ICCJ. Decizia nr. 4907/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4907/2013
Dosar nr. 834/42/2012
Şedinţa de la 9 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20 iunie 2012, reclamantul R.V.M. a chemat în judecată pârâţii U. "S.H." şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând obligarea acestora la recunoaşterea studiilor şi pe cale de consecinţă, avizarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi a suplimentului la diploma de licenţă, eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diploma de licenţă, iar în situaţia în care nu deţin formularele tipizate, să facă demersurile necesare în vederea obţinerii avizului de tipărire a tipizatelor actelor solicitate de reclamant.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că este absolvent al Facultăţii de Sociologie-Psihologie din cadrul Universităţii "S.H.", promoţia 2009, susţinând şi promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009 şi obţinând la evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate media 10. După dobândirea titlului de licenţiat în psihologie i-a fost eliberată adeverinţa din 13 iulie 2010, care însă este valabilă până la eliberarea diplomei de licenţă şi, faţă de această situaţie, a solicitat eliberarea diplomei de licenţă ca urmare a susţinerii examenului de licenţă, însă nu i-a fost emisă, întrucât aducerea la îndeplinire a solicitărilor sale depindea şi de aprobarea tipăririi formularelor, aprobare pe care trebuia să o dea Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului. Ulterior, a formulat cerere şi către acest pârât în vederea obţinerii aprobării tipăririi formularelor tipizate, constând în diplome de licenţă şi suplimente la diplomele de licenţă, însă fără rezultat.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 2149/2012 din 13 septembrie 2012, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R.V.M., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, iar potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiile centrale, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului fiind autoritate publică constituită la nivel central.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 403 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi în baza art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că U.S.H. este o instituţie de învăţământ superior ce este asimilată unei autorităţi publice locale, întrucât nu are competenţe şi atribuţii stabilite prin lege cu aplicabilitate la nivel naţional, iar în raport de calitatea de instituţie locală, competenţa materială a soluţionării cauzei se stabileşte conform art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi art. 10 teza I din Legea nr. 554/2004, reclamantul având posibilitatea să aleagă din punct de vedere teritorial instanţa de la domiciliul lui sau de la sediul instituţiei pârâte, conform art. 10 alin. (3) din legea contenciosului administrativ.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".
Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi a suplimentelor obţinute în urma susţinerii examenului de licenţă din sesiune iulie 2009 de către reclamantul R.V.M..
Pârâta U."S.H." din Bucureşti este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.
U."S.H." din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Totodată, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Conform dispoziţiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, U."S.H." din Bucureşti nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, U."S.H." din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, U."S.H." din Bucureşti nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - U."S.H." din Bucureşti - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
În prezenta cauză, reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuţie competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea cauzei.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este accesoriu celui principal şi va fi soluţionat de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul R.V.M., în contradictoriu cu pârâţii U. S.H. şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4879/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4908/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
