ICCJ. Decizia nr. 4887/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4887/2013

Dosar nr. 186/43/2011

Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 16 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive formulate de A.P.T.F.V., invocată din oficiu; a respins acţiunea introductivă, precizată, formulată de reclamanta A.P.T.F.V., împotriva pârâtului M.M.P. - Direcţia Generală Păduri, pentru anularea în parte a Hotărârii Comisiei de Atribuire a Fondurilor de Vânătoare nr. 218020 din 04 mai 2011, în ceea ce priveşte atribuirea dreptului de gestionare a Fondului de Vânătoare Bodogaia către A.V.P.S. „H.” Cristuru Secuiesc, ca inadmisibilă şi a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de intervenţie accesorie formulată de A.V.P.S. „H.” Cristuru Secuiesc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.T.F.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a fost citată cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei şi timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei (fila nr. 8 dosar recurs), aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar: „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citată cu menţiunea timbrării corespunzătoare (fila nr. 8 în dosarul de recurs), devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora instanţa de control judiciar va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A.P.T.F.V. împotriva sentinţei nr. 16 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 aprilie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4887/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs