ICCJ. Decizia nr. 4958/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4958/2013
Dosar nr. 6639/1/2012
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin Decizia nr. 4090 din 12 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a decis următoarele:
- a respins excepţia tardivităţii recursului Instituţiei Prefectului Judeţului Argeş, invocată de intimaţii reclamanţi C.L. şi J.M., ca neîntemeiată;
- a admis recursurile declarate de Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Instituţia Prefectului - judeţul Argeş împotriva Sentinţei civile nr. 2116 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;
- a casat sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea deciziei pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 ianuarie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.L. şi J.M., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, au solicitat:
- anularea Adreselor ANRP nr. 4768/RB din 5 iulie 2011 şi nr. 5406 din 26 octombrie 2009 şi orice act contrar Hotărârii Comisiei Judeţene Argeş de aplicare a Legii nr. 290/2003;
- obligarea pârâţilor care au refuzat ilegal să emită actele aferente acordării despăgubirilor să emită aceste acte şi să repare paguba cauzată;
- obligarea pârâţilor să dea hotărâri privind punerea în aplicare a Hotărârii Comisiei Judeţene Argeş pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca fiind temeinică şi legală;
- obligarea pârâţilor să adopte decizii aferente acordării despăgubirilor şi să emită titluri de plată;
- obligarea Instituţiei Prefectului Judeţului Argeş să comunice în copie toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 252 din 21 iunie 2007.
Prin Sentinţa nr. 2116 din 23 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii C.L. şi J.M. şi a obligat pârâtele să emită actele solicitate şi titlurile de plată, în condiţiile şi termenele legale.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cu privire la excepţia tardivităţii recursului declarat de Instituţia Prefectului Argeş, Înalta Curte a constatat că sentinţa atacată a fost comunicată Instituţiei Prefectului Argeş la data de 9 mai 2011, iar recursul a fost înregistrat la data de 25 mai 2011, prin poştă, potrivit plicului aflat la dosarul de recurs, cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond în soluţionarea prezentei acţiuni, invocată de instanţă, din oficiu, în baza art. 159 pct. 2 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că este întemeiată.
Reclamanţii s-au adresat Curţii de Apel Bucureşti cu acţiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a Guvernului României şi a Instituţiei Prefectului Argeş la punerea în aplicare a Hotărârii nr. 252/2007, emisă de Comisia Argeş pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Competenţa materială a instanţelor de contencios în soluţionarea acţiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cum este cazul reclamanţilor, este stabilită în art. 8 alin. (5) şi (6) din legea respectivă, conform cărora:
"(5) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
(6) Hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege".
Având ca reper aceste texte legale rezultă că, în privinţa acţiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003, legiuitorul a stabilit o competenţă specială, derogatorie de la dreptul comun în materie (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).
Astfel, conform art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse cenzurii tribunalului, iar, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor ce vizează obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a emite asemenea hotărâri.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 4090 din 12 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat contestaţie în anulare J.M. şi C.L., invocând motivele de contestaţie prevăzute de art. 318 alin. (1) şi art. 317 alin. (2) C. proc. civ.
În dezvoltarea primului motiv de contestaţie în anulare contestatorul arată că instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială calculând termenul până la care Prefectul Judeţului Argeş putea, în mod legal, să formuleze recursul în cauză, acesta formulând recursul la 25 mai 2012, în timp ce ultima zi a termenului de recurs pentru această parte era 24 mai 2012. Totodată, din eroare, instanţa de recurs a pronunţat soluţia casării cu trimitere a sentinţei atacate, niciunul dintre recurenţi nefăcând o astfel de solicitare şi nefiind necesară administrarea de noi probe privind fondul cauzei.
Referitor la al doilea motiv de contestaţie în anulare, contestatorul arată că în mod greşit instanţa de recurs a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea tribunalului, competenţa revenind curţii de apel, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., deoarece unul din pârâţi este o autoritate centrală, respectiv Guvernul României.
Analizând motivele invocate de contestator şi actele dosarului în care s-a pronunţat decizia atacată, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 318 alin. (1), "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În speţă, susţinând că în mod greşit instanţa de recurs a respins excepţia tardivităţii recursului şi că, în mod greşit, a dispus casarea cu trimitere a hotărârii atacate, fără a indica o eroare materială (cum ar fi neobservarea unui înscris ce se afla depus la dosar), contestatorul susţine, de fapt, că s-a săvârşit o eroare de judecată, ceea ce este inadmisibil în cadrul contestaţiei în anulare.
De altfel, contestatorul expune un mod propriu de calcul al termenului de recurs, în sensul că deşi admite că termenul respectiv se calculează "pe zile libere", adică fără luarea în calcul a zilei în care începe şi a zilei în care se sfârşeşte termenul, exclude doar ziua de început a termenului (9 mai 2012), acest calcul ducând, evident, la un rezultat greşit.
Referitor la al doilea motiv de contestaţie, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
Argumentele invocate de contestator cu privire la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă nu se referă la instanţa care a pronunţat Decizia nr. 4090 din 12 octombrie 2012 (decizia atacată cu contestaţie în anulare), ci la faptul că, dispunând rejudecarea cauzei în fond de către Tribunalul Bucureşti, iar nu de curtea de apel, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre nelegală; această motivare nu se circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Pentru considerentele menţionate, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de J.M. şi de C.L. împotriva Deciziei nr. 4090 din 12 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4938/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4964/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
