, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa rejudecării cauzei şi admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
2.2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus Concluzii scrise prin care a răspuns criticilor recursului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
3. Soluţia instanţei de recurs
3.1. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
3.2. În ceea ce priveşte suma de 1.038.531 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit în sumă de 4.088.226 RON achitat în iulie 2008, în loc de iunie 2007.
În cauză este necontestat că între societatea comercială recurentă în calitatea de vânzător şi SC G.P. SRL, în calitate de cumpărător, au fost încheiate 14 contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea de bunuri imobile reprezentând terenuri în suprafaţa totală de 46.500 mp şi construcţiile existente pe acestea.
Conform clauzelor contractuale bunurile imobile vândute au fost proprietatea exclusivă, necontestată şi necondiţionată a vânzătorului, fiind intabulate Cartea Funciară a Oficiului de cadastru şi Publicitate imobiliară a Judeţului situate în str. P. nr. 2, municipiul Iaşi.
În baza acestor contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor şi construcţiilor edificate pe acestea SC I. SA a înregistrat în evidenţa contabilă în luna iulie 2007 venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital suma totală de 59.609.959 RON, echivalentul a 18.879.025 euro reprezentând 70% din valoarea totala a imobilelor vândute către SC G.P. SRL iar diferenţa de 30% din valoarea totala a imobilelor vândute respectiv suma de 29.742.554 RON, echivalentul a 8.091.011 euro a fost înregistrată în luna iunie 2008.
Totodată, în luna iulie 2007 SC I. SA a înregistrat în contabilitate scoaterea din evidenţă a terenurilor vândute precum şi a clădirilor şi construcţiilor existente pe acestea şi pe cheltuieli de exploatare privind activele cedate suma totală de 1.027.652 RON reprezentând contravaloarea terenurilor şi suma de 8.499.426 RON reprezentând valoarea rămasă de amortizat a construcţiilor (13.359.306 RON valoarea de inventar - 4.859.880 RON amortizarea înregistrată ca cheltuieli până la aceea dată).
Organele de inspecţie fiscală au considerat ca SC I. SA trebuia să emită facturi şi să înregistreze în evidenţa contabilă în luna iulie 2007 în contul 7583 "Venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital" valoarea integrală a imobilelor vândute respectiv şi suma de 8.091.010,5 euro echivalentul a 25.551.411 RON, (1 euro = 3,158 RON la 30 iulie 2007) reprezentând 30% din valoarea acestora, iar la 25 iunie 2008, data încasării contravalorii celei de a doua tranşă să înregistreze în venituri financiare diferenţa de curs valutar de 4.191.143 RON, având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu prevederile pct. 12 şi pct. 19 din H.G. nr. 44/2004 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal şi prevederile art. 155 alin. (1) şi art. 1341 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi ulterioare", motiv pentru care au repus veniturile în suma totala de 25.551.411 RON, care au fost înregistrate de S.C I. SA în luna iunie 2008 la luna iulie 2007 şi au stabilit un impozit pe profit în suma de 4.088.226 RON care a fost amânat la plata pentru o perioada de 274 de zile, respectiv de la 25 octombrie 2007 la 25 iulie 2008.
Pentru nevirarea la termen către bugetul de stat a impozitului pe profit în 4.088.226 RON, organele de inspecţie fiscală au calculat şi stabilit majorări de întârziere în suma de 1.038.531 RON, datorate de către S.C I. SA în conformitate cu prevederile art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, modificată şi completată ulterior.
În acţiunea formulată, cât şi în criticile din recurs, societatea comercială recurentă a susţinut, în esenţă, că transferul dreptului de proprietate s-a făcut sub condiţia încheierii procesului-verbal de predare-primire a bunurilor imobile, potrivit clauzei de la art. 8 din contractul de vânzare-cumpărare care s-a realizat în luna iulie 2008.
Însă, aşa cum s-a arătat mai sus, în baza contractelor de vânzare-cumpărare, societatea comercială a înregistrat în evidenţa contabilă în luna iulie 2007 venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital, în suma totală de 59.609.959 RON, echivalentul a 18.879.025 euro reprezentând 70% din valoarea totală a imobilelor vândute către SC G.P. SRL, iar diferenţa de 30%, respectiv suma de 29.742.554 RON, echivalentul a 8.091.011 euro din valoarea totală a imobilelor vândute a fost înregistrată în luna iunie 2008.
Totodată, în luna iulie 2007, recurenta reclamanta a înregistrat în contabilitate scoaterea din evidenţă a terenurilor vândute precum şi a clădirilor şi construcţiilor existente pe acestea şi pe cheltuieli de exploatare privind activele cedate suma totală de 1.027.652 RON reprezentând contravaloarea terenurilor şi suma de 8.499.426 RON reprezentând valoarea rămasă de amortizat a construcţiilor (13.359.306 RON valoarea de inventar - 4.859.880 RON amortizarea înregistrată pe cheltuieli până la aceea dată).
În cauză, mai este stabilit că potrivit Declaraţiei fiscale pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice, rectificativă anexată în copie la dosarul cauzei, începând cu data de 01 august 2007 clădirile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare de mai sus, nu mai fac obiectul impunerii, iar la 31 decembrie 2007 la inventarierea patrimoniului efectuată pentru anul 2007 de către 7 comisii de inventariere constituite în baza Deciziei nr. 720 din 02 noiembrie 2007 emisă de conducerea SC I. SA Iaşi, bunurile imobile vândute nu mai figurau în listele de inventariere nici faptic şi nici scriptic.
De asemenea, mai rezultă că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi a comunicat organelor fiscale că în baza celor 14 contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub numerele de la 1.377 din 20 iulie 2007 la 1.390 din 20 iulie 2007, au fost înstrăinate imobilele către SC G.P. SRL şi înscrise în Cartea Funciară la data de 20 iulie 2007.
Susţinerea recurentei-reclamante, că instanţa de fond era datoare să reţină că transmiterea dreptului de proprietate urma să se facă sub condiţia rezolutorie a întocmirii procesului-verbal de predare-primire, este neîntemeiată, condiţiile rezolutorii fiind enumerate la pct. 11.1 din contracte, între care nu se regăseşte această condiţie.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut în temeinic faptul că potrivit clauzei de la pct. 3.2. din contracte, dreptul de proprietate, posesia şi folosinţa asupra imobilelor se transferă de la vânzător la cumpărător astăzi, data autentificării ..., fără a mai fi nevoie nicio altă formalitate ...".
Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a interpretat în mod corect natura şi clauzele contractelor în litigiu, precum şi prevederile art. 214 alin. (1) şi (2) din C. fisc. potrivit cărora societatea comercială recurentă avea obligaţia legală de a înregistra în iulie 2007, ca venituri, întreaga sumă la care s-a făcut vânzarea imobilelor respective, actele adiţionale încheiate ulterior, la data de 12 iunie 2008, nefiind în măsură să producă efectele juridice fiscale pretinse de recurenta-reclamantă.
3.3. În ceea ce priveşte impozitul pe profit suplimentar în sumă de 470.580 RON.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, în cauză este necontestat faptul că reclamanta a încheiat cu Cabinetul de Avocatură av. F.V., afiliat Baroului Sibiu, atât un contract de asistenţă juridică, care viza inclusiv activitatea de "asistenţă şi reprezentare în relaţiile comerciale", cât şi un contract de mandat, având ca obiect asigurarea "activităţii necesară în vederea derulării în bune condiţii a vânzării activelor - construcţii şi teren aferent - în suprafaţă de 46.500 mp", şi că preţul prestaţiei de asistenţă juridică a fost stabilit la o sumă de 70.000 RON/lună, în timp ce pentru prestaţia realizată în limitele contractului de mandat s-a convenit plata unui "onorariu de succes".
De asemenea, este necontestat şi faptul că suma pretinsă de Cabinetul de Avocatură Av. V.F., prin factura emisă la data de 20 decembrie 2007, respectiv suma de 3.500.000 RON, a fost denumită de "Furnizor" ca reprezentând "onorariu asistenţă juridică", precum şi faptul că la acest document, pe baza căruia reclamanta a făcut înregistrări în contabilitatea sa, nu există anexat niciun înscris confirmat de către client, din care să rezulte în mod concret, punctual şi determinat în timp, când, în ce au constat, şi care este valoarea fiecărei prestaţii efectuate în parte, în condiţiile în care, prin Contractul de asistenţă juridică nr. 3195 din data de 5 martie 2007, s-a stabilit plata unui onorariu fix, majorat prin actul adiţional la suma de 70.000 RON/lună plus TVA, onorariu despre care organul fiscal susţine că a fost plătit şi înregistrat pe cheltuieli, de către reclamantă.
Astfel fiind, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că cele două contracte, contractul de asistenţă juridică şi contractul de mandat, pe care reclamanta le-a încheiat cu Cabinetul de Avocatură av. V.F., nu se pot confunda, nici sub aspectul sferei drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante, nici sub aspectul obiectului acestora, ori în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile în care urma să se facă plata preţului prestaţiei, Înalta Curte apreciază că în mod justificat organul fiscal nu a considerat deductibilă fiscal suma de 3.500.000 RON, sumă ce a fost plătită în baza Facturii nr. 052 din 20 decembrie 2007, sub denumirea "onorariu asistenţă juridică", atâta timp cât, din punct de vedere al mărimii preţului, dar şi a lipsei oricărui document justificativ, opozabil fiscal, se impunea a se prezenta justificări beneficiarului pentru fiecare prestaţie în parte, care să permită înregistrări sau confirmări pe măsura derulării prestaţiei, cu atât mai mult cu cât suma pretinsă şi achitată nu-şi găseşte acoperire în contractul de asistenţă juridică.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a interpretat în mod corect natura şi clauzele celor două contracte, precum dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., respectiv pct. 48 din Normele aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Susţinerea recurentei-reclamante, că menţiunea făcută în Factura seria AVX nr. 05 din 20 decembrie 2007, ca explicaţie, "onorariu asistenţă juridică" ar reprezenta o eroare, fiind vorba de un onorariu de succes pentru rezultatele înregistrate de societatea comercială ca urmare a activităţii prestate de Cabinetul de Avocatură av. F.V., nu poate fi primită, din moment ce Actul adiţional nr. 2 se referă la Contractul de asistenţă juridică nr. 3195 din 5 martie 2007.
În concluzie, recursul formulat este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I. SA Iaşi împotriva Sentinţei nr. 362 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 4842/2013. Contencios → |
|---|
